Amintiri din Epoca de Aur

Comunism și dictatură

O dată cu sosirea frigului, atât eu cât și colegul de călătorii, BO, am intrat în depresie. Atât vremea de afară, cât și vremurile, totul e de CACAo. De aici și depresia asta generalizată. Probabil o beută ar regla problema, dar nici de asta nu am chef. Horor, nu?

E, dacă tot mă aflu într-un „dark place”, m-am găndit să mă reapuc de scris. Asta m-a ajutat de multe ori. Dar pentru că „dark place”, am zis că un mini-serial despre aventurile(nu chiar aventuri, ci trista realitate a acelor vremuri) mele din comunism ar merge. Nu de alta dar parcă zi de zi am găsit câte unul sau una care să plângă după vremurile de tristă amintire, să plângă după comunism și dictatură. Uitucă lume, dar nu cred că e vorba de uitare, ci cred că e vorba de sportul național al românului, „plânsul”. Propabil suntem nația care se plânge din orice și oricând. 

comunism

Frații „Petreuș”

Acestea fiind spune, să-i dăm drumul la primul episod, prima aventură marca „Bobora Călin în comunism”.

Era un început de decembrie, 1987, cred, cert e că se întâmpla în ultimii ani ai lui Ceaușescu. Cei mai crunți ani, ani de foamete și frig.

În cadrul combinatului siderurgic din Hunedoara munceau vreo 22.000 de oameni. Multe meserii, multe grupe de încadrare, drepturi diferite, nu mă apuc acum de enumerat, nu asta e ideea acestui episod.

Unii dintre muncitori primeau niște bonuri de masă, dacă pot să zic așa, pentru a pricepe și cei care nu au prins „mâncarea pe cartelă”. Bonurile puteau fi pentru slănină, pentru lapte sau pentru carne de pui.

Cei care lucrau la grupa I, muncă grea, ei primeau astfel de bonuri, nu toți angajații combinatului. Tata era strungar și conducerea considera că el și cei ca el nu meritau acele bonuri. Dar, nu-i așa, românul se descurcă și astfel el făcuse rost de un bon de carne de pui. Mai mult ca sigur făcuse un ciubuc, vreo balama sau mai știu eu ce pentru vreun coleg de pe la țară. Astfel de trocuri funcționau la maxim, astea erau chestiile care îți asigurau supravietuirea. Era foame mare moncher, toți o știu dar acum fac pe nebunii și spun că era bine în comunism.

Revin la bonul de carne de pui. Tata a adus bonul acasă și mi-a trasat ca sarcină, valorificarea acelui bon. Deși aveam doar 8 ani, pentru mine era o provocare, nu de alta dar magazinul Avicolei, era tocmai în celălalt capăt al orașului. Pe cât de bucuros am fost pentru încrederea acordată, pe atât de supărat am fost la finalul sarcinii. De ce?

comunism

Bineînțeles că nu mergeai cu taxi sau cu transportul local după cum voia cucu tău, mai ales copil neînsoțit. A plouat non stop și torențial pe toată durata călătoriei și a fost frig ca naiba. Bonus, am stat vreo 4 ore la rând, da da, atât de mult se stătea la rând la orice fel de carne sau de alimente. Nu cred că am cumpărat vreodată în COMUNISM, ceva de mâncare, fără să fi stat ore întregi la rând.

Fiind o rara Avis un astfel de bon, până atunci nu am mai avut onoarea de a mă întâlni cu o astfel de onoare de a cumpăra carne de pui cu bon din combinat.

Dezamăgirea

După aceste ore de chin, pentru un copil de 8 ani, chiar e un chin să stai ore în ploaie, am ajuns acasă cu punga de carne de pui. Pentru că ai mei părinți erau mai mereu la lucru, am fost nevoit să scot carnea de pui din pungă și să o pun la dezghețat. Frig al naibii, nu s-a dezghețat. 

Și acum și dezamăgirea, când am deschis punga, am avut un șoc. Înăuntru erau 2 pui rahitici, vineți, cu tot cu cap și gheare. Nu cred că aveau mai mult de 400 de grame unu. De aici și denumirea de „Frații Petreuș”, 2 și mici.

Atât de bine era în comunism, că și astfel de avortoni de pui erau un fel de mâncare pe care ți-l asigurai prin tot felul de combinații.

comunism

Pentru mine ca și copil, pana mea, aveam 8 ani, trebuia să stau să mă joc cu cei de vârsta mea, nu să bat tot orașul pentru o astfel de „delicatesă”. De, acum un pui coquelet e bani grei. Ce nerecunoscător sunt. :)))

Acum dacă ai găsi așa ceva pe raft, 100% ai cumpăra doar pentru câine sau pisică.

Puii vânduţi la alimentarele comuniste aveau greutatea unui porumbel. Românii îşi făceau pile şi relaţii pentru a căpăta marfa ”pe sub mână”. Proviziile de alimente erau considerate speculă şi se pedepseau cu închisoarea.

Vă promit că vor urma și alte episoade, unele tragi-comice.

Păzea, vin turiștii!

Valuri, valuri

Ieri seară, în timp ce o plimbam pe Prea Prețioasa Bella, un tip s-a apropiat de noi și mi-a cerut indicații despre un obiectiv turistic al Hunedoarei.

Foarte plăcut surprins, m-am oferit să îi dau indicații cât mai precise, omul chiar se rătăcise și nu știa cum să ajungă mai repede. Nu știu de ce era grăbit, ce căuta el e deschis NON-STOP.

Departamentul de promovare al primăriei Hunedoara aka Preaslăvirea Șăfului

În două secunde mi-a și fugit mintea la intensa activitate de promovare a primarului/orașului Hunedoara. După cum știți deja, marele Bobo(cum îi spun prietenii) s-a premiat, SINGUR, pentru această activitate sisifică. Se pare că aceasta a dat roade, turiștii dau navală, fapt ce mi-a fost deja confirmat.

Revin la turistul meu, omul era din Craiova și cauta *Blocul fantomă de pe Mureșului*, cum spuneam acest obiectiv turistic e deschis pentru public 24/7.

Deci să recapitulăm, turist rătăcit în Hundeoara. Nu căuta Castelul Corvinilor. Nu căuta Zoo,da Hunedoara are Zoo(3 animale chinuite în condiții insalubre). Nu căuta nici măcar pietonala lui pește prăjit(culmea, să coste vreo 3 milioane de euro și turistul meu să nu intrebe de ea). Hmmm, ciudat

Ca bonus, nu m-a întrebat nici de ”El salvatore de la Patria, Bobo, ultra-activul, mega-premiatul, ctitor de cetăți, mănăstiri și pietonale”, turistul din Craiova doar voia să ajungă în ghetoul Hunedoarei. TRIST.

Din păcate cele scrise mai sus nu sunt un pamflet, sunt doar trista realitate a zilelor noastre.

Nu vă întristați, asta este, pe viitor poate o să fie mai bine. Zâmbiți, astăzi e Black Friday, un pișcot s-o găsi să cumpărați, doar așa să vă simțiți mai bine, oricum nu vi-l trebuie.

Scrisoare către președinte

Domnule Președinte Klaus Iohannis,

Inițiativa România vă cere să asumați gravitatea și consecințele momentului și să nu semnați decretul de revocare a Procurorului General al României, dl Augustin Lazăr. Nu vă cerem să nu respectați o decizie a Curții Constituționale, care oricum nu vă impune un orizont de timp, ci să faceți de data aceasta mai mult decât ce ați făcut înainte să o numiți pe doamna Viorica Dăncilă în funcția de Prim-ministru sau înainte de a semna decretul de revocare a Procurorului șef al DNA, dna Laura Codruța Kovesi: să căutați toate soluțiile politice, legale și constituționale pentru a opri transformarea statului român într-o mafie organizată care fură în văzul tuturor, care transformă instituții în forțe de represiune și limitare a drepturilor și libertăților fundamentale și care ne scoate din Europa democratică pentru decenii.

Și vă cerem să vă asumați riscuri, inclusiv riscul de a rămâne fără funcție, care oricum va deveni doar decorativă dacă suntem numai spectatori ai agresiunii Guvernului și majorității parlamentare actuale la adresa țării. Românii v-au votat nu doar ca să fiți acolo, ci ca să fiți acolo pentru a face activ lucruri bune pentru România, pentru români, pentru familiile noastre, pentru demnitatea fiecăruia dintre noi, pentru dreptate și bunăstare.

Sunteți liderul politic cu cea mai mare legitimitate democratică și acesta este momentul în care trebuie să acționați cu curaj:

➡️ Nu semnați decretul de revocare a Procurorului General al României, dl Augustin Lazăr;

➡️ Negociați, în limite constituționale, pentru a construi o majoritate parlamentară pro-democratică;

➡️ Convocați un referendum pe tema justiției, promis în urmă cu ceva timp;

➡️ Cereți ajutorul partenerilor noștri europeni și euro-atlantici, admițând onest că avem o problemă gravă care pune în pericol existența statului de drept în România și, prin aceasta, însăși Europa ca spațiu al democrației și legii;

➡️ Ieșiți și să spuneți răspicat românilor că trebuie să luptăm împreună, să arătați celor care ies în stradă de aproape 2 ani pentru apărarea democrației, libertăților civile și statului de drept că nu sunt singuri și că vocea lor este auzită.

În mai puțin de o săptămână se fac 3 ani de când corupția a ucis. Inițiativa România s-a născut în acele zile cumplite și ne-am îndreptat atunci către dumneavoastră considerându-vă un aliat pentru a împlini destinul european al României. Ascultați, deci, și vocea noastră, a unui partener de dialog care crede în și acționează pentru valori democratice europene și euro-atlantice, pentru domnia legii, transparență și integritate publică.”

*-sursa: Facebook

Bravo băi loază

Un primar PSD cu coaie

Artificii la pomana lui Dragnea

Primarul Mihai Chirica a declarat, luni seară, că interzicerea focului de artificii la Sărbătorile Iaşiului de către Poliţie reprezintă o „presiune politică nepermisă”, adăugând că ieşenii se vor bucura de concert şi poate, cât mai curând, şi de un foc de artificii. „Asta chiar dacă trebuie să tragem din Teleorman, o să tragem şi de acolo. Vom fi aici şi după ce moare Dragnea şi dispar toate lichelele”, a spus Chirica, adăugând că, la dispariţia fiecărui lider neocomunist din România, el va face, din salariul său, un mic foc de artificii. *-sursa

Bravo, în sfârșit un primat PSD are curajul să spună lucrurilor pe nume. Intr-un stil destul de macabru, dar se pare că aici am ajuns ca popor.

Circul, macabrul, moaștele și capra vecinului, cam astea sunt principalele preocupări ale scumpului și dragului popor român. Aia e, altul mama nu mai face. Așa e vorba, noi, ce pana mea, ne tragem din Decebal și Traian și nu ne interesează semantica LGBT a afirmație de mai sus.

Deci, muie ISU IASI, dacă omul are dreptate și acolo s-au tras artificii de 20 de ani încoace. Deci, muie Dragnea, primarul ăsta ți-a tras-o la ochiul maro. Deci, muie PSD, începe să pută căcătul și în Moldova, Moldova aia proastă și săracă care votează PSD din 89 încoace.

De ce Moldova proastă?

Pentru că tace și așteaptă să fie călărită în continuare de șleata roșie, deși această holera a politicii românești NU A FĂCUT NIMIC pentru întreaga zonă.

De ce NU merg la referendum?

Mascaradă comunistă

De ce nu particip?

Nu vreau să fiu o marionetă a actualilor politruci psd-isto/comunisti, dintr-un singur motiv. Toată această tevatură e doar o deturnare a atenției de la adevăratele probleme ale țării și societății de astăzi.

NU avem drumuri/autostrăzi, NU avem spitale, NU avem educație, NU avem școli, NU avem creșee, NU avem de niciunele, dar facem referendum pentru ai interzice lui DAN să îl pupe pe SEBA.

O poză, o mie de cuvinte

Pentru că e mai ușor de transmis mesajul meu anti-referendum, am să folosesc niște poze destul de concludente, poze găsite în spațiul virtual.

Ajung aceste poze, mai am destule. Cred ca am să fac si articolul numarul doi pe acest subiect. Nu de alta, dar vreau să aflu și ce gândește lumea în jurul meu.

O seară frumoasă alături de cei dragi, oricare, oricine ar fi ei. Dacă vă fac fericiți, țineți-i aproape.

Idiotul săptămânii

Varujan Prostovan

Ce spune cretinul?

Fiecare ou mâncat de la găină din curte ‘văduveşte’ bugetul de cincizeci de bani !

Să presupunem că folosim, în demonstraţia noastră, două găini ouătoare. Una dintre ele aparţine unei ferme, cealaltă unui coteţ. Oul fermierului va lua calea pieţei şi va fi vândut, în medie, cu 1 leu (pentru ouăle ecologice ceva mai mult, pentru celelalte ceva mai puţin). Oul gospodarului va trece direct din coteţ în tigaie.

Oul vândut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit şi pe dividende, impozit pe salarii şi contribuţii la asigurările sociale. La asta se adaugă faptul că, la rândul lor, salariile şi profiturile obţinute din producţia fermierului, din prestaţiile angrosistului şi din serviciile supermarketurilor reintră în circuit şi generează iarăşi impozite şi taxe. *-sursa

Păi bine băi imbecilule, cum dracu un ou văduvește bugetul cu 50 de bani dacă prețul unui ou este 40 de bani? Explica te rog prostul pu.ii care ești.

Astfel de imbecili au fost miniștri ai României, cum naiba să nu fim în căcatul în care ne zbatem de atâția ani?

Pentru cine nu știe, acest specimen este un TRASEIST POLITIC ORDINAR. A fost pe la vreo 4,5 partide, mai mereu cu nasul în cozonacul statului.

Am și eu o propunere, nu e originală, au mai folosit-o și alții, dacă tot vrea să impoziteze ouăle să facă bine să meargă să le și numere personal.

De ce PSD?

De ce am fost pro PSD în 2016?

Da, am curajul să recunosc de ce am fost pro PSD în 2016, oare câți au?

Câți din așa ziși susținători ai PSD au curajul să spună că au fost sau sunt alături de PSD doar pentru că sunt pe val?

 

Pentru unul așa am simțit, pentru unul așa a fost să fie, iar pentru altul am fost sfătuit că așa ar fi bine.

Primaria HD

1.Pentru primărie am sprijinit un om în care credeam. Da, credeam. Credeam că poate mișca lucrurile într-o direcție bună pentru Hunedoara. Un om care împreună cu echipa de consilieri ar fi putut schimba ceva în oraș.

Credeam că o să se pună pe treabă din secunda unu și își urmărește îndeplinirea promisiunilor electorale. Deocamdată tot ce se mișca în oraș sunt proiectele fostului primar.

Gospodarul de la bloc a dispărut, italienii nici nu se mai văd, biserica din micro 5, atât de hulită de PSD a fost deja votată, pietonala o să apară în primăvară etc, etc..(acum ii zice promenada, semantica)

Fără să perii pe nimeni, echipa de consilieri locali ai PSD-ului a fost și este cea mai bună pe care a avut acest oraș vreodată. Oameni capabili, lideri în domeniile lor care puteau fi un plus valoare pentru oraș.(fost-ai lele cand ai fost)

De ce puteau și nu pot?

Atât de încet merg lucrurile încât oamenii capabili din echipa PSD au ajuns simpli ridicători de mână în consiliul local.

O nouă dezamăgire.

2. Președintele PSD Hunedoara a fost alegerea mea pur strategic pentru Hunedoara. Hunedoara are nevoie de cineva la centru pentru a ajunge Deva din urmă.

S-a văzut președinte CJ, a văzut cum e treaba și că nu e ușor să conduci un județ greu încercat ca Hunedoara și a șters-o iepurește la București. Cocoțat pe prima poziție la Senat a ajuns în parlamentul României și dus a fost.

Parlamentul Românie îi oferă un loc cald și minunat, fără bătaia de cap de la Hunedoara. Fără stres, fără să fie „urmașul lui Moloț”, fără problemele de la deponeul ecologic Bârcea(100milioane de euro bani europeni).

Bucuresti nu e Hunedoara

3. Pentru parlamentul României am ales să sprijin tot un candidat PSD. La început mai mult la insistențele unor apropiați am făcut asta, mai apoi, cu timpul chiar am ajuns să cred în această persoană.(ce dezamagire)

Ianuarie 2017

Cele de mai sus au fost scrise in luna ianuarie iar astazi revin cu completari. Nu de alta dar pentru doi is deja 110% lamurit, niste unii care una spun si alta fac doar de dragul de a ajunge intr-o functie, iar pentru cel de al treilea…….ce sa zic, a cam ajuns la vorbele mele, mic si nesemnificativ in ecuatia politicii de la Bucuresti.

P.S. Intre timp, toata echipa de consilieri PSD de la Hunedoara, ceea care m-a facut sa sustin acel proiect, a disparut ca magarul in fum. E nici chiar asa, doar s-au pogorat care incotro pe niste functii de nababi, doar nu era sa ramana niste bieti ridicatori de mana sa munceasca pentru comunitate.

Imbecilii României

De la #rezist la I ”love u Grideanu”

În 6 luni am trecut de la ”jos guvernul”, ”noaptea ca hoții” și alte slogane anti PSD, la ”frumosul, chiparosul, deșteptul, coiosul….Grideanu.

DE CE?

Doar pentru că Grindi se umflă în fața lui DadyDragnea și că vezi doamne a avut curaj să îi dea cu flit și un mare ignor.

E da, ce să îți spun, mare șmecherie.

Băi idioților, cine plm s-ar da dus de la masa cu bucate de la un hotel Ultra All Inclusive, de la ciolanul afumat ca pe vremuri, de la tortul ăla după care vă curge din gură când treceți prin fața unei cofetării?

Oare atât de proști sunt încât nu realizează că în acest joc ”PSD contra PSD” miza este doar una, CIOLANUL ?

PSD nu moare

PSD nu se rupe NICIODATĂ, îi leagă prea multe șmenuri, combinații, dosare, îi leagă acel sistem mafiot pe care l-au perfecționat atât de bine încât chiar și un lache ca Grindi poate conduce tot.

Ponta hăhăie de pe tușă de mai bine de 6 luni doar doar o primi și el ceva firimituri. Dacă chiar avea coaie, nu va avea niciodată e o pizdă de om, pleca de mult din psd și poate chiar rupea vreo 2, 3 ridicători de mână, la fel de frustrați și de nemulțumiți de felia lor………dar atât.

Așadar, nu mai țineți mâna la curul lui ”Grindi nice boy”, e la fel de incompetent ca acum 6 luni. Coiul care ia crescut peste noapte e doar un hemoroid mai mare, atâta tot.

În caz că trebuie să vă reamintiți ce se striga în strada acum 6 luni când #rezistați.

Hai, să aveți un weekend fain, mai am de recuperat vreo 2 zile de somn și nu merită să îmi pierd prea mult timp cu …….(completați voi)

Ciolanul contează

Am votat consilieri, ne-am ales cu directorași

De ce directorași?

Ca să ajungi director trebuie să muncești, ca să ajungi directoraș trebuie să fi PSDist. Simplu, nu?

Anul trecut în luna iunie am votat primarul și consilierii locali. Am susținut și primarul și lista de consilieri PSD.

De ce?

Primarul părea ce trebuie pentru că a crescut frumos, politi vorbind. 4ani a fost consilier local, 4 ani viceprimar, părea momentul oportun pentru a face saltul la postul de primar. Părea, acum e ocupat cu Fb mai mult decât cu restul problemelor, plus, multe din proiectele sale de acum sunt proiectele blocate de pesediști mandatul trecut. Cu o tăiere de panglică toți sunt datori.

Dar astăzi nu vreau să scriu despre el, consilierii/directorași mi-au atras atenția.

Lista de consilieri PSD

O listă foarte bună, cu mult peste ce a avut vreodată Hunedoara, o listă de oameni capabili care puteau să ajute orașul. Puteau, dar singuri pe care i-au ajutat au fost chiar ei.

  1. Todor Ramona – fiind mai mereu în preajma viceprimarului Dan B. în calitatea ei de secretară putea învăța una alta. Deocamdată se face remarcată prin……nimic, este dar lipsește cu desăvârșire. Primarul a invitat hunedorenii la Crucea de Flori, a lipsit, iar ea nu s-a sinchisit să își suplinească șeful. Asta e, cu altă ocazie.
  2. Scurtu Raul – reprezentantul societății civile. dornic să învețe, mereu deschis și receptiv la problemele comunității, din păcate nu e prea băgat în seama. Este mult prea activ și implicat, asta în raport cu ceilalți pseudo-consilieri.
  3. Budae Radu – după doar câteva luni a ajuns DIRECTORUL SPITALULUI, consiliul local pierzând un om valoros, părerea mea.
  4. Voinia Claudia – o prezenta nu foarte activă, fost și actual DIRECTOR al unui liceu din oraș. Ca să îți păstrezi funcția trebuie să rămâi fidel și umil, vremuri grele moncher.
  5. Farcaș Bianca – după doar câteva săptămâni de consiliu a și ajuns prin conducerea spitalului. Mare miză pentru PSD ciozvârta de la spital, cine știe ce mega investiții urmează și au nevoie de toată„ forța” acolo.
  6. Palcău Ciprian – foarte vocal mandatul trecut, cerea săracul NON-STOP facturile emise către ProServ. Acum omul e mare sculă la ApaProd, DIRECTORAȘ bineînțeles. Culmea, din postura de directoraș nu mai este interesat de facturile ProServ. Oare de ce, l-a „lămurit” cineva?
  7. Olar Cătălin – un client foarte fidel al cramei, un ultra mega super popular avocat. Umbla vorba prin târg că azi-mâine ajunge DIRECTORAȘ pe la o casă cu mulți pensionari. Mulți, mulți, da mă, electoratul fidel al PSD-ului are nevoie de un nou păstor, fostul a ajuns ridicător de mână prin bucale.
  8. HAI SĂ MĂ OPRESC AICI, restul sunt ca pătrânjeii în zamă, bine, nu toți, mie sincer îmi place Laura Borca. Ea a fost activă și mandatul trecut, părerea mea, merita un loc mai sus pe lista. Dar nu a avut loc de DIRECTORAȘI.

Mai pleacă unu, doi, se găsește o pită caldă pentru toți, și astfel primarul o să fie șef peste un SUPERLOT de ridicători de mână veritabili.

Ce am votat și cu ce ne-am ales?

Să înceapă trupa de „voluntari” să își apere prietenii.

Tot USL-ul de acum 4 ani nu a avut atâta puhoi de DIRECTORAȘI cum are PSD-ul acum. De abia aștept „câștigătorul” concursului pentru postul de CityManager, postul ăla de îl voia vicele desființat. Am eu o presimțire că e un pui de ecologist. Ssst, nu mai spuneți la nimeni.

PSD HD, 10 luni de nimic

10 luni de măturat

După revoluție era o modă în televiziune, orice om politic care dădea un interviu era întrebat: „Ce ați făcut în ultimul an?”

Ce ați făcut în ultimele 10 luni?

Dacă cineva îl întreabă pe al nostru primar pe stradă, nu la televiziunile „locale-independente”, chiar nu știu ce ar putea răspunde. Poate, în cel mai bun caz ar zice „vezi la mine pe profilul de FB, am pus poze cu măturătorii”. În rest………..pauză.

Întâmplător, weekendul trecut am găsit pliantul  PSD cu brașoavele din campania de anul trecut. Întâmplător pe dracu, l-am pus la loc de cinste în casă, nu de alta dar și eu am susținut „schimbarea”. Din păcate, încă o aștept.

Așa cum am tras de mânecă fosta conducere a orașului, așa voi face și cu actuala administrație. Asta ar trebui să facă societatea civilă, să semnaleze lipsurile, să aplaude realizările, iar când se poate, să sprijine inițiativele administrației locale. Deocamdată realizările se lasă așteptate mai ceva ca Iepurașul de Paste.

Poză nr.1. Un container subteran, restul doar pe hârtie, ZERO blocuri anvelopate, fonduri europene ZERO.

Poza nr.2. ZERO paturi pentru dializă, zero terenuri noi de sport. Au început totuși decopertarea pentru un astfel de teren la O SINGURĂ școală.

Poza nr.3. Ce glumă proastă e promisiunea de a prelua blocurile de pe 1 Decembrie. Parcări acoperite am fi putut avea dacă nu se masacrau copacii din oraș.

Poza nr.4. Italienii au dispărut la fel cum au apărut. S-a defilat cu ei în campanie și apoi …..pufff, după ei a rămas doar o planșă. Deocamdată primarul se gândește la pietonala pe care în calitate de viceprimar a blocat-o prin orice mijloace, deci nici pomeneală reabilitare Centru Vechi. Am fost împotriva acelui proiect încă de la început.

Deci deocamdată redescoperiți centrul vechi prin alte orașe, la noi mai durează un pic.

Poza nr.5. Alte chestii care au dat bine pe hârtie. Om trăi și om vedea câte se vor face. Nu de alta dar mai sunt vreo 30 de luni, restul timpului îl vom pierdem cu o nouă campanie electorală în 2020. Ce mult îmi plac mie cifrele astea rotunjite, 10 luni, 30 de luni, anul 2020, frumos.

Poza nr.6. Lista votată de dumneavoastră pentru consiliul local. Recunosc, lista asta am votat-o și eu. Poate recunoașteți printre ei pe unii care au ajuns sau vor ajunge directori prin diverse instituții ale statului. Să fie într-un ceas bun, poate pentru faptul că vin din mediul privat vor ajunge să treabă bună. Ce e drept e faptul că vor presta pe bani mai puțini, dar cine știe, poate sunt niște eroi și se vor sacrifica pentru comunitate și salariul nu contează.

NE REVEDEM PESTE ALTE 10 LUNI