Bo descoperă Karpaten Turism

Bo, Turcia și Karpaten Turism

Am rămas dator cu un articol despre noii prieteni ai lui BO, cei de la Karpaten Turism. Am avut de rezolvat o grămadă de chestii personale, iar ca bonus, m-a pălit o mega răceală, gripă, covid sau ce mama mă-sii o fi fost, dar a fost crunt. Încă nu sunt 100% apt, am rămas cu o blestemată de tuse tare urâtă.

RoadShow Karpaten Turism

La începutul lunii martie am fost invitat la RoadShow Turcia by Karpaten Turism. Eveniment care a avut loc la Hotel Ramanda Sibiu.

bo călătorește

La eveniment au participat numeroase agenții de turism din zona Transilvaniei, hotelieri și parteneri Karpaten, și bineînțeles echipa gazdelor noastre.

Cine e Karpaten Turism?

bo călătoreste

Fondată în 1996, Karpaten Turism este una dintre cele mai mari agenții turoperatoare din România, câștigându-și reputația de lider de piață încă din primii ani de activitate datorită serviciilor impecabile, portofoliului larg de produse și integrității echipei. Am fost aleși, în 2016 și 2018, Cea mai bună agenție de Incoming din România de către TopHotelAwards.

Karpaten Turism în 2023

bo călătorește

În startul prezentării cei de la Karpaten ne-au oferit cifrele lor de anul trecut, cifre foarte bune, zic eu. A fost anul în care lumea a uitat complet de pandemie și pur și simplu a reînceput să călătorească, chiar mai mult decât în anul de boom 2019.

bo călătorește

2023 a fost un al provocărilor, un an în care cei de la Karpaten Turism au știut să gestioneze într-un mod foarte profesionist apetitul crescut al românilor pentru călătorii și vacanțe.

Karpaten Turism în 2024

Cei de la Karpaten ne-au dat absolut toate informațiile necesare pentru a știi ce și cum o să fie sezonul 2024 din prisma lor, astfel încât la secțiunea întrebări nu am avut ce să mai aflăm. Fapt pentru care am să vă tot pun câte un slide din prezentare. Vorba poetului, un slide, mai bun decât 100 de cuvinte. 🙂

bo călătorește

După cum puteți vedea, cei de la Karpaten își propun creșteri pe toate palierele. De la creșterea numărului de turiști și de destinații noi. Totul pentru a satisface cerințele turistului, cerințe din ce în ce mai mari. De la an la an se poate observa o auto-educare a acestuia. Turistul român se documentează, compară și apoi bineînțeles, cere. Și bine face, un turist educat, știe să aprecieze serviciile de calitate.

bo călătorește

Pentru a fi cât mai aproape de turistul român, Karpaten operează zboruri charter din 15 orașe, toate marile aeroporturi din România.

Karpaten Turism, campionul exoticelor

bo călătorește

Recunosc, spre marea mea rușine, nu am auzisem prea multe despre Karpaten Turism decât în pandemie să zic așa. Mint, auzisem ceva, dar am fost cam ignorant.

Ei bine, mi-au captat atenție și de atunci îi tot urmăresc, în momentul în care au avut curajul nebun, și au introdus CHARTER CĂTRE ZANZIBAR, în plină pandemie. Îți trebuie un dram de nebunie să faci asta, dar ce să vezi, le-a reușit și pentru asta *CHAPEAU*.

Program de operare Karpaten Turism 2024

Au atât de multe zboruri și destinații încât mi-ar lua o jumătate de zi să le scriu, fapt pentru care vă las graficul primit de la ei.

bo călătorește

Parteneri Karpaten – MTS Globe

Pentru că partea mea preferată a acestor întâlniri, e socializarea de după prezentare, și pentru că de și data această am cunoscut niște oameni senzaționali, am crezut că e e bun augur să mă laud cu asta. Oameni faini, așa cum îmi place mie să spun.

Cei de la MTS Globe sunt partenerul de nădejde al celor de la Karpaten Turism, iar împreună LUCREAZĂ PENTRU DUMNEAVOASTRĂ.

Cam despre asta a fost vorba la RoadShow-ul Karpaten de la Sibiu, de abia aștept să mă revăd cu ei.

BoCălătorește în Bucovina(II)

BoCălătorește în Bucovina – partea a II-a

Deci ne-am înteles, Bucovina nu e Moldova, asta am învățat în partea I. :)))

Să continuăm povestea vizitei mele pe meleaguri bucovinene

Scuze de întârziere, dar de vreo 2 săptămâni sar dintr-o belea în alta. De la probleme cu mașina, iar eu fără mașină sunt mâncat, la o super mega răceală, gripă, bronșită sau ce mama naibii o fi, că nici acum nu sunt la 100%.

În fine, să revenim la timpurile bune petrecute în Bucovina.

Casa Elena – Resort & Spa Voroneț

În seara zilei numărul trei, am schimbat gazda și am plecat spre Voroneț. Mai exact am purces spre Casa Elena – Resort & Spa Voroneț.

bo călătorește

Ca un făcut, am aterizat tocmai la cină…..pfff, iar năcaz pe capul meu. Am plecat de la Cajvana de la masă imbelșugată și am ajuns la o masă ÎNCĂRCATĂ. Mda, îmi curge din gură numai la gândul acelei rulade de carne fabuloase, la coasele alea de purceluș aburinde, toate spălate cum un vin senzațional adus de prietenul Mitea de la Panoramic Travel Botoșani.

 

bo călătorește

Bineînțeles că am lungit cina până către miezul nopții, fapt care ne-a împins și la un alt păcat culinar, niște clătite ca la mama lor acasă. Nu am reușit să plec spre somn, până nu am promis gazdei mele, SUPER DOAMNA DANIELA, că a doua zi îi voi însoți la o super petrecere, la un naș, fin sau habar nu am ce fel de neam o fi fost. Cum spuneam, acolo toți sunt neamuri.

Tradiții și obiceiuri din Bucovina

Pentru că petrecerea mai sus anunțată începea după ora 18, am zis că e timpul să dau o fugă să mă văd un foarte bun prieten de al meu, prieten de suferință în ale plimbărilor prin Turcia. Cornel Tilihoi, că de el este vorba, mi-a pregătit program de vizite în inima Bucovinei încă de la prima oră. El nu știa că eu o să fiu suferind după o altă noapte scurtă.

La prima oră, Cornel al meu, om foarte punctual, s-a prezentat la Casa Elena Resort & Spa. Ce mai tura vura, am mai încercat eu să trag de timp, dar nu se putea, aveam program încărcat, program de datini bucovinene.

Festivalul de Datini și Obiceiuri pe stil vechi de la Drăgușeni

Prima oprire a fost la Drăgușeni, aici am luat parte la un festival nemaiîntâlnit de mine până acum.

bo călătorește

”Cete de urători și de mascați din trei județe s-au reunit sâmbătă, 13 ianuarie, în comuna suceveană Drăgușeni, unde au luat parte la cel mai mare Festival de Datini și Obiceiuri pe stil vechi din regiunea Moldovei. Astfel, pe scena de la Drăgușeni au urcat formații din 15 localități din județele Suceava, Neamț și Iași. ” Mai multe aici *-suceavalive.ro

Festivalul de Datini și Obiceiuri pe Stil Vechi de la Râșca

De la Drăgușeni, am fugit repede repejor, într-o altă comună bucovineană, unde avea loc un alt festival, tot de datini și obiceiuri pe rit vechi. Aici, deși unele ansambluri au fost și la primul festival, unele au fost doar aici iar parada a fost un pic altfel. Unele cete de urători au venit cu tractoare cu remorci împodobite ca niște care alegorice. Frumos.

 

”În fața numerosului public de la Râșca au evoluat Urșii de la Bogdănești, Ceata de la Boroaia, Cerbul de la Corlata, Ansamblul Solcloric „Străjerii” din Dolheștii Mici, Formația de Urși de la Vadu Moldovei, Formația de obiceiuri de iarnă de la Ostra, Formația de obiceiuri de iarnă Râșca, Ansamblul „Valea Uței” de la Volovăț, dar și urători de la Vulturești.” *- suceavalive.ro

Atât de frumos a fost încât nu mi-am dat seama cum a trecut timpul și am uitat și de frig. Au mamă ce frig a fost, brrrrr.

Între cele două festivaluri, fratele Cornel m-a dus să văd și două mănăstiri, din păcate fiind pe repede înainte, nu prea am ce să vă povestesc, fapt pentru care ”mă voi sacrifica” și voi merge din nou în zonă. Vizita v-a fi exclusiv pentru vizitarea mănăstirilor bucovinene, și am să vin atunci cu detalii noi. Mai curând decât m-aș fi așteptat. 😉

Fuga fuga prin zăpadă, cât pe ce să întârzi la petrecerea la care am fost invitat. Nu putea întârzia nicio secundă, Daniela se pregătise cu o superbă costumație și era nerăbdătoare să și-o etaleze. Cred că o să sughițe non stop, voi povesti la toată lumea despre costumația specială a Danielei.

Pijamaua ROZ, scrijelele și mistrețul la rotisor.

Iar titlu de film ani 80 cu Jean și Dem. :)))

Am fugit repede să fac un duș, am pus cămașa aia bună…de unde supărarea camașă bună, eram în vizită de lucru nu de bairam. E, am găsit o bluză bunuță și am fugit repede în parcare, deja lumea apasă clacsonul, deh, pijamaua roz trebuia arătată muritorilor. :)) O să îmi iau bătaie dacă mai zis de multe ori „pijama roz”.

Bineînțeles că nu era pijama, era un trening tare fistichiu, tare haios, ROZ sau mai degrabă FUCSIA, iar pentru că subsemnatul am rău-voit a spune că e pijama, toată lumea, toată seara a fost cu ochii pe ……să mai scriu încă o dată pijama? Nu, nu, gata, au fost cu ochii pe treningul FUCSIA. :))

Fir-ar ele scrijele să fie!

Atât cei din Cajvana, cât și cei de la Voroneț mi-au povestit de o super mâncare tradițională bucovineană, și anume scrijele. Pur și simplu erau fascinați când vorbeau de ele, iar eu nu pricepeam ce sunt și de ce sunt atât de renumite. E, la super petrecerea la care am participat, m-am dumirit.

Srijelele sunt rondele de cartofi, tăiate cam la un centimetru grosime și coapte pe plita de la soba cu lemne. Musai așa și în condițiile amintite, altfel, nu e bune, kk. Plita era incinsă în prealabil, presărată cu sare mare și abia apoi erau puse rondele la copt.

Băi frate, mâncau oamenii ăia cu o poftă acei cartofi de parcă îmi era ciudă pe ei, serios. A copt săraca femeie vreo 4 ore, a tras bățul scurt să zic așa. Coadă au făcut în jurul sobei în așteptarea scrijelelor.

După ce m-am dumirit ce și cum e cu ele, am migrat ușor într-o altă zonă de gătit să zic așa, o zonă mult mai dragă mie, mai pe gustul meu, și anume, rotisorul „împodobit” cu una bucată mistreț.

bo călătorește

Deh, parcă e altceva. 🙂

De ce am ținut neapărat dă vă spun despre această petrecere? Nu despre locația în care s-a ținut, frumos, foarte frumos acolo, ci despre oamenii prezenți acolo. La un moment dat eram foarte mulți la masa noastră, Daniela cu al ei Fucsia era în centrul atenție, glumesc, așa s-a nimerit. Nu am auzit pe vreunul să bârfească, pe vreunul să se plângă(sportul național), nu făceau politică, toți, dar absolut toți se simțeau bine. Glumeau, povesteau de afacerile lor, de copiii lor, de de toate, dar doar lucruri pozitive. Pur și simplu m-au încărcat cu bunătatea lor. MULȚUMESC MULT OAMENI FRUMOȘI, MULȚUMESC.

Și aici ne-am întins până după miezul nopții, dacă te simți bine e și normal să se întâmple așa.

Chiar nu știu cum să închei această parte a doua a vizitei mele în Bucovina, decât cu un sentiment de bucurie și mulțumire și cu gândul la următoarea mea vizită pe acele meleaguri minunate. De abia aștept să mă revăd cu acești oameni superbi.

P.S. Cei de la  Casa Elena – Resort & Spa Voroneț vă așteaptă cu brațele deschise. Au dat drumul la un eveniment mișto cu ocazia zilei de 8 martie, cu bucate alese și muzică bună. Cine știe, poate ne intersectăm pe acolo.

P.S.1. Dacă sunteți cuminți, o să vă fac cunoștiință cu doamna cu pijamăluța. 

BoCălătorește în Tunisia

Tunisia este o destinatie un pic mai altfel față de destinațiile cu care sunt românii obișnuiți(Grecia, Turcia, Egipt).

BoCălătorește în Tunisia cu PromoVacanța

Circuit Discover Tunisia 11 – 18 Iunie 2024

bo călătorește

Tunisia este o destinatie un pic mai altfel față de destinațiile cu care sunt românii obișnuiți(Grecia, Turcia, Egipt). Tunisia trebuie vizitată la origini să zic așa, adică, vizitat în special deșertul tunisian. De acolo ar trebui să înceapă orice discuție despre Tunisia. Asta vrea să ofere circuitul *Discover Tunisia* oferit de cei de la PromoVacanța.

Itinerariu *Discover Tunisia*
Marti/ Ziua 1  11.06.2024
  • Sosire pe Aeroportul din Monastir
  • Transfer la hotel
  • Cazare și cină la hotelul Rosa Beach 5* ALL, Monastir
  • bo călătorește

Miercuri/Ziua 2  12.06.2024

  • Mic dejun devreme, check-out si transfer pentru cele 3 zile în Deșertul Sahara
  • Vizitarea coloseumului El Jem. Amfiteatrul El Jem este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură antică romană din Tunisia. În anul 1979 acesta a fost introdus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Colosseumul avea o capacitate de 35.000 de spectatori, fiind al treilea amfiteatru ca mărime din Imperiul Roman (inclusa in tarif)
  • Traversarea orasului Sfax, al doilea ca marime in Tunisia si cel mai industrializat, explorand cea mai mare productie de ulei de masline
  • Traseul continua spre Gabes
  • Sosire in Matmata – pitorescul sat berber, celebru pentru casele subterane troglodite. Servirea mesei de prânz cu specific tradițional (inclusa)
  • Dupa pranz, drumul continua spre Oaza Douz, numita si Poarta Saharei, locul ideal pentru a trai experienta desertului in cadrul plimbarii cu camilele
  • Optional – Caravana cu camile (extra +/- 12 eur)
  • Optional – Quad (ATV) – o experienta must-have ,pe dunele desertului Sahara (extra +/- 30 eur)
  • Formalități cazare și cină hotelul Sahara Douz 4*, Douz (HB,bauturile nu sunt incluse)

Joi/Ziua 3  13.06.2024

  • Mic dejun devreme urmat de check-out si transfer spre Tozeur
  • Oprire la cel mia mare lac sarat al Tunsiei – Chott El Jerid
  • Sosire in Tozeur si vizitarea unui Plantatii de curmali (Oaza Saharan); accesul la aceasta plantatie se va face cu trasuri trase de cai (extra +/- 7 eur)
  • Servirea pranzului la hotel (bauturile nu sunt incluse)
  • Pentru pastrarea autenticitatii stilului autohton, zidurile orasului Tozeur sunt construite din caramizi; o vizita la un atelier de productie a acestora
  • Vizita a Orasului Vechi din Tozeur – piata traditionala (souk) si Muzeul
  • Dupa masa, se va vizita Eden Palm – un concept inovativ de prezentare a metodei autentice si inteligente de cultivare a Curmalilor, copacul reprezentativ al Tunisiei

Formalități cazare și cină hotel 4* in Tozeur ( HB, bauturile nu sunt incluse)

Vineri/Ziua 4  14.06.2024

bo călătorește

  • Mic dejun urmat de check-out și transfer Jeep Off Road 4x4 pentru vizitarea:
  • Canionului Chebikha. Datorită frumuseții sale, oaza este considerată „bijuteria deșertului”. Turul oazei pornește de la vechea așezare, urmată de traversarea unui pasaj din munții Atlas. Odată pătrunși în oază, veți descoperi un adevărat paradis: un râu cu ape turcoaz, cascade răcoroase și numeroși palmieri. Trebuie să încercați sucul proaspăt de rodie, pregătit chiar în fața dumneavoastră din fructele culese de pe plantațiile din zonă.
  • Ong Ejmel Tozeur – pe platourile de filmare a triologiei Star Wars
  • Prânz in Gafsa , urmat de transfer spre Sousse, cu un popas în Kairouan centrul spiritual si religios al Tunisiei, fiind si al 4-lea cel mai sfant oras al Islamului
  • Formalități cazare și cină hotel 4* ALL in Sousse

Sambata/Ziua 5  15.06.2024

bo călătorește

  • Timp liber la hotel
  • Optional – Excursie în capitala Tunis și situl Cartagina
  • Masa de prânz & Vizită Centrul vechi din Tunis (Medina)
  • Situl arheologic Cartagina și orașul Sidi Bou Said

Duminica/Ziua 6  16.06.2024

  • Timp liber la hotel

Luni/Ziua 7  17.06.2024

  • Timp liber la hotel

Ultimele zile ale acestui circuit sunt zile libere. Zile în care puteți să leneviți fie pe plajă, fie pe marginea piscinei să vă bucurați de soarele tunisian. Un pic de relaxare e mereu bine venită.

Marti/Ziua 8  18.06.2024

  • Check-out și transfer către Aeroportul din Monastir

bo călătorește

Acest circuit l-am făcut și eu anul trecut, a fost altceva. Lucrul care m-a impresionat cel mai mult au fost OAMENII. Oameni simpli și senini.

Îmi amintesc că în seara petrecută în deșert am vrut să fumez o narghilea. Am întrebat la recepție dacă au așa ceva și ei m-au indrumat spre un bătrânel care pe timpul zilelei fusese ospătar în zona piscinei. Pentru că în zona de shișa eram doar eu și cei din gașca mea am început să discutăm cu acest bătrânel. Parcă îi revăd chipul marcat de vârstă, dar senin și bucuros. Bucuros că avea cui să povestească un pic de istorie și tradiții tunisiene. Apropo, vorbea o engleză perfectă, parcă în tinerețe ar fi fost profesor.

bo călătorește

Tare frumoasă și plăcută acestă experiență!

BoCălătorește în Bucovina(I)

BoCălătorește în Bucovina – partea I

De ce BoCălătorește în Bucovina și nu în Moldova?

Păi cu să vă zic, eu unul nu am călcat în zona aia până saptămâna trecută, fapt pentru care mie îmi era tot una Moldova cu Bucovina. E, se pare că nu e.

Bucovina e Bucovina și Moldova e Moldova, am aflat asta pe propria piele. Ori de câte ori ziceam, „la voi în Moldova”, eram repede corectat cu, „Bucovina, nu Moldova, noi suntem bucovineni”.

Se pare că așa și este(my bad). Zona Gura Humorului, Voroneț, Cajvana, Suceava, pe acolo m-am perindat, e chiar Bucovina.

travelerSpre Cajvana

Primele două zile pe meleaguri bucovinene(gata cu moldova, am invățat), le-am petrecut la Cajvana. Sincer vă spun, nu am auzit de acest oraș în viața mea. În toamnă am cunoscut un bucovinean(nu moldovean :)) tare de treabă, simpatic și haios într-una din plimbările mele prin Antalya. Am socializat, am beut, am fumat cea mai bună shisha, ce mai,ne-am imprietenit. No, de la el am aflat de Cajvana, orașul său natal. Tot timpul aducea discuția despre Cajvana lui dragă, fapt pentru care m-am hotărât să îi fac o vizită. Deși el m-a invitat încă din toamna anului trecut să ajung pe acolo, de abia zilele trecute am ajuns. Că deh, Bucovina nu e chiar peste deal, e peste mai multe dealuri și niște munți. :)))

Zis și făcut, fac eu frumos băgăjelul și purced sper Cajvana-Bucovina. Am făcut vreo 6 ore și jumătate, dacă nu chiar 7ore, cum spuneam, nu e chiar peste deal. Poate aș fi făcut mai puțin, dar drumul din zona montană, Pasul Tihuța a fost execrabil. Nu cred că am mai șofat pe un drum atât de prost de mai bine de 15 ani. MIZERABIL. În fine, trecem peste, Românica.

Revedere

Am ajuns în Cajvana la ceas de seara, no, e iarnă și se întunecă destul de devreme. L-am găsit pe al meu pretenaș la birou, muncea de zor cu vreo 2 fini, se omeneau cu o butelie de vin. Erau deja în afara orelor de program, iar noi stabilisem că ne vedem la sediul firmei sale, fiind mai ușor de găsit.

M-a intâmpinat în parcarea din fața agenție lui de turism, Natcom Travel Cajvana. Am uitat să vă spun, dar cu asta se ocupa al meu pretenaș. Era și normal să fie implicat în turism, de vreme ce ne-am cunoscut într-un infotrip în Antalya.

Am stat vreme de 2 butelii de vin la el la birou, am povestit una alta, ne-am mai amintit de peripețiile din Antalya iar apoi am decis să mergem spre locul de cazare, seara era încă tânără iar eu aveam nevoie de un duș.

La Codrii Cajvanei

Am decis să lăsăm mașinile în parcarea de la biroul agenției Natcom Travel, și am plecat spre cazarea pregătită de gazda mea cu un alt fin de al lui. Da știu, mulți fini are omul meu, să vedeți câți frați sunt sau câți nănași are!

cajvana

Zis și făcut, am pornit spre cazare. Am lăsat în spate șoseau principala a Cajvanei și ne-am îndreptat spre dealurile din jurul orașului.

La vreo 3 kilometri, încă eram în Cajvana, dar într-o zona mai deluroasă, am descoperit o pensiune aparte. Nu foarte mare, frumoasă și cochetă, cu un restaurant superb, cu o parcare generoasă și cu un view extraordinar. Numele acest loc de vis e La Codrii Cajvanei.

Am intrat în posesia camerei pregătite, am făcut dușul de rigoare și apoi am coborât în restaurant unde mă aștepta o cafea binevenită, mă aștepta o noapte lungă. Așa-i în Bucovina, oameni își iau rolul de gazde foarte în serios.

Grilul, nașii și cu finii

Este că acest titlul sună a comedie cu Jean Constantin? :))

Să o luăm cu începutul…..după ce am plecat de La Codrii Cajvanei, ne-am oprit la un naș al gazdei mele. Sau cum ar spune un celebru în viață „Un naș, că are mai mulți”.

Oare ce puteam face la nașu ? Am mâncat și am băut, dar, de data aceasta doar am simulat. Nașu avea o fetiță mică de vreo 3 anișori și ea ne-a fost gazdă, chef și ospătar. Primise de la Moș Crăciun o bucătărie de jucărie, ultra dotată și a ținut neapărat să ne pregătească cina. Ne-am distrat copios cu acest copilaș haios și tare fâșneț.

Acum că gașca noastră s-a mărit, am putut pleca spre destinație finală a serii, Bucovina GRILL.

grill

Aici am mâncat poate cea mai FABULOASĂ VITĂ DIN VIAȚA MEA. Am scris în mod expres cu litere mare, așa a fost FABULOASĂ.

Încep cu gustul senzațional, continui cu sosurile demențiale, pauză, îmi ploua în gură……revin, salata aia de rucola(nu sunt fan, dar habar nu am cu ce a fost stropită) extraordinară. Iar ca punct maxim, toate bunătățile de mai sus au fost servite de către unul dintre acționarii acestei locații. Un tip super care ne-a spus o poveste din toată acestă cină senzațională, de la locul de unde a venit carne la modul de prepare, totul a fost la nivel super-profesionist. O Doamne, ce gustos a fost totul.

Ca să justific titlul de mai sus, toată seara am avut ca și companie, o mulțime de fini, nași și cumetri de-ai gazdei mele. Lucru care m-a impresionat într-un mod plăcut. Faptul că oamenii ăștia sunt atât de uniți, de săritori, de primitori, mi-au dat o stare de bine, mie unul mi-a lipsit această BUNĂTATE.

Parcă prea ne-am înrăit cu toții, ei parcă nu, sunt niște oameni minunați. JOS PĂLĂRIA.

Și dai și luptă, mai o poveste, mai niște vin, mai niște fini și nași, s-a făcut 4 dimineața, noi nu ne mai dădeam duși de la Bucovina GRILL, Nu au închis localul special pentru noi. Intrasem cu toții într-un vibe așa mișto…..o da, frumos. Partea nasoală a acelei ore, la 7 dimineața eram așteptați la o tăiere de porc, un mamut de 250 de kilograme.

Porcul, frații și țuica de sfeclă

Hahaha, un alt titlu de film de comedie.

Oare dacă zic că m-am trezit la 7 dimineața și am fost fresh pentru tăiatul porcului, ,mă crede cineva? Bineînțeles că nu m-am trezit, nici eu, nici bucovineanul meu, nici vreun alt petrecăreț. Dar pentru că porcul nu stătea după noi, unul dintre frații gazdei mele nu a stat după noi și a chemat un măcelar și au început sacrificarea bestiei fără noi. Pe la orele 12.00 am ajuns și noi la locul cu pricina, curtea era plină de lume care robotea la tranșarea porcului și ne-am introdus și noi în peisaj.

Doar ne-am introdus în peisaj și cam atât, de treabă se ocupau cei chemați de proprietarii porcului, noi eram mai degrabă ocupați cu șoricii porcului și cu niscaiva țuică fiartă. Aici am testat pentru prima dată-n viață, țuica de sfeclă. Băăăă, nu știu să zic, doar am testat-o, un shoot și atât, nu mi-a plăcut deloc. Un fel de ceai de sfeclă, slab alcoolic și destul de îndoielnic la gust. Probabil aia era și ideea, să nu fie tare ca să nu te ia de cap și să poți munci. Habar nu am cine a inventat această țuică de sfeclă, dar pentru noi cei din Ardeal, nu e ce trebuie. Noi suntem învățați cu tărie frățiwer, nu cu ceai slab alcoolizat. Fără supărare, dar a fost prima și ultima gură de așa ceva. Nu a fost vreun bai, gazda a scos și o sticlă de țuică adevărată, așa ca să am și eu invârti pe acolo. 😉

Brrr, am uitat să vă spun, ne-am dedulcit cu țuică și nu cu vin ca seara trecută, pentru că era un ger năpraznit și altfel nu am fi reușit să „participăm” la asasinarea monstrului. Doar am participat, alții erau cu munca.

Ciorbă rădăuțeană, bruchete tradiționale La Codrii Cajnavei

Vreo 3 ore am reușit să stăm în frigul âla criminal, dar nu mai mult. Am dat bir cu fugiții, ne-am luat la revedere de la cei cu porcul și am purces La Codrii Cajvanei să ne încălzim cu un mega bol de ciorbă rădăuțeană. Hmm. de lins pe dejete, ce bun ar fi un bol și acum.

Mai o poveste, mai un pic de politică, s-a făcut seară și nu am mai plecat de La Codrii Cajvanei. Am, ras cele mai bune bruschete posibile, așa pe tradițional, cu brânză de burduf, ceapă roșie și jumări, senzație. Pentru că am scăpat de gerul de afară, am revenit la vinul din dotare, de data aceasta niște sticle de Chateau Cristi din stocul personal al lui BO.

Ce aș putea să vă ami zic despre aceste două zile?

Așa ca frază de incheiere a primei părți a vizitei mele în Bucovina, oameni faini și primitori, chef și voie bună, o pensiune minunată, mâncare mai ceva ca la mama acasă, un fel de tăierea porcului, țuică de sfeclă, oameni minunați, am mai amintit asta dar chiar m-am simțit de al casei acolo la ei.

Musai măcar o dată-n viață să le treceți pragul acestor oameni și să vizitați acele locuri minunate. Eu sigur voi reveni……BO a fost cam neglijat, a fost frig și nu a prea scos coada la plimbare. Deh, s-a învățat în țarile calde. Încă un pic și o luam din loc și într-acolo.

BO Recomandă, Steigenberger Aldau Beach Hotel

Hotelul săptămânii, Steigenberger Aldau Beach

Astăzi vreau să vă spun una alta despre un alt resort de top din Hurghada, un mic paradis verde. Despre Hurghada nu vă mai zic prea multe, găsiți informații în articolele precedente. 😉

Steigenberger Aldau Resort – Oaza de Lux din Hurghada

Bine ați venit la Steigenberger Aldau Resort, o destinație paradisiaca de 5 stele situată în inima Rivierei Mării Roșii din Hurghada, Egipt. Această oază de lux reprezintă locul ideal pentru cei care caută relaxare, aventură și rafinament într-un singur loc.

Bo Călătorește

O Locație de Vis

Steigenberger Aldau Resort se bucură de o amplasare excepțională, direct pe plaja cu nisip fin a Mării Roșii. Cu priveliști uimitoare asupra oceanului, acest resort oferă o atmosferă idilică pentru cei care doresc să scape de agitația cotidiană.

Cazare de Clasă Mondială

Resortul dispune de camere și suite luxoase, cu design modern și dotări de ultimă generație. Fiecare camera oferă privelisti spectaculoase către mare sau grădinile tropicale ale resortului. Cu serviciu de curățenie zilnic și facilități premium, vei avea parte de o ședere liniștită și confortabilă.

Bo Călătorește

Gastronomie Exquisită

Steigenberger Aldau Resort se mândrește cu o varietate de restaurante și baruri care iți vor încanta papilele gustative. De la bucătăria internațională la preparatele tradiționale egiptene, fiecare masa este o experiență culinară unică. Restaurantul principal, „Al Dau,” te va încânta cu preparatele sale delicioase și serviciul impecabil.

Relaxare și Divertisment

Resortul oferă numeroase activități pentru a-ți transforma vacanța într-o experiență memorabilăî. Dacă ești pasionat de sporturi nautice, poți practica snorkeling, scufundări sau windsurfing. Pentru cei care preferă relaxarea, există un spa de calitate superioara, unde poți savura masaje relaxante și tratamente rejuvenante.

Bo Călătorește

 

Facilități de Conferință

Steigenberger Aldau Resort nu este doar un loc de vacanță de vis, ci și o locație ideală pentru evenimente de afaceri și conferințe. Cu o gamă variată de spații de întâlnire și facilități de înaltă tehnologie, resortul este pregătit să găzduiască evenimente corporate de orice amploare.

Steigenberger Aldau Resort din Hurghada este destinația perfectă pentru cei care caută o experiență de lux și relaxare pe malul Mării Roșii. Cu servicii de cea mai înaltă calitate, facilități de neegalat și un peisaj de vis, acest resort te așteaptă pentru a-ți oferi o vacanță de neuitat. Nu ezita să rezervi acum și să te bucuri de toate beneficiile pe care le oferă acest colț de rai egiptean!

BO Recomandă, Baron Palace Hurghada-Egipt

Hotelul săptămânii, Baron Palace Sahl Hasheesh – Egipt

După o mică pauză, o nouă vacanță, BO revine cu recomandări turistice, un alt resort superb. De data aceasta ne mutăm în Egipt și anume în Hurghada.

Hurghada, una dintre perlele Egiptului

Stațiunea Hurghada, perla de-a lungul coastei Mării Roșii în Egipt, răsfață vizitatorii cu o combinație fermecătoare de frumusețe naturală și distracție de neuitat. Acest paradis tropical atrage cu plajele sale nisipoase întinse, apele cristaline și recifele de corali uluitoare, oferind o destinație perfectă pentru iubitorii de soare și apă.

hurghada

Cu o istorie care se întinde pe mii de ani, Hurghada a crescut de la un mic sat de pescari la un punct de referință al turismului internațional. Turiștii se pot bucura de aventuri subacvatice fascinante, cum ar fi snorkelingul și scufundările, pentru a explora viețile marine colorate și bogăția coralilor. Dacă sunteți în căutarea de adrenalină, sporturile nautice precum windsurfing-ul și kitesurfing-ul sunt la ordinea zilei.

Pe lângă plaje și apă, Hurghada oferă și o gamă variată de activități în afara apei. Vizitatorii pot explora piețele vibrante, unde se pot bucura de cumpărături tradiționale și suveniruri locale. Iar pentru o incursiune în inima deșertului, excursiile cu ATV-ul sau cu cămilele oferă o perspectivă captivantă asupra peisajului arid și a culturii beduine.

În plus, viața de noapte din Hurghada este plină de energie, cu restaurante, baruri și cluburi ce asigură distracție până în zorii zilei. Această destinație oferă ceva pentru toată lumea, fie că sunteți în căutarea relaxării pe plajă, aventurii subacvatice sau experiențelor culturale autentice. Cu vreme caldă pe tot parcursul anului și ospitalitatea călduroasă a localnicilor, Hurghada rămâne o alegere de top pentru călătorii în căutare de experiențe inedite într-un cadru exotic.

Baron Palace Sahl Hasheesh – preferatul lui BO din Hurghada

Cu priveliști desprinse dintr-un vis și servicii de excepție, Baron Palace Sahl Hasheesh este un resort de lux ce definește rafinamentul în stațiunea Hurghada din Egipt. Situat pe țărmul Mării Roșii, acest hotel promite o experiență regală pentru toți cei ce trec pragul său.

hurghada

Baron Palace Sahl Hasheesh îmbină eleganța cu opulența în fiecare detaliu. Camerele și suitele decorate cu gust oferă un confort de neegalat și priveliști spectaculoase către marea strălucitoare. Plajele private și piscinele generoase completează peisajul de vis, iar facilitățile spa, sălile de fitness și activitățile sportive satisfac cele mai rafinate gusturi.

Experiența culinară este o călătorie epicureană în sine, cu o varietate de restaurante care servesc mâncăruri din bucătării internaționale și locale. De la preparate gourmet la specialități tradiționale egiptene, fiecare masă devine o aventură culinară memorabilă.

Bo Călătorește

Pentru cei ce caută relaxare și rejuvenare, spa-ul de lux oferă tratamente inspirate din întreaga lume, într-un cadru plin de rafinament și liniște. În plus, evenimentele tematice, seri de divertisment și activitățile pentru copii completează gama de experiențe oferite de acest resort.

Cu servicii impecabile și personal dedicat, Baron Palace Sahl Hasheesh întrece așteptările oaspeților în ceea ce privește luxul și confortul. Fie că sunteți în căutarea unei evadări romantice, a unui refugiu familial sau a unui loc pentru a sărbători momente speciale, acest resort rămâne o alegere deosebită pentru cei ce doresc să experimenteze Hurghada într-o atmosferă de lux și opulență.

Cam atât despre Baron Palace, zilele viitoare am să revin cum alte recomandări. Eu zic că BO mai are câteva recomadări din frumoasa Hurghada.

Țineți aproape.

Aaaa, să nu uit, imaginile sunt tot de la profesionistul și bunul meu prieten, Nelstill, cu sprijinul minunaților noștri prieteni de la TuiTravel Center.

 

BO Călătorește, vacanță în Muntenegru

Muntenegru, de la plaje senzaționale la infrastructura depășită

Bo călătorește în Muntenegru

Frumusețile Plajelor din Muntenegru și Provocările Aferente

Săptămâna trecută am fost în vacanță în Muntenegru. Am fost acum 4 ani și mi-a plăcut al naibi de mult. Data trecută am fost in zona Bar, acum am ales Ulcinj. Aici am avut parte și de plajă cu nisip, în Bar, toate plajele au fost cam pietroase.

bo călătorește in muntenegru

Ulcinj – Muntenegru 2023

Printre bijuteriile ascunse ale coastei Adriatice se află fascinanta stațiune Ulcinj din Muntenegru, o destinație deosebită ce dezvăluie o combinație unică de istorie bogată, peisaje pitorești și tradiții culturale, atrăgând privirile și inimile tuturor celor ce călătoresc în această minunată așezare.

E, din păcate de data aceasta a fost „un pic altfel”.

Muntenegru, cu coasta sa ademenitoare la Marea Adriatică, reprezintă una dintre cele mai pitorești destinații de vacanță din Europa. Cu o combinație unică de plaje nisipoase sau pietroase, ape cristaline și peisaje montane spectaculoase, această țară balcanică oferă o experiență de neuitat pentru turiști. Cu toate acestea, în ciuda frumuseții sale naturale, Muntenegru se confruntă și cu unele provocări serioase, precum infrastructura depășită, problemele de igienă și prețurile ridicate din magazine.

Bo călătorește în Muntenegru

Frumusețile Plajelor Muntenegrene

Coasta Muntenegrului este presărată cu o varietate de plaje care satisfac toate preferințele. Plajele cu nisip fin și auriu, cum ar fi cele din Budva și Petrovac, sunt o adevărată atracție pentru turiști, oferind un cadru perfect pentru relaxare și bronzat. Apele cristaline ale Mării Adriatice atrag entuziaștii de snorkeling și scufundări, dezvăluind un univers submarin bogat și divers. Pe lângă plajele populare, Muntenegru găzduiește și plaje mai izolate, în golfuri pitorești, unde liniștea și intimitatea devin protagoniste.

Infrastructura Depășită și Provocările Aferente

În ciuda atractivității naturale a Muntenegrului, țara se confruntă cu probleme semnificative legate de infrastructură. Unele zone turistice, cum ar fi Budva și Kotor, suferă din cauza infrastructurii depășite. Drumurile înguste și neîngrijite pot crea dificultăți în transportul turiștilor și în accesul la plaje și atracții. Această infrastructură depășită poate duce la aglomerații și timpi mari de călătorie, afectând în final experiența vacanțelor. Bonus, nimeni nu semnalizează, toți o merg pe unde îi taie capul.

Mizeria și Problemele de Igienă

De asemenea, una dintre provocările majore cu care se confruntă Muntenegru este problema mizeriei și a igienei precare în anumite zone. Parcările de pa marginea drumului, focare de infecție. Deși peisajele sunt încântătoare, uneori plajele și străzile pot fi afectate de lipsa de gestionare adecvată a deșeurilor. Acest aspect poate descuraja turiștii și poate avea un impact negativ asupra imaginii destinației.

Prețurile Ridicate din Magazine

În ceea ce privește prețurile ridicate din magazine, Muntenegru poate părea o destinație costisitoare pentru unii turiști. Chiar dacă există opțiuni pentru diferite bugete, prețurile la alimente, băuturi și produse de zi cu zi pot fi mai mari decât în alte țări. Acest lucru poate afecta experiența turiștilor care se bucură de plaje și atracții, dar sunt surprinși de nivelul de prețuri.

Bo călătorește în Muntenegru

Alte atracții muntenegrene

Multe din obiectivele pe care le enumăr în continuare, le-am vizitat data trecută, multe tare frumoase. Fapt pentru care vreau să vi le recomand și vouă.

Muntenegru este o țară mică, dar extrem de diversă și plină de atracții variate în afara plajelor adriatice. Aici sunt câteva dintre cele mai notabile activități și locuri de vizitat:

Kotor: Orașul vechi din Kotor, aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, este înconjurat de impresionante munți și este renumit pentru străzile sale înguste de piatră, fortărețele medievale și atmosfera sa unică.

Parcul Național Durmitor: Acest parc național este situat în nordul Muntenegrului și oferă peisaje montane spectaculoase, lacuri glaciare, chei adânci și posibilități de drumeții și alpinism.

Budva: Pe lângă plajele sale, orașul Budva are și un oraș vechi fermecător, cu străzi înguste pavate, clădiri istorice și o atmosferă animată dată de restaurante, baruri și evenimente culturale.

Cetinje: Fosta capitală regală a Muntenegrului, Cetinje, este cunoscută pentru arhitectura sa istorică și muzeele care prezintă istoria și cultura muntenegreană.

Biogradska Gora: Un alt parc național, cunoscut pentru frumusețea sa naturală, cu lacuri, păduri de conifere și o diversitate bogată de plante și animale.

Insula Sveti Stefan: O insulă mică și pitorească conectată la uscat prin o faleză îngustă, Sveti Stefan este faimosă pentru arhitectura sa tradițională, plajele frumoase și exclusivitatea sa.

Lovcen National Park: Acest parc național găzduiește mormântul regelui Petar II Petrović-Njegoš și oferă panorame uluitoare asupra Muntenegrului de la vârfurile muntoase.

Biserica Ostrog: O biserică ortodoxă săpată în stâncă, situată pe un munte, este un loc important de pelerinaj și oferă vedere impresionantă asupra văilor.

Cheile Moracei: Un defileu îngust și spectaculos sculptat de râul Moraca, care oferă peisaje impresionante și este ideal pentru drumeții și explorare.

Plantațiile de măslini și vii: Muntenegru este cunoscut pentru peisajele sale cultivate cu măslini și viță de vie. Multe regiuni oferă tururi și degustări pentru cei interesați de procesul de producție a uleiului de măsline și vinului.

 

Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele atracții și activități pe care Muntenegru le oferă în afara plajelor sale. Fie că sunteți interesat de aventuri în natură, istorie, cultură sau relaxare, Muntenegru are cu siguranță ceva pentru fiecare gust.

Concluzie

În final, Muntenegru oferă o combinație fascinantă de frumuseți naturale și provocări sociale și infrastructurale. Îmbunătățirea infrastructurii, gestionarea mai eficientă a gunoaielor și menținerea unui echilibru în ceea ce privește prețurile ar putea contribui la consolidarea statutului său ca destinație de top pentru turiști din întreaga lume. Până atunci, turiștii care vizitează această țară trebuie să fie conștienți atât de frumusețea sa, cât și de provocările cu care se confruntă.

BO, gazda podcastului ”TUI și Prietenii”

De la BO Călătorește, la BO gazdă de podcast

”TUI și Prietenii”, un podcast al călătorilor pentru călători

Bun venit alătui de”TUI și Prietenii”, podcastul care te inspiră să-ți pui ghiozdanul în spate și să pornești în aventuri neuitate în toate colțurile globului! Sunt BO(Călin Bobora), gazda ta, și alături de mine vei explora destinații captivante, culturi fascinante și povești autentice, toate aduse de călători pentru călători.

tuitravel center

Fie că visezi să te plimbi printre temple misterioase în Asia, să descoperi peisajele spectaculoase din America de Sud sau să te rătăcești pe străzile pitorești ale Europei, „TUI și Prietenii” îți oferă o doză de inspirație să îți transformi visele în realitate.

În fiecare episod, mă voi întâlni cu specialiști în turism și călători pasionați , care își împărtășesc experiențele și sfaturile prețioase pentru o călătorie reușită. Vom explora cele mai bune modalități de a economisi bani în timpul călătoriilor, secretele pentru a găsi cele mai autentice experiențe locale și cum să abordezi provocările călătoriilor solo sau în grup.

hurghada

Indiferent dacă ești un călător experimentat în căutare de noi destinații sau un începător dornic să-și facă primii pași în lumea călătoriilor, acest podcast are ceva pentru toată lumea. Aici, ne concentrăm pe conexiunea autentică cu locurile pe care le vizităm și pe impactul pozitiv pe care îl putem avea asupra comunităților locale.

Așadar, alătură-te comunității „TUI și Prietenii” și pregătește-te să pornești într-o călătorie virtuală care te va inspira să explorezi, să înveți și să iubești lumea înconjurătoare.

Nu rata nicium episod, disponibil pe Youtube, Facebook și calinbobora.ro. Fiindcă, așa cum spune și celebrul călător Ibn Battuta, „Călătoriile îți deschid mintea: pe măsură ce descoperi culturi diverse, devii mai bogat spiritual.

Așteapt cu nerăbdare să te întâlnesc în următorul episod al „TUI și Prietenii”. Până atunci, călătorie plăcută și să ai mereu pământ fermit sub picioare și ochii plini de frumuseți!

BO Recomandă, Nana Golden Beach 5* – Creta

Hotelul săptămânii, Nana Golden Beach 5* – Creta

În ultimul timp, foarte multă lume, fie ei prieteni în viața de zi cu zi, fie prieteni virtuali, mi-au cerut recomandări pentru vacanțele lor. Că e vorba despre o destinație sau un hotel din vreo destinație vizitată de mine, toți îmi cereau sfaturi, păreri sau diverse chestii pentru a avea toate detaliile pentu o vacanță reușită.

Băiat bun cum sunt, cu niscaiva idei prin bostan, m-am gândit să incep o rubrică, să zicem săptămânală pentru început, și anume, ”Hotelul săptămânii”.

Primul hotel pe care vreau să îl recomand este *Nana Golden Beach 5*din Creta. Preferatul meu din ultima mea plimbăreală.

Nana Golden Beach 5* – Creta

Nana Golden Beach 5* Family Resort este un resort de lux situat pe frumoasa insulă Creta, în apropierea pitorescului orășel Hersonissos. Acest complex turistic rafinat este special conceput pentru a oferi o experiență de vacanță perfectă pentru întreaga familie.

Bo Călătorește

Resortul se bucură de o amplasare privilegiată pe malul mării, oferind acces direct la o plajă de nisip fin și ape cristaline. Priveliștea impresionantă asupra Mării Egee completează atmosfera relaxantă și idilică. Aici vei găsi umbrele și șezlonguri gratuite, astfel încât să poți savura soarele și briza marină în confort.

Nana Golden Beach dispune de o varietate de facilități pentru a satisface nevoile tuturor membrilor familiei. Piscinele exterioare, inclusiv piscine pentru copii, sunt înconjurate de terase însorite și zone de lounge, oferindu-ți posibilitatea să te relaxezi și să te răcorești în timp ce te bucuri de vacanță. Resortul oferă și un centru de wellness, unde poți savura o experiență de relaxare și răsfăț prin diverse tratamente spa și masaje.

Bo Călătorește

Pentru copii, resortul are un club pentru copii dedicat, unde aceștia se pot bucura de activități și jocuri supravegheate de personal specializat. Există, de asemenea, o zonă de joacă acoperită și un loc de joacă în aer liber, unde cei mici se pot distra în siguranță.

Cazarea în resortul Nana Golden Beach este elegantă și confortabilă, oferind opțiuni variate de camere și suite pentru a se potrivi nevoilor tale și ale familiei tale. Fiecare unitate de cazare este amenajată cu gust și dotată cu facilități moderne, asigurând un sejur confortabil și relaxant.

În ceea ce privește gastronomia, resortul dispune de mai multe restaurante și baruri care oferă o selecție largă de preparate delicioase. Poți gusta preparate din bucătăria internațională și mediteraneană, bucate tradiționale grecești și multe altele. Există, de asemenea, opțiuni speciale pentru cei mici, cu meniuri pentru copii.

Resortul Nana Golden Beach se află în apropiere de atracții turistice populare din Creta, cum ar fi Parcul Acvatic Star Beach și centrul istoric al orașului Hersonissos. În plus, personalul resortului este mereu disponibil să ofere sfaturi și recomandări pentru a te ajuta să explorezi și să te bucuri la maxim de frumusețile insulei.

În concluzie, Nana Golden Beach 5* Family Resort este o destinație ideală pentru o vacanță de neuitat în Creta, unde întreaga familie se poate relaxa, se poate distra și se poate bucura de frumusețea și ospitalitatea insulei. Cu facilități de top, servicii impecabile și o gamă variată de activități pentru toate vârstele, acest resort reprezintă un loc perfect pentru a crea amintiri de preț pentru tine și familia ta.

În încheiere vreau să vă spun că aceste prezentări/recomandări le fac împreună cu colegul și bunul meu prieten Nelu Gheorghe de la Nestill Video Production și tour-operatorul cu care am fost plecați, Tui TravelCenter România.

BO călătorește în Santorini

Santorini, tărâm de legendă

Zilele trecute am fost cam ocupat și am întârziat un pic cu informațiile pe care vi le-am promis, despre un alt loc de poveste din Grecia, Santorini. Nu știu cum o să faceți, dar măcar o dată-n viață trebuie să ajungeți acolo. Așteptările mele au fost depășite, pozele ca pozele, dar realitatea e FABULOASĂ.

Santorini by Tui TravelCenter

 

Cei de la Tui TravelCenter ne-au făcut o imensă surpriză, insula Santorini. În programul oferit la plecarea spre Creta, nu apărea niciunde vreo informație cum că am ajunge și pe insula Santorini. Un loc care era de ceva timp în bucket-listul meu de călătorie. Mulțam fain, TuiTravel Center.

tui travel center

Santorini, cunoscută și sub numele de Thira, este o insulă magnifică situată în Marea Egee, în arhipelagul Cicladelor din Grecia. Este unul dintre cele mai populare destinații turistice din lume datorită peisajului său spectaculos, arhitecturii tradiționale unice și apusurilor de soare de neuitat.

Una dintre caracteristicile definitorii ale insulei Santorini este forma sa geografică. Insula este de fapt un arhipelag vulcanic format în urma unei erupții catastrofale în antichitate. Caldera, care este un crater uriaș în formă de semilună, este punctul focal al peisajului său impresionant. Stâncile abrupte și abruptele albe și strălucitoare se ridică din Marea Egee și creează un cadru incredibil pentru fotografii și amintiri.

Alb-Albastru de Santorini

santorini

Arhitectura tradițională a insulei Santorini este un alt aspect remarcabil. Satele pitorești precum Oia, Fira, Imerovigli și Pyrgos sunt renumite pentru casele lor albe cu acoperișuri albastre. Acest stil arhitectural unic adaugă farmec și caracteristică insulei. Străduțele înguste și labirintice, terasele și curțile interioare pitorești creează un mediu plin de farmec și romantism.

Mâncarea zeilor

Un alt aspect remarcabil al Santorini este oferta sa culinară. Insula este faimoasă pentru bucătăria sa delicioasă și produse locale de înaltă calitate. De la brânza feta autentică și peștele proaspăt până la tomatele dulci cultivate pe terasele vulcanice și vinurile locale distincte, există o mulțime de opțiuni gastronomice de descoperit și de savurat.

bo calatoreste

Un aspect musai de precizat, grija mare unde mâncați, prețurile, acolo sus pe terasele binecunoscute, prețurile sunt cam piperate. Jos, înspre oraș, puteți mânca la prețuri decente, având în vedere unde vă aflați. Dacă vă plac fructele de mare, încercați caracatița, e senzațională.

Plaje și soare

Plajele din Santorini sunt un adevărat paradis pentru iubitorii de soare și mare. Plajele cu nisip negru, cum ar fi Perissa, Kamari și Perivolos, oferă ocazia de a te relaxa și de a te bucura de apele cristaline ale Mării Egee. Există, de asemenea, plaje mai puțin cunoscute și ascunse, cum ar fi plaja Red Beach, care este înconjurată de stânci roșii vulcanice impresionante.

Nu în ultimul rând, apusurile de soare din Santorini sunt celebre în întreaga lume. Priveliștea cum soarele coboară în Marea Egee în spatele insulei și se reflectă în apă este cu adevărat spectaculoasă. Cel mai popular loc pentru a admira apusul este în satele Oia și Fira, dar există și alte puncte de observație impresionante în jurul insulei.

bo călătorește

Sfatul meu, încercați să ajungeți în Santorini și să îl vizitați după bunul plac. Închiriați un ATV și …..go wilde. Nu veți regreta, experiența e de neuitat.

În concluzie, Santorini este o destinație turistică deosebită și unică, care oferă o combinație perfectă între peisaje impresionante, arhitectură tradițională, plaje frumoase și experiențe culinare delicioase. Cu siguranță, vizitarea acestei insule te va încânta și te va fascina cu farmecul său autentic și atracțiile sale de neuitat.

tuitravel center

Nu ezitați să intrați pe site-ul celor de la Tui TravelCenter ori de câte ori aveți nevoie de o vacanță. Sunt mai mult decât convins că o să găsește o destinație la cere visezi de mult, la cele mai bune prețuri.