Amintiri din Epoca de Aur(II)

Am fost plăcut impresionat de reacțiile celor care au citit articolul precedent, mulți și-au amintit de acele vremuri de tristă amintire. Au fost și unii(nu prea mulți) care m-au „certat”, mult spus certat, m-au contrat, și mi-au spus că aveau de muncă, că aveau casă, și că era mai bine. Ce să zic, să fie sănătoși, să se roage la bunuțul să le dea ce își doresc, nu e scump un bilet spre Moscova.

Pachetul de Crăciun de la sindicat

Ca să nu deprim lumea cu două episoade consecutive, negre, astăzi vreau să vă spun și ceva de bine să zic așa. Atât era de căcat în comunism că noi copiii așteptam Crăciunul nu pentru Crăciun, ci pentru un amărât de pachet primit de la părinții noștri via sindicatul intreprinderii la care munceau. 

Da da, era de căcăt ca tu copil să aștepți Crăciunul mai tare decât așteptai ziua de naștere. De ce? Ce era așa mare șmecherie acel pachet?

În primul rând, în acel pachet erau câteva dulciuri, la fel de mizere ca cele pe care le găseai, cu greu, prin magazine, dar erau singurele pentru care nu trebuia să stai cu orele la cozi. 

Ce era așa fabulos în acel pachet?

Niște ciocolățele Scufița roșie, erau exact ca bobmboanele de pom din acea vreme, o bucată de zahăr betonat, tras într-un strat micrometric de ciocolată. Noi ne bucuram mai tare de ambalajul acestei ciocolate, era în formă de ceas. Îl deschideam cu grijă ca să nu îl rupem și îl punem la mână lipindu-l să nu cadă cu puțină salivă, tocmai pentru al putea da jos să nu îl stricăm. După câteva operațiuni pus-dat jos, hârtia se înmuia și se rupea. Eram tare mâhnit de distrugerea acelui „ceas”.

ciocolată

În acel pachet, pachet pe naiba, o pungă de plastic cu însemnele sindicatului, mai găseam câte o căciulă sau mănuși, poate un fular. Nu eram impresionați de ele, în fiecare an primeam măcar una din ele.

Pixul și setul de carioca

Cel mai mult așteptam setul de carioca și pixul cu 4 paste diferite. Pixul ăla era „the shit”, cel mai șmecher cadou posibil pentru un copil care mergea la școală.

Erau mizerabile, atât pixul cât și setul de carioca, dar pentru noi era o mare șmecherie să poți scrie în caiet și cu altceva decât cu cerneală albastră. E, este că era bine în comunism dacă ne bucuram pentru un amărât de pix?

4 culori

Pentru a ne bucura de ele cât mai mult timp, nici măcar nu prea scriam cu ele, doar le puneam în penar să avem și noi altceva în penar decât un stilou și un creion negru HB.

Ca să înțelegeți de ce era mare șmecherie acel pix și de ce trăgeam de el mult timp, nefolosindu-l, BĂĂĂ, nici pastă de pix albastră,nu se găsea la librărie, darminte de alte culori.

La unii colegi văzusem acest pix din metal, nu din plastic. Nu spuneau la nimeni de unde îl aveau. Bănuiam, dar no, nu erau vremurile în care să insiști prea mult.

Ca să pară punga cât mai plină, puneau câte o pungă de pufuleți. Mălai expandat cu gust de nimic și atât, nici măcar sărați nu prea erau. Îi pisam pe ultimii, făceam o găurică într-un colț al pungii și îi mâncam prin acea găurică pentru că acolo se aduna niscai praf de sare. O da, frumos în comunism.

Portocalele

Două,trei portocale se mai găseau în acea plasă, cred ca două caiete și un calendar. Portocalele erau așteptate mai mult de mama, dacă noi mâncam portocalele pe nerăsuflate, mama aduna coaja. O rădea pe o răzătoare mică și o folosea la prăjituri. Eeee, altceva, nu? Un fel de esență DR. Qetker din comunism.

Dacă nu o folosea coaja la prăjituri, poate avea coajă de la alte portocale cumpărate după ore întregi de cozi, o puneam pe calorifer să emane mirosul de portocală în toată casa. Aveam „noroc”, căldură nu prea aveam deci mirosul nu se evapora prea repede. 

Atunci ne bucuram dacă găseam câteva portocale de Crăciun acum facem ornamente din ele. Dar no, nu-i așa, era mai bine atunci. Sictir.

Ca să înțelegeți mai bine, voi ăia de plângeți după comunism, poate ați uitat, dar noi am crezut că portocalele sunt fructe care apar doar iarna. Niciodată nu ne-a trecut prin cap că ele se pot găsi în permanență ca acum.

Nimic nu se pierdea din acel cadou sindicalist. Plasa sfârșea în plasa cu plase și era folosită DOAR la cadouri. Că no, era mai arătoasă decât celelalte plase.

Opulență post-decembristă

Abia după 89 acel pachet era oleacă mai consistent. Apărea în el câte o ciocolată Africana, Poiana era deja cioco de lux. Apărea sticla de Coca-Cola la 2,5 litri. O pungă de arahide, banane, un penar complet utilat. Aaaa, era să uit, blisterele de Fineti, vreo 50 de grame, dar no, pastă de ciocolată. Se pogora Dumnezeu când o mâncam cu minilingurița.

ciocolata fineti

Ce mai opulență, plasele erau tot mai mari, era o concurență între sindicate, care să umple cât mai mult acele plase. Apăruse sfântul comision, încasat de către șefii sindicatelor pentru a da distribuția cu dedicație a acelor pachete către firmele de casă. Nu de alta dar sindicatele stăteau pe un purcoi de bani și trebuiau date niște firimituri și pulimii. Grosul banilor sindicatului mergeau pe vacanțe, mașini și alte beneficii doar pentru ei.  

Nu au fost să fie prea mulți ani de opulență, au avut grijă politicienii să distrugă tot și părinții noștri să rămână șomeri. Dar no, tot un fel de comuniști erau, sunt și cei post-decembriști, după ei nu crește nimic.

Da știu, sunt un hater, nu am știut să apreciezi bunăstarea din comunism. Nu-i nimic, sper doar ca ai noștri copii să nu aibă astfel de amintiri „minunate”.

Amintiri din Epoca de Aur

Comunism și dictatură

O dată cu sosirea frigului, atât eu cât și colegul de călătorii, BO, am intrat în depresie. Atât vremea de afară, cât și vremurile, totul e de CACAo. De aici și depresia asta generalizată. Probabil o beută ar regla problema, dar nici de asta nu am chef. Horor, nu?

E, dacă tot mă aflu într-un „dark place”, m-am găndit să mă reapuc de scris. Asta m-a ajutat de multe ori. Dar pentru că „dark place”, am zis că un mini-serial despre aventurile(nu chiar aventuri, ci trista realitate a acelor vremuri) mele din comunism ar merge. Nu de alta dar parcă zi de zi am găsit câte unul sau una care să plângă după vremurile de tristă amintire, să plângă după comunism și dictatură. Uitucă lume, dar nu cred că e vorba de uitare, ci cred că e vorba de sportul național al românului, „plânsul”. Propabil suntem nația care se plânge din orice și oricând. 

comunism

Frații „Petreuș”

Acestea fiind spune, să-i dăm drumul la primul episod, prima aventură marca „Bobora Călin în comunism”.

Era un început de decembrie, 1987, cred, cert e că se întâmpla în ultimii ani ai lui Ceaușescu. Cei mai crunți ani, ani de foamete și frig.

În cadrul combinatului siderurgic din Hunedoara munceau vreo 22.000 de oameni. Multe meserii, multe grupe de încadrare, drepturi diferite, nu mă apuc acum de enumerat, nu asta e ideea acestui episod.

Unii dintre muncitori primeau niște bonuri de masă, dacă pot să zic așa, pentru a pricepe și cei care nu au prins „mâncarea pe cartelă”. Bonurile puteau fi pentru slănină, pentru lapte sau pentru carne de pui.

Cei care lucrau la grupa I, muncă grea, ei primeau astfel de bonuri, nu toți angajații combinatului. Tata era strungar și conducerea considera că el și cei ca el nu meritau acele bonuri. Dar, nu-i așa, românul se descurcă și astfel el făcuse rost de un bon de carne de pui. Mai mult ca sigur făcuse un ciubuc, vreo balama sau mai știu eu ce pentru vreun coleg de pe la țară. Astfel de trocuri funcționau la maxim, astea erau chestiile care îți asigurau supravietuirea. Era foame mare moncher, toți o știu dar acum fac pe nebunii și spun că era bine în comunism.

Revin la bonul de carne de pui. Tata a adus bonul acasă și mi-a trasat ca sarcină, valorificarea acelui bon. Deși aveam doar 8 ani, pentru mine era o provocare, nu de alta dar magazinul Avicolei, era tocmai în celălalt capăt al orașului. Pe cât de bucuros am fost pentru încrederea acordată, pe atât de supărat am fost la finalul sarcinii. De ce?

comunism

Bineînțeles că nu mergeai cu taxi sau cu transportul local după cum voia cucu tău, mai ales copil neînsoțit. A plouat non stop și torențial pe toată durata călătoriei și a fost frig ca naiba. Bonus, am stat vreo 4 ore la rând, da da, atât de mult se stătea la rând la orice fel de carne sau de alimente. Nu cred că am cumpărat vreodată în COMUNISM, ceva de mâncare, fără să fi stat ore întregi la rând.

Fiind o rara Avis un astfel de bon, până atunci nu am mai avut onoarea de a mă întâlni cu o astfel de onoare de a cumpăra carne de pui cu bon din combinat.

Dezamăgirea

După aceste ore de chin, pentru un copil de 8 ani, chiar e un chin să stai ore în ploaie, am ajuns acasă cu punga de carne de pui. Pentru că ai mei părinți erau mai mereu la lucru, am fost nevoit să scot carnea de pui din pungă și să o pun la dezghețat. Frig al naibii, nu s-a dezghețat. 

Și acum și dezamăgirea, când am deschis punga, am avut un șoc. Înăuntru erau 2 pui rahitici, vineți, cu tot cu cap și gheare. Nu cred că aveau mai mult de 400 de grame unu. De aici și denumirea de „Frații Petreuș”, 2 și mici.

Atât de bine era în comunism, că și astfel de avortoni de pui erau un fel de mâncare pe care ți-l asigurai prin tot felul de combinații.

comunism

Pentru mine ca și copil, pana mea, aveam 8 ani, trebuia să stau să mă joc cu cei de vârsta mea, nu să bat tot orașul pentru o astfel de „delicatesă”. De, acum un pui coquelet e bani grei. Ce nerecunoscător sunt. :)))

Acum dacă ai găsi așa ceva pe raft, 100% ai cumpăra doar pentru câine sau pisică.

Puii vânduţi la alimentarele comuniste aveau greutatea unui porumbel. Românii îşi făceau pile şi relaţii pentru a căpăta marfa ”pe sub mână”. Proviziile de alimente erau considerate speculă şi se pedepseau cu închisoarea.

Vă promit că vor urma și alte episoade, unele tragi-comice.

Disney Junior la Cinema City

Premiera la Cinema City: EROII DISNEY JUNIOR VIN PE MARELE ECRAN

 

Universul Disney

Mickey, Minnie, Goofy, Donald, Kion și Vampirina, dar și Bingo și Rolly le dau întâlnire
copiilor la Cinema City, într-o proiecție specială de episoade în premieră din cele mai
îndrăgite seriale ce rulează pe canalul Disney Junior. Astfel, copiii își vor vedea eroii preferați din serialele „Mickey și piloții de curse”, „Garda felină” și „Vampirina”, în episoade noi, într-o experiență cinematografică interactivă și incitantă.


Gazda evenimentului va fi Mickey Mouse interactiv, care îi va antrena pe copii, în pauza
dintre episoade, la joacă și distracție, în cel mai vesel party la cinema. Vor fredona cântecele preferate și vor dezlega puzzle-uri și jocuri educative alături de Mickey și trupa lui de piloți de curse, de Vampirina și de Prietenii cățeluși.

Disney Junior În Cinema

Disney la Cinema City

Proiectul „Disney Junior În Cinema” este organizat pentru prima dată în România de Disney Junior în parteneriat cu Cinema City România și distribuit de Forum Film. Proiecțiile vor avea loc în zilele de sâmbătă, 23 martie, și duminică, 24 martie, în toate cele 26 de cinematografe Cinema City din țară: Bucureşti (AFI Cotroceni, Mega Mall, ParkLake, Sun Plaza), Arad (Atrium Mall), Bacău (Arena Mall), Baia Mare (VIVO!), Brăila (Brăila Mall), Cluj-Napoca (Iulius Mall și VIVO!), Constanţa (City Park și VIVO!), Deva (Shopping City), Drobeta-Turnu Severin (Severin Shopping Center), Iaşi (Iulius Mall), Piatra Neamț (Shopping City), Ploieşti (AFI și Shopping City), Piteşti (VIVO!), Suceava (Iulius Mall), Târgu Jiu (Shopping City), Târgu Mureş
(European Retail Park), Timişoara (Iulius Mall și Shopping City), Galați (Shopping City) și Râmnicu Vâlcea (Shopping City).

Biletele pot fi achiziționate direct din cinematograf sau online, accesând cinemacity.ro

Aleargă Caline, aleargă

Fiind copil, prune furam

Am citit despre Ora de sport de la DolceSport și mi-am adus aminte câte garduri săream și câte dealuri băteam în copilărie la furat de fructe.

dolcesport

Da, recunosc, am fost „infractor” în copilărie, dar dacă nu ai fost la fel înseamnă că nu știi ce gust bun are o prună, o cireașă sau un măr furat. Ăla e gustul copilărie. Fructul ciordit cu trudă, fructul pe care îl mâncai după o alergătură bună cu stăpânul pomului pe urmă, ăla era gustul VACANȚEI DE VARĂ.

Cine avea probleme cu mersul la sală atunci?

Nu eu, toată vacanța de vară alergam de bezmetici pe coclauri, prin livezile Gostatulul sau te mai miri pe unde, în căutarea următoarei ținte.

Îmi amintesc de unu GOGU din Buituri. Avea omul ăla un cireș ca în povești, imens. Dacă stăteam liniștiți și fără să facem gălăgie, nu ne vedea, atât de mare și stufos era. Dar gărgăunii din capul nostru nu puteau sta liniștiți, după ce ne umpleam burțile cu cireșe ne apucam să ne „împușcăm” cu sâmburi. Na belea, ne apucam de certat și ne auzea GOGU.

Gata veselia, gata distracția.

Avea GOGU un par mare, cât o zi de post. Care cum îndrăznea să coboare să încerce să fugă, jap câte un par pe țurloaie. Rareori rămânea unul, doi care să scape necompostat.

Tot timpul încercam să coborâm câte doi, poate poate o scăpa unul. Nu ne prea reușea, dar odată ajunși la sol, o rupeam la fugă de ziceai că dăm proba de viteză la ora de sport.

Nu știu dacă acum aș mai putea sprinta la fel, dar parcă îmi e dor de o tură ca în copilărie.

 

Duminicala romaneasca: Generatiile trecute

Alte vremuri

dumini

Poti zice: ”copilaria mea a fost mai frumoasa”, dar toate generatiile pot spune asta. Toate generatiile au avut o COPILARIE FRUMOASA, in felul lor.

Duminicala romaneasca: Copilarie

Tatiii, tu cate tablete ai avut cand ai fost mic?

Asta m-a intrebat intr-o zi juniorule meu. Asta e viata, noi ne jucam cu bidonul geamii, ei se joaca la laptop.

duminical1

Nu conteaza ce ai facut cand ai fost mic, anii fara griji din sanul familiei sunt cei mai de frumosi ani. Lipsa grijilor si timpul alaturi de prieteni erau ceva DEOSEBIT.

Cum sa se joace saraca daca nici ta-su nu a stiut macar sa deseneze SOTRONUL?

 

Amintiri din copilarie

Jocurile copilariei mele

De multe ori m-am intrebat: ”Copilaria mea a fost mai frumoasa sau copilaria juniorului meu?”

Spun asta ca nu de putine ori m-a intrebat: Tati tu cate tablete ai avut? sau Tati tu cate console ai avut?

Din pacate sau din fericire, nu am avut nici de unele.

Din pacate, daca as fi avut as fi fost un mic ”REGE” la mine in cartier. Atat de putine jucarii erau pe vremea mea, incat uneori ma jucam ”pac,pac” cu un bat de lemn in loc de pistol.

Din fericire, ne avand ”chestii” high-tech, ca cele de acum, eram obligat sa ies in fata blocului sa ma joc. Facand asta socializam, alergam, ma zbenguiam mai mult ca micutii de acum. Multi dintre ei stau cu orele in fata calculatorului iar cand iasa afara sa se joace cu alti copii nu stiu ce sa faca.

Revenind la jocurile copilariei, pot spune ca eram foarte fericit cand ne adunam si jucam:

Lapte gros – era o nebuneala, doua cete de copii se ”calareau” unii pe altii

lapte-gros

Ratele si vanatorii – doi vanatori incercau sa loveasca ratele aflate intre ei cu o minge.

Tara tara vrem ostasi – doua echipe de copii, fiecare echipa isi inlantuia coechipierii prinzandu-se de maini in asa fel incat un ”alergator” de la echipa adversa sa nu rupa lantul

taratara

Geami – dateam cu o minge de tenis de camp dupa niste cutii goale de conserve, gasite la ghena de gunoi :)))

Atinsa sau Leapsa – fugeam unii dupa altii pentru a ne atinge pana scoteam limba de oboseala 🙂

Flori, fete sau baieti – doi copii se gandeau la un numar iar restul trebuia sa il ghiceasca, cel care il ghicea lua locul unuia din cei doi initiali

Turca –  foloseam doua lemne pe care le loveam unul de altul in asa fel incat lemnul mic sa atinga cat mai tarziu pamantul, numarand de cate ori le-am lovit intre ele. In locul batului mic puteam folosi un bidon albastru, parca era de la ceva balsam de rufe 🙂

turca

Preferatul meu era ASCUNSA, avem un loc, in canal, nu ma gasea nimeni. :)))))))

Vara construiam „cazemate”. Adunam de la gunoi, da de la gunoiu, de unde din altă parte, scândură, materiale de construcții, plus alte deșeuri aruncate de vecini și le foloseam la cazemată. De multe ori rezultatul era o chestie în care ne înghesuiam prea mulți copii și ne pica în cap, dar muncă prestată era cu trudă și cu zâmbetul pe buze.

Sotron, Moara(tintar), X si O, Razboi(tarile) erau alte jocuri pe care le jucam cu placere.

Mi-am amintit cu drag de copilaria mea astazi cand a trebuit sa caut un cadou pentru un pustiulica de 5 ani. Dificila munca, atat de multe incat nu stiu ce sa aleg.