KIK a ajuns la Deva

KiK a ajuns la Deva

KiK, cel mai popular retailer de îmbrăcăminte la preț redus din Germania,cu o reţea de peste 3.500 de magazine în Europa,anunță deschiderea primului magazin din Deva, în Ulpia Shopping Center, etajul 2. Retailer-ul ajunge astfel la un număr de 18 magazine deschise în România, în mai puțin de 1 an.

Cât de mare e KiK Deva?

Cu o suprafață totală de aproximativ 600mp, KiK Deva a fost inaugurat oficial vineri, 7 iunie, de la ora 09.00, iar retailerul german anunță promoții și premii speciale. Astfel, în zilele de 7 & 8 iunie, toate produsele din magazin beneficiază de o reducere de 10%. Toți cei prezenți la deschidere se vor bucura de atmosfera energică specifică KiK, cu muzică, baloane, faimoasa mascotă KiK șimulte premiiinstant la ruletă.

„Ne-am dorit ca primul magazin KiK Deva să fie poziționat în zona centrală, pentru ca toți clienții să ajungă rapid la noi, indiferent în ce zonă a orașului locuiesc aceștia. De aceea, am optat pentru deschiderea în Ulpia Shopping Center. Suntem convinși că locuitorii din Deva vor aprecia produsele KiK  și se vor bucura de ofertele și premiile speciale cu care îi așteptăm la deschidere și nu numai. La noi vor găsi mereu o diversitatea de produse, la cele mai bune prețuri”, a afirmat Raluca Hartmann, directorul general al KiK România.

Ce găsim la KiK?

KiK este o destinație pentru întreaga familie.În oferta magazinului sunt incluse numeroase categorii de produse: îmbrăcăminte pentru adulți și copii, încălțăminte, accesorii și produse suplimentare, cosmetice, jucăriiși diverse produse din categoria home&deco.

Pentru 2019, retailerul și-a propus să continue expansiunea pe piața românească, având ca obiectiv să adauge în portofoliu peste 30 de noi magazine în întreaga țară. Compania mizează pe încrederea românilor pentru produse de calitate germană și pe prețurile imbatabile practicate.Orașele în care discounterul a ajuns deja anul trecut sunt: Oradea (2 magazine), Piatra Neamț, Botoșani, Sighetu Marmației, Brăila (2 magazine), Mioveni, Vaslui, Bistrița, Craiova, Râmnicu Vâlcea, București (Bucur Retail Park, Liberty Center), Constanța, Timișoara.

 

Despre KiK

KiK este unul dintre cei mai mari discounteri de modă din Germania, ce deține o rețea vastă de magazine la nivel european. Oferta de produse a brandului este reprezentată în proporție de 70% de segmentul de textile, fiind completată de alte articole pentru casă precum cadouri, accesorii, decorațiuni, jucării și articole de papetărie.

În prezent, KiK operează aproape 3.500 de magazine în Europa, dintre care 2.600 sunt în Germania. Brandul este prezent și în Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croația, Olanda, Slovenia, Slovacia, Italia și, din 2018, și în România. Peste 25.000 de angajați contribuie la succesul economic al KiK, care țintește extinderea rețelei la 5.000 de magazine în Europa. KiK se numără, cu o creștere anuală de aproximativ 200 de magazine, printre companiile cu cea mai mare expansiune din Europa.

Spor la cumpărături!

MasterChef la Hunedoara

Bulevard by Raul

Cine e Raul Vasiloni?

Încurajat de soţie, Raul a venit cu glumele cu tot la pachet, aşa că pe lângă condimentele pe care le pune în preparate reuşeşte să dea un gust special cu apariţiile sale. Întrebat de la cine a furat meserie, concurentul nu putea să răspundă altfel decât în stilul lui caracteristic.

”De furat, nu am furat de la nimeni (râde). Am învăţat un pic de la toată lumea, mai ales de la mama mea, care nu mai este printre noi, dar şi citind cărţi cu cei mai buni bucătari ai lumi! Pe soţia mea am impresionat-o prima dată cu o ciorbă de porc ardelenească fierbinte, când afară erau 40 de grade, apoi au urmat şi alte specialităţi. Cel mai bine ştiu să gătesc raţă, dar pot să fac de toate. Niciodată nu am gătit din obligaţie, acasă. Fac totul cu plăcere de fiecare dată şi îmi place să îmi surprind apropiaţii cu preparate noi.

Bucătăria cu vopsitoria nu au prea multe în comun. Trebuie să ai inspiraţie şi tehnică în ambele domenii. Şi în bucătărie trebuie să existe multă culoare pentru un preparat reuşit! Îmi aduc aminte că am făcut multe trăsnăi în vopsitorie în 12 ani de când practic această meserie. Una dintre ele a fost când am greşit codul de vopsea şi am făcut verde în loc de albastru, astfel maşină a ieşit arlechin!”, ne-a povestit Raul.

Tânărul din Hunedoara are o luptă grea de dus dacă se visează câştigătorul celor 50.000 de euro şi proprietarul unui restaurant. Raul are pe lângă emoţii la probe, cuvinte şi expresii meşteşugite pe care se bazează ca să-şi intimideze adversarii. „Toţi concurenţii sunt incomozi! Este totuşi o competiţie şi fiecare dă tot ce este mai bun să rămână până în finală. Tehnica mea este umorul! Încerc să îi fac să radă şi să nu mai fie atenţi la ceea ce fac şi, bineînţeles, pasiunea şi dorinţa ca eu să câştig MasterChef”, a completat Raul.

Asta spunea Raul acum 2 ani, cand in prin umorul lui caracteristic reușea să cucerească publicul român.

Ce face acum Raul?

Cum să vă zic? A reușit să își îndeplinească visul, are propriul restaurant, cu un nume foastr mișto, BULEVARD by RAUL. Da, a ajuns un CHEF cu acte în regulă dacă pot spune așa. Este stăpân pe propriul destin. Continuă să gătească la fel de bine, învață pentru a performa în acest domeniu foarte greu și chiar mai mult, conduce o mână de oameni frumoși, oameni dedicați bucătăriei și artei culinare.

Orice cuvinte sunt de prisos, vă invit cu mare drag să îi treceți pragul. Raul vă v-a surprinde plăcut, iar așa ca pont, de la un om care îl cunoaște bine, zic eu, puneți-l să vă povestească un pic aventura lui la Masterchef. Îi place la nebunie să povestească clienților cum a început el să gătească. Vă garantez că veți rămâne prieteni, e un om deosebit.

PrinHD 2019 by Raul

În cadrul evenimentului de promovare a județului Hunedoara, Raul a insistat să îi facem o vizită și să îl lăsăm să ne încânte cu niște preparate demne de titulatura MASTERCHEF.

Eu vă pun aici niște poze, să vedeți ce ne-a pregătit, să vă plouă un pic în gură. Nu că nu am fi sătui de ploaie, dar măcar acum să fie o ploaie cu folos. Glumesc, Raul chiar ne-a surprins cu cina pregătită.

Cred că ajunge, nu de alta dar a ajuns să îmi plouă mie în gură. Chiar așa, cred că dau o fugă până la restaurant lui Raul să mă delectez cu una alta. Mai multe poze puteți găsi la colegul Daniel.

Zilele următoare am să revin cu alte informații despre evenimentul #PrinHD2019. A fost tare frumos.

#PrinHD2019 este un eveniment organizat de Călin Bobora, evenimentul fiind sponsorizat de AVIS3000. Ne-au fost alături magazinele PRO HD & AB, Cafeneaua Jos Pălăria, Restaurantul Bulevard by Raul, cotidianul Glasul Hunedoarei și radio BIG FM.

Oul sau găina, povestea Avis3000

Avis3000, o poveste de succes

PrinHD2019

Ca în fiecare an, de 3 ani încoace, mă ocup singur, de un proiect de promovare a județului Hunedoara. Fie că e vorba de agenți economici sau de obiective turistice, promovez cu drag județul și orașul meu natal.

Mulțumim AVIS3000

Anul acesta partenerul meu și sponsorul evenimentului #PrinHd2019, a fost grupul de firme AVIS3000.

Pentru că mai am de sortat sute de poze și zeci de filmulețe, făcute în timpul celor 4 zile de eveniment, m-am găndit să vă relatez povestea din spatele succesului AVIS3000.

Povestea grupului de firme Avis3000

      În spatele oricărei fripturi gustoase de pui sau al ouălor servite la micul dejun există o poveste. Povestea oamenilor care și-au lăsat o bucățică de suflet, acolo, printre fermele cu pui, în frigul abatorului, în incubaţie sau în marea „bucătărie” care prepară hrana zilnică pentru zeci de milioane de pui. Chiar dacă e greu de imaginat, friptura gustoasă din farfurie şi ochiul de ou cu care vă începeți ziua, conțin un ingredient secret: sufletul avicultorului.

Povestea afacerii cu pui și găini este istoria unei firme care la începutul mileniului trei, în anul 2001, însemna 400 de oameni în șomaj și 27 de câini vagabonzi care își duceau zilele printre ruinele fostelor ferme avicole. Este povestea lui Marin State și a familiei lui. Un om care a pus suflet în pasiunea lui, avicultura. După aproape 20 de ani, grupul de firme AVIS înseamnă un nume important în industria avicolă din România, dezvoltat cu capital 100 % românesc.

Când a început?

Totul a început în anul 2001, într-un climat economic deloc propice investițiilor. În România, băncile percepeau dobânzi prohibitive iar capitalul autohton se dezvolta în mare parte în urma afacerilor cu bani publici. Doar o familie de avicultori foarte pasionată de munca lor era capabilă să ia o fermă aflată în ruine și să încerce să o revitalizeze. În primii patru ani (2001 — 2004), ruinele de la Mintia, Leșnic și Șoimuș au început să prindă viață, halele fiind din nou populate cu păsări. Prima a fost ferma nr. 7 din Șoimuș, au urmat ferma de reproducție de pui pentru carne, abatorul și fermele de găini ouătoare. În patru ani, lângă Deva, avicultura renăscuse din propria-i „ruină”.

Practic, firma AVIS se moderniza din zbor și se adapta la cerințelor unei piețe din ce în ce mai stricte, din punct de vedere calitativ. În 11 ani de la preluarea ruinelor fostei Avicola, AVIS a reușit să pună la punct un complex integrat de creștere a puilor de carne și a găinilor ouătoare, producând totul, de la puii de o zi, până la furajele necesare și abatorizarea puilor de carne. Până în anul 2013, toate fermele grupului AVIS au fost retehnologizate, modernizate după standardele UE și aflate în producție. Ultima investiție finalizată de curând constă într-o primă hală nou-nouță, construită din temelii, destinată creșterii tineretului de găini ouătoare.

Avis3000, astăzi

În momentul de față, AVIS deține două ferme de găini ouătoare crescute liber, de câte 100.000 de capete, o hală de creștere a tineretului pentru găini ouătoare, trei ferme pentru creșterea puilor de carne: Ferma 1, la Mintia, cu o capacitate maximă de 240.000 de pui, Ferma 7, la Șoimuș, cu o capacitate de 480.000 de pui, și Ferma 9, de la Bălata, tot cu 480.000 de pui. În ferma din Leșnic, cresc, în fiecare an, trei serii a câte 15.000 de găini și cocoși pentru reproducere, care produc ouă ce sunt incubate în propria stație de incubație din Leșnic. Conceptul de „complex avicol integrat” cuprinde producția de carne de pui obținută din propria linie de reproducere, abatorizarea păsărilor destinate consumului, producția de ouă, precum și fabricarea furajelor necesare creșterii păsărilor. Fabrica de furaje din Mintia produce nutrețurile pentru toate fermele firmei, iar abatorul, cu o capacitate de 30 — 35 de tone de carne pe zi, asigură desfacerea cărnii neinjectate — proaspete, refrigerate și congelate.

Avis 3000 a dat un sens practic noțiunii de patriotism local, deschizând în 2012 un prim magazin cu produse alimentare “made in Hunedoara”. Proiectul a fost botezat sugestiv „PRO HD”, adică produs în HUNEDOARA, fiind un îndemn “PRO HUNEDOARA”! PRO HD s-a dovedit mai mult decât un experiment al companiei AVIS căruia i s-au alăturat mai mulţi producători din industria alimentară a județului Hunedoara.

Magazinele proprii, magazinele PRO HD & AB

În acest moment distribuția proprie de carne de pui și ouă dar și cele mai bune, din ce în ce mai multe și mai diversificate produse locale pot fi gasite în cele 8 magazine Avis, 18 magazine Pro HD din județul Hunedoara, dar și dincolo de granițele județului în care AVIS își are originea, în cele patru magazine PRO AB & HD deschise în Alba Iulia. În parteneriat cu un producător local, AVIS a dezvoltat o linie de mezeluri sub brandul „La Grasu” comercializată în exclusivitate prin magazinele PRO HD. Consumatorii se pot delecta cu parizer, crenvurști, piept și pulpe afumate – pastramă tradițională, produse exclusiv din carne de pui AVIS, rara AVIS.

#PrinHD2019 este un eveniment organizat de Călin Bobora. Evenimentul este sponsorizat de AVIS3000. Ne-au fost alături, magazinele PRO HD & AB, Cafeneaua Jos Pălăria, Restaurantul Bulevard by Raul, cotidianul Glasul Hunedoarei și radio BIG FM

Cu bicicleta prin Hunedoara

Călătorie pe două roți

3.500 de kilometri

Aproximativ 3.500 de kilometri de biciclit într-un an și jumătate, transpuși în 312 pagini condimentate cu imagini, povești și hărți. Concret, o aventură fabuloasă pe două roți pe cele mai frumoase și neștiute „străzi” ale județului Hunedoara. Totul în albumul dedicat în primul rând ciclismului de șosea, dar și tuturor hunedorenilor și turiștilor intitulat „Cu bicicleta prin Hunedoara”

“Let me take you by the hand and lead you through the streets of London”, spunea Ralph McTell într-o melodie.

Acolo la el, în Anglia. Eu, în schimb, vreau să vă conduc pe “străzile” judeţului Hunedoara, să vedem locurile din şaua unei biciclete şi prin ochii unui ciclist.

Galeriile de Artă – Hunedoara

Vă invit în 26 martie, de la ora 18, la Galeriile de Artă din Hunedoara, unde vă voi prezenta albumul “CU BICICLETA PRIN HUNEDOARA”. Apoi îl vom prezenta şi la Orăştie, Petroşani şi vom poposi câteva zile la “Salonul Bicicletei” din Bucureşti.

Mulţi dintre voi aşteaptă acest album de ceva vreme, alţii abia acum află că s-a tipărit. Tuturor vă propun să răsfoim împreună 312 pagini cu poveşti, imagini şi hărţi, într-o întâlnire cu oameni pasionaţi de bicicletă, de turism şi de mişcare în aer liber.

Timp de un an şi jumătate am scotocit fiecare colţişor al judeţului Hunedoara şi apoi v-am povestit ce-am păţit şi cum a fost. Rubrica mea de fiecare vineri din cotidianul “Glasul Hunedoarei” s-a îmbrăcat acum frumos cu imagini, şi-a pus în buzunar hărţi, să aibă pe drum şi şi-a mai “pieptănat” puţin textele. O zână bună a atins-o cu bagheta magică şi a transformat-o, ca-n poveşti, într-un album fermecat care prezintă judeţul meu. Minunat şi – câteodată – neştiut.

Unde ne mai întâlnim?

Lansarea oficială a albumului „Cu bicicleta prin Hunedoara” a avut loc la Deva dar prezentări ale cărții vor avea loc și la Brad (21 martie, ora 18:00 –Centrul de Agrement, Sport şi Sănătate), Hunedoara (26 martie, ora 18:00 –Galeriile de Artă), „Salonul Bicicletei” din Bucureşti (30 martie, ora 17:00), Orăştie (2 aprilie, ora 18:00 – Sala Sinagogii) și Petroșani (4 aprilie, ora 11:00 – Aula Universităţii).

Cei care doresc să cumpere albumul îl pot contacta pe facebook pe Alin Bonța sau o pot achiziționa de la Cafeneaua „Jos pălăria” sau o pot comanda pe net, pe site-ul editurii Karina.

P.S. Am citit deja *Cu bicicleta prin Corsica*, foarte faină, de abia aștept să pun mâna pe această nouă carte a lui Alin.

Tradiții, obiceiuri și meșteșuguri

Copiii frumoși ai Hunedoarei

Tradiții, obiceiuri și meșteșuguri

,,Tradiții, obiceiuri și meșteșuguri” este evenimentul care a luat naștere din dorința de a da mai departe, de a promova și valorifica cele mai importante caracteristici ale unei națiuni. Evenimentul își propune să aducă în atenția întregii comunități cele mai importante aspecteale diversității culturale.

100 de ani de la Marea Unire

Pentru a face o trimitere la aniversarea celor 100 de ani de la Marea Unire dar și pentru a consolida noțiunile teoretice dobândite pe parcursul orelor de Educație Socială, elevii claselor a VI a, a Școlii Gimnaziale nr. 2 din Hunedoara. Copiii vor fi coordonați de cadrele didactice, doamna director, Emilia Popoviciu, doamna director adjunct, Raluca Nistor, și domnișoara profesoară, Denisa Gîfu, și-au propus să transpună cunoștințele dobândite într-o scenetă.

Actorii principali, elevii claselor a VI a, vor reprezenta cele mai importante regiuni ale țării: Ardealul, Banatul, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Maramureș, și nu în ultimul rând, Ținutul Pădurenilor.  Puii de ardeleni, bănățeni, olteni, munteni, dobrogeni, maramureșeni și pădureni, vor încerca să atragă publicul spre zona pe care o reprezintă cu mândrie prin prezentarea costumelor autentice, meșteșugurilor, strigăturilor dar și a colindelor.

Va fi un duel al replicilor, încercând astfel să convingă întreaga suflare că regiunea pe care o reprezintă este cu precădere cea  aleasă. Evenimentul se desfășoară în ajunul sărbătorilor de iarnă, iar elevii vor surprinde participanții cu diferite acte artistice specifice perioadei.

Evenimentul se va încheia cu o premiere.  Spectacolul va fi găzduit de sala Bethlem din incinta Castelului Corvinilor din Hunedoara. La eveniment vor fi invitate autoritățile locale, părinți, profesori și elevi. Evenimentul se va desfășura în data de 19 decembrie 2018, începând cu orele 16.

Food a la Rusca, 15 martie

Degustare la Hotel Rusca, partea a doua

15 Martie – România vs Italia

Dragi prieteni, continuăm evenimentul ” Food a’laRusca „…15 Martie 2018, ora 19,30
* Degustare din bucataria italiana, pregatită de echipa lui Chef Raul Vasiloni by Rusca !
* Degustare vinuri romanesti si italiene
* Ambianță muzicală

Prima ediție a fost un real succes, ne-am simțit minunat și o vom face și joi, 15 Martie. Te așteptăm să petreci alături cu noi.

Rezervari numai la receptia hotelului -Tarif rezervare 25 lei/persoană

Târg de turism

Pregătim sezonul 2018

Premieră pe piața turistică arădeană!

După succesul înregistat cu lansarea curselor Arad-Antalya, care au decolat în 2017 la capacitate maximă de pe Aeroportul Internațional Arad,Prestige Tours Internațional aduce o nouă premieră: organizarea târgului “Sejururi de Vis”.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad, în parteneriat cu Touroperatorul Prestige Tours Internațional.

Vor fi 3 zile de oferte la Târgul de Turism “Sejururi de vis”. Evenimentul debutează pe 2 februarie 2018 la Expo Arad, în Pavilionul B. Prestige Tours și agențiile de turism partenere din Arad au pregătit oferte speciale cu reduceri Early Booking, dar și multe alte surprize pentru vizitatori. Amatorii de vacanțe au parte de reduceri de până la 40% pe perioada târgului, dar și oferte bune către Antalya cu plecare din Arad și nu numai.

Pentru alte detalii nu ezitați să accesați pagina evenimentului *Sejururi de vis*

Week-end la Hunedoara

Go Party, Ego Party

Club Ego, centrul distracției la Hunedoara

SINGURUL club din HUNEDOARA te așteaptă să petreci un sfârșit de săptămână FABULOS.

Cum în Hunedoara nu ai ce face în week-end(mulțumim partidului) ar fi păcat să ratați o mega petrecere. Daniela Crudu e cu distracția, Silviu Andrei(Dj-ul lui Capatos) e cu mixurile, Club Ego vine cu beutura, o rețetă criminală.

O muzică bună, un cocktail savuros, o poză cu CRUDUȚA, sună bine, NU?

Hai, ce mai tura-vura, distracția ne așteaptă după colț, imediat e sâmbătă.

Cum ar zice colega mea de birou, WEEK-END FAIN.

Club Ego Hunedoara

Super Party la Club EGO HUNEDOARA

După o secetă de peste 3  ani de zile, la Hunedoara se deschide un nou loc de distracție pentru tineri. Clubul Ego, despre el e vorba, se află în incinta Hotelului Rusca, locație care în trecut a mai fost polul „vieții de noapte” a Hunedoarei.

Să fie într-un ceas bun și sperăm că hunedorenii vor aprecia noul club, astfel nu vom mai fi nevoiți să plecăm la Deva sau la Orăștie pentru a ne petrece timpul liber.

Chiar eram de râsul lumii, orașul care dă numele județului nu avea nicio locație în care să dansezi, să bei un cocktail, sau să asculți o muzică bună.

 Grand Opening, CLUB EGO, 7 OCTOMBRIE, DJ KLAUS, distracție GARANTATĂ. 

Doamnele și domnișoarele au intrarea gratuită, iar primele 50 de persoane au shoturi gratis la bar.

 

OktoberFest în septembrie

7 – 17 Septembrie Brașov România

Cel mai mare festival din lume dedicat berii, Oktoberfest, are loc anual și în România, la Brașov, cu ajutorul celor de la Ciucaș. Puțini știu însă că, în ciuda numelui, Oktoberfest nu mai este de mult un festival așteptat în luna octombrie. Anul acesta el va avea loc între 7 și 17 septembrie și își va muta locația în zona fostului Stadion Municipal din Brașov. Manifestarea de anul acesta va fi mai mare ca oricând, cu mai mulți invitați, mai multe produse tradiționale nemțești, mai multe locuri de entertainment și mai multe puncte de vânzare a berii.

Când, unde și cu cine prefer să beau o bere rece?

O bere rece e binevenită tot timpul, fratele Chinezul știe ce vorbesc. Nu contează când, unde, dar contează foarte mult cu cine.

Berea nepovestită e pierdere de vreme. Ea nu vine niciodată singură dacă cel cu care o împarți e pe aceeași lungime de undă cu tine, mai ales când vine vorba de rolul ei în viața băutorului de bere.

Așadar, bere rece, nu contează locația, plus Chinezul coleg de „suferință”, rețeta perfectă pentru un festival de bere.

Cam așa a fost anul trecut, anul acesta se anunță mult mai multe surprize și bineînțeles bere, multă bereeeee.

Nu uita să-i anunți pe toți ai tăi că Oktoberfest are loc anul acesta între 7 și 17 septembrie în Brașov, este organizat cu ajutorul celor de la Bere Ciucaș și își mută locația în zona fostului Stadion Municipal.