Pentru unii MUMA, pentru altii CIUMA

Primarul Hunedoarei, Viorel Arion, lasa cu ochii in soare 19 familii

Primarul Viorel Arion a iniţiat, în luna aprilie a acestui an, un proiect de hotărâre prin care a cerut consilierilor locali să retragă dreptul de folosinţă asupra unor terenuri atribuite cu titlu gratuit în baza Legii nr.15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Primarul şi-a susţinut iniţiativa prin aceea că tinerii nu au început lucrările la construcţie în cei zece ani scurşi de la atribuirea terenurilor.*-SURSA

arion-prima-pagina-794x346

Nimic nou sub soarele Hunedoarei, stapanul da cu biciul si nimeni nu carteste.

Primaria era obligata sa consolideze acel deal si sa traga toate utilitatile, mai apoi tinerii sa inceapa lucrarile. Daca ar fi facut toate acestea, iar cei care au primit pamant acolo nu ar fi construit, de abia atunci primarul era indreptatit sa le ia pamantul. Dar poate e tot o manevra electorala pentru la anul, sa apara el pe un cal alb si sa le promita IAR, cai verzi pe pereti.

De ce m-au luat draci pe acest subiect?

Pentru ca TOT primaria a dat niste terenuri, nu putine, si in marea lor majoritatea parcuri, BISERICII.
In curtea scolii se construieste biserica aia de ”mii” de ani si nu e gata, de ce nu le luati terenul inapoi? Aaaa, popii e buni in campanie. RUSINE

Oare asa cum a luat terenurile TINERILOR, nu poate lua si terenurile bisericii? Nu de alta dar Hunedoara este deja sufocata de biserici, niste zeci. Asta daca tot face pe boierul care isi ia terenurile inapoi de la amaratii de iobagi.

Ma intreb si eu ca prostul, De ce in orasul asta,  cetateanul a ajuns pe locul doi sau chiar trei?

In Hunedoara se pare ca ”barbosii” sunt mai presus decat tinerii si copiii.