Spune NU Cerșetoriei

Eu am spus NU de mult

Pe zi ce trece numărul cerșetorilor este tot mai mare. Unii de nevoie, alții de NESIMȚIRE.

Am văzut zilele trecute în parcarea supermarketului Kaufland-Hunedoara o gașcă de copii cerșetori, nouă. Eu nu îi mai văzusem până atunci. Frecventez des acest supermarket și am ajuns să îi știu pe toți, absolut pe toți. Copii, tineri sau bătrâni, chiar îi știam oe toți din vedere.

cersetori

Copiii ăștia noi erau din altă categorie.

Cei vechi erau fie copii necăjiți pe care i-am văzut crescând în parcare, fie bețoarcele notorii, venite la mica ciupeală pentru „o dublă de pufoaică”. Aaa, era să o uit de „vedeta locală”, Mirela, dar ea a cam dispărut de acolo.

De ce altă categorie?

Erau foarte bine îmbrăcați, vorbeau foarte bine și foarte frumos. Erau foarte organizați, fiecare cu un culoar de parcare, se anunțau unii pe alții dacă ratau vreun mușteriu.

Am încercat să le fac poze, nu am reușit decât să surprind o fetiță mai mică, ceilalți fiind mai mari s-au ascuns destul de bine printre mașini.

Am observat și faptul că erau foarte curați și îngrijiți la față și păr. De obicei, cerșetorii copii pe care i-am văzut, erau foarte murdari și pe piele și pe haine. Acest aspect mi-a sărit în ochi în special.

Fapt pentru care mă întreb:

Acești copii erau copii cu nevoi sau erau copii care au învățat că se poate obține CEVA într-un mod foarte simplu?

Erau cu adevărat cerșetori sau doar niște viitori asistați social învățați de mici să fie puturoși?

Erau puși de cineva să cerșească sau doar au învățat asta văzând pe alții?

cersetori

cersetor

cersetor

NU ÎNCURAJAȚI CERȘETORIA, NU ÎNCURAJAȚI EXPLOATAREA COPIILOR.

Clipul e mai vechi, dar mesajul trebuie auzit NON STOP.