Activități de vară

O luăm metodic în funcție de ora la care mă trezesc. Nu de alta dar juniorul e la țară și nu are cine să mă trezească la primele ore. Așa s-a învățat, că e școala sau vacanță, el e în picioare la 7 dimineața.

Deci, fără deci, ar spune soția.

Afară căldură mare, dimineața mergem la ștrand, continuăm cu o bere, două la terasă, așa pe înserate, iar acasă tolăniți în fotolii ne delectăm cu ceva seriale TV.

seriale tv

Seriale TV, seriale de vară.

Da, seriale de vara, sunt seriale care se difuzează doar vara, iar unele doar iarna.

  1. Last Ship – serial ajuns la sezonul 3, scenariu post apocaliptic, un virus a ucis 90% din locuitorii planetei.
  2. The Musketeers – tot sezonul 3, aventurile celor 4 mușchetari continuă
  3. Dark Matter – sezonul 2, serial SF, echipajul unei nave de război se trezește din somnul criogenic, memoria acestora a fost ștearsă și nu își amintesc nimic.
  4. Killjoys – sezonul 2, serial SF, gașca de vânători de recompense își continuă aventurile. Din ce în ce mai des renunță la munca lor și sprijină „rezistența”.
  5. Hunters – recent s-a terminat sezonul 1. Dramă SF, un agent FBI formează o echipă specială și începe lupta cu o organizație teroristă, organizație care nu e de pe Terra.
  6. Preacher – sezonul 1, un preot, fosta lui prietena și un vagabond formează o echipă ALTFEL. Ei luptă împotriva îngerilor, demonilor și altor creaturi.

Site-urile cu filme și seriale TV online sunt pline de astfel de „oferte”, timp să ai să le vezi pe toate. Eu le urmăresc, deocamdată, pe cele enumerate mai sus.

Nu chiar Game of Thrones, dar tot e ceva.