Duminicala românească: Învățăminte

Luptă pentru ce e al tău

Ne conduc putorile, zdrențele și năpârcile, parveniții, oportuniști și lichelele.

Zilele trecute am stat de vorbă cu cineva care e mai umblat ca mine, mai informat să zic așa. De fapt, mai mult a vorbit el, eu doar am ascultat. După acestă întâlnire, cred că vreo 2 ore nu am mai fost bun de nimic. Câte a putut să îmi spună, am rămas îngrozit. De la lucruri mărunte de viață, la politică, de la educația noii generații de tineri, la corupție și multe altele.

Pur și simplu m-am îngrozit și nu am mai fost bun de nimic.

Ce oameni ne conduc, ce nonvalori sunt acolo sus, ce lupte trebuie să ducă un om cinstit să se poată face remarcat.

Cât de simplu parvine un lipitor de afișe și câtă muncă trebuie să depună un om citit.

Ce compromisuri fac politicienii pentru a fi în grațiile unor șefi analfabeți.

Ce nervi trebuie să ai ca muritor de rând și ce relaxant e să fi pupător în cur.

Ce capete deștepte sunt plecate în fața șefului idiot.

Ce minciuni, secrete, povești murdare sunt țesute în jurul celor care ne conduc.

Ce prieteni par unii în poze și de fapt se mănâncă între ei.

Ce prietenii leagă ciolanul.

Ce promisiuni încalcă unii pentru a nu supăra șeful.

Ce oameni de nimic ajung după ce își văd scopul atins.

Pot continua până în pânzele albe cu astfel de exemple, mă reapucă greața. O greață care de câteva luni îmi tot dă târcoale, o greață care speram să nu o mai am niciodată. Oamenii în care am crezut se mulează atât de bine pe cele scrise mai sus încât spun cu mâna pe inimă „România/Hunedoara nu mai are nicio șansă să mai fie vreodată un loc ideal de trăit”.

Îmi iubesc țara și orașul cum puțini o fac, fapt pentru care nu m-am gândit NICIODATĂ să plec de aici sau să emigrez, dar de 6 luni încoace gândul ăsta îmi vine tot mai des în minte. TRIST, triste vremuri trăim și vor veni și mai triste.

Sunt undeva la limită și trebuie să iau o hotărâre cât de curând, fie rămân și lupt în continuare, fie îmi bag picioarele în tot, fie renunț și devin nepăsător la mizeria societății în care trăim. Doar prima variantă mă caracterizează, dar încep să mă satur de TOT.

Probabil sunt doar depresiv că iarna a revenit peste noi. Așteptam primăvara.

300 vs 466, ce e prea mult strică

Dacă tăceai filosof rămâneai

Ieri deputații aleși de tine au respins propunerea PmP de a reduce numărul parlamentarilor la 300, reducere pe care o cere poporul român în urma unui referendum din 2009.

*Majoritatea parlamentară formată astăzi din PSD, PNL, ALDE şi UDMR a respins propunerea legislativă iniţiată de către PMP care prevedea reducerea numărului de parlamentari la 300.*

Matematică

Acum avem 466 de parlamentari, iar ei nu vor să se împuțineze, dar să calculăm câte milioane de euro am economi dacă am reduce numărul ridicătorilor de mână.

*Indemnizaţie: 5.564 – 22.156 de lei
Transport: 1.400 de lei pe lună
Cazare: 4.600 de lei Suma forfetară: aproximativ 11.400 de lei. Pensii speciale: Un mandat: 1.550 de lei Două mandate: 3.100 de lei Trei mandate: 4.600 de lei. * – sursa

Are rost să calculez?

Hai să fac cu suma cea mică.

466-300=166 de parlamentari mai puțini.

166 x 5564 x 12 x 4 = 44.333.952  Indemnizație pe 4 ani

166 x 1400 x 12 x 4 = 11.155.200 Banii pentru transport

166 x 11.400 x 12 x 4 = 90.835.200 Cheltuieli cabinet

TOTAL. 146.324.352 LEI adică 32.516.522 euro, renovezi vreo 2, 3 spitale, nu???

PLUS, pensie pe viață, 166 x 12 x 1550 x N(ani de viață) = 3.087.600 pe an de viață.

Deci, era utilă trecerea de la 466 la 300 a ăstora de sunt doar buni să dea la număr?????

Dar ei nu sunt proști să își taie singuri craca de sub cur, mai ales că mulți nu vor mai pupa un al mandat, nu de alta dar mulți și-au dat deja examenul în cele 2 luni scurse.

Revenind la titlu

Un deputat hunedorean a ținut să ne explice de ce a votat cum a votat și nu altfel. Mare greșeală.

Când ceea ce votezi nu e votul tău ci al grupului, taci fratele meu din gură. Lasă-l pe reprezentantul grupului să își asume votul. Dacă aveai un vot diferit de restul ridicătorilor de mână, clar așteptam cu mare drag o explicație, dar altfel nu am nevoie. Dacă faci ceva asumat, te respect și îți respect decizia, dar dacă ai votat ca grupul/partidul la ordin, nu mă interesează nici votul tău nici interviul tău. Pentru că eu nu am votat grupul eu am votat persoana, am sprijinit persoana nu partidul și aștept să mă reprezinți pe mine nu pe șeful de partid.

Aștept cu nerăbdare un vot asumat, până acum el se lasă așteptat.

P.S. La calculul de mai sus mai putem adăuga niște milioane de euro, un parlament bicameral are cheltuieli de funcționare, iar unul unicameral alte cheltuieli. O camera, niște cheltuieli, două camere, cheltuieli măcar duble.

P.S.1 Pentru că orice referandum are valoare ZERO pentru ai noștri dragi și iubiți parlamentari, mai bine ne-am lăsa de ele. Pur și simplu li se rupe, suntem buni doar de prostit odată la 4 ani, nimic mai mult. Pentru asta, eu de acum înainte am să îmi ANULEZ ORICE VOT, la orice alegeri.

Piesa de sâmbătă: Ne facem auziți

VUNK și Ai noștri – Ne facem auziți

O piesă care te mișcă, o piesă mobilizatoare.

nu ne dam batuti

NU sunt fan VUNK, dar această piesă îmi place la nebunie, pur și simplu superbă.

RESPECT TUTUROR

Doar împreună pună țara pe un făgaș normal. După 27 de ani de nimic, avem nevoie de un nou moment zero. Poate de data această o să fie ceea ce trebuie pentru acest popor mult prea încercat.

Nu contest rezultatul alegerilor din 11 decembrie, dar poate data viitoare ai să ieși din casă să îți faci datoria de cetățean al acestei țări. Poate data viitoare ai să votezi persoane capabile, persoane implicate, nu liste pline de nulități, nu simpli ridicători de mână.

Reforma trebuie să vină din interior, din interiorul partidelor politice, din interior societății civile, din interiorul nostru(să vrem cu adevărat o schimbare, nu o spoire).

Ordonanțele rușinii

Pentru cine au fost date?

Ordonanțele de ieri noapte au fost date chipurile pentru a „aerisi” un pic pușcăriile. Săracii de ei nu au condiții decente.

muie psd

Întreb și eu pentru un prieten

Copiii în școli care au WC-ul în curte au condiții?

Bolnavii din spitale care dorm doi în pat au condiții?

Nu astea sunt priorități, prioritari sunt politicienii care au FURAT țara asta 27 de ani.

Cine sunt PRINCIPALII BENEFICIARI ai ordonanțelor rușinii?

1. Ion Iliescu, urmarit penal in dosarul mineriadelor
2. Liviu Dragnea, presedinte PSD, condamnat definitiv la 2 ani cu suspendare, urmărit penal
3. Victor Ponta, premier, fost presedinte PSD, trimis in judecata
4. Robert Negoita, primar sect 3, urmarit penal
5. Olguta Vasilescu, ministru, urmarita penal
6. Paul Stanescu, senator, anchetat penal
7. Cristian Rizea, deputat, cercetat penal
8. Tudor Pendiuc, primar Pitesti, urmarit penal
9. Catalin Radulescu, deputat, condamnat in prima instanta
10. Gabriel Mutu, senator PSD, urmarit penal
11. Adrian Năstase, prim ministru, preşedinte PSD, condamnat definitiv
12. Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte PSD, deputat PSD, cercetat penal
13. Darius Valcov, ministru de Finanţe, cercetat în stare de arest
14. Dan Sova, fost ministru şivicepreşedinte PSD, trimis in judecata
15. Radu Mazăre, primar Constanta, cercetat în stare de arest
16. Nicusor Constantinescu, preşedinte CJ Constanta, cercetat penal
17. Bunea Stancu, preşedinte al CJ Brăila, condamnat definitiv
18. Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD, cercetată penal
19. Marian Vanghelie, primar sector 5, cercetat în stare de arest
20. Gheorghe Nichita, primar Iasi, vicepresedinte PSD, cercetat penal
21. Adrian Severin, europarlamentar PSD, trimis in judecata
22. Mircea Cosma, presedinte CJ Prahova, cercetat penal
23. Vlad Cosma, deputat PSD, cercetat penal
24. Ovidiu Marius Isaila, senator PSD, trimis în judecată
25. Adrian Duicu, preşedinte CJ Mehedinţi, cercetat penal
26. Ilie Sârbu, senator PSD, urmărit penal
27. Miron Mitrea, vicepres. PSD, vicepres. Camera Deputaților, condamnat definitiv la 2 ani cu executare
28. Şerban Mihăilescu, senator PSD, urmărit penal
29. Dan Nica, europarlamentar PSD, cercetat penal
30. Ioan Adam, Senator PSD, cercetat penal în stare de arest
31. Ion Prioteasa, şef CJ Dolj, cercetat penal
32. Sebastian Ghiţă, deputat PSD, cercetat penal
33. Alexandru Mazăre, senator PSD, cercetat penal
34. Ristea Priboi, deputat PSD, trimis în judecată
35. Maior Lazăr Dorin,fost deputat PSD, condamnat la închisoare cu executare
36. Dumitru Ion, deputat PSD, trimis în judecată
37. Cristinel Bîgiu, presedinte CJ Buzău, condamnat definitiv
38. Mârza Gavril, preşedinte CJ Suceava, trimis în judecată
39. Constantin Nicolescu, preşedinte CJ Argeş, condamnat definitiv
40. Cătălin Voicu, senator PSD, condamnat definitiv
41. Niculae Bădălau, senator PSD, cercetat penal
42. Ion Stan, deputat PSD, condamnat în primă instanţă
43. Nicolae Vasilescu, deputat PSD, trimis în judecată
44. Florin Pâslaru, deputat PSD, cercetat penal
45. Cutean Emilian Vasile, deputat PSD, fost secretar de Stat, condamnat definitiv
46. Constantin Contac, Preşedinte CJ Botoşani, condamnat definitiv
47. Duță Vasile, senator PSD, condamnat definitiv
48. Constantin Boscodeala, primar PSD Buzău, trimis în judecată
49. Victor Mocanu, senator PSD, trimis în judecată
50. Marian Ghiveciu, deputat PSD, trimis în judecată
51. Adăscăliţei Constantin, deputat PSD, cercetat penal
52. Alexandru Cordos, senator PSD, trimis în judecată
53. Adrian Simionescu, deputat PSD, trimis în judecată
54. Mircea Drăghici, deputat PSD, trimis în judecată
55. Nechifor Catalin, presedinte CJ Suceava, cercetat penal
56. Oana Mizil, deputat PSD, cercetata penal
57. Dontu Ovidiu, senator PSD Suceava, cercetat penal
58. Toni Grebla, urmarit penal
59. Marian Neacsu, vicepresedinte Camera Deputatilor, trimis in judecata pentru conflict de interese
60. Constantin Nita, sef al organizatiei PSD Brasov, fost vicepresedinte PSD, urmarit penal
61. Gheorghe Nețoiu
62, Antonie Solomon, primar Craiova, cercetat penal
63. Marian Neacșu, fost deputat PSD
64. Marius Oprescu, președinte CJ Olt, cercetat penal
65. Silvian Vasile Ciupercă, președinte CJ Ialomița
66. Dan Voiculescu Patron Antena Group, fost președinte PC

Lista poate continua cu cei de la PNL, UDMR sau mai știu eu prin ce partide se află acum, atâta tot că ăia nu au avut acest TUPEU JEGOS să se „curețe de păcate” așa ca acești tâlhari.

muie psd

O înjurătură numai bună pentru acest guvern de bandiți. Una pentru toți, să nu se supere vreunul că frigiderul lui e mai gol ca al colegului de hoție.

Bine, recunosc, în special pentru CĂCATUL DE LA JUSTIȚIE.

S-a dus dracul Facebook

Rețea de socializare sau platforma electorală?

De câteva luni peste 60% din postările pe care mi le arată Facebook sunt postări politice.

Cum dracu s-a transformat din rețea de socializare în gazetă electorală?

Păi normal că s-a transformat, pulimea nu mai are alte preocupări decât mâncatul căcatului omului politic.

Nu intră pe Facebook să vorbească cu frate-su din Anglia, intră pe Facebook să zică „Muie Bă, ăla e hoț, al meu e curat”. Nu e fraiere niciunul curat, toți sunt la fel.

Nu postează pe Facebook ul fimuleț hilar sau o glumă, postează o caricatură mizerabilă cu un politician pe care nu îl suportă.

Nu caută pe Facebook vreun vechi prieten din copilărie/școală, intră să caute ce ai scriu siteurile și pseudo-jurnaliști plătiți să muiască o tabăra sau alta.

Nu ar aprecia unul o fotografie frumoasă, un film document, un act caritabil, nici pomeală, ei dau like-uri la „ba pe-a mă-tii”.

Aloo, prostanilor, decât să vă perpeliți acum cu una sau alta, mai bine ieșiți dracu din casă în ziua votului. Nu mai stați la căldurică, dacă v-ar duce capul ați vedea că de mulți ani alegerile care contează sunt iarna, tocmai pentru că ei/politicienii nu au nevoie de voi să ieșiți la vot. Au nevoie doar de proștii disciplinați și atât. Tu stai comod la acasă și apoi sari de cur în sus că au venit HOȚII LA PUTERE. Pățăști, dacă ești prost.

Așadar, lăsați Facebook-ul să redevină o rețea de socializare, de relaxare, de voie bună și băga-ți-vă frustrările politice în cur. Sau, dacă chiar crezi că merită, ieși frate în stradă și protestează în mod civilizat. Faptul că stai în fața calculatorului și dai like la un live nu e același lucru cu a participa la protest.

Așa dor îmi e de un virus porn să mai dispară din proști sau de o provocare la care să râd de unii, de nu vă vine să credeți.

Sebastian Ghiță

Un păcălici cu televiziune

Ce am găsit eu acum 3 minute și vreau să împărtășesc cu voi?

Un tip, cum ar zice unii, genial să moară bibi, a avut coaie și a luat microfonul unui trimis al Rtv-ului. Mesajul său, în MAXIM 3 de ore, o să fie VIRAL, pariu fac cu oricine.

4690 de vizualizări avea în momentul în care eu l-am vizualizat. Chiar sunt curios la cate vizualizări ajunge în cele 3 ore prognozate de mine. Am să verific la ora 22.00

Șansa Hunedoarei

Îndrăznim în continuare

Hunedoara a fost în în ultimi 26 de ani mereu în OPOZIȚIE.

De ce în opoziție?

Tot timpul, dar tot timpul primăria Hunedoarei a avut la cârma un primar dintr-un partid diferit de partidul de guvernământ. Pur și simplu așa s-a nimerit.

Când hunedoreanul voia o schimbare, hop schimba primarul, atâta tot că și țara voia o schimbare și făcea același lucru și veșnic rămâneam de căruță.

Bineînțeles că acestă situație a dus la marginalizarea Hunedoarei. Bucureștiul având grijă de orașele de culoarea guvernului. Acest lucru a dus la degradarea vieții omului de rând. Firmele mari au ocolit orașul, salariile au fost veșnic mici, iar tineretul a plecat pe alte meleaguri pentru un viitor mai bun.

hunedoara

Norocul orașului au fost pensionarii.

Ei au fost pentru ani buni cea mai buna sursa de bani pentru economia orașului. Mulți au lucrat în minerit și siderurgie și au pensii foarte bune pentru vremurile în care trăim.

Pentru că la conducerea Casei de Pensii Hunedoara a fost un om implicat, Ilie Toma, un om care a făcut parte din rândul muncitorilor care au construit acest oraș, pensionarii hunedoreni au acum parte de pensiile pe care le merită pentru munca depusă.

Șansa Hunedoarei

În data de 11 decembrie au loc alegerile parlamentare. Alegeri care o să ne ajute să revenim în topul orașelor sau o să decădem mai mult.

La Hunedoara am ales din nou schimbarea, iar dacă pe 11 decembrie această schimbare rămâne fără ecou vom fi din nou în OPOZIȚIE.

Hunedoara are nevoie de un altfel de deputat, pe ceea de acum o știm și suntem sătui de politica ei pentru „hunedorenii mei”. Da exact, doar pentru ai ei. Vreau un deputat pentru TOȚI HUNEDORENII, un deputat pentru Hunedoara, un deputat care să facă echipă cu actualul primar și să repună orașul acolo unde îi e locul.

Deputatul în care EU îmi pun toate speranțele, de obicei nu mă înșel asupra oamenilor, este ILIE TOMA directorul Casei de Pensii Hunedoara. Omul care a crescut prin forțe proprii și care a ridicat ștacheta peste tot pe unde a fost.

Exercițiu de imaginație

Primar – PSD – Dan Bobouțanu

Președinte – CJ – Laurențiu Nistor

PLUS

Deputat Hunedoara – PSD – ILIE TOMA

Guvern România – PSD, nu contează premierul

Oare sunt 100% șanse ca HUNEDOARA să redevină un oraș/județ FRUNTAȘ????

La alegerile locale am sprijinit OMUL Dan Bobouțanu, la alegerile parlamentare voi sprijini OMUL Ilie Toma. Pentru că românul e sătul de partide, dar totuși are datoria morală de a merge la vot, sper să aleagă oamenii de pe listele de partid și nu doar o simplă siglă.

Ilie Toma este candidatul HUNEDOAREI, este omul de lângă tine, omul pe care îl vei întâlni pe strada și o să stea cu tine la o poveste.

TRUMP-et Show

Donald Trump – Il presidente numero 45

De azi dimineața citesc pe Facebook doar laudele unor lătrăi care au prezis victoria lui Trump la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Ați prezis pe dracu-n praznic, tipic românește e să te dai rotund și să te lauzi după ce totul a fost afișat. Al dracu dacă citisem ieri la vreun nepot d’ăsta ce azi e analist că o să câștige Trump.

donald trump

Astăzi toți o ard cu „știam, așa ziceam și eu, era clar, prevăzusem” și alte chestii de mare cititor în stele. Sunteți penibili și ridicoli. Tăceți dracu că voi habar nu aveți câte țări sunt pe Pământ, dar voi făcuserăți analize și vă ieșise TRUMP.

Cel mai tare post pe acestă temă a pretenașului Chinezu, el zice așa:

Trump a defilat cu superioritatea albului în fața negrului. Și mulți oameni de culoare l-au votat în draci.

Trump a spălat pe jos cu ideea de egalitatea femeii în fața bărbatului. Și multe femei l-au votat în draci.

Trump a pus homosexualii pe coji de nucă. Și mulți homosexuali l-au votat în draci.

Trump a recomandat celor pe moarte să îl voteze, chiar dacă este ultimul lucru pe care îl fac. Și pentru unii ăsta chiar a fost ultimul lucru.

Mare adevăr grăiești Chinezule.

Melodia verii, melodia mea, melodie ce poate ajunge noul imn național al USA. 🙂

Institutii credibile in Romania

Ce instituţii beneficiază de încrederea românilor

sondaj

Am vazut un sondaj la Tv despre institutiile in care au incredere romanii, cifrele sunt cele de mai jos, dar eu nu cred ca sunt corecte. Poate asa au raspuns oamenii, dar cred ca multi au raspuns din instinct nu judecind prea mult la rece.

Armata – 65%, Biserica – 60%, Jandarmeria – 55%, SRI – 47%, DNA – 45%

Mass-media – 35%, ONG-uri – 31%

Primării – 26%, Guvern – 26%, Consilii Judeţene – 24%, Parlament – 17%, Partide – 11%

Comentez un pic cele trei linii, asa cum le vad eu, nu e musai sa am dreptate.

Armata, ce armata frate? Poate doar militarii care sunt trimisi in teatrele de operatiuni din Afganistan sau Irak. Ei sunt dupa parerea mea SINGURI care sunt ARMATA ROMANA, restul, niste generali burtosi care conduc trupe pe foaie doar pentru a incasa salariile alea nesimtite.

Biserica, da biserica e sus in sondaj tocmai pentru ca suntem un neam prost, un neam slugarnic care nu e capabil sa gandeasca sau macar sa caute adevarul. Decat sa caute raspunsul intr-o carte, face 4 cruci, scuipa in san de doua ori si aia e. Patriarhul Baniel conduce un Mega SRL, un SRL alimentat de prosti si de politicienii care au nevoie de voturile prostilor.

SRI, oare de ce e asa sus? Majoritatea habar nu au ce e si cu ce se mananca.

DNA, e asta da, poate merita si sa fie chiar mai sus, au avut grija politicienii smenari sa ”promoveze” DNA la TV la foc automat. DNA-ul le multumeste trimitindu-i la parnaie. La mai mare.

Mass-media are un procent decent doar pentru ca majoritate respondentilor pune egal intre mass-media si TV, pentru ei cam atat inseamna mass-media.

ONG-urile sunt tot pe acolo probabil pentru ca unii dintre cei intrebati sunt tineri activi si informati si stiu ca un ONG implicat si sincer poate face treaba buna. ONG-ul e de multe ori terfelit de diversi oameni politici oportunisti care se folosesc de ONG-uri, de multe ori chiar ale lor, pentru a prostii lumea. Pozeaza in mari finantatori de ONG-uri doar pentru a ascunde manarelile sau deturnarile de fonduri.

Primării, Guvern, Consilii Judeţene, Parlament , Partide = CORUPTIE, deci isi merita procentele jenante si cred ca se vor duce si mai jos. Aceasta insiruire a saracit tara, a terfelit Romania, a inrobit poporul, a DISTRUS TARA.

Jegurile care au facut parte din aceasta insiruire in ultimii 26 de ani, merita sa fie adunati TOTI pe Stadionul National, oricum e inchis si aruncat in aer. Asta face din cele 250 milioane de euro sa devina CELE MAI BINE FOLOSITE fonduri.

PAREREA MEA.

Ce vrea strada?

O noua revolutie?

vremCea mai ampla si bine facuta sinteza a ceea ce vrea STRADA. Toate acestea sunt posibile doar daca au loc Alegeri Anticipate Generale.