Cine preferă litoralul românesc?

Din ce județe sunt românii care preferă Marea Neagră?

Peste o treime dintre turiștii care ajung pe litoral sunt din București. Unii locuitori ai Capitalei merg la mare și de 3-4 ori pe sezon, spre deosebire de cei din alte județe.

bo călătoreste

Cei mai mulți turiști care și-au făcut vacanțele în stațiunile autohtone de la Marea Neagră până la jumătatea sezonului estival sunt din București, peste 36% din totalul celor care au ales litoralul românesc fiind din Capitală, arată datele colectate de Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest
segment. La polul opus se situează județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj, care, cumulat, nu adună nici două procente. Mai mult decât atât, locuitorii Capitalei sunt turiști recurenți, în condițiile în care unii
dintre ei merg chiar și de 3-4 ori pe vară la mare, spre deosebire de cei din alte județe, care își organizează o singură deplasare pe sezon pe litoralul românesc.
Datele analizate în sezonul 2022 – 2023, pe un eșantion de peste 207.000 rezervări, evidențiază faptul că aproape 36% dintre turiștii care au ajuns în acest interval pe litoralul românesc provin din București.
Capitala conduce detașat clasamentul, următoarele două locuri din Top 3 fiind la mare distanță.

Astfel, locul secund este ocupat de județul Prahova, cu 5,92% din totalul turiștilor veniți pe litoral, iar pe poziția a treia se află județul Cluj, cu 5,27% din total.
În continuare, Topul 10 al județelor din care vin la mare turiști este format din: Timiș (5,20%), Brașov (4,44%), Iași (4,30%), Argeș (2,75%), Bacău (2,14%), Dolj (2,14%) și Suceava (2,10%).

La coada clasamentului se află județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj, care, cumulat, generează sub 2% din totalul turiștilor care aleg litoralul românesc.
În altă ordine de idei, locuitorii Capitalei sunt și cei care frecventează litoralul autohton de mai multe ori de-a lungul unui sezon estival, unii dintre ei chiar și 3-4 ori, spre deosebire de turiștii din alte județe, care
petrec un singur sejur la mare pe vară. Diferențe sunt și în ceea ce privește durata medie a sejurului: în vreme ce bucureștenii stau pe litoral în medie 2,8 nopți, turiștii care vin din alte județe, în special cele aflate la mare distanță, aleg sejururi cu o medie de 4,6 nopți.

bo călătoreste”Am constatat că pe măsură ce turiștii locuiesc mai departe de destinație, crește media sejurului, deoarece pentru majoritatea această deplasare reprezintă singura vacanță din an în stațiunile românești de la Marea Neagră. Efortul depus pentru această călătorie este mai mare pentru turiștii care vin din județe precum Cluj, Timiș sau Iași, prin urmare și perioada pe care o petrec pe litoral este mai mare. În schimb, pentru bucureșteni accesul la litoral este mult mai rapid și mai ușor, fie că aleg să călătorească
cu mașina personală, fie cu trenul. De aceea, mai ales pentru tineri, o *escapadă* la mare într-un weekend prelungit este la îndemână, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Analiza mai relevă faptul că printre românii care își rezervă sejururi pe litoralul românesc se numără și constănțeni. Județul Constanța se află aproape la mijlocul clasamentului, cu 1,19% din totalul rezervărilor, un procent apropiat de cel al județelor Hunedoara și Gorj, între care se află în acest top.

BO Recomandă, Athina Palace Resort&Spa – Creta

Hotelul săptămânii, Athina Palace Resort&Spa – Creta

Bună dragilor, pentru că articolul precedent a fost un real succes, turiștii fiind foarte interesați în această perioadă de destinații de vacanță, astăzi vă prezint un nou resport fabulos. De data aceasta este vorba despre *Athina Palace Resort&Spa*– Creta.

Athina Palace Resort&Spa – Creta

Locație: Hotelul este situat în regiunea Agia Pelagia, pe coasta de nord a insulei Creta, Grecia. Această locație oferă o priveliște impresionantă asupra Mării Cretei și acces rapid la plaje cu nisip fin și ape cristaline.

Bo călătorește

Descriere: Athina Palace Resort & Spa este un complex hotelier de lux care se întinde pe o suprafață impresionantă și oferă o gamă variată de facilități și servicii pentru a vă asigura o vacanță relaxantă și confortabilă. Hotelul este potrivit atât pentru cupluri, familii cât și pentru călătorii în interes de afaceri.

Cazare: Hotelul Athina Palace Resort & Spa dispune de camere spațioase și elegante, decorate cu gust și mobilate cu atenție la detalii. Există diverse tipuri de camere, de la camere standard și camere cu vedere la mare până la suite și camere familiale, astfel încât fiecare oaspete să găsească opțiunea perfectă pentru nevoile lor. Toate camerele sunt dotate cu facilități moderne, cum ar fi aer condiționat, televizor, minibar, seif, acces la internet Wi-Fi și balcon sau terasă privată pentru a vă bucura de priveliști spectaculoase.

Bo Călătorește

Facilități: Hotelul Athina Palace Resort & Spa oferă o varietate de facilități pentru a vă încânta și a vă relaxa pe durata sejurului dumneavoastră:

Restaurante și baruri: Bucurați-vă de deliciile gastronomice oferite în restaurantele hotelului, care servesc atât preparate locale, cât și internaționale. Barurile sunt locul perfect pentru a vă relaxa cu un cocktail sau a savura o băutură răcoritoare în timp ce admirați apusul.

Piscine: Hotelul dispune de piscine în aer liber și piscine pentru copii, înconjurate de terase însorite și cu vedere la mare. Perfect pentru a vă răcori și a vă bucura de soare.

Spa și wellness: Dacă sunteți în căutarea relaxării complete, spa-ul hotelului vă așteaptă cu o gamă de tratamente și terapii de înaltă calitate, inclusiv masaje, saună, baie cu aburi și jacuzzi.

Bo Călătorește

Activități sportive: Pentru cei activi, hotelul oferă o varietate de opțiuni de divertisment, precum terenuri de tenis, terenuri de volei, mini golf și sală de fitness bine echipată.

Activități pentru copii: Pentru cei mici, există un mini-club unde se organizează activități distractive și jocuri sub supravegherea personalului calificat.

Atracții locale: În timpul șederii dumneavoastră la Athina Palace Resort & Spa, puteți explora și frumusețile insulei Creta, cum ar fi vizitarea siturilor arheologice, plajele fermecătoare și satele tradiționale.

În concluzie, Athina Palace Resort & Spa din Creta este un hotel de lux care oferă confort, servicii de calitate și o locație frumoasă pentru a vă bucura de vacanță. Indiferent dacă sunteți în căutarea relaxării totale sau a aventurii, acest hotel vă va satisface cu siguranță toate dorințele.

În încheiere vreau să vă spun că aceste prezentări/recomandări le fac împreună cu colegul și bunul meu prieten Nelu Gheorghe de la Nestill Video Production și tour-operatorul cu care am fost plecați, Tui TravelCenter România.

Mă mut la țară

Hornbach, magazin de materiale de construcții

De ce vreau să mă mut la țară?

În primul rând, la țară am fost crescut. De mic copil, locul meu preferat era la bunica la țară. Deși locuiam la oraș, în weekend eram mai mereu la țară. Am avut și noroc, la țară însemna pentru mine, la vreo 7 kilometri de orașul în care locuiam.

la tara

În al doilea rând, la un moment dat tot în copilarie, ai mei s-au mutat la țară. În sat la bunica mea. De fapt, în sat cu bunicile, ambele locuiau în același sat.

Fiind deja obișnuit cu locul, nu am avut nevoie de timp pentru a mă acomoda, eram de mult timp un fel de UN ȚĂRAN. 🙂

De aici și dragostea mea către zona rurală. Chiar dacă nu ajung foarte des în zona în care am copilărit, viața la țară mă bucură mereu.

În perioada pandemiei, când am fost obligați să stăm în casă, mi-am promis că voi face tot ce îmi stă în putere pentru a-mi găsi fie o casă, fie o bucățică de pământ la țară. Bugetul nu mi-a permis prima variantă, destul de mari prețurile la case. Am reușit și am cumpărat o bucățică de pământ(900mp mai mult decât suficient), tot într-o localitate apropiată de orașul în care locuiesc. Nu mă apuc eu de agricultură ca să îmi trebuiască mai mult teren.

Ce am să fac prima dată?

Nu, nu ați ghicit, nu am să fac niciun metru de gard, până nu am să plantez vreo 20 de pomi fructiferi. Pe lângă faptul că e perioada propice pentru plantarea pomilor, eu mi-am dorit de mic, să îmi fac o livăduță în care cei mai mulți pomi să fie CIREȘI.

Se pare că de mic am știut că, cireașa o să fie VALUTĂ FORTE. :))

Abia pe locul doi este gardul, dar cum gardurile nu sunt pentru hoți, voi face un gard ca la fermele americane. Între doi stâlpi verticali voi pune două scânduri pe orizontală și aia e. Și tot așa pe tot perimetrul meu. Frumos, deja îl văd.

Pentru că încă nu am banii pentru a ridica o casă, m-am gândit să amplasez pe terenul meu o căsuță de grădină. Parcă așa îi zice. Nu mare și nu de locuit. Una micuță în care să pot depozita, știu și eu, grătarul, o masă, câteva sezlonguri și bineînțeles, 3,4 scule de grădinărit.

casuta hornbach

Căsuta mea de grădină

Fiind în vacanță săptămâna trecută, am avut destul timp liber(pe plajă cu un mojito lângă mine) să caut o căsuță pentru terenul meu.

Am găsit la Hornbach – magazin de materiale de construcții, un magazin care are un site super bine structurat și ușor de folosit. Iar ca fapt divers, mereu mi-au plăcut clipurile lor publicitare, haioase tare. 🙂

În doi timpi și trei mișcari, am găsit căsuța mea.  Mi-a rămas gândul la Căsuța de grădină „Bertilo Timmo4 Plus”.

Mică, cochetă și destul de ieftinuță.

”Se vinde ca fiind o mică magazie pentru echipamente de dimensiuni practice din pin nordic. Ușor de montat datorită elementelor complet prefabricate pentru acoperiș, pardoseală și pereți. Ușă din lemn încleiat de înaltă calitate și încuietoare cilindrică.”

După ce am aceste trei chestii gata(livada, gardul și căsuța), pot să spun că am locul meu LA ȚARĂ, de abia aștept.

Ce ziceți de planul meu? Bun, rău? Aștept sugestii, sfaturi, înjurături, orice, atât timp cât sunt constructive. Vă invit pe toți la mine la țară, probabil de prin primăvară, numai bine îmi înflorește mini-livada. Ozonul, verdeața și sezlongurile le pun eu la bătaie, restul, mici, bere și altele din acest registru, țin doar de voi. Vremuri grele moncher.

Sper să vă amuze și pe voi acest clip a celor de la Hornbach, funny rău.

 

RetroMobil România

RetroMobil România, între pasiune și hobby

sigla retroclub

Ce este Retromobil Club România?

Retromobil Club România este asociația națională a posesorilor și restauratorilor de vehicule istorice fondată în anul 1998. Clubul este Autoritate Națională FIVA (Federația Internațională a Vehiculelor Istorice, organism UNESCO de conservare a patrimoniului industrial), reunește peste 3500 de membrii, are în obiectul de activitate atestarea vehiculelor istorice și organizează anual prin filialele județene aproximativ 100 de evenimente în toată țara.

retromobil

Câți membri are filiala Hunedoara?

Filiala Hunedoara reunește în prezent aproximativ 125 de membri, din tot județul Hunedoara, posesori de autoturisme și motociclete istorice.

Ce evenimente aveți planificate pentru anul acesta?

Pentru anul acesta avem planificate 4 evenimente.

Două dintre ele au avut loc deja, respectiv Retro Paradă Primăverii desfășurată în 8 Mai la Hunedoara, expoziție statică, care a reunit aproximativ 110 mașini și motociclete istorice din Hunedoara și județele limitrofe și Retro Expediție în Ținutul Aurului, desfășurată în dată de 10 Iulie pe ruta Brad – Stanija cu vizitarea atelierului de restaurare locomotive cu abur Gură Barza, a muzeului mineral Toda și casa căutătorului de aur Stanija.

poiana rachitelii

În acest weekend, în 14 august suntem invitați să participăm la Festivalul Plăcintelor Padurenesti în Poiana Rachitelii, comună Cerbal. La jumătatea lunii august avem un eveniment dedicate membrilor, Retezat Retro Grill, urmând că în dată de 16 octombrie să încheiem evenimentele de anul acesta cu Retro Paradă Toamnei, pe care o organizăm în Stațiunea Geoagiu Băi.

Ce criterii trebuie să îndeplinească un autovehicul pentru a putea fi declarat istoric?

Pentru a fi atestat că vehicul istoric, un automobil trebuie să îndeplinească concomitant, un set de condiții:

  • perioada trecută de la fabricarea vehiculului respectiv trebuie să fie de cel puțin 30 de ani.
  • vehiculele trebuie să fie originale sau restaurate original, să fie în perfectă stare de funcționare și să aibă un aspect estetic și tehnic conform cu cerințele unui vehicul care să facă parte din patrimoniul tehnic și cultural național.
  • culoarea autoturismului trebuie să corespundă paletei de culori originale.

retroclub hunedoara

În baza atestatului emis de Retromobil Club România și după ce este verificată starea tehnică a mașinii, raportată la caracteristicile tehnice de la dată fabricaţiei, Registrul Auto Român menționează în cartea de identitate a acesteia sintagma vehicul istoric După parcurgerea pașilor de obținere a ATESTATULUI DE VEHICUL ISTORIC și înscrierea mențiunii în cartea de identitate a vehiculului de către Registrul Auto Român, „posesorul – în baza unei cereri către autoritatea publică locală în rază căreia își are domiciliul – va fi scutit de plata impozitului datorat pentru acesta începând cu anul fiscal următor. Totodată, posesorii de vehicule istorice sunt scutiți și de taxa de drum (rovinieta) și pot beneficia de reduceri acordate de unele firme de asigurare la plata poliței de răspundere auto obligatorie”.

Unde pot vedea cei interesați activitatea clubului și date de contact?

Toată activitatea noastră este postată pe pagină de Facebook “RETROMOBIL HUNEDOARA”. Tot acolo se găsesc și datele noastră de contact. Cei care doresc să achiziționeze un automobil retro pot beneficia de consultanță gratuită din partea Retromobil Club România.

Destine Holidays, brokerul tău de vacanță

Săptămâna trecută am fost din nou plecat, haha, da știu, mă urâți. Am revenit în Capadocia pentru a-mi îndeplini visul neîmplinit din februarie. Am sperat ca de data aceasta să pot zbura cu balonul. Dacă în circuitul din februarie nu am avut noroc, acum a fost bine, bini de tăt.

broker de vacanta

Destine Holidays, o altfel de agenție de turism

De data aceasta am răspuns afirmativ invitației celor de la Destine Holidays. Auzisem de compania mama, Destine Holding cea din care fac parte Destine Broker de Asigurare Reasigurare, Destine Leasing IFN, Destine Imobiliare, dar habar nu aveam ca ei au și o divizie de turism.

În săptămâna petrecută în Antalya-Capadocia am reușit să cunosc o bună parte din echipa Destine și am fost plăcut impresionat de modul relaxat în care își desfășoară activitatea. Totul e bine pus la punct încât crezi că oamenii ăștia sunt mai mereu la cafea la povești, nu la muncă. Chiar mi-a plăcut, eu fiind obișnuit cu un mediu mai dur, mai stresant.

După vizitele de acolo, în locațiile pe care vi le-am prezentat și în articolele trecute, cei de la Destine Holidays ne-au invitat în noua lor casă de la Ploiești. La fel de cozy și friendly, așa cum m-am învățat cu ei.

Cine e și ce face Destine Holidays?

Destine Holidays, parte a Destine Holding SA, anunță intrarea pe un nou segment de piață prin introducerea unui concept inedit pe piața turistică din România, și anume serviciul de broker de vacanțe. Companiile membre Destine Holding au avut o creștere a cifrelor de afaceri de 45% în 2021 fata de anul precedent, deservind un număr de aproximativ 1 mil. clienți.

destine broker

Din cadrul Grupului Destine Holding mai fac parte Destine Broker de Asigurare Reasigurare, Destine Leasing IFN, Destine Imobiliare și Destine Broker de Asigurare și Reasigurare Republica Moldova. Preluând viziunea Destine Holding SA, Destine Holidays duce mai departe această viziune de afacere cu oameni și pentru oameni ale căror obiective se vor realiza mai bine împreună decât separat.

În 25 martie 2022, Destine Holidays a deschis un nou punct de lucru, în Ploiești, aducând astfel conceptul de hypermarket de turism și în acest oraș. Ploiești este al 12 -lea punct de lucru din țară.

 Concurs Destine Holidays

Totodată, Destine Holidays anunță și organizarea unui concurs. Astfel, clienții care vor rezerva un pachet turistic în agenție, în săptămâna premergatoare deschiderii (21.03.2022 – 25.03.2022) vor primi un voucher de reducere în valoare de 50 de euro și se vor înscrie automat în tombola cu premii.

antalya

De asemenea, în cursa pentru tombolă pot intra și persoanele care vor cumpăra un pachet turistic în agenția din Ploiești în perioada 26.03.2022 – 26.04.2022. Norocosul câștigător va beneficia de un sejur de două persoane în Antalya, la un hotel de cinci stele, all inclusive.

 2018, anul înființării

Destine Holidays este o agenție de turism înființată în anul 2018, având ca principal obiect de activitate promovarea și vânzarea întregului mix de servicii turistice: cazări în țară și străinătate, pachete turistice, bilete de avion, bilete de autocar, rent-a-car, transferuri la și de la aeroport, asigurări medicale de călătorie etc.

Destine Holidays pleacă la drum cu un portofoliu potențial ce cuprinde peste 1.000.000 de clienți în România, 12 puncte de lucru proprii, 220 de parteneri și 2.500 de brokeri-colaboratori care promoveaza pachete turistice.

„Începând cu vara trecută călătoriile și turismul au revenit pe un trend crescător datorat, în principal, relaxării restricțiilor de călătorie. Turiștii au devenit însă din ce în ce mai exigenți atunci când vine vorba să-și achiziționeze vacanța. Pe lângă servicii de calitate, aceștia caută diversitate, siguranță și garanția unei vacanțe perfecte. Acesta este și motivul pentru care am lansat acest nou serviciu pentru piața din România, pe care noi l-am denumit #BrokerulTăuDeVacanțe. Ne dorim să oferim clienților noștri o varietate de vacanțe din care să poată alege tocmai pentru a se bucura din nou de plăcerea de a călători”, declară Cosmin Cismaș – Business Development Manager.

Destine Holidays – hypermarket de turism

Destine Holidays devine hypermarketul de vacanțe, locul în care turistii pot găsi cea mai complexă și mai variată gamă de servicii turistice.

Destine Holidays s-a născut din necesitatea de a veni în întâmpinarea clienților cu un produs nou care să satisfacă nevoia de călătorie a acestora. Prin acest concept, turiștii Destine Holidays pot compara ofertele de călătorie ale celor mai importanți tour-operatori atât din România, cât și din străinătate.

Astfel, turiștii își pot alege singuri cu ce tour-operator să călătorească în vacanță, în urma unei consultanțe axate pe nevoile și bugetele acestora.

Flash Sales

O altă noutate cu care vine Destine Holidays, odată cu acest eveniment, este lansarea, pe piața de travel din România, a conceptului Flash Sales. Datorita acestui concept nou pe piața turistică din Romania, turiștii Destine Holidays vor beneficia periodic de tarife speciale pe anumite destinații promovate de agenție. Flash Sales sunt reduceri sau promoții la pachetele turistice promovate de agenție, pentru o perioadă limitată de timp și număr de locuri.

Practic în fiecare săptamână scoatem la vânzare anumite pachete turistice, în diferite destinații, pachete care au un tarif special pe toată durata sezonului dar care sunt cu 20-30% mai mici decât tariful standard. Pentru a beneficia de aceste tarife, turiștii noștri nu trebuie decât să urmarească campaniile săptămânale de promovare pe care Destine Holidays le efectuează. Să vină în agențiile noastre sau să ia legătura cu unul din brokerii noștri colaboratori precum și pe site www.destine-holidays.ro și să-și rezerve vacanța în săptămâna campaniei de promovare. Astfel vor beneficia de o vacanță la tarife speciale sub tarifele standard ale pieței pe același produs.

Deci, fără deci

Era o vorba, când cineva zicea „deci”, știam că urmează să mă trombonească. Așadar, fără „deci”, eu nu vreau să vă trombonesc. Am vrut doar să vă spun una alta despre cei de la Destine Holidays, cine sunt, de unde vin și încotro se îndreaptă.

Eu am să vă trombonesc în articolul următor, articol în care am să vă povestesc fabuloasa experiență avută, ZBORUL CU BALONUL, o oră de poveste. Am să vă las doar o pozică pentru a vă „supăra”un pic. :))

O experiență de neratat, măcar o data-n viață trebuie să ajungeți acolo. Poate ați mai zburat în altă parte, dar experiența de aici e unică. Sutele de baloane, canionul, cerul, culorile, totul e de basm.

My new toy by Rowenta

Bella, coafura și robo-aspiratorul

Pentru că sunt deținătorul unei prințese neasemuite și neprețuite, zisă Bella, o mică shitzulică, am tot stat și am cugetat. La ce?

Păi cum să vă zic, pentru că am avut parte de o iarnă destul de friguroasă, o iarnă care încă nu se vrea dusă, coafura prințesei mai sus menționate, e un fel de crețulin-permanet-lățos. Fapt pentru care casă mea e un imens cuibar de păr de câțel. Glumesc, de unde supărarea atâta păr, nici dacă ar cheli peste noapte nu ar fi prea mult păr. Dar nici nu îmi place să știu că este păr pe covor, parchet sau gresie. Iar pentru a elimina surplusul de „praf de prințesă”, de la o vreme am tot căutat să achiziționez una bucată robo-aspirator.

rowenta xplorer

Pe piață sunt super multe astfel de gageturi și mi-a fost foarte greu să mă decid, bașca, cele profi sunt un pic scumpuțe. Cel puțin așa credeam până m-am hotărât și am achiziționat unul.

Aspirator robot Rowenta X-Plorer Serie 95 Animal

Tot căutând prin oferta celor de la Emag, unul din site-rile mele preferate, cumpăr și de la alții, dar prima dată caut la ei, am decis să cumpăr un robo-aspirator. Unul care să facă DE TOATE. Să aspire, să spele, să facă asta fie singur, fie programat, fie supravegheat. Chiar face de toate, bine cartofi prăjiți cu ouă ochiuri încă nu am încercat, dar nu ar fi exclus, atât de multe obțiuni și programe are de vă dați seama că nu am reușit încă să le învăț pe toate.

Am rămas pur și simplu șocat de puterea lui de aspirare, după ce trece el totul e „farmacie”. Iar trecerea de la parchet la carpete sau chiar și pragurile de la uși, nici nu o simte. Bine, e destul de măricel, dar e și logic, bateria internă ține 5 ore, iar roțile mari îi permit să treacă peste orice obstacol. Iar senzorii de proximitate sunt „laser frate”. Când îl urmăresc pe telefon, da da, pot vedea în timp real ce face și pe unde face curățenie, parcă trasează linii drepte paralele.

Pot selecta să curețe doar o anumită cameră sau chiar doar o mică porțiune din cameră.

rowenta xplorerSingura care nu e încântată de el, e chiar vinovata, Bella. Atunci când se turează pentru a aspira carpetele mițoase, trece pe modelul turbo și face un pic de gălăgie. Latră Bella un pic la el, dar el e un gentelman și o lasă în pace. Știe că nu te poți pune cu femeiele nervoase. :)))

Specificații tehnice

Vă las și 2, 3 informații despre el și linkul de pe Emag unde îl puteți găsi.

Aspirator robot Rowenta X-Plorer Serie 95 Animal RR7975, 75W, Putere de aspirare 12000Pa, Navigare LiDar, Mop incorporat, 0.5L, 4 functii de curatare, Autonomie 225 min, Functie Auto Boost, Aplicatie dedicata pe smartphone, Negru

Power Up cu noul aspirator de la Rowenta, de 10 ori mai puternic*

*vs. modelul X-Plorer S20

Aspiratorul robot Rowenta X-Plorer Serie 95 schimba regulile jocului: combinatia perfecta dintre confortul curateniei automate a unui robot cu rezultate de curatare in profunzime, fara compromisuri.

Motorul BLDC extra-puternic de pana la 12000Pa ofera rezultate impresionante, reunind actiunea de curatare 4-in-1 cu tehnologia de navigare si cartografiere de ultima ora.

Rezultatul este o experienta de curatare moderna, intuitiva care va lasa intreaga casa fara pata.

Actiune 4-IN-1:
  • Doua perii laterale pentru colturi si margini;
  • Trei perii centrale pentru toate tipurile de suprafete si nevoi;
  • Motorul extra-puternic BLDC, cu o putere de aspirare de pana la 12000Pa ofera o curatare impecabila;
  • SMART Aqua Power pentru curatarea inteligenta a suprafetelor cu debit de apa ajustat in functie de nevoi.

Proiectat special pentru a acoperi fiecare centimetru al locuintei tale datorita tehnologiei cu laser de ultima generatie, maparii permanente a locuintei si setarilor personalizate.

Control prin aplicație dedicată

Conecteaza-ti robotul prin Wi-Fi la aplicatia Rowenta X-Plorer Series 75&95 si controleaza-ti sesiunile de curatat de oriunde, oricand!

  • Personalizezi in detaliu suprafata casei tale prin harta permanenta (denumesti camerele, ajustezi puterea de aspirare in functie de camera, delimitezi zonele de acces, setezi debitul de apa, etc.);
  • Programezi sesiunile de curatat: zilele saptamanii, intervalul orar, modul de curatare;
  • Primesti notificari legate de activitatea si intretinerea robotului tau.

Prin harta permanenta poti personaliza in detaliu sesiunile de curatenie:

• managementul suprafetei: denumirea camerelor, selectarea tipului de camera, ajustarea puterii de aspirare in functie de tipul podelei din camera respectiva, etc.;

• setarea modul de curatare locala;

• delimitarea zonelor fara acces  sau fara mop;

• selectarea modului de curatare intensiva Scrubbing (tip “Y”);

• setarea debitului de apa din mop conform nevoilor.

Flux de apa controlat cu ajutorul unei valve electronice (prin aplicatie):

  • Adaptarea debitului de apa in functie de camera. Ex: “debit marit” in bucatarie, “scazut” in living room;
  • Evita scurgerea apei atunci cand robotul este la incarcat;
  • Maximizarea suprafetei acoperite prin posibilitatea limitarii nivelului de umiditate acolo unde nu este nevoie;
  • Monitorizarea nivelului de apa.
3 super perii
  • Perie Animal Turbo pentru utilizare zilnica;
  • Perie Precision Turbo pentru firele lungi de par ;
  • Perie Downy Turbo pentru particulele extra fine de praf.

Odata ce finalizeaza sesiunea de curatenie, robotul se intoarce automat la statie de incarcare. Daca nivelul bateriei scade in timpul curateniei, robotul va reveni la statia de incarcare, se va reincarca si va relua procesul de curatare de acolo unde s-a oprit.

  • Autonomie: pana la 225min*;
  • Baterie: Lithium Ion;
  • Timp necesar de reincarcare: 4h;

*in treapta de minima de putere.

Recipientul de praf este usor de golit, cu o capacitate de 0.5L.

Rezervorul de apa de 220ml, suficient pentru a acoperi intreaga suprafata datorita setarii debitului de apa prin aplicatie.

Suportul pentru mop poate fi instalat si indepartat usor si rapid, independent de rezervorul de apa. Lavetele din microfibra pot fi curatate in masina de spalat.

Cred că e suficientă infomație penrtu a vă face o idee, pe site găsiți și tot felu de comparații între diverse produse asemănătoare și acest SUPER MEGA ȘMECHER ROBO-ASPIRATOR. Aveți aici și linkul către el: Rowenta X-plorer

Așa pentru final, chiar dacă unora o să le pară scump, merită toți banii, nu veți mai da cu aspiratorul prin casă NICIODATĂ. Eu îl am setat la două zile de aspirat și casa e lună și bec și mai ales, nici urmă de păr de cățel.

Pont, urmăriți-l și o să îl prindeți și la ofertă. Acum pe site e vreo 3000 de lei, dar eu l-am prins la 2200 lei. Un pic mai bine. 😉

Hello Holidays sprijină refugiații ucraineni

Facem punte către cei dragi

Hello Holidays se alătură campaniei Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, “Facem punte către cei dragi”, în sprijinul refugiaților din Ucraina Hello Holidays a asigurat și asigură transport gratuit refugiaților din Ucraina care tranzitează România. Un transfer de la Vama Siret la București a fost realizat pe 28 februarie pentru mai mult de 100 de studenți indieni ai unor facultăți de medicină din Ucraina.

 Un prim transport spre Varșovia și Cracovia a fost realizat pe 28 februarie și 1 martie, pentru 63 de adulți și copii, preluați din Gara de Nord în drumul lor spre familiile din Polonia.

Un alt transport a fost făcut pe 3 martie de la București spre Polonia. Șase persoane, mame și copii refugiați, au ajuns pe 27 februarie la famiile din Egipt, cu o cursă charter Hello Holidays. Toate transferurile sunt realizate gratuit de Hello Holidays. “Trăim din nou vremuri dificile, în care e nevoie de solidaritate și acțiuni concrete.

ANAT și Hello Holidays

În campania inițiată de ANAT, Hello Holidays pune la dispoziție capacitățile de transport, flota de autocare a Hello Holidays Transport, și resursele umane, echipa Hello Holidays, pentru realizarea acțiunilor umanitare eficiente pentru refugiații din Ucraina”, declară Mădălina Balaiban, proprietarul Hello Brands “Sunt bucuros că Hello Holidays a răspuns pozitiv și de această dată unei inițiative ANAT, la fel ca de fiecare dată când le solicităm sprijin”, a declarat Cristian Vlad, președintele Regiunii Central Nordice a asociației În campania ANAT căreia Hello Holidays i s-a alăturat realizând transportul refugiaților spre locurile unde vor să ajungă, un cont bancar a fost deschis pentru donații din partea agențiilor membre ori nemembre ale asociației, a persoanelor fizice din turism ori a companiilor și persoanelor din afara domeniului care doresc să susțină financiar acțiuni de ajutorare a refugiaților.

Ce poți face tu?

Acțiunile vizate sunt: cumpărarea de haine, mâncare, medicamente, paturi și închirierea camerelor de hotel (atunci când acestea nu pot fi obținute gratuit) pentru cei aflați la nevoie.

Contul în care poate fi trimisă orice sumă cu precizarea “donație refugiați Ucraina” este: RO21BTRL RON CRT 05895 19301 Un call center ANAT este deschis pentru preluarea și centralizarea informațiilor despre ajutorul de care este nevoie pentru susținerea refugiaților, pe lângă cele identificate de persoanele implicate în derularea campaniei umanitare: 0730.195.789 pentru limba română, engleză, franceză, spaniolă 0742.070.509 pentru limba ucraineană 0740.942.720 pentru limba maghiară.

antalya

P.S. I-am cunoscut pe cei de la Hello Holidays anul trecut. Am fost alături de ei într-un prestrip în Antalya. Fiind pentru prima dată în contact cu ei am stat mereu aproape de unul dintre organizatori pentru a-mi lua toate informațiile direct de la sursă să zic așa. Un singur lucru vreau să spun despre ei, PROFESIONALISM. Tocmai pentru că sunt profesioniști și dedicați în tot ceea ce fac, mă alătur lor în această campanie umanitară. RESPECT

Circuit Turcia, Antalya-Konia-Cappadocia

Circuite Turcia marca PromoVacanta

Dacă în articolele precedente am scris despre aventurile mele din circuitul organizat de cei de la PromoVacanta împreună cu cei de la UponTour, astăzi am să vă dau toate detaliile tehnice(circuit, prețuri, cazări, obiective zilnice…)

Pentru că este vorba despre două circuite frumoase și destul de pline, am hotărât să vi le prezint pe rând.

Antalya-Konia-Cappadocia

ZIUA 1 | Sosire în Antalya
Veți fi întâmpinați la aeroport de către ghidul dumneavoastră care vă va însoți până la hotel. După check-in,veți servi un cocktail de bun-venit. Cazare în zona Antalya.

ZIUA 2 | Mănăstirea Mevlana – Cappadocia
Excursie la Konya. Konya a fost capitala imperiului Selgiuc în Evul Mediu timpuriu și este și în zilele noastre, un loc de pelerinaj pentru turcii religioși. Aici se află mormântul lui Mevlana. Veți vizita faimoasa mănăstire
Mevlana, locul în care a luat naștere ordinul religios al dervișilor mevleviți, cunoscuți și sub numele de derviși rotitori. Mănăstirea, transformată astăzi într-un muzeu al artelor islamice, găzduiește adevărate comori ale
artei și meșteșugurilor turcești. Veți înnopta în zona Cappadocia.

ZIUA 3 | Goreme
În Goreme veți vizita superbele fresce ale bisericilor din Parcul National Goreme, ce fac parte din Patrimoniul cultural UNESCO. Acest peisaj impresionant este compus din pereți abrupți, piramide sculptate în tuful
calcaros. De aici călătorim către capela Sfântul Simon, care este cunoscut si ca „Valea Calugarilor” sau „Valea Coșurilor de fum” În cele din urma veți vizita din exterior vârful celui mai înalt con din tuf calcaros din Uchisar.
După-amiază vom vizita un atelier de țesut covoare unde veți cunoaște întregul proces începând cu producerea materialelor: bumbac, mătase și lâna, până la țeserea produsului finit. În cele din urmă vom face o plimbare în frumoasa Avanos, renumită pentru arta ceramicii. Opțional puteți participa la excursia de jumătate de zi la Valea Ihlara și orașul subteran. Veți înnopta în zona Cappadocia.

ZIUA 4 | Carierele de tuf calcaros din Cappadocia
Regiunea Cappadocia egalează peisajului fantastic selenar, accentuat de conurile bizare de tuf calcaros îninteriorul carora sunt încastrate locuințe și biserici. Creatorul acestui peisaj, este un vulcan care a împraștiat în zona cantități imense de cenușa de tuf calcaros de-a lungul perioadei sale de activitate. Prin intermediul influențelor climatice straturile au fost despicate și prin eroziune s-au format canioane adânci. Primii locuitori ai acestor meleaguri s-au refugiat în secolul 7. Mai târziu au urmat calugarii care au ctitorit aici biserici, capele, manastiri și schituri, sculptând roca vulcanica. Cazare în zona Cappadocia.

cappadocia

ZIUA 5 | Sultanhani- Antalya
Vom pleca din Cappadoccia și vom merge în Sultanhani pentru a vizita faimosul caravanserai Sultan Han din timpul imperiului Selgiuc. Apoi, prin munții Taurus, vom merge înapoi în Antalya, unde vom petrece ultimele 3 nopți. Cazare peste noapte in zona Antalya.

ZIUA 6 | Antalya – Cascada Karpuzkaldiran
Vizitarea unuia dintre cele mai frumoase orașe de pe Riviera Turcească. Protejat de peisajul montan magnic al munților Taurus aici prosperă o vegetație bogată. Printre altele, veți vedea simbolul orașului, Yivli Minaret. Pe Kalekapisi, „poarta cetății”, se află turnul cu ceas pe un turn vechi al fortificației. În timpul plimbării în jurul orașului vi se oferă șansa de a face cumpărături, în special bijuterii și articole din piele. Sfârșitul excursiei este încununat de vizita noastră la cascada Karpuzkaldran.

karpuzkaldiran

ZIUA 7 | Zi liberă pentru relaxare
Aveți la dispoziție o zi de relaxare sau oportunitatea de a participa la excursii opționale fascinante. Cazare în zona Antalya.

ZIUA 8 | Zborul de întoarcere acasă
Mic-dejun tip bufet sau a la carte. Transfer către aeroport pentru zborul de întoarcere.

Grup minim 10 persoane.
Datele de zbor sugerate și prețuri :
TARIF EURO
Nr.   Data              Tarif
1       18.02.2022    274
2      25.02.2022    294
3      04.03.2022     314
4      11.03.2022      324
5      18.03.2022     334
6      25.03.2022    344
7      01.04.2022     354
8      08.04.2022    364
9      15.04.2022     424
10    22.04.2022     424
Tariful include:
Zbor dus-întors București-Antalya cu bagaj de cală și de mână.
Taxe de aeroport
Transfer aeroport-hotel-aeroport.
Ghid vorbitor de limba română.
Cazare 7 nopți la hoteluri de 4* și 5*:
– 1 noapte în regiunea Antalya;
– 3 nopți în regiunea Cappadocia;
– 3 nopți în regiunea Antalya.
Mic-dejun în fiecare dimineață tip bufet sau a la carte.
Pachet cină tip bufet sau a la carte pentru 7 seri + bilete intrare obiective turistice menționate în program
Transportul la obiectivele turistice menționate în program.
Tariful nu include:
Supliment pentru camera single: 90 €/pers
Hotel conform programului :
Exemple hoteluri (denumirile hotelurilor sunt informative şi pot suferi modificări):
Antalya – Port River Hotel & Spa 5* sau similar;
Cappadocia – By Cappadocia Hotel 4* sau similar.
* Programul circuitului poate suferi modificări în funcție de ora de plecare, de evenimentele locale sau de orice alte circumstanțe externe.
**Programul vă garantează cazare timp de 7 nopți în hoteluri de 4 * și 5 *, dintre care 4 nopți în zona Antalya și 3 nopți în zona Cappadocia. Datorită numărului mare de turiști, pentru fiecare dintre datele indicate, călătorii vor fi informați despre hotelurile specifice în care vor fi cazați cu o săptămâna înainte de data începerii excursiei.
Excursii suplimentare :
Excursii opționale informative (pot fi achiziționate doar de la fața locului):
Valea Ihlara și orașul subteran (prânz inclus) – 55 euro/pers
Ortahisar (Valea Îndrăgostiților) cu orașul subteran (prânz inclus) -40euro/pers
Excursie cu barca Manavgat și moscheea Manavgat (prânz inclus) – 45 euro/pers
Sau Tur Canionul Verde (prânz inclus) – 55 euro/pers
Sau Tur Alanya (prânz inclus) – 55 euro/pers
Sema (dansul dervișilor rotitori) – 20 euro/pers
Zbor cu balonul – 130 euro/pers
Jeep Safari – 50 euro/pers
Masa de pranz – 15 euro/pers
*Tarifele pot suferi modificari in functie de sezon iar disponibilitatea este in functie de cerere.
Conditii de plata :
Perioada 18.03 – 29.04.2022
 30 % avans la inscriere
 70 % cu 21 zile inainte de plecare
Perioada 06.05 – 27.05.2022 / 23.09 – 25.11.2022
 10% la inscriere
 20% pana la 31.03.2022
 70% cu 21 zile inainte de plecare
Conditii de anulare , penalizare
 Pentru rezervarile anulate dupa data confirmarii, se va percepe o taxa de penalizare de 30% din
valoarea facturata.
 Pentru anularile cuprinse in intervalul 45 zile – 30 zile calendaristice inainte de data plecarii, se va
percepe o taxa de penalizare de 50% din valoarea facturata.
 Pentru anularile cuprinse in intervalul 29 zile- 15 zile calendaristice inainte de data plecarii, se va
percepe o taxa de penalizare de 70% din valoarea facturata.
 Pentru anularile cuprinse in intervalul 14 zile- 0 zile , se va percepe o taxa de penalizare de 100 % din
valoarea facturata.
Conditii de modificare a rezervarilor dupa data confirmarii:
 Modificare de nume: se va percepe o taxa de 25 euro/persoana
 Modificare data de plecare: se vor aplica conditiile de anulare a rezervarii si actualizarea tarifului la momentul modificarii.

Continuă lectura „Circuit Turcia, Antalya-Konia-Cappadocia”

Circuit Turcia, Antalya-Efes-Pamukale

Circuite Turcia marca PromoVacanta

Dacă în articolele precedente am scris despre aventurile mele din circuitul organizat de cei de la PromoVacanta împreună cu cei de la UponTour, astăzi am să vă dau toate detaliile tehnice(circuit, prețuri, cazări, obiective zilnice…)

Pentru că este vorba despre două circuite frumoase și destul de pline, am hotărât să vi le prezint pe rând.

promovacanta

Antalya-Efes-Pamukkale

ZIUA 1 | Sosire în Antalya
Zbor spre Antalya. Veți fi întâmpinați la sosire de către ghidul dumneavoastră, care vă va conduce apoi la hotel, unde veți avea parte de o primire călduroasă și de băuturi răcoritoare. Veți înnopta în zona Antalya.

ZIUA 2 | Myra- Biserica Sf. Nicolae
Mic-dejun. Această excursie vă va purta de-a lungul drumului de coastă care oferă vederi splendide asupra mării, asupra pădurilor de pin si asupra vârfurilor stâncoase ale muntilor Taurus. În scurt timp, veti ajunge în Myra, unde veti vizita fascinantele morminte de piatra care fac parte din cele mai deosebite atractii ale Turciei. Mormintele si sarcofagele datează din secolul IV î.Hr. În Myra veti vizita, de asemenea, si biserica Sfântul Nicolae, unde a fost îngropat Sfântul Nicolae. Veti înnopta în zona Mugla.

ZIUA 3 | Licia – Croazieră pe Dalyan
Pentru astăzi vă este pregătită o croazieră ce vă va purta prin decorul de stuf din Dalyan. La capătul lagunei, se află plaja Iztuzu numită și Plaja Țestoaselor, accesibilă numai pe mare. Aici ne vom opri, vom înota, dupa care
ne vom întoarce pe coastă, de unde vom continua călătoria cu autocarul până în zona Kusadasi, unde veți petrece următoarele două nopți.

ZIUA 4 | Efes (Ephesus)
Astăzi veți vizita Efes, unul dintre cele mai mari situri arheologice din lume. Starea de conservare a cetății este excepțională. Antichitatea așteaptă să fie explorată de dumneavoastră : Agora (piața publică), templul Domițian, Nimphaeum (sanctuar construit în cinstea nimfelor acvatice), izvoarele termale, imensul Teatru (cu o capacitate de 25.000 de locuri și care se numară printre cele mai mari teatre ale Asiei Mici), aleea din marmura Arkadia și biblioteca lui Celsus.

ZIUA 5 | Pamukkale
Excursie prin minunata vale cu meandre spre Pamukkale. Terasele albe ca zăpada vizibile în depărtare din travertin au luat naștere din depozitele apei termale care curge spre aval. Acest spectacol fascinant al naturii a dus la atribuirea unui efect curativ acestui izvor, înca din Antichitate. Dupa sosire, veți avea posibilitatea de a face o baie termală la hotelul dumneavoastră. Veți înnopta în Pamukkale.

ZIUA 6 | Hierapolis
Ruinele magnificului oraș Hierapolis, care a înflorit în perioada Imperiului Roman, se întind deasupra teraselor de travertin. Aici sunt temeliile Templului lui Apollo din secolul II d.Hr. În apropiere se află impunătorul și somptuosul Teatru Roman cu cele 50 de trepte de travertin. Mai departe veți călători de-a lungul peisajului pitoresc și minunat al Munților Taurus înapoi în Antalya. Pe drum veți vizita un atelier de țesut covoare, unde veți cunoaște întregul proces de producție a covoarelor (de la producția materiei prime; mătase, bumbac și
lână până la produsul înnodat finit). Veți înnopta 2 nopți în zona Antalya.

ZIUA 7 | Antalya – cascada Karpuzkaldiran
Astăzi veți vizita Antalya, unul dintre cele mai frumoase orașe de pe Riviera Turcească. Protejat de peisajul montan magnific al munților Taurus, prosperă aici o vegetație bogată. Printre altele, veți vedea simbolul orașului, Yivli Minare, minaretul »canelat«. Pe Kalekapisi, »poarta cetații«, se află turnul cu ceas pe un turn vechi al fortificației. În timpul plimbării în jurul orașului vi se ofera șansa de a face cumpărături, în special bijuterii și articole din piele. Sfârșitul este încununat de vizita noastră la cascada Karpuzkaldiran.

ZIUA 8 | Zborul de întoarcere acasă
Autocarul vă va conduce la aeroport, în funcție de orarul de zbor.

karpuzkaldiran

Servicii și alte informații

Grup minim 10 persoane.

Sper că se înțeleg prețurile, sunt un pic contratimp si m-am grăbit să vă pun tot ce am despre acest prim circuit.
Servicii incluse:
 Zbor dus-întors București-Antalya cu bagaj de cală și de mână;
 Transfer aeroport-hotel-aeroport;
 Ghid vorbitor de limba română;
 Cazare 7 nopți la hoteluri de 4* și 5*:
 -1 noapte regiunea Antalya;
 -1 noapte zona Mugla;
 -2 nopți zona Kusadasi;
 -1 noapte Pamukkale;
 -2 nopți regiunea Antalya.
 Mic-dejun în fiecare dimineață tip bufet sau a la carte

 Transportul la obiectivele turistice menționate în program.
Servicii neincluse:
 Taxe de aeroport: 95 €/pers;
 Pachet special cu cină tip bufet sau a la carte pentru 7 seri + bilete de intrare cu ghid la excursiile
menționate în program: 140 €/pers. ;
 Suprataxă pentru cameră single: 90 €/pers;
 Bacșișuri pentru ghizi și șoferi

Hoteluri și excursii obționale

Hotel conform programului :
Exemple hoteluri (denumirile hotelurilor sunt informative şi pot suferi modificări):
 Antalya – Hotel Fun Sun Saphir Hotel 5*sau similar;
 Dalyan – Hotel Göcek Lykia Resort 4* sau similar;
 Kusadasi – Hotel Suhan 360 5* sau similar;
 Pamukkale – Hotel Tripolis Thermal 4* sau similar;
 Antalya – Hotel Fun Sun Saphir Hotel 5* sau similar.
Reduceri de grup : la 20 persoane platitoare, a 21 – lea este gratuit

Excursii suplimentare :
Excursii opționale (se pot achiziționa doar de la fața locului)
Vizita sat Siringe, Biserica Sf. Maria (prânz inclus) – 50 euro/pers;
Croaziera pe Mare la orașul scufundat Kekova (prânz inclus) – 45 euro/pers;
Croaziera delta Dalyan (prânz inclus) – 40 euro/pers
Zbor cu balonul la Pamukkale -100 – 130 euro/pers
Vizita Acvariu – 30 euro/pers.
Masa de prânz -15 euro/pers
Izmir (prânz inclus) – 45 euro/pers
*Prețurile pot suferi modificări în funcție de sezon iar disponibilitatea este în funcție de cerere.
Conditii de plata :
Perioada 18.03 – 29.04.2022
 30 % avans la inscriere
 70 % cu 21 zile inainte de plecare
Perioada 06.05 – 27.05.2022 / 23.09 – 25.11.2022
 10% la inscriere
 20% pana la 31.03.2022
 70% cu 21 zile inainte de plecare

Conditii de anulare , penalizare

 Pentru rezervarile anulate dupa data confirmarii, se va percepe o taxa de penalizare de 30% din valoarea facturata.
 Pentru anularile cuprinse in intervalul 45 zile – 30 zile calendaristice inainte de data plecarii, se va percepe o taxa de penalizare de 50% din valoarea facturata.
 Pentru anularile cuprinse in intervalul 29 zile- 15 zile calendaristice inainte de data plecarii, se va percepe o taxa de penalizare de 70% din valoarea facturata.
 Pentru anularile cuprinse in intervalul 14 zile- 0 zile , se va percepe o taxa de penalizare de 100 % din valoarea facturata.
Conditii de modificare a rezervarilor dupa data confirmarii:
 Modificare de nume: se va percepe o taxa de 25 euro/persoana
 Modificare data de plecare: se vor aplica conditiile de anulare a rezervarii si actualizarea tarifului la momentul modificarii

Ce să vă mai zic, distracție frumoasă.

Circuit 2 în 1 by PromoVacanța

Un presstrip un pic altfel

Săptămâna trecută am fost pentru prima oară într-un circuit în Turcia. Dacă până acum am fost învățat cu luxul și opulența resorturilor din Antalya, de data aceasta a fost altceva.

Senzația de a descoperi lucruri noi despre o țară, despre o civilizație este fantastică. Istoria te așteaptă la tot pasul într-un astfel de circuit. Gazdele noastre, cei de la PromoVacanta ne-au pregătit un circuit mai special. Au unit cele două circuite ale lor, într-unul singur, pentru a putea să luăm toate informațiile de la fața locului și a vi le putea prezenta vouă, posibilul turist. Am avut parte de 7 zile deosebite alături de oameni faini.

promovacanta

Ziua 1 – Adunarea
  • zbor spre Antalya cu escala in Istanbul, sosire in Antalya,
  • intalnire cu reprezentantii agentiei oraganizatoare Upon Tour,
  • transfer la hotel si cazare in Antalya,
  • meeting cu reprezentantii Upon Tour la hotelul Asteria Kremlin.

Buna mea prietenă, Gabriela, gazda noastră de la PromoVacanta, a sunat adunarea într-o frumoasă dimineață de vineri pe aeroportul internațional Otopeni. Eram nerăbdător să mă văd cu ea și cu noua gașcă de plimbăreți. Doar pe oltenașul Daniel îl cunoșteam, dar eram mai mult decât convins că mă voi vedea cu oameni mișto.

Zis și făcut, după prezentările de început și pupăturile de rigoare, ne-am îmbarcat către Istanbul, zborul către Antalya a fost cu escală. 

Bineînțeles că această escală în Istanbul mi-a oferit prilejul de a intra repede în mood-ul turcesc. Am găsit un fast food mișto unde am regăsit binecunoscuta delicatesă locală „PIDA turcească”. 

Împreună cu Daniel am comandată câte una bucată PIDE, spălată cu un Ayran de la mama lui Turcia. A fost fabuloasă, și acum îmi curge din gură după ea. Bineînțeles că nu m-am putut bucura în totalitate de ea, a apărut una bucată pisică, nu dau nume(Sensy) și mi-a păpat mai bine de un sfert. Glumesc, a fost cea mai mare pide văzută/mâncată vreodată, avea mai bine de jumătate de metru, uriașă. Deci puteam hrăni oricâte pisici apăreau la noi la masă. Sper să nu se supere Sensy că am desconspirat-o, ea era la dietă. :)))

Am mai clătit puțin ochii prin aeroport, prin duty free-uri și duși am fost.

În Antalya ne aștepta fratele meu Aytac, a trecut ceva timp de când nu ne-am mai văzut. Mereu zâmbitor și pus pe glume, ne-a adunat în jurul lui și ne-a prezentat echipa locala, echipă care ne-a însoțit pe toată durata circuitului.

OZY, ghidul nostru, un turc tare haios, bine informat și foarte profesionist ne-a oferit primele informații despre ceea ce urmează să vedem acolo. L-am cunoscut și pe ALI, eminența din spatele lui OZY, el se ocupa de toate detaliile tehnice. E prima dată când văd cu ochii mei persoana care se ocupă de lucrurile din spate, lucrurile care nu se văd. O da, a muncit omul, respect.

Gata cu informațiile plictisitoare, să intrăm în pâine.asteria kremlin

upontour

Cei de la UponTour ne-au așteptat la resortul Asteria Kremlin unde am cinat alături de ei și ne-am cunoscut mai bine între noi. Pentru că îmi place să fiu informat, după cină am mers în lobby cu staful de la UponTour și am cules toate informațiile despre noul jucător de pe piața turistică din România. 

Oameni dedicați și foarte deschiși mi-au oferit toate informațiile necesare pentru a-mi face o idee despre ei. Bineînțeles, discuția a avut loc în jurul unor pahare de whisky, nu-i așa, la orice activitate, socializarea de după leagă prietenii.

Dintr-una în alta, gașca din lobby s-a mărit. S-a făcut că am ajuns la clubul de noapte al celor de la Asteria Kremlin, de unde nu ne-am făcut duși decât după ce dj-ul a pus punct programului, spre disperarea lui OZY care ne tot trimitea la somn. Știa el ce știa, ne aștepta o zi plină.

Ziua 2 – biserica sfântul Nicolae
  • Fabrica de bijuterii,
  • biserica Sf Nicolae, unde a fost ingropat Sf Nicolae,
  • cazare la Dalaman, zona Fethye, Remer Hotel.

Dimineața zilei cu numărul 2 a fost cruntă. Nu cred că era ora 07.oo și a început concertul de telefoane, alarme și alte mijloace acustice. Era răzbunarea lui OZY pentru lunga noapte precedentă. :))

Ne-am adunat la autocar și am plecat spre noi aventuri marca PromoVacanta. Prima oprire, Fabrica de Bijuteri.

De ce i-am zis fabrică și nu atelier de bijuterii?

Pentru că era imensă, pentru că avea etaje întregi de atelire si show-roomuri, pentru că avea zeci de angajați, o adevărată industrie. Ca să nu vă plictisesc, pe doamne nu aș avea cum, acolo e raiu pe pământ pentru ele, zeci de mii de bijuteri, vă dau un pont. În astfel de fabrici de bijuterii, se negociază, ca peste tot în Turcia, dar NU FACEȚI NEGOCIEREA LA STAND. Alegeți bijuteriile care vă plac și cereți să mergeți la un separeu să le puteți vedea mai bine. Aici o sa fiți serviți cu o cafea turcească, un ceai turcesc sau ce vă dorește inima, dar atmosfera pentru negociere e mult mai relaxată. Nimeni nu pleacă nemulțumit de acolo.

sfantul nicolae

sfantul nicolae

A doua oprire, biserica Sfântul Nicolae, aici e îngropat acest sfânt binecunoscut al creștinismului. Biserica se află în plin proces de restaurare. Mulți ani a fost susținută financiar de către imperiul țarist, în special de către țarul Alexandru.

De aici am plecat spre zona Dalaman, nu înainte de a lua prânzul într-o superbă grădină de vară încojurată de portocali și lămâi încărcați cu fructe. Prilej pentru fetele noastre pentru o sedință foto un pic exotică. Și vremea ne-a ajutat, cred că au fost vreo 19 grade afară.

fructe exotice

Ne-am cazat foarte repede într-un hotel din zona Fethye și am plecat la plimbare. O doamne, o minunăție de faleză. Lungă de peste 2 kilometri, plină de taverne(nu spun cherhanale, în limba turcă înseamnă altceva, din zona +18), marea era la 5 metri și aerul de mare ne îmbia la relaxare.

Am găsit și noi o tavernă/club destul de măricică pentru a ne găzdui pe toți și am comandat una alta. Surpriza serii, aici era o seara deosebită, seară de dans latino. Un grup semiprofesionist se reunise aici și s-au pus pe dans. Aici au intrat în scenă ai noștri actori Serin și LeoDiCaprio(Victor), i-au dat pe spate cu dansurile lor până și pe dansatorii din grupul care organizase serata. 

O doamne, ce noapte minunată…..pentru noi, cum am sărit de ora 00.00, OZY, pitbulul de serviciu, a început a ne certa să mergem la somn. Mult spus certa, omul era bine intenționat, urma o nouă zi de aventuri și trebuia să fim fresh. Bineînțeles că nu i-a reușit și ni s-a alăturat, atât el cât și Ali.

Ziua 3 – Delta Dalyan
  • croaziera Delta Dalyan,
  • plaja Iztuzu (Plaja Testoaselor),
  • cazare in Kusadasi la hotelul Kusadasi Tusan Beach Resort.

morminte lyciene

Ziua a început cu croaziera din Delta Dalyan, un loc mirific, un loc de basm. Cu canale de apă pline de viață, pescăruși, cormorani, cuiburi de rațe, viața vibra oriunde te uitai.

Din barcă am admirat mormintele lyciene de la Kaunos. Morminte scluptate în munte, loc unde regii din trecut și-au început călătoria către viața de apoi. Legenda spune că au fost îngropați cu mare parte din bogăția acumulată pe parcursul vieții, fapt pentru care locurile au atras vânătorii de comori.

iztuzu beach

Croaziera are ca punct final plaja Iztuzu, plaja țestoaselor. Din păcate broscuțele au avut alte planuri și nu erau acasă. Dar no, și noi am avut alte planuri. Atât eu cât și Daniel venisem pregătiți să facem baie alături de țestoase, dar lipsa lor, și mai ales vântul rece care bătea dinspre mare, ne-a stricat planurile. CSF NCSF.

La reîmbarcarea pe vas, Aytac și-a luat rolul de DJ și ne-a încântat cu mixul lui de melodii. Mix fredonat și cântat la unison de toată gașca. Unii au dansat „brașoveanca” pe vas, lucru care i-a dat ceva palpitații căpitanului nostru. 

Prin periplul nostru am admirat minunată și fascinanta Turcie.

turciaturcia

A fost o zi tare frumoasă. 

De aici am plecat spre Kusadasi și ne-am cazat la hotelul Kusadasi Tusan Beach Resort. Seara de aici a fost mult, mult mai liniștită ca cele anterioare, lunga noapte de dans de la Fethye și-a spus cuvântul. Bine, am petrecut câteva clipe la lobby bar, loc unde a ieșit la rampă un alt om fain al găștii noastre, Rățușca noastră rrită, cu nume de scenă Tequila. Nu spun de ce Tequila, dar e tot de +18.

kusadasi tusan

Atât pentru astăzi

 Ca să nu vă plictisesc, doar atât pentru astăzi, mâine revin cu cealaltă jumătate a acestui circuit 2 în 1 și cu noi peripeții ale găștii frumoase din spatele autocarului. Aaa, să nu uit, în ziua a treia ne-am descoperit și motto-ul presstripului, GOOD MORNING MY NEIGHBOURS. Nu vă spun răpunsul la acest salut, mai sunt și copii care mă citesc. :)))))

O zi frumoasă vă doresc și nu uitați să visați. Visele devin de cele mai multe ori REALITATE. Ne vedem mâine cu continuarea.