Weekend în Poiana Brașov

Cu gașca la Aurelius Împăratul Romanilor Hotel – Poiana Brașov

Weekendul trecut am răspuns PREZENT la invitația unei prietene bune, de a ne întâlni cu o gașcă de oameni faini. Unde? În Poiana Brașov la super luxosul hotel, Aurelius Împăratul Romanilor.

poiana brasov

De mult timp am tot încercat să ne vedem acolo, chiar eram foarte nerăbdător, mai ales că tot urmărisem activitățile prietenuței, când aceasta ajungea în Poiana Brașov.

Nu sunt un fan declarat al iernii, deși friguț, acum e încă toamnă, am vrut să mă bucur de aerul curat, de culorile toamnei și bineînțeles de fabulosul SPA de la Aurelius. E ce trebuie, piscine, jacuzzi, interior și exterior, saune, masaj, tot ce îi trebuie unui SPA ADEVĂRAT.

Prima zi

room

room

room

Pentru că eu am venit cel mai de departe, dintre toți invitații Ștefaniei, am preferat să vin cu trenul. O experiență inedită, această călătorie cu CFR-ul, dar asta o să vă povestesc cu altă ocazie. Acum este despre 3 zile de relax alături de prieteni vechi și pot spune de acum, și prieteni noi. M-am simțit tare bine alături de ei. Sper că ne revedem curând, maestra noastră de ceremonii deja se gândește să ne reunească…..sst, deocamdată este secret, când și unde. 🙂

poiana brasov

 

Revin la prima zi, am ajuns acolo în jurul orei 14,30. Gazdele noastre au fost operative și după 5 minute eram cazat. Profesioniști desăvârșiți cei de la recepție, dar ce spun eu, de la recepție, toți angajații Aurelius au fost first class. De la recepționeri, la cameristele drăguțe și foarte amabile, la chelnerii și ospătarii restaurantului Miorița, restauratul hotelului. Am fost serviți și de un iranian haios, RAJ, foarte fâșneț și amabil. De ce haios? Pentru că deși vorbea o engleză la perfecție, încerca șă vorbească în limba română pe care o stâlcea. De aici și faptul că eu am considerat că e haios. 

poiana brasovpoiana brasov

În jurul orei 15.00 eram deja tolănit pe un sezlong confortabil din zona piscinelor interioare și făceam filmulețe video pe care le trimiteam celor care urmau să vină. Bineînțeles pentru a le face în ciudă. Un nebun, ce mai. 🙂

Am făcut și vreo 3 ture de saună, cam mult, eram și un pic obosti de la drum și apoi am șters-o în cameră să fac un somn de „frumusețe”, până la apariția celorlalți.

Într-un final au ajuns și restul invitaților și am purces cu toții la cină. La fix pentru a vedea și meciul Germania-România. 

Acolo la Aurelius Împăratul Romanilor, mai mereu dai peste personalitați ale vieții publice. Chiar noi ne-am întâlnit a doua zi cu Anda Adam, venită cu familia să servească masa acolo.

Ne-am lungit cu cina și după terminarea mesei și a meciului, la povesti influencerești și pahare de vin. Prilej cu care ne-am cunoscut mai bine unii cu alții. Foarte faini oameni.

Ziua a doua

Pentru că ne-am întins cam multișor în noapte, la micul dejul am apărut cu toții pe ultima sută de metri(în jur de ora 10.30). Mulțumim gazdelor că ne-au permis să păpăm și noi, nu de alta dar micul dejun e până la ora 10.30. 

Am servit micul dejun în regim bufet suedez, dar de ălă venit din cornul abundenței. Nu cred că a fost cineva care a zis, „bă eu am vrut să mănânc genunchi de șarpe” și să nu fi găsit. 🙂

bo

forest

Pentru că peste noapte a nins, am vrut cu toții să urcăm cu telegondola Postăvarul, mai la munte. Să ne bucurăm un pic de priveliște și de o cană mare, da mare, de ciocolată caldă la bistro-ul Yager Chalet. 

Știți știrile alea cu turiștii români luați pe nepregătite de iarnă? E, noi am fost ăia. Norocul nostru că de la telegondola la Yager Chalet nu sunt mai mult de 100 de metri. 

Bineînțeles că am și înghețat un pic, doar trebuia să facem niște poze, niște story-uri, filmulețe, chesti pentru care trebuie să suferi oleacă.

Am petrecut câteva ore acolo, foarte mișto locație, dar mai cu seamă am sperat să se mai risipească din ceață pentru a putea privi de sus Poiana Brașov. Nu a fost să fie, fapt pentru care, am purces spre Aurelius. Vă dați seama cum a mers o sedință de câteva ore de SPA, nu?

food

Seara la cină, gazdele ne-au pregătit câteva platouri tradiționale demențiale. Cu slăninuță afumată, jumerele, tobă, cartaboși, cârnați, brânzeturi, șorici(o daa, șorici) plus legumele de rigoare. Bătălia a fost pe ceapa aia roșie de apă, ……încă îmi plouă în gură. Pentru că au fost atât de bune, și le-am savurat cu mare poftă, doar câțiva dintre noi au mai comandat fel principal, ceilalți ne-am aruncat pe dulcegării. Papanași, clătite care mai de care, lava cake-uri și cioco-something cu înghetață. Ce mai, curcubeu pe cerul gurii. Toate astea spălate cu niște butelii de vin bine venite.

food

Bineînțeles că iarăși ne-am întins în noapte cu povești și alea alea, de am ajuns din nou, în postura de a întârzia la micul dejun de duminica.

Ziua a treia

Ziua asta a fost pe modul independent, pentru că toți aveam alte ore de plecare. Fetele își organizaseză niște sedințe foto, unii s-am abătut din nou pe la SPA, iar unii am plecat la plimbare prin Poiana Brașov. Am avut parte de o dimineață călduroasă și senină și era păcat să nu profităm de o cură de ozonificare.

carcar

Eu am fost primul care am părăsit gașca, mi-am luat la revedere de la lume cu speranța unei revederi cât mai grabnice. Pentru că aveam vreo 2 ore de pierdut, am dat o tură și pe la Raliul Brașovului. Era ultimul weekend din campionatul de raliuri, s-a nimerit la fix cu a noastră vizită în zonă.

Apoi am purces spre gară și dus am fost.

Cam despre asta a fost vorba în weekendul trecut, un weekend reușit, un weekend plin de relax și bună dispoziție alături de OAMENI FAINI, așa cum îmi place mie să zis.

Ne revedem/auzim/citim curând, zilele astea mă pregătesc de o nouă plimbare. Va țin la curent(că tot s-a scumpit ca naiba) :)))