Antalya 2019, final chapter

Octombrie în Antalya

FanTrip by Terra Vista Oradea

Vreau să recunosc încă de la început că am fost foarte sceptic în privința plecării în Antalya la mijloc de octombrie. Bănuiam că o să fie mai cald ca în România, dar la 37 de grade nu m-am așteptat.

Am vorbit cu prietenii mei din Antalya și mi-au spus că 37 de grade în octombrie nu au în fiecare an. Totuși, în jur de 30-32 de grade sunt temperaturi obișnuite, deci, e de mers în Antalya și pe sfârșit de sezon.

Antalya în octombrie

De ce să mergi în Antalya în octombrie? Păi cum de ce?

  1. Prețurile sunt nu bune, ci foarte bune. Prețul unui sejur la un resort foarte bun, în regim UAL, poate ajunge și la jumătate. Da, da, așa e.
  2. Liniștea e la ea acasă. Dacă la resorturile „adult only” e mereu liniște, la celelalte în timpul vacanței de vară e cam gălăgie și poate pe unii iar deranja. Eu nu am nicio problemă cu asta, dar unii preferă un pic de liniște. Așadar, mergeți în octombrie, puțină lume vină cu pruncii în octombrie în Antalya, deci LINIȘTE.
  3. Traficul pe autostrada de la aeroport e foarte aerisit. Poți ajunge extrem de repede la locul unde ești cazat, astfel câștigi aproape o zi de vacanță.
  4. Dacă mergi pentru shopping, bazarurile te așteaptă cu prețuri mult mai bune ca în plin sezon. Turcii sunt foarte buni comercianți și știu că sezonul e pe sfârșit și clienții sunt tot mai puțini.
  5. Pentru că resorturile sunt mai aerisite, cu mai puțini turiști, serviciile din hotel sunt FABULOASE. La bar nu aștepți aproape de loc, în restaurant găsești loc la masă lângă piscină și servești cina într-o ambianță de vis. Poți sta la plajă unde vrei tu, poți lua parte la toate activitățile de pe plajă fără programare, credeți-mă, chiar aveți ce face toată ziua.
  6. Și nu în ultimul rând, pentru câțiva dolari strecurați în pașaport, vă puteți alege cu o cameră de nabab. Cu view spectaculos, la un etaj superior, cu un minibar aprovizionat și de două ori pe zi, vă veți simți pur și simplu răsfățați.

Să nu credeți că cele enumerate mai sus se petrec doar la sfârșit de sezon, nu, doamne ferește, turcii sunt specialiști în turism. Ziceam doar că aceste mici detalii sunt mult mai vizibile pe final de sezon.

Unde am stat în acest FanTrip?

Ca să nu fac doar o simplă înșiruire a celor 5 resorturi în care am fost cazat, m-am gândit să fac un tot al lor. E mai util pentru toată lumea, mai ales dacă te gândești deja să îți rezervi vacanța de anul viitor. Apropo, colegii mei de la TerraVista au lansat deja primele oferte pentru Antalya 2020 și nu numai.

Locul I – Cornelia Diamond Golf Resort&Spa

Locul II – Selectum Luxury Resort

Locul III – Calista Luxury Resort

Locul IV – Susesi Luxury Resort

Locul V – Granada Luxury Okurcalar

Vedeți și voi din imaginile de mai sus, resorturile sunt fabuloase, cârcotelile mele sunt așa de copil râzgâiat care are prea multe bomboane, toate foarte bune.

Topul l-am alcătuit în urma preferințelor mele. Dacă la Cornelia mi-a plăcut absolut totul, la Selectum am găsit că decorul din camere e prea obositor, prea chicios, plin de rosu deranjant. Da știu pare că fac figuri, așa se întâmplă când trebuie să faci un clasament al unor resorturi de lux de hig class.

Calista e frumos dar parcă deja îi lipsește o renovare, așa pe alocuri. Susesi, a doua mea casă, așa cum îmi place să spun, are nevoie de un suflu nou sau poate tocmai că am fost prea des nu mă mai impresionează. Iar Granada e cel mai slab din cele 5 amintite mai sus, prin prisma faptului că în vacanța mea din luna mai, am fost la fratele ei mai mare și mai nou(am fost primii turiști cazați), Granada Luxury Beach. Deh, resort nou.

Cam atât despre Antalya în luna octombrie, sper să vă fie utile informațiile și ce să zic, să fie într-un ceas bun și anul viitor să ne vedem pe plajă în Antalya să bem un MOJITO împreună.

Surprizele sezonul 2019 în Antalya

Dacă e vară e musai Antalya

3 ani de Antalya

De vreo 3 ani încoace, la început de sezon, dau o fugă cu prietenii în Antalya. Mai o vizită pe la hoteluri, mai o baie în mare sau piscină, după preferințe, mai un cocktail(mojito rules), chestii. Luam pulsul noului sezon, acolo la fața locului. Vedem ce au mai adus nou hotelierii cu state vechi din Antalya, vizităm resorturi noi, culegem informații utile pentru turistul român care vrea o vacanța de vis în Turcia.

Surprizele sezonul 2019

Anul acesta am fost plăcut de două hoteluri. Niciunul din cele două nu le mai văzusem până acum. De altfel nici nu prea aveam cum. Unul e renovat anul acesta, iar cel de al doilea e nou-nouț, am fost cei dintâi oaspeți.

Grand Park Kemer

Acesta e hotelul proaspăt renovat. Deși inițial am avut mari rețineri, am aflat pe ultima sută de metri că vom sta acolo, la fața locului am fost pur și simplu IMPRESIONAT.

Nu este vorba de un super-mega-extra(așa cum sunt multe resorturi în Antalya), e un hotel mai mic, un hotel elegant, un hotel unde poți avea parte de liniște.

Este amplasat într-o zonă retrasă, o zonă curată și liniștită a Kemerului. De altfel, pe drumul de acces e singur, singurel, de aici și intimitatea oferită. Recent a fost cumpărat de compania Corendon, un importat jucător pe piața charterelor către Antalya. Oamenii au făcut o treaba foarte bună acolo.

Dacă în timpul zilei acolo este o oază de liniște, seara se transformă totul. Pontonul se transformă intr-o zonă de clubbing și distracția e la maxim. Totul până la ora 00.00, oamenii își respectă turiștii și timpul lor de odihnă.

V-am făcut curiosi! :)) Așa un pic cu ultima poză? :))

Granada Luxury Beach

NO, ăsta e belea tare. Pe lângă faptul că e nou, la nivel de țiplă, așa cam cum îți iei Logan nou și mai lași pe el vreo 2 luni pungile de pe scaun.

Fiind primii turiști cazați acolo, ever, am văzut opulența caracteristică marilor resorturi turcești. Da ce, numai padre Baniel să facă aroganțe? 🙂

Acest hotel arată într-un mare hal, ca o șaorma cu de toate. De la intrare te ia cu sentimentul de WOW.

Recepție uriașă, candelabre de zeci de metri, sticlă, marmură, catifea, HAUR, 4 lifturi de sticlă, uriașe, personal ultra-profi, like i said, CU DE TOATE.

După ce părăsești zona de intrare, ajungi într-un bar imens cu regim ultra all inclusive, cu băuturi de import scumpe ca naiba, toate FREE OF CHARGE.

 

De aici dai într-o terasa uriașa, terasă de unde ți se descoperă zona de piscine. O doamne, ce apă cristalină. Acum când scriu, aici e furtună și plouă cu găleata. Fain moment mi-am găsit să scriu de piscina aia. 🙁

Gata, am oftat, să continuăm.

Mini aquapark, sute de șezlonguri, bar în piscină, animatoare, cocktailuri, muzică și DJ, toate astea doar pentru noi. Noi primii cazați acolo.

De aici cobori ușor vreo 15 trepte și ajungi la plajă. O da, la plaja aia șmecheră cu nisip adus din Maldive dacă îmi aduc bine aminte. Dacă nu Maldive, tot de la mii de kilometrii depărtare. Deh, aroganțe. 🙂

Spa-ul? Dumnezeiesc

Pentru că nu pot să nu mă laud un pic, am avut parte de un Haman de vis. Best of the best, cu coroniță. În fiecare an am avut parte de acest răsfăț, dar ca acum nu a fost NICIODATĂ. Aproape 2 ore de HEAVEN. Atât am vrut să zic, pur și simplu, fără cuvinte.

Așa de final, să vă îndulcesc un picuț, vă pun o poză, una singură, cu dulciurile care ne făceau cu ochiul, 24 din 24.

The end. :))) De ce „the end”, aici încă plouă torențial și eu sortez poze de la 35 de grade din Antalya. Treabă-i asta?

P.S. După cum ați putut vedea, BO și-a băgat nasul în mai toate pozele.

Bo călătorește: Vacanța de Paște

Vacanța de Paște în Halkidiki

Paște pe plajă, paște cu soare

Cum spuneam în articol precedent(Road to Halkidiki), am vrut neapărat să petrec câteva zile la soare. Vremea la Hunedoara, de câteva săptămâni a luat-o razna de tot. Parcă avem parte de o toamnă fără sfârșit. Bleacs. :))

4 zile Minunate

După un drum destul de obositor, eram foarte nerăbdător să ajung la destinație. Să ajung să îmi întind oasele, prea multe ore în mașina lasă urme.

Deși râvneam la un pat moale, gândul că am ajuns la 50 de metri de plajă nu mă lăsa în pace. Revin și la plajă, o lecuță mai târziu.

Gazda noastră

Până să vă povestesc ce și cum e pe acolo, vreau să vă zic 2, 3 cuvinte despre gazda noastră.

O da, am avut parte de un super om. Tot drumul ne-a sunat să vadă pe unde suntem și cum suntem. Se interesa de noi mai ceva ca mama. Să știe el că suntem bine și că ne așteaptă cu brațele deschise.

Dimitri, el a fost cel care ne-a găzduit, ne-a așteptat la intrarea în satucul pescăresc Siviri, destinația noastră. După prezentarile de rigoare am purces catre apartamentul pe care ni  l-a închiriat.

Inchiriat la un super preț, 480 de lei, 4 zile, 3 nopți, apartament cu două dormitoare, un living imens și un balcon mare, mai bine zis terasă, cât o garsonieră în Hunedoara.

Nu vreau să uit, am găsit în living un coș mare cu fructe, o butelie de vin, în frigider un bax de apă minerală și un bax de suc, puse la rece. Toate pregătite de Dimitri pentru noi. Toate FREE. Da frate, așa de face turism. Mulți patroni români are avea de învățat de la Dimitri.

În fiecare zi pe la prânz mă suna să vadă dacă e totul ok și dacă am nevoie de ceva. Și chiar am avut. În dimineața primei zile, internetul din apartament făcea figuri și mai mult nu functiona.

Ce a făcut Dimitri? În maxim 30 de minute ne-a bătut la ușa, cu un wifi mobil în mână, tot spășit, nu știa cum să își ceară scuze pentru inconvenient. Cumpărase wifi mobil de 15 Gb, să știe el că o să fie suficient până plecăm, nu voia să ne deranjeze cu vreun meșter pe care l-ar fi adus să repare routerul din casă.

Jos Pălăria Dimitri!!

Haideți să vă arat niște poze din cochetul apartament în care am stat.

Drăguț, nu?

Plajă, mare albastră, nisip fin și taverne pescărești.

Cam despre asta a fost vorba în mini-vacanța noastră de Paște.

Deși am ajuns rupt de oboseală, nu am putut aștepta a doua zi pentru a-mi face hatârul de a băga piciorul în Mediterană. De a simți nisipul fin printre degete, de a face o poza cu apusul pe plajă. O doamne, vreau înapoi. 🙂

Lacrimi și suspine, ce repede a trecut. Așa se întâmplă de fiecare dată când ajung în locuri minunate.

Am rămas cu amintiri plăcute, cu momente minunate și cu sute de poze care să ne reamintesc de această frumoasă aventură.

Recomand cu drag zona Siviri-Halkidiki, oameni frumoși, locuri minunare, liniște și relaxare totală

Bo călătorește: Road to Halkidiki

Vacanța de Paste 2019

Drumul spre Halkidiki

Dragul de BO a fost neglijat iarna asta, fapt pentru care în vacanța de Paste l-am scos la plimbare. Aici peste deal, în Halkidiki, doar vreo 1000 de kilometri. 🙂

De ce Halkidiki?

De ceva vreme tot plănuiesc să merg în Cipru sau Malta, dar pentru că în timpul sărbătorilor biletele de avion sunt scumpe ca naiba, m-am hotărât să plec în vacanță cu mașina. Iar pentru că voiam ca acolo unde mă duc să fie cald, și de ce nu să fac baie, am ales ca mijloc de transport, mașina, iar ca destinație caldă, Grecia. Dacă rămâneam la Cipru sau Malta, avem ceva probleme cu mersul cu mașina. Nu e amfibie. 🙂

Lets start

Dimineața cu noaptea în cap, ora 6 mai exact, am luat-o din loc, e un picuț de mers până la malul mării Mediterane. După calculele mele, ore 11 ore, minim.

Am ajuns la Porțile de Fier, via Hațeg-Caransebeș-Orșova, cam dupa două ore și jumătate. Drumul a fost foarte bun, dar destul de aglomerat. Plus că peste tot are doar o bandă de sens și multe curbe și serpentine. Lucru ce m-a impiedicat să fac prea multe depășiri. Totuși, două ore jumătate, destul de rezonabil.

Pentru că iubesc gara din Herculane, de câte ori am ocazia, de atâtea ori opresc să o revăd. Din păcate parcă de la an la an e mai degradată. Păcat, e minunată.

În vama de la români, nicio mașină, am stat 3 minute cred, până ne-au verificat actele. În vamă la sârbi, vreo 10 mașini, deci am stat vreo jumătate de oră.

E, acum începe distracția

Din păcate drumul prin Serbia a fost foarte urât. Până am ajuns la Nis să urcăm pe autostrada spre Grecia, drumurile sunt de coșmar. Mult spus drumuri, niște petice de drum, urmate de kilometrii întregi de urme de drum. Urme, pentru că drumul propriul zis nu exita, erau doar niște petice care acopereau și reparau alte petice. Horor.

Singurul lucru bun a fost faptul că această cale rutieră, să zic așa, nu trece prin foarte multe localități și așa mai recuperezi ceva timp pe traseu.

Să continuăm distrația de pe drum

La granița din Serbia și Macedonia, distracția e în toi. Coadă de vreo 2 kilometri pe 4, 5 rânduri. Am stat cred că mai bine de două ore, uite așa a dispărut și timpul estimat de mine și în loc de 11 ore am reușit de am ajuns în 13 ore și ceva. 🙁

Inițial am crezut că această coadă de mașini e datorată de vacanța de Paște și de faptul că lumea pleca în concediu. Nici pomeneală, deși clar erau și ceva turiști, mare majoritate a celor care erau blocați în vamă cu mine, erau sârbi care mergeau la cumpărături în Macedonia.

Da, da, și eu m-am mirat inițial, dar apoi m-am dumirit. Păi cum bre să nu mergi la cumpărături în Macedonia, când combustibilul e 4 lei iar în Serbia aproape 7 lei. Acest lucru m-a determinat să fac și eu plinul la băieții veseli din LukOil-ul macedonean. Benzinării moderne, curate și cu angajați super drăguți.

După ce am scăpat de nebunia din vama macedoneană, ne-a revenit sufletul la loc, mă apucaseră toți dracii, drumul a fost lin, plăcut și pe modelul rachet. Am alergat căluții mașinii de parcă aveau jăratec. 🙂

Apus la Mediterană

În jur de ora 19, 19 și ceva, am ajuns la destinație.

Gazda noastră ne-a întâmpinat cu o butelie de vin rose, un coș mare de fructe și frigiderul plin de suc, apă și bere, totul din parte casei. Mai multe despre locația în care am stat și ce am meșterit noi pe acolo, în articolul de mâine.

Am luat vinul și am fugit pe plajă. Bine, nu am fugit prea mult, casa era la vreo 60 de metri de plajă. Când am ajuns la malul mării am uitat de oboseala acumulată, soarele tocmai începuse să apună. Pur și simplu, WOWWWW. Am uitat de tot și ne-am bucurat de un moment feeric.

Remember 2018(III)-Barcelona

Barcelona, o destinație de vis

Anul 2018 a fost un an de vis.

Cel mai tare de până acum. Acum că am gustat cu adevărat din nectarul dulce al călătoriilor, anii ce urmează să fie măcar la fel ca cel care a trecut.

Barcelona, acasă la Gaudi

Încă de la începutul lui 2018 am avut furnici în călcâie și cu chef maxim de plimbare. Prima călătorie a anului am făcut-o în Spania, mai exact, în Barcelona. Ooo, da Barcelona, minunată.

Am fost setați pe modelul city-break. Zbor din Oradea, 3 nopți cazare, la 300 m de Sagrada Familia(ca burghezii ăi mare), vizitat, pozat, mâncat, retur.

„Barcelona, capitala Cataluniei, este un oraș pe care îl veți descoperi ca fiind unul uimitor la fiecare pas. Deschiderea la litoralul Mării Mediterane, numeroasele plaje, arhitectura demnă de invidiat și multitudinea de atracții culturale fac din Capitala Cataluniei una dintre cele mai dorite destinații turistice. Aici puteți descoperi un amalgam de contraste – de la atmosfera medievală a cartierului Gotic la arhitectura avangardista a lui Gaudi. De la plajele întinse, puțin cam aglomerate în sezonul de vârf, la linistea pe care o puteți găsi la înalțime, pe Muntele Montserrat.”

Ce am văzut acolo?

La Sagrada Familia, „bisericuța” aia începută de Antoni Gaudi prin 1882, neterminată nici până astăzi. Parcă ar fi autostrăzile din România. Glumesc, e fabuloasă și dacă ajungeți să o vedeți, o să înțelegți de ce nu e gata.

The Prak Guell, ca să păstrez diminutivele de mai sus, un „părculeț” dăruit nouă tuturor, tot de maestrul Gaudi. L-am luat la pas vreo 5 ore și cred că nu am apucat să îl vedem tot în amănunt. Pedometrul telefonului meu cred că a cedat în ziua aceea. Grădinile, arhitectura, jocul lui Gaudi cu natura, te duce într-o lume de poveste, o lume a fantasticului.

La Rambla, o alee pietonală care leagă Piața de Catalunya în centru, de monumentul lui Columb din Port Vale. În Port Vale am văzut tras la ancoră yahtul lui Abramovic, da da, rusnacul ăla putred de bogat. FABULOS, chiar SF.

Ciutadella Park, verdeață și iar verdeață, zoo, lac și un arc de triumf mult mai șmecher ca al nostru de la București.

Plaça d’Espanya, o zonă cu o arhitectură deosebită, o zonă din care poți vedea castelul regelui Spaniei. Iar ca bonus, o zonă cu un mega mall. Am pierdut câteva ore bune acolo, că deh, romanii și shoppingul.

Tibidabo, un munte din apropierea Barcelonei. De aici poți vedea Barcelona de sus, în toată măreția ei. Extra, în vârful muntelui puteai admira o catedrala superbă. Pot spune chiar templu. În vârful căruia puteți găsi, la o scara mai mică, o statuie a lui Iisus care arată identic ca cea de la RIO.

Pentru că v-am învățat cu un filmuleț, am făcut unul și pentru vizita aceasta. Filumețele sunt slăbuțe, încă nu mă prea pricep, dar învăț.

Mii de mulțumiri bunului nostru prieten, Adrian, fără el am fi fost „mâncați” de marele oraș. Nu ne cunoșteam până atunci. El ne-a fost, șofer, ghid, gazdă, sfătuitor, etc, etc, de toate. De atunci el este pentru mine, un foarte bun PRIETEN. Mulțumesc.

BO călătorește în Italia(I)

BO călătorește în Italia – DRUMUL

BO în Italia

Prima călătorie a lui BO a fost în Italia, deh, pretențios cățel, începe cu occidentul.

Cu puțin timp în urmă am fost plecați preț de 6zile în Italia, eu am mai fost, BO era la debut.

Astăzi vă povestesc cum a decurs călătoria Hunedoara(România) – Cosenza(Italia)

Primul drum cu autocarul

Ne-am trezit destul de devreme, pentru mine, BO a stat călare e troler toată noaptea, așteptând debutul său de mare călător.

La ora 05,30 am pornit din autogara Hunedoara spre aeroportul Traian Vuia Timișoara cu un autocar destul de ok. Nu am mai mers de vreo 15ani cu autocarul și chiar habar nu avem cum mai arată tipul ăsta de transport în Romania.

Din păcate călătoria Hunedoara-Timișoara durează 4ore, da, 4ore. EXAGERAT DE MULT. Am ajuns deja frânt de oboseală și cu o durere de spate îngrozitoare, scaunele autocarului fiind foarte incomode pentru o călătorie de 4ore fără pauză.

Primul zbor

Pe aeroportul din Timișoara totul a mers strună, e prima dată când nu mă bipăie „ușa aia care te verifică de metale”. Se pare că BO mi-a purtat noroc.

Am decolat spre Italia, iar în o oră și 10 minute deja aterizam pe aeroportul din Bari. Un zbor scurt și plăcut cu cei de la WizzAir. M-am și amuzat un picuț, unul dintre însoțitorii de la bord era la debut. Era primul său zbor, a fost foarte timid și stângaci, dar colegele lui l-au ajutat să treacă cu bine peste tot și omul a răsuflat ușurat la aterizare.

În aeroport la Bari, atât eu cât și BO am fost foarte surprinși de liniștea de acolo. Suspect de liniște dacă e să compar cu hărmălaia de la Timișoara. Posibil să fi fost o oră la care nu aterizau prea multe avioane, chiar ne-am mirat.

NU vreți să vă spun cât de curat era acel aeroport. Țiplă, farmacie, de la terminal, holuri, WC și chiar trotuarele de afară.

Prima călătorie cu trenul

De la aeroport am luat un tren local. Din câte am înțeles, acel tren a fost construit cu puțini ani în urmă din fonduri europene chiar cu scopul de a lega aeroportul de gara centrală. Tren modern de mare viteză, cu Wifi gratuit, unde stațiile erau anunțate și vocal și pe niște ecrane LED uriașe care erau peste tot în vagoane.  Deci se poate, la noi nu, la alții.

 

Am ajuns la gara centrală în vreo 15minute, la coborâre am pus mâna pe troler să îl cobor, nu era necesar, puteam să îl trag după mine, trenul era la nivel cu peronul și la distanță de maxim 3cm.

Peste drum de gară se află autogara, ca să  vezi, nu trebuie să bântui de nebun să îți găsești următorul mijloc de transport. Pentru a prinde legătura spre Cosenza aveam nevoie ca totul să fie fără întârziere. De la avion, la tren și apoi la autocar, marja de timp era de 10 minute între ele. Orice întârzire ne-ar fi dat totul peste cap.

Bineînțeles BO era liniștit, emoția primei sale călătorii l-au amuțit. HAHA

Toate au decurs ca unse și la 20 de minute de la aterizare ne aflam în autocarul de Cosenza. Ne aștepta un drum de peste 250km, kilometri pe care, culmea, i-am făcut în 3 ore. Are rost să compar Hunedoara-Timisoara (163km) cu Bari-Cosenza(250km)?????

O bucată destul de mare a drumului l-am făcut pe coasta de sud a Italiei, splendid, minunat, extraordinar peisaj.

Pe înserate am ajuns la destinație, pot spune că pentru prima dată după mult timp, am picat lat de oboseală. Bine, am speriat 2 beri și abia apoi am plecat la somn.

Bineînțeles că BO nu a rezistat până nu și-a clătit ochii prin împrejurimi. A găsit un portocal și a ținut morțiș să culeagă o portocală mare, cea mai mare.

Atât despre drumul spre Italia, returul a fost aproape identic, cu precizarea că de la Timisoara spre Deva am mers cu o mașină găsită pe Bla bla Car și astfel am făcut doar 2 ore în loc de 4.

Mâine că povestim ce am făcut și ce am vizitat în Italia.