BoCălătorește și pe Litoralul Românesc

Sezonul estival pe litoral

Sezonul estival pe litoral va începe cu o vacanță prelungită pentru zeci de mii de români, care fac „punte” între 1 Mai și Paște. Prețurile pornesc de la 50 lei/noapte/persoană.

Vacanță prelungită pentru mulți români la începutul lunii viitoare ca urmare a apropierii dintre data de 1 Mai, când, în mod tradițional, se dă startul unui nou sezon estival pe litoralul autohton, și Paștele ortodox, sărbătorit anul acesta pe 5 mai. Potrivit datelor Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment, zeci de mii de români se vor îndrepta spre stațiunile de pe litoralul românesc, unde hotelierii au pregătit programe și pachete speciale, care să mulțumească cele două categorii principale de turiști ce se vor afla la mare în această perioadă: tinerii dornici să se distreze și familiile care vor să petreacă sărbătorile pascale pe litoral.

bo călătoreste

Apropierea celor două sărbători are un impact pozitiv asupra rezervărilor pe litoralul românesc. În plus, dat fiind că Paștele se sărbătorește în luna mai, ne așteptăm la temperaturi mai ridicate, ceea ce îi determină pe mulți români să se îndrepte spre mare. În al doilea rând, hotelierii au ținut cont de specificul fiecărei sărbători și au creat pachete dedicate, care să satisfacă dorințele turiștilor, atât ale celor care vin pentru distracție, cât și pe ale celor care vor să se relaxeze împreună cu familia„, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

1 Mai și Paște pe litoralul românesc

Un alt efect al apropierii celor două sărbători este și faptul că cei mai mulți turiști care și-au rezervat deja pachetul au optat pentru sejururi mai lungi decât în alți ani, media fiind de 3,4 nopți. În stațiunile Mamaia și Mamaia Nord, durata sejurului este chiar mai mare, deoarece și festivalurile și-au prelungit durata.

În acest moment, este destul de dificil să facem o estimare a numărului total de turiști care se vor afla pe litoral în vacanța de 1 Mai – Paște, dar ne așteptăm la un aflux impresionant, de zeci de mii de persoane, mai ales că ritmul de rezervare se va intensifica în perioada următoare, pe măsură ce ne apropiem de această dată. Prima rezervare pentru 1 Mai a fost efectuată la finalul lunii septembrie anul trecut„, menționează reprezentantul Litoralulromanesc.ro

Cu aproape o lună înainte de startul sezonului estival pe litoral, se pot face rezervări în peste 200 de unități de cazare care au pregătit pachete speciale pentru 1 Mai și Paște, dar numărul lor va crește în condițiile în care în fiecare zi se alătură noi hoteluri cu oferte dedicate. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise în stațiunile Mamaia și Mamaia Nord, în cazul celei din urmă fiind vorba mai ales de apartamente în regim hotelier, urmate de Eforie Nord, Costinești și Neptun-Olimp.

calatoria

Tarife Litoralul Românesc

În ceea ce privește tarifele, pentru 1 Mai, acestea pornesc de la 103 lei/noapte/ cazare în cameră dublă. Similare ca preț sunt și ofertele de Paște, care pornesc de la 101 lei/noapte/camera dublă, ceea ce înseamnă că tariful plătit de o singură persoană este de 50,5 lei pe noapte.

În medie, românii care și-au rezervat până acum sejurul pentru această primă vacanță la mare din 2024 au achitat în jur de 1400 de lei.

Stațiunile cele mai solicitate sunt și cele în care se organizează evenimente cu acest prilej, respectiv Mamaia și Mamaia Nord. Astfel, în Mamaia, fanii muzicii electronice sunt așteptați la unul dintre evenimentele de tradiție de pe litoral: Sunwaves Festival (perioada 1 – 7 mai). Tot în Mamaia, pe scena din Piațeta Cazino, precum și în Piața Ovidiu din Constanța, vor concerta artiști precum Lidia Buble, Alexandra Ungureanu, Mihai Mărgineanu, Țăndărică și Fanfara 10 Prăjini, Proconsul, Holograf ș.a. În Mamaia, între 30 aprilie și 6 mai se desfășoară Festival du Bonheur, un eveniment pentru gurmanzi. Totodată, cluburile din stațiune vor organiza petreceri cu invitați din țară și străinătate.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanțe în stațiunile autohtone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări.

Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.

Când e acasă BoCălătorește cu TAXI

BoCălătorește cu Mobyl Taxi – Hunedoara

Pentru că a venit sezonul de iarnă, iar călătoriile lui BO s-au mai împuținat, deh, nu ne prea place frigul, acesta o arde așa mai mult pe național, mai pe loco să zicem.

Fiind un ultra-mega comod din născare, când e acasă, Bo Călătorește cu taxi, nu orice firmă, ci doar cu cea mai bună din județul Hunedoara, MOBYL-TAXI.

De ce Mobyl Taxi?

Pentru că pe plan local este compania numărul unul, tocmai ce a fost premiată, din nou, la **Gala Excelenței în Afaceri 2023**.

mobyl taxi hunedoara

Transportul urban modern a evoluat semnificativ, iar companiile de taxi au răspuns la această schimbare prin implementarea unor tehnologii avansate pentru a oferi clienților servicii mai rapide și mai eficiente. Un exemplu elocvent în acest sens este firma de taxi Mobyl-Taxi, care și-a consolidat poziția pe piață prin angajarea unor șoferi de încredere, investiții constante într-o flotă de mașini noi și dezvoltarea unei aplicații online inovatoare.

Șoferi Profesioniști

Unul dintre pilonii de bază ai succesului firmei îl reprezintă șoferii săi profesioniști. Firma acordă o atenție deosebită selecției și formării șoferilor, asigurându-se că aceștia sunt nu doar experimentați în conducere, dar și politicoși și orientați către client. Cu un accent deosebit pe siguranță și experiența pasagerilor, șoferii firmei Mobyl-Taxi devin ambasadori mobili ai unui serviciu de înaltă calitate.

Flotă de Mașini Noi

Firma de taxi Mobyl se remarcă prin investiția constantă într-o flotă de mașini noi și bine întreținute. Mașinile sunt dotate cu tehnologie de ultimă generație pentru a asigura confortul pasagerilor și pentru a contribui la protecția mediului. Astfel, clienții beneficiază de călătorii sigure și plăcute în vehicule moderne și ecologice.

Aplicație Online Inovatoare: Client Mobyl Taxi

Un alt aspect care evidențiază firma Mobyl-Taxi în peisajul serviciilor de taxi este introducerea unei aplicații online intuitive și eficiente. Această aplicație permite clienților să comande un taxi în câteva secunde, să urmărească traseul mașinii în timp real și să plătească cu ușurință prin intermediul platformei. Cu ajutorul aplicației *Client Mobyl Taxi*, firma aduce o notă de modernitate și flexibilitate în procesul de comandare a unui taxi.

mobyl taxi

BoRecomandă Mobyl-Taxi

Firma de taxi Mobyl demonstrează că inovația și atenția la detalii sunt cheile succesului în industria transportului urban. Prin angajarea șoferilor buni, gestionarea unei flote de mașini noi și introducerea unei aplicații online eficiente. Cei de la Mobyl Taxi se situează în fruntea industriei, oferind clienților săi o experiență de călătorie de neuitat.

Modlet, magazin de încălțăminte online

Mi-am comandat online, ghete de iarnă

După cum știți, doar m-am lăudat deja, în ultimele săptămâni am fost mai mult plecat decât acasă. Deși revenirea nu a fost așa dură cum m-aș fi așteptat, 30 de grade în Antalya, 20 în România, m-am gândir că ar fi bine să fac inventarul la îmbrăcămintea și încălțămintea de iarnă.

De ce?

Păi ce, eu sunt statul român și să mă pot ascunde dupa sintagma ”m-a luat iarna prin surpindere? Nu tati, dacă nu sunt pregătit, îmi îngheață țurloaiele și pace.

Zis și făcut. Dacă  la capitolul țoale de iarnă stau bine, la încălțăminte sunt cam deficitar.

Ghetele mele de iarnă nu arată prea bine. Deși aș putea să mai trag de ele, nu vreau să fiu descoperit și să am doar o pereche. Cine știe pe unde mai ajung iarna asta. Nu sunt un fan al zăpezii sau a muntelui, dar și dacă ajung la un vin fiert la baza pârtiei, de ghete tot am nevoie

magazin de incaltaminte

Trăiască Google

Pentru că sunt un fan al cumpărăturilor online, m-am apucat de goagălit și am dat de magazinul online Modlet.

De cum s-a încărcat, ecranul laptopului a fost invadat de un mega banner *PLĂTEȘTI JUMĂTATE*. No buuunnn, aici e de mine.

Am „navigat” vreo 10 minute la ei pe site și am descoperit o pereche de ghete tare drăguțele. Nu cine știe ce avioane, dar mie îmi plac. Simple, până la gleznă, cu șiret și la un preț super bun, 159,99 lei. 

Nu au sosit încă, doar ieri seară le-am comandat, dar acum măcar pot sta liniștit. Poate să vină și iarna, poate să vină zăpada. Dar mai bine nu, nu mi-o place. :))

Dacă e ceva ce îmi place la iarnă, e perioada sărbătorilor, dar în rest nu și nu, nu îmi place frigul. Poate dacă aș fi pe plajă pe perioada iernii, poate as face o concesie si aș iubi-o. :)) Un Crăciun în Cuba m-ar coafa tare mult, nu-i așa domniță Raluca.

Hai, s-auzim de bine. Vă doresc o toamnă cât mai lungă și călduroasă.

Black Friday la parchet lemn dublu și triplu stratificat

Un altfel de Black Friday

De la mic dejun în familie la parchet

parchet lemn

Astăzi de dimineță am luat micul dejun în familie, acasă. Nu o mai făcusem de mult, am cam umblat creanga toamna asta.

Ce am discutat? Una, alta, diverse, când mai plec de acasă și amintiri din copilărie

Juniorul mi-a amintit o pățanie de acum câțiva ani. Atunci am plâns, a fost horor, dar acum am râs, ne-am distrat un pic.

Inundație la familia Bobora

Acum câțiva ani buni m-am „auto-inundat”. Peste noapte a crăpat un furtun de la apa rece din baie. Toți dormeam buștean, nu am sesizat nimic până în momentul în care m-am trezit și am vrut să merg să beau un pahar de apă. Am pășit direct în apă, șoc și groază. Ni-a sărit setea instant.

Panică totală, apa în casă până la glezne. Am dat alarmă și am trezit toată casa. Eu și doamna alergam în stânga și-n dreapta ca două curci bete, juniorul în vârful patului striga cât îl țineau plămânii, „Apăăăă mare, apă mare”. El ar fi sărit un pic în apă să se scalde.

Nu vreți să știți ce a urmat. Unul ținea pruncul să nu sară în apă, unul căuta lighene să adunăm apa și scotea din priză tot ce era la nivelul solului (se putea întâmpla o tragedie).

Noaptea a fost de vis, un coșmar. După ce am adunat apa și am băgat la spălat tot ce se îmbibase de apă,  ne-am apucat de tras mobila. Am adunat apa intrată după ea, nu am riscat să ne trezim cu ea toată umflată.

A fost o super pool party în noaptea aia.

parchet lemn

Finul SRL și parchetul

Deși am sperat ca apa să nu se infiltreze în parchet (pus doar cu 4 ani înainte), acest lucru nu s-a întâmplat. După 3 zile am observat că pe alocuri era umflat. Nu am stat prea mult pe gânduri și am contactat cu fin să ne ajute să schimbăm parchetul. La noi așa merge, avem instituția FINUL SRL. Unul dintre finii noștri e mare meseriaș la pus parchet, săru-mâna finu.

A doua zi, dis de dimineață am purces spre primul magazin d-ăsta mare cu de toate, să cumpărăm parchet. Știu că ne-am tot gândit și răzgândit, ce parchet să cumpărăm. Nu am cumpărat cine știe ce parchet pentru că la un moment dat m-am enervat, nu ne puteam decide ce să cumpărăm și am luat unul doar să fie luat.

Atunci nu știam de cei de la ValPrestParchet, ne-ar fi ajutat mult să nu mai pierdem vremea prin magazin și ne-am fi decis din confortul casei ce să cumpărăm. Aia e, cât trăiești înveți.

Apropo, zilele acestea, cei de la ValPrestParchet.ro au mega reduceri de Black Friday, până la 50%.

Vă las și câteva informații utile despre campania lor.

  • Categoriile de produse și produsele care intră în oferta de black friday:

–  toată gama de parchet stratificat – dublu și triplu;

  • Perioada de desfășurare a campaniei: – toată luna noiembrie

  • Reduceri: – în primele 2 zile, reduceri de 70%, după care reduceri de 40% până la finalizarea campaniei).

– reduceri de până la 50% pentru ambele colecții – dublu si triplu stratificat.

Plânsul de atunci, a fost transformat astăzi într-o amintire la care am zâmbit. Viața e frumoasă.

Zi frumosă să aveți, week-end minunat vă doresc.

Săptămâna Europeană a Mobilității

România reciclează

Săptămâna Europeană a Mobilității va fi sărbătorită la nivel național printr-o campanie inedită desfășurată în 65 de orașe din țară – România Schimbă PET-ul cu biletul.

Vineri, 16 septembrie 2022, locuitorii din 65 de orașe din toate județele țării vor putea călători cu mijloacelele de transport în comun în schimbul a 5 deșeuri. Inițiativa aparține Asociației Act for Tomorrow și Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul programului național Vinerea Verde.

Pet-ul cu biletul

Obiective

Inițiatorii acestei campanii, care a cunoscut un real succes în cele 9 orașe în care a fost realizată în ultimii 2 ani, au decis să facă un pas înainte către un viitor sustenabil și au decis extinderea acesteia la nivel național în 65 de orașe cu transport în comun, din toate județele țării.

Campania are ca obiective încurajarea folosirii transportului public și promovarea colectării separate a deșeurilor, care vor fi ulterior transformate în noi resurse. Totodată, campania are și un obiectiv social, acela de a accesibiliza transportul public. Practic, cetățenii vor veni cu 5 PET-uri/doze/sticle la unul dintre magazinele Kaufland și vor primi în schimb un bilet cu două călătorii pentru mijloacele de transport în comun.

Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și să le introducă în automatele de colectare din parcările și din interiorul magazinelor  Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia vor primi biletul de autobuz pentru două călătorii de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare.

Campania se desfășoară pe 16 septembrie, în intervalul 09:00-17:00, în 134 de magazine Kaufland România.

Hai cu noi!
♻ Dacă îți dorești să particip la campanie, poți lua la tine 5 PET-uri sau doze de aluminiu pe care să le introduci în aparatele de colectare Tomra, puse la dispoziție de Kaufland Romania, în parcările magazinelor Kaufland din orașul tău, iar voluntarii noștri te vor recompensa cu un biletul de autobuz cu două călătorii/valabil 24 de ore.
📰Pentru a ne asigura că toată lumea știe regulile jocului, îți reamintim aspectele organizatorice ale campaniei:
♻️ Campania se va desfășura în intervalul orar 09.00-17.00
5 deșeuri (PET, sticlă sau doze) = un bilet cu două călătorii
♻️Ce deșeuri poți introduce în aparatele Tomra?
– PET-uri – de la 0.5 litri până la 2.5 litri – de la orice produs, orice culoare, orice formă;
– Doze de aluminiu de la băuturi – 0.25 – 0.5 litri;
– Sticle de sticlă – 0.25 – 0.5 litri.
♻️O persoană va beneficia de două călătorii o singură dată, indiferent câte deșeuri colectează;
♻️Cupoanele de la aparat se păstrează pentru primirea biletelor, iar în baza lor există o reducere de 10% la anumite produse.
♻️Fiecare persoană care va aduce deșeuri va fi înregistrată – astfel încât să poată fi înregistrate biletele: Nume, Prenume, Email/Telefon
Orașe participante
📍Aici lista orașelor în care se va desfășura campania: Alba Iulia; Arad; Pitești; Curtea de Argeș; Câmpulung; Bacău; Oradea; Bistrița; Botoșani; Brașov; Făgăraș; Brăila; București; Buzău; Reșița; Caransebeș Călărași; Cluj-Napoca; Turda; Dej; Constanța; Mangalia; Năvodari; Sfântu Gheorghe; Târgoviște; Craiova; Galați; Tecuci; Giurgiu; Târgu Jiu; Miercurea Ciuc; Odorheiu Secuiesc; Deva; Hunedoara; Petroșani; Slobozia; Iași; Pașcani; Bragadiru; Buftea; Voluntari; Baia Mare; Drobeta Turnu Severin; Târgu Mureș; Sighișoara; Reghin; Târnăveni; Piatra Neamț; Roman; Slatina; Ploiești; Câmpina; Satu Mare; Zalău; Sibiu; Mediaș; Suceava; Alexandria; Lugoj; Timișoara; Tulcea; Vaslui; Huși; Râmnicu Vâlcea; Focșani.
Lista locațiilor de desfășurare pentru fiecare oraș poate fi găsită aici: https://tinyurl.com/LocatiiSchimbaPetulCuBiletul
Kaufland face campania posibilă

Extinderea campaniei este posibilă deoarece, începând cu 1 septembrie 2021, toate magazinele Kaufland din țară dispun de infrastructuri de reciclare de tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), compania devenind astfel primul retailer din România, care oferă o rețea de automate de reciclare la nivel național. În plus, în cadrul campaniei „Să reciclezi e mai ușor decât crezi”, toți consumatorii care vor adopta un comportament ecologic  primesc cupoane de 10% reducere, la fiecare 5 ambalaje colectate, pentru o anumită categorie de produse ce se actualizează lunar cu sprijinul furnizorilor. În perioada 14-20 septembrie 2022 se va oferi 10% reducere pentru toată categoria de sucuri necarbonatate.

Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi materiale.

Primăriile din orașele participante au fost invitate să se alăture ca parteneri în campanie și să susțină implementarea acesteia în orașele lor.

Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma (Italia), Istanbul (Turcia), Beijing (China), Surabaya (Indonezia). De exemplu, în Istanbul, în primul an al campaniei au fost colectate 4,1 milioane de PET-uri, echivalentul a 75.000 kg de plastic.

Europa reciclează

Mai mult decât atât, în ultimul an numeroase state din Europa au început să ia măsuri în vederea accesibilizării transportului public, acestea având atât obiective sociale, cât și de mediu. De exemplu, proiectul pilot al biletelor de 9 euro pentru transport public implementat de Germania pentru 3 luni a fost un succes, 52 milioane de persoane achiziționând biletul. Potrivit unui sondaj VDV, 15% din utilizatorii abonamentului au declarat că fără preţul special nu ar fi călătorit aşa cum au făcut-o. De asemenea, la nivelul impactului asupra mediului programul a generat o reducere de 1,8 milioane de tone a emisiilor de CO2, iar poluarea aerului a scăzut cu 7%. Urmând exemplul Germaniei, din 1 septembrie Spania a lansat un program de gratuitate pentru trenurile locale și regionale.

Act for Tomorrow

act for tomorow

„Extinderea la nivel national reprezintă unul dintre obiectivele pe care le-am avut încă de la lansarea campaniei Schimbă PET-ul cu biletul. Ne bucurăm că, alături de Kaufland România și Ministerul Mediului, vom reuși să replicăm această campanie într-o mișcare națională. Credem cu tărie că România trebuie să țină pasul cu noile direcții europene, potrvit cărora încurajarea folosirii transportului public reprezintă una dintre cele mai importante soluții pentru problema poluării aerului în marile orașe cauzată de transportrul auto. De asemenea, vom susține primăriile care doresc să o transforme într-o inițiativă permanentă pentru orașele lor” – a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.

Kaufland spune „prezent”

hunedoara

„Ne bucurăm că putem pune la dispoziția acestei campanii strategice, dezvoltată alături de partenerii noștri de la Asociația Act for Tomorrow, infrastructura de colectare a deșeurilor disponibilă în toate magazinele Kaufland din țară. De asemenea, suntem fericiți că am reușit să creștem campania  Schimbă PET-ul cu biletul de la o inițiativă locală la una națională și să oferim astfel locuitorilor din 65 orașe din țară, pe lângă infrastructura de colectare și bilete de autobuz gratuite și să încurajăm utilizarea mijloacelor de transport în comun. Astfel reușim să transformăm în realitate viziunea noastră Mai puțin plastic – Circuite închise, asumată prin strategia REset Plastic a Grupului Schwarz” – a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Locul 1 la Romanian PR Awards

Campania Schimbă PET-ul cu biletul s-a bucurat în ultimii 2 ani de un real succes în rândul locuitorilor din Constanța, Craiova, Iași, Timișoara, Buzău, Galați, Sibiu, Oradea și Baia Mare, peste 6.700 de persoane participând la campanie. Aceștia s-au mobilizat exemplar și au colectat peste 3.300 kg deșeuri, oferind un răspuns pozitiv și contribuind la dezvoltarea unor orașe mai curate, prin implicare și responsabilitate. În 2021, Campania Schimbă PET-ul cu biletul a câștigat locul I, la categoria mediu, în cadrul Romanian PR Awards, cea mai importantă competiție de PR din România.

Fă-ți vara mai ușoară

Fă-ți vara mai ușoară!

Până ies pe piață hainele în care nu transpiri – stai să vezi că nu mai e mult; anul trecut nişte cercetători americani au descoperit soluția! (însă, implică un „ventilator” aplicat deasupra acestora, așadar e posibil să nu-ți prea placă ideea) – ce e de făcut? Există soluții! Parcurge acest material și vei afla care sunt cele mai bune opțiuni în materie de garderobă, ca să te simți cât mai confortabil.

asevi romania

  1. Atenţie la materialul textil

Natural e mai bine. Mereu. Recomandarea nu e valabilă doar pe plan gastronomic, ci și în cazul materialelor textile pe care le porți. Pentru zilele caniculare experții recomandă hainele din fibră naturală precum inul, bumbacul sau mătasea. Îmbrăcămintea din materiale sintetice este un mare „Așa nu!” în această perioadă. Exclude total din garderoba de vară hainele care sunt 100% din poliester, de exemplu.

De departe, cel mai recomandat material pentru vară este inul. Datorita faptului că este o țesătură naturală, ușoară și fluidă, inul este cea mai fericită alegere pentru hainele de vară. Nefiind un material atât de dens, inul necesita îngrijire specială. Asigură-te că verifici eticheta produsului înainte de a-l baga la spălat, pentru a vedea exact la ce temperatură și la ce program. Mai apoi, acordă atenție și detergentului, ai grijă să alegi unul care să iți protejeze țesătura, nu doar să o curețe. Detergentul lichid ASEVI Aloe Vera are o formulă îmbunătățită, eficientă, dar, totuși, delicată, perfectă pentru a avea grijă de țesăturile tale și pentru a le da o viață mai lungă.

  1. Alege culorile potrivite

Faptul că negrul atrage căldura nu e doar un mit. Un experiment realizat cu o cameră cu infraroșu a surprins tricouri de mai multe culori întinse la soare. Concluzia a fost că tricoul negru avea o temperatură cu aproximativ 12 grade mai mare decât cel alb. Vara sunt recomandate culorile mai deschise, alb, gri, roz, precum și nuanțele pastelate.

Iar dacă vrei să iți protejezi atât hainele (fibrele / culoarea), cât și pielea – mai ales că te-au cam speriat ultimii ani de atenționări sanitare –, scapă de stres cu Igienizantul Aditiv textil tot de la ASEVI care e atât de eficient, încât și în apă rece elimină germenii, bacteriile, virusurile. Îl poți folosi alături de balsam sau în locul acestuia, tu decizi!

  1. Ai grijă la croială

Uită complet de hainele mulate pe corp și blugii skinny în zilele în care disconfortul termic este mare. Îmbrăcămintea care stă lipită de corp nu va permite pielii tale să respire, doar vei resimți și mai puternic temperatura ridicată. Nu va fi deloc o zi confortabilă pentru tine… Cel mai bine este să optezi pentru îmbrăcămintea largă, cu croiuri lejere, fluide, care să curgă frumos pe lângă corp. Unde mai pui că arăți și mai în formă astfel J

  1. Evită accesoriile voluminoase

Colierele și brățările mari, din metal sau din plastic, sunt de evitat în zilele în care este caniculă. Acestea, dar și orice alt accesoriu incomod, doar vor amplifica disconfortul termic atrăgând căldură și „încărcându-te”.

  1. Poartă încălțăminte confortabilă

Sigur că cea mai confortabilă pereche de încălțări de purtat vara sunt sandalele care îi permit piciorului să respire și să nu transpire. Dacă, totuși, nu ești mare fan sandale (iar la birou nu se prea cade), asta nu înseamnă că nu ai ce să porți. Poți găsi în cam toate magazinele specializate espadrile sau pantofi sport din pânză sau alt material textil care nu te vor incomoda la mers, nici atunci când temperatura e ridicată. Doar știi cât de mult contează să nu simţi disconfort mergând!

Noi directori la TUI TravelCenter

COMUNICAT DE PRESĂ 08.07.2022

Noi directori la TUI TravelCenter. Elena Anghel, fostă Paralela 45 și Prestige Tour, și Claudia Bratosin – Butterfly Tourism, preiau funcții de conducere în cadrul companiei.

tui travel

TUI TravelCenter, franciza în România a TUI Group, cel mai mare turoperator la nivel mondial, își întregește echipa de conducere. Astfel, Elena Anghel, cu o experiență de 28 de ani în turism, se alătură firmei din poziția de director comercial, în vreme ce Claudia Bratosin, fostă acționară a agenției Butterfly Tourism, preia conducerea Departamentului B2B din cadrul TUI TravelCenter.

Elena Anghel este un nume cunoscut în piața de turism locală

elena anghel

Elena Anghel este un nume cunoscut în piața de turism locală datorită activității desfășurate de-a lungul anilor în cadrul unor agenții precum Paralela 45, unde a deținut funcția de general manager vreme de 18 ani, și Prestige Tour, pe care a condus-o din poziția de general manager între 2014 și 2018. Pe același post s-a aflat și în agenția Perfect Tour. „În acest moment, turismul reprezintă o provocare pentru orice profesionist din domeniu, ca urmare a realităților post-pandemice care înseamnă un nou comportament de consum și exigențe crescute din partea turiștilor. Dar, alături de un brand puternic precum TUI, care pune accentul pe calitate, sunt convinsă că putem oferi turiștilor vacanțe sigure în destinații din întreaga lume datorită portofoliului extins al companiei”, afirmă Elena Anghel.

Claudia Bratosin, experiență de peste 25 de ani în activități de organizare evenimente și protocol

Claudia Bratosin

Cu o experiență de peste 25 de ani în activități de organizare evenimente și protocol, precum și în Client Service, Claudia Bratosin a fost acționar și director operațional al agenției Butterfly Tourism, de care s-a despărțit în 2008, când a schimbat complet domeniul, îndreptându-se către o carieră în sectorul bancar. “Se spune că prima iubire nu se uită niciodată, iar în ceea ce mă privește, pasiunea pentru turism mă determină să revin în acest domeniu. Pot spune, fără exagerare, că m-am întors <acasă> odată cu acest pas pe care îl fac, alăturându-mă echipei TUI TravelCenter”, declară Claudia Bratosin, care va coordona relația cu partenerii comerciali ai turoperatorului.

“Povestea TUI în România se scrie cu adevărați profesioniști ai turismului, iar împreună cu Elena și Claudia venim mai aproape de turiștii și partenerii noștri nu doar prin forța brandului, ci și prin calitatea echipei, mai ales într-o perioadă în care turismul are nevoie de oameni cu experiență, care pun pe primul loc satisfacția clienților”, subliniază Ștefan Joos, CEO TUI TravelCenter.

Franciza TUI este activă în România sub brandul TUI TravelCenter, are o rețea proprie de agenții, un site dedicat, o echipă de vânzare și conducere proprii. Site-ul dedicat TUI – www.tuitravelcenter.ro – este primul marketplace de turism din România și integrează atât produsele turistice ale TUI, cât și produsele altor agenții.

TUI Group, cel mai mare grup de turism din lume, operează în aproximativ 180 de destinații de pe mapamond. Grupul reunește peste 380 de hoteluri premium, precum RIU, TUI Magic Life, Robinson și TUI Blue, 1.600 de agenții de turism pe întregul continent european, cinci companii aeriene de agrement europene, cu aproximativ 150 de aeronave moderne pentru transport lung și mediu, 17 nave de croazieră, de la navele de lux MS Europa și MS Europa 2 până la flota „Mein Schiff” a TUI Cruises și vasele Marella Cruises din Marea Britanie.

TUI travel

Destine Holidays, brokerul tău de vacanță

Săptămâna trecută am fost din nou plecat, haha, da știu, mă urâți. Am revenit în Capadocia pentru a-mi îndeplini visul neîmplinit din februarie. Am sperat ca de data aceasta să pot zbura cu balonul. Dacă în circuitul din februarie nu am avut noroc, acum a fost bine, bini de tăt.

broker de vacanta

Destine Holidays, o altfel de agenție de turism

De data aceasta am răspuns afirmativ invitației celor de la Destine Holidays. Auzisem de compania mama, Destine Holding cea din care fac parte Destine Broker de Asigurare Reasigurare, Destine Leasing IFN, Destine Imobiliare, dar habar nu aveam ca ei au și o divizie de turism.

În săptămâna petrecută în Antalya-Capadocia am reușit să cunosc o bună parte din echipa Destine și am fost plăcut impresionat de modul relaxat în care își desfășoară activitatea. Totul e bine pus la punct încât crezi că oamenii ăștia sunt mai mereu la cafea la povești, nu la muncă. Chiar mi-a plăcut, eu fiind obișnuit cu un mediu mai dur, mai stresant.

După vizitele de acolo, în locațiile pe care vi le-am prezentat și în articolele trecute, cei de la Destine Holidays ne-au invitat în noua lor casă de la Ploiești. La fel de cozy și friendly, așa cum m-am învățat cu ei.

Cine e și ce face Destine Holidays?

Destine Holidays, parte a Destine Holding SA, anunță intrarea pe un nou segment de piață prin introducerea unui concept inedit pe piața turistică din România, și anume serviciul de broker de vacanțe. Companiile membre Destine Holding au avut o creștere a cifrelor de afaceri de 45% în 2021 fata de anul precedent, deservind un număr de aproximativ 1 mil. clienți.

destine broker

Din cadrul Grupului Destine Holding mai fac parte Destine Broker de Asigurare Reasigurare, Destine Leasing IFN, Destine Imobiliare și Destine Broker de Asigurare și Reasigurare Republica Moldova. Preluând viziunea Destine Holding SA, Destine Holidays duce mai departe această viziune de afacere cu oameni și pentru oameni ale căror obiective se vor realiza mai bine împreună decât separat.

În 25 martie 2022, Destine Holidays a deschis un nou punct de lucru, în Ploiești, aducând astfel conceptul de hypermarket de turism și în acest oraș. Ploiești este al 12 -lea punct de lucru din țară.

 Concurs Destine Holidays

Totodată, Destine Holidays anunță și organizarea unui concurs. Astfel, clienții care vor rezerva un pachet turistic în agenție, în săptămâna premergatoare deschiderii (21.03.2022 – 25.03.2022) vor primi un voucher de reducere în valoare de 50 de euro și se vor înscrie automat în tombola cu premii.

antalya

De asemenea, în cursa pentru tombolă pot intra și persoanele care vor cumpăra un pachet turistic în agenția din Ploiești în perioada 26.03.2022 – 26.04.2022. Norocosul câștigător va beneficia de un sejur de două persoane în Antalya, la un hotel de cinci stele, all inclusive.

 2018, anul înființării

Destine Holidays este o agenție de turism înființată în anul 2018, având ca principal obiect de activitate promovarea și vânzarea întregului mix de servicii turistice: cazări în țară și străinătate, pachete turistice, bilete de avion, bilete de autocar, rent-a-car, transferuri la și de la aeroport, asigurări medicale de călătorie etc.

Destine Holidays pleacă la drum cu un portofoliu potențial ce cuprinde peste 1.000.000 de clienți în România, 12 puncte de lucru proprii, 220 de parteneri și 2.500 de brokeri-colaboratori care promoveaza pachete turistice.

„Începând cu vara trecută călătoriile și turismul au revenit pe un trend crescător datorat, în principal, relaxării restricțiilor de călătorie. Turiștii au devenit însă din ce în ce mai exigenți atunci când vine vorba să-și achiziționeze vacanța. Pe lângă servicii de calitate, aceștia caută diversitate, siguranță și garanția unei vacanțe perfecte. Acesta este și motivul pentru care am lansat acest nou serviciu pentru piața din România, pe care noi l-am denumit #BrokerulTăuDeVacanțe. Ne dorim să oferim clienților noștri o varietate de vacanțe din care să poată alege tocmai pentru a se bucura din nou de plăcerea de a călători”, declară Cosmin Cismaș – Business Development Manager.

Destine Holidays – hypermarket de turism

Destine Holidays devine hypermarketul de vacanțe, locul în care turistii pot găsi cea mai complexă și mai variată gamă de servicii turistice.

Destine Holidays s-a născut din necesitatea de a veni în întâmpinarea clienților cu un produs nou care să satisfacă nevoia de călătorie a acestora. Prin acest concept, turiștii Destine Holidays pot compara ofertele de călătorie ale celor mai importanți tour-operatori atât din România, cât și din străinătate.

Astfel, turiștii își pot alege singuri cu ce tour-operator să călătorească în vacanță, în urma unei consultanțe axate pe nevoile și bugetele acestora.

Flash Sales

O altă noutate cu care vine Destine Holidays, odată cu acest eveniment, este lansarea, pe piața de travel din România, a conceptului Flash Sales. Datorita acestui concept nou pe piața turistică din Romania, turiștii Destine Holidays vor beneficia periodic de tarife speciale pe anumite destinații promovate de agenție. Flash Sales sunt reduceri sau promoții la pachetele turistice promovate de agenție, pentru o perioadă limitată de timp și număr de locuri.

Practic în fiecare săptamână scoatem la vânzare anumite pachete turistice, în diferite destinații, pachete care au un tarif special pe toată durata sezonului dar care sunt cu 20-30% mai mici decât tariful standard. Pentru a beneficia de aceste tarife, turiștii noștri nu trebuie decât să urmarească campaniile săptămânale de promovare pe care Destine Holidays le efectuează. Să vină în agențiile noastre sau să ia legătura cu unul din brokerii noștri colaboratori precum și pe site www.destine-holidays.ro și să-și rezerve vacanța în săptămâna campaniei de promovare. Astfel vor beneficia de o vacanță la tarife speciale sub tarifele standard ale pieței pe același produs.

Deci, fără deci

Era o vorba, când cineva zicea „deci”, știam că urmează să mă trombonească. Așadar, fără „deci”, eu nu vreau să vă trombonesc. Am vrut doar să vă spun una alta despre cei de la Destine Holidays, cine sunt, de unde vin și încotro se îndreaptă.

Eu am să vă trombonesc în articolul următor, articol în care am să vă povestesc fabuloasa experiență avută, ZBORUL CU BALONUL, o oră de poveste. Am să vă las doar o pozică pentru a vă „supăra”un pic. :))

O experiență de neratat, măcar o data-n viață trebuie să ajungeți acolo. Poate ați mai zburat în altă parte, dar experiența de aici e unică. Sutele de baloane, canionul, cerul, culorile, totul e de basm.

Circuit Cappadocia via PromoVacanta.ro

Dăm start vacanțelor din 2022

cappadocia

Eu zic că un an bun se cunoaște încă din primele sale zile. Iar pentru că eu sunt un călător înrăit, m-am gândit ca anul acesta să îl încep cu altceva. Un circuit pe care îl tot amân de câțiva ani, Cappadocia.

Noii mei prieteni, cei de la PromoVacanta.ro mi-au propus o primă aventură pe 2022, noul lor pachet turistic, chiar circuitul pe care l-am tot amânat.

Circuit Cappadocia – Antalya 8 zile 

Destinatie: Turcia

Durata: 7 nopti

Plecari: 18 februarie, 25 februarie, 4 martie, 11 martie, 18 martie, 25 martie, 1 aprilie, 8 aprilie, 15 aprilie, 22 aprilie, 29 aprilie, 6 mai, 13 mai, 20 mai, 27 mai, 23 septembrie, 30 septembrie, 7 octombrie, 14 octombrie, 21 octombrie, 28 octombrie

Antalya -Konya -Cappadocia -Goreme -Uchisar
Servicii incluse: – Zbor Bucuresti – Antalya si retur, bagaj de mana 6 kg + bagaj de cala 20 kg
– Transport cu autocar local modern, cu A/C, pe durata circuitului, in Turcia
– Cocktail de bun-venit
– Ghid insotitor licentiat, vorbitor de limba romana
– 7 cazari cu mic dejun in hoteluri 4-5* (standarde locale)
** Taxe Aeroport + transfer Aeroport-Hotel-Aeroport 95 €
Servicii neincluse: – Asigurare medicala + storno
– Pachetul Cina & Cultura (7 cine, toate taxele de intrare la obiectivele din program, ghizi locali) = 109 euro/pers (pentru plata din agentie) ; sau 129 euro/pers (pentru plata in Turcia)
– Zborul cu balonul in Cappadocia (se rezerva la ghidul local, in functie de conditiile meteo) = aprox. 130-150 euro/pers. (tarif valabil in luna octombrie 2021, se reconfirma in timpul circuitului)
– Jeep Safari Cappadocia (se rezerva la ghidul local) = aprox. 50 euro/pers

PROGRAM

Ziua 1. BUCUREȘTI – ANTALYA

antalya

Întâlnire cu reprezentantul agentiei in aeroportul Henri Coanda din Bucuresti pentru imbarcare pe zborul spre Antalya, localitate supranumita “capitala Rivierei turcesti” (direct sau via Istanbul). Dupa aterizarea pe aeroportul din Antalya se efectueaza transferul catre hotelul de 5* la care veti fi cazati. Cocktail de bun venit si timp liber.

Ziua 2. ANTALYA – KONYA – CAPPADOCIA 

konia

Mic dejun. Plecare spre Konya, batrana capitala a Sultanatului Selgiucid si patria dervisilor rotitori, un oras conservator si pastrator de traditii stravechi. Aici vizitam o bijuterie a artei islamice, Mausoleul lui Jalal al Din, cel mai mare poet mistic persan, cunoscut sub numele de Rumi sau Mevlana. Ne vom bucura de faimoasa tehnica de rotire ca forma de pomenire, intr-o ceremonie denumita Sema. Continuam pe traseul vestitului “ Drum al Matasii”, spre Cappadocia, tinutul selenar din inima Turciei, traversand o zona pitoreasca a Muntilor Taurus si a stepei anatoliene. Seara, cazare in zona Cappadocia la hotel de 4*.

Ziua 3. GOREME – UCHISAR

Mic dejun. Admiram muzeul in aer liber din Valea Goreme, vechiul complex monastic ce adaposteste incredibile biserici sapate in stanca, decorate cu fresce bizantine de o neasemuita frumusete. Urmeaza vizitarea “Castelului” Uchisar, gigantic “svaiter” de piatra, folosit ca refugiu de primii crestini, cu o superba panorama asupra Vaii Porumbeilor. Continuam, apoi, spre unul dintre impresionantele „orașe” labirintice subterane, cu biserici si case sapate in piatra, locul in care se adaposteau locuitorii de spaima invaziilor, iar  primii crestini fugind din calea persecutiilor pagane.  Seara, întoarcere la hotel în zona Cappadocia.

Ziua 4. CAPPADOCIA

Mic dejun. Continuam vizitele in Cappadocia, iar pentru astazi va propunem sa vizitam o crama, pentru a degusta delicioase vinuri locale. Spre dupa-amiaza, ajungem la un atelier de tesatorie, unde vom vedea cum diverse materii prime, ca matasea, bumbacul sau lana, ajung produse finite, pregatite de comercializare. Seara, întoarcere la hotel în zona Cappadocia.

Ziua 5. CAPPADOCIA – ANTALYA

Mic dejun. Pornim spre Antalya, orasul infiintat de Attalos al II lea, vestitul rege al Pergamului, cu aproximativ 150 de ani inainte de Christos. Pe traseu avem posibilitatea de a vizita impozantul caravanserai Selgiuc din Valea Konya, construit in sec. Xlll in onoarea sultanului Alaeddin Kayqubad, pe o suprafata de 3900 de metri patrati. Seara, cazare in zona Antalya la hotel de 5*.

Ziua 6. ANTALYA – CASCADA KARPUZKALDIRAN

karpuzkaldiran

Mic dejun. Tur de oras in Antalya, emblematicul oras de pe Riviera turceasca a Marii Mediterane. Vom vizita portul, centrul vechi si faimosul minaret – simbolul orașului, Yivli Minare. Timp liber pentru cumparaturi la un magazin de bijuterii, dar si la unul cu articole din piele. Continuam, apoi, cu impresionanta cascada Karpuzkaldiran, aflata in apropiere de Lara Beach, o spectaculoasa cadere de apa, imbratisata de smaraldul marii.  Seara, cazare in zona Antalya la hotel de 5*.

Ziua 7. ANTALYA – ALANYA

antalya

Mic dejun. Timp liber sau optional, excursie la Alanya pentru a vizita Castelul construit pe un promotoriu situat la 250 de metri deasupra marii si inconjurat de peste 6 km de puternice ziduri de aparare, datand din perioada elenistica si refacut si intarit de-a lungul secolelor, structura actuala fiind realizata in anul 1221 la ordinul sultanului Alaadin Keykubat. Programul continua cu Pestera Dim, una dintre cele mai mari de pe teritoriul Turciei, aflata la doar 12 km de statiune, la o altitudine de aproximativ 230 de metri, cele doua galerii ale sale insumand o lungime de 360 de metri, cu o inaltime medie de 10-15 metri. Pe parcursul vizitei intalnim stalactite si stalacmite cu forme carstice deosebite si unele dintre acestea de dimensiuni impresionante. Spre seara, retur la hotelul din zona Antalya.

Ziua 8. ANTALYA – BUCUREŞTI

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul de retur spre Bucuresti (direct sau via Istanbul).

E, ce ziceți? 

Ziua Apicultorului 2021

21-22 August 2021, un nou festival în Pădurenime

mierea

 

Habar nu aveam că la mine aici, la aruncătură de băț, se găsește o comunitate de ”albinari” să zic așa. De apicultori.

În comuna hunedoreană Peștișu-Mic, se regăsește o importantă comunitate de apicultori. Apicultori din tată-n fiu, peștișenii au în sfârșit parte de o sărbătoare a lor. Actuala administrație locală avea în plan încă de anul trecut o sărbătoare a lor, a apicultorilor locali, dar, după cum știm cu toții, blestemata asta de pandemie a dat peste cap viața tuturor. Cu atât mai mult viața micilor comunități din Ținutul Pădurenilor.

pestisu mic

Pentru cine nu știe, comuna Peștisu-Mic are câteva sate care fac parte din Ținutul Pădurenilor, lucru care îi face pe localnici să se mândrească cu asta.

Pestișu Mic este o comună în județul Hunedoara, formată din satele Almașu Mic,  Ciulpăz,  Cutin,  Dumbrava,  Josani,  Mănerău,  Nandru, Pestișu Mic (reședința) și Valea Nandrului. E situată în apropierea celor mai mari municipii hunedorene, Hunedoara respectiv Deva.

Ziua Apicultorului 2021

Revenind la albinele noastre :)), administrația locală Peștișu-Mic, împreună cu reprezentanta Asociației Culturală „Hunedoara Ecologică”, Roxana Costici, organizează prima ediție a Zilelor Apicultorului. Un festival care se vrea să fie de durată, un festival care să intre în rândul sărbătorilor pădurenești cu tradiție.

De ce tocmai în acest weekend? Mai ales că în luna august, cam în toate weekendurile se întâmplă câte ceva. Pentru că în data de 19 August se serbează Ziua Națională a Apicultorului. De aici si dorința administrației locale de a face din acest festival, un festival de tradiție care să aibă loc în jurul datei de 19 august.

Pe lângă bine cunoscutele terase cu d-ale gurii, să zic așa, organizatorii au contactat o mulțime de producători locali. Organizatorii ne promit că de la ei din bătătură vor lipsi comercianții de „prostii”. Știți voi ce vor să zică. 😉

ziua apicultorului

Producători și meșteșugari

Pe lângă apicultorii care vor veni cu ale lor produse dumnezeești, vor participa și mulți alți producători localnici. Ei ne vor delecta cu diverse produse tradiționale de la diferite dulcețuri, la brânză, țuică, fructe de pădure, legume bio și multe altele. Auchh, era să uit de FABULOASELE PLĂCINTE PĂDURENEȘTI.

Pe lângă producătorii de mai sus, o să ne putem bucura și de prezența unor mici meșteșugari. Fiind vorba de un festival al apicultorilor, organizatorii au contactat și un mic producător de obiecte „hand-made„ din ceară.

Copiii se vor bucura de două ateliere, unul de olărit și unul de tâmplarie.

Artiști de renume poposesc la Valea Roatei

Așa cum îi șade bine oricărei nedei, festival, petrecere din pădurime, artiști care întrețin atmosfera, trebuie să fi de marcă. Și musai „capul de afiș”să fie un bănățan de fală. De data aceasta, invitata specială e nimeni alta decât DIANA SELAGEA. Pe lângă ea, pe scena festivalului vor urca și alți artiști consacrați, Mariana Deac, Mariana Suciu, Viorica Brândușan-Lupo, Ciprian Roman, Vali Tănase, Lorena Pascu și mulți,mulți alții. Toți vor face tot posibilul să vă încânte și să vă facă să vă simțiți bine în acest ținut de basm, Ținutul Pădurenilor.

Ce ar mai fi de precizat, seara de sâmbătă se încheie cu un mare foc de tabără și un program de muzică pentru toate gusturile alături de al nostru prieten DJ Quia.

Strict părerea mea, dacă recitesc cele de mai sus, se anunță un weekend tare interesant aici la noi, la o aruncătură de băț de Hunedoara și Deva.

Deci, fără deci, ne vedem în weekend la Valea Roatei, sat Nandru, comuna Peștișu Mic, să ne simțim bine, să schimbăm o vorbă și să mâncăm o felie de pită bună ursă cu miere din belșug .