BO călătorește în Italia(I)

BO călătorește în Italia – DRUMUL

BO în Italia

Prima călătorie a lui BO a fost în Italia, deh, pretențios cățel, începe cu occidentul.

Cu puțin timp în urmă am fost plecați preț de 6zile în Italia, eu am mai fost, BO era la debut.

Astăzi vă povestesc cum a decurs călătoria Hunedoara(România) – Cosenza(Italia)

Primul drum cu autocarul

Ne-am trezit destul de devreme, pentru mine, BO a stat călare e troler toată noaptea, așteptând debutul său de mare călător.

La ora 05,30 am pornit din autogara Hunedoara spre aeroportul Traian Vuia Timișoara cu un autocar destul de ok. Nu am mai mers de vreo 15ani cu autocarul și chiar habar nu avem cum mai arată tipul ăsta de transport în Romania.

Din păcate călătoria Hunedoara-Timișoara durează 4ore, da, 4ore. EXAGERAT DE MULT. Am ajuns deja frânt de oboseală și cu o durere de spate îngrozitoare, scaunele autocarului fiind foarte incomode pentru o călătorie de 4ore fără pauză.

Primul zbor

Pe aeroportul din Timișoara totul a mers strună, e prima dată când nu mă bipăie „ușa aia care te verifică de metale”. Se pare că BO mi-a purtat noroc.

Am decolat spre Italia, iar în o oră și 10 minute deja aterizam pe aeroportul din Bari. Un zbor scurt și plăcut cu cei de la WizzAir. M-am și amuzat un picuț, unul dintre însoțitorii de la bord era la debut. Era primul său zbor, a fost foarte timid și stângaci, dar colegele lui l-au ajutat să treacă cu bine peste tot și omul a răsuflat ușurat la aterizare.

În aeroport la Bari, atât eu cât și BO am fost foarte surprinși de liniștea de acolo. Suspect de liniște dacă e să compar cu hărmălaia de la Timișoara. Posibil să fi fost o oră la care nu aterizau prea multe avioane, chiar ne-am mirat.

NU vreți să vă spun cât de curat era acel aeroport. Țiplă, farmacie, de la terminal, holuri, WC și chiar trotuarele de afară.

Prima călătorie cu trenul

De la aeroport am luat un tren local. Din câte am înțeles, acel tren a fost construit cu puțini ani în urmă din fonduri europene chiar cu scopul de a lega aeroportul de gara centrală. Tren modern de mare viteză, cu Wifi gratuit, unde stațiile erau anunțate și vocal și pe niște ecrane LED uriașe care erau peste tot în vagoane.  Deci se poate, la noi nu, la alții.

 

Am ajuns la gara centrală în vreo 15minute, la coborâre am pus mâna pe troler să îl cobor, nu era necesar, puteam să îl trag după mine, trenul era la nivel cu peronul și la distanță de maxim 3cm.

Peste drum de gară se află autogara, ca să  vezi, nu trebuie să bântui de nebun să îți găsești următorul mijloc de transport. Pentru a prinde legătura spre Cosenza aveam nevoie ca totul să fie fără întârziere. De la avion, la tren și apoi la autocar, marja de timp era de 10 minute între ele. Orice întârzire ne-ar fi dat totul peste cap.

Bineînțeles BO era liniștit, emoția primei sale călătorii l-au amuțit. HAHA

Toate au decurs ca unse și la 20 de minute de la aterizare ne aflam în autocarul de Cosenza. Ne aștepta un drum de peste 250km, kilometri pe care, culmea, i-am făcut în 3 ore. Are rost să compar Hunedoara-Timisoara (163km) cu Bari-Cosenza(250km)?????

O bucată destul de mare a drumului l-am făcut pe coasta de sud a Italiei, splendid, minunat, extraordinar peisaj.

Pe înserate am ajuns la destinație, pot spune că pentru prima dată după mult timp, am picat lat de oboseală. Bine, am speriat 2 beri și abia apoi am plecat la somn.

Bineînțeles că BO nu a rezistat până nu și-a clătit ochii prin împrejurimi. A găsit un portocal și a ținut morțiș să culeagă o portocală mare, cea mai mare.

Atât despre drumul spre Italia, returul a fost aproape identic, cu precizarea că de la Timisoara spre Deva am mers cu o mașină găsită pe Bla bla Car și astfel am făcut doar 2 ore în loc de 4.

Mâine că povestim ce am făcut și ce am vizitat în Italia.

De ce *Bo călătorește*?

Bo călătorește – First chapter

De unde a apărut BO?

Am găsit prin casă o cutie cu tot felul de plușuri și jucărioare de la McDonald și am răsturnat-o în mijlocul casei să văd ce bazaconii am pe acolo. De obicei jucăriorele pe care le primesc la „Mec” le dau copiilor care sunt pe acolo, totuși, dacă ajung cu ele acasă, acea cutie e locul lor. Locul în care sfârșesc până ajung să le donez.

Revin la ziua cu pricina, ziua în care l-am găsit pe BO. Printre jucărioare era și un cățeluș, unul mic, mic. Chiar ieri m-a întrebat o prietenă cât e de mare BO. E cât un pachet de țigări, atât de mic e.

Mi s-a părut foarte haios, așa mic și cu urechile mari, m-a făcut să zâmbesc.  Mi-am zis să îl iau cu mine și să îl ridic la rangul de mascotă personală, mascota călătoriilor mele.

Dacă la început l-am pozat și pus pe FB pentru amuzamentul personal, acum el a devenit nelipsit din pozele mele. Chiar mai mult, foarte mulți prieteni mă întreabă de el. Se pare că stârnește zâmbete și asta mă bucură. Nu uitați să zâmbiți, zilnic dacă se poate.

Așadar, de la apariția sa, BO a făcut câteva călătorii, călătorii despre care am să vă povestesc în curând. Vă las totuși două  poze ca teaser, asta să vedeți cam pe unde a fost deja pișicherul.

Vă mulțumesc că l-ați primit cu brațele deschise, BO vă mulțumește și el și promite să vă arate locurile frumoase pe care le vizitează

Târg de turism

Pregătim sezonul 2018

Premieră pe piața turistică arădeană!

După succesul înregistat cu lansarea curselor Arad-Antalya, care au decolat în 2017 la capacitate maximă de pe Aeroportul Internațional Arad,Prestige Tours Internațional aduce o nouă premieră: organizarea târgului “Sejururi de Vis”.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad, în parteneriat cu Touroperatorul Prestige Tours Internațional.

Vor fi 3 zile de oferte la Târgul de Turism “Sejururi de vis”. Evenimentul debutează pe 2 februarie 2018 la Expo Arad, în Pavilionul B. Prestige Tours și agențiile de turism partenere din Arad au pregătit oferte speciale cu reduceri Early Booking, dar și multe alte surprize pentru vizitatori. Amatorii de vacanțe au parte de reduceri de până la 40% pe perioada târgului, dar și oferte bune către Antalya cu plecare din Arad și nu numai.

Pentru alte detalii nu ezitați să accesați pagina evenimentului *Sejururi de vis*

Need Tour în România

Tour operatorul turc Need Tour a intrat pe piața din România

Cine e Need Tour?
Need Tour, tour operator din Turcia, s-a lansat pe piața de turism din România.
 Ce ne oferă Need Tour?
Need Tour oferă pachete exclusiviste și corporate, dar și produse pentru segmentul mid-level. Compania estimează că, în 2018, peste 12.000 de clienți vor ajunge în Turcia prin patru curse charter, ce vor decola săptămânal din București, Cluj, Oradea și Suceava, și peste 3.000 cu pachete individuale.

Compania este specializată în incoming în Antalya, Kusadasi, Bodrum și Marmaris.

Need Tour România oferă pachete și produse de lux, dar și pachete pentru familii, care includ toate asigurările necesare călătoriilor. Din 2018, agenția își propune ca toate pachetele sale să includă o asigurare împotriva insolvenței.

“Alături de o companie internațională de asigurări ne dorim ca, din 2018, toate pachetele pe care le punem la dispoziția partenerilor noștri să poată include o soluție de asigurare de tip INSO, care să protejeze fiecare pachet împotriva insolvenței. Ne propunem și facem toate demersurile care țin de noi pentru a găsi o modalitate de a oferi agenției revânzătoare partenere și clientului final acoperire în caz de insolvență/faliment”, a spus povestește Aytac Acikgoz, co-fondator si Director Departament Dezvoltare, Need Tour România.

Need Tour România a organizat între 15 – 17 decembrie Gala de lansare Need Tour la Poiana Brașov unde au participat peste 300 de parteneri.

Pentru 2018, credem că destinația preferată a Românilor va fi Belek, care oferă condiții excepționale atât pentru segmentul luxury, cât și pentru familii”, spune Mihaela Crăciun, General Manager Need Tour România. *-sursa: forbes.ro

BAFTA MAXIMĂ

Antalya by Prestige Tours(3)

Infotrip 2017 – Antalya(3)

Cum ne-am petrecut timpul liber în Antalya?

Ziua 1

După un zbor de 2 ore și încă vreo 45 de minute cu autocarul, ne-am pogorât la Dosinia, un hotel nou finalizat anul acesta.

Bineînțeles că am făcut un duș rapid și am pornit să bântuim împrejurimile. Am descoperit restaurantul, piscinele, amfiteatrul, plaja și marea.

Pentru că se lăsase seara am făcut o scurta plimbare pe plajă iar mai apoi ne-am îndreptat care amfiteatru. O scena mare, niște sute de scaune, cam o sută de spectatori și un concurs de MISS în plină desfășurare.

Așa pe scurt, am râs cu lacrimi de prezentator, avea omul niște glume fenomenale, am fost răpit de o rusoaică și suit pe scenă să……să ceva că nu am făcut nimic dar spectatorii aplaudau iar ai mei colegi erau pe spate.

Mai o bere, mai un șpriț pe nesimțite s-a terminat prima zi.

Ziua 2

Am pornit să escaladăm vârful Tahtali, telecabină, două mii și ceva de metri, Bobora mahmur….plm, a dracu dacă îmi mai aduc aminte ceva.

presstige

După vreo 2 ore în care Brighi și Anca1 au pozat indecent pentru toată suflarea aflată pe acolo(ceva bungi, cordelină….ceva) am coborât să luăm prânzul pe apă. Da frate, pe apă, un restaurant la care mesele erau niște pontoane pe cursul unui râu. Super tare ideea și locația.

presstige2017

Mai o bere, mai o salată, plus un super păstrăv și gata prânzul. Între timp io am revenit printre muritori, frigul de pe munte m-a trezit, parcă dormisem vreo 48 de ore.

Ziua 3

Rafting tata. De foarte mult timp mi-am dorit să mă duc pe Jiu să fac rafting, nu am ajuns. E uite că făcui rafting la turcaleți.

Doamne sau mai bine zis, Allah tata, a fost ceva WOWWWWW.

Am ajuns acolo după o oră de mers pe coclauri, turci acum construiau un drum expres doar pentru rafting.

Am fost împărțiți în două grupe, EXTREM și LOW pentru pensionari. Logic, Bobora dementul a ales EXTREM.

Am avut un căpitan de barcă DEMENT, în sensul bun al cuvântului. Pentru că am ales extrem ne dus dilău pe unde era apa mai agitată și mai învolburată. Totul era calculat, știa omul totul despre râu, de la adâncime la puterea apei în orice loc.

A fost ceva de neuitat, 4 ore de tras la vâsla, de adrenalină și de distracție la maxim.

E, ziua nu era gata. După rafting gazdele ne-au oferit o partidă de alergătură pe coclauri. 7 ATV-uri ne așteptau pentru a explora dealurile Antalyei.

Și dai și luptă, 2 ore de sport extrem și adrenalină pe niște râpe și niște văi de îți tăiau răsuflarea.

O zi cu adevărat plină. Super distacție, super aventură.

Bineînțeles, la hotel am realizat că eram murdari din cap până în picioare și rupți de oboseală. Asta nu a fost o problemă, nu ne-am dat bătuți până nu am ras niște mojito sau niște șprițuri pentru a încheia o zi MINUNATĂ.

Ziua 4

Deși credeam că ziua 3 a fost Best of the Best, se pare că m-am înșelat. Prestige Tours ne pregătise o altă mega surpriză.

O zi întreagă la Land of Legends…..cel mai tare aquapark din Estul Europei.

Topoganele, caruselele, delfinariul, zoo, acvariul pinguinilor…..și câte și mai câte, toate erau acolo pentru a ne încânta.

După 6 ore de dat pe topogane și alte tiribombe, nu cred că am reușit să văd/străbat jumătate de aquaparc. Bestial, merită toți banii, nu de alta dar ca peste tot ”ducru blătește”.

Ziua 5

Fetele au insistat să meargă la bazar, ce să ne tot foim, shoppingul e boală grea. Asta e, ele cu shoppinguitul, noi cu mojito și șprițul.

Nu mi-am mișcat curul/oasele din piscina de lângă beach-bar doar pentru a merge la baie. Trebuia să fac loc valurilor de mojito care curgeau în neștire.

Seara am purces la o petrecere privata la Calista, cel mai select resort vizitat de noi. Printre oaspeți, acum vreo 2 ani s-a numărat și Obama. Da, da, ăla negru de respira aer la Casa Albă. Chestii socoteli, ce să faci, n-ai ce să faci.

Ne-au primit oamenii aia ca pe șeici, 6 cadăne așa la 1.80m cu cracii până în gât ne-au condus la mesele rezervate, nu cumva să ne rătăcim. La fiecare masă aveam un picolo care ne servea la un pocnet de deget. Ce mai, trai pe vătrai.

Cum s-a lăsat seara au apărut două fătuțe cu un cărucior plin de șaluri, șaluri pe care le-au oferit fetelor noastre pentru a le proteja de frig.

Care frig? Eram foarte bine, dar oamenii au făcut pe dracu în patru pentru a ne simți ca în rai. Jos pălăria Calista.

Ziua 6

Deja aerul de România se simțea, ne pregăteam de plecare, depresia incepea să se instaleze…..și atunci am făcut o românească.

Toată ziua am stat pe plajă/șezlong/piscină fiecare cam pe unde a vrut să își înece amarul reîntoarcerii în țară și am tras o beție cruntă. Pe la 5 dimineață, la 3 ore de plecare, oamenii de la Jacaranda se pregăteau de o nouă zi iar noi închinam ultimele shooturi de tequila în cinstea prietenilor de la Prestige Tours.

Bineînțeles, toată aventura noastră în Antalya nu se putea încheia fără o seară de gală la Nirvana. Ponton privat, mâncare tradițională, gazde de prim-rang(managerul general ne-a fost gazdă), vin de marcă, atmosferă de neuitat. Pe scurt, OAMENI FAINI, așa cum îmi place mie să spun.

Le mulțumesc încă odată și încă odată de zece ori dacă e nevoie. Ne-au ajutat să învățăm cum se face turism, ne-au ajutat să legăm prieteni pe viață.

Să dea Dumnezeu să fim sănătoși iar anul viitor să repetăm această experiență UNICĂ.

Mulțumim Aytac, mulțumi Hasan și mega-mulțumim Silvia, datorită vouă am petrecut o săptămână de neuitat și sper ca cât mai mulți români să ajungă în Antalya cu voi și să se simtă la fel de bine ca noi.

Recomand cu căldura Prestige Tours, o companie perfectă pentru o vacanță de neuitat.

Antalya by Prestige Tours(2)

Infotrip 2017 – Antalya(2)

Astăzi vă spun câte ceva despre hotelurile care ne-au găzduit. Au fost 5 la număr, dar astăzi povestim despre primele 3. Sunt prea multe de scris și e mai bine așa.

  1. Dosinia Luxury Resort, Kemer Antalya

În prima seara am înnoptat la Dosinia Luxury Resort, Kemer Antalya. Un hotel nou, inaugurat cu vreo câteva zile înainte, un hotel elegant cochet, nu foarte mare, un hotel care ne-a primit cu brațele deschise.

Înauntru era totul țiplă, afară se mai muncea, se mai așezau covoare de iarbă, se mai plantau palmieri, dar asta nu ne-a deranjat. Ne-am simțit foarte bine, piscina a fost bine venită pentru a ne relaxa oasele obosite de pe drumuri, iar amfiteatrul ne-a încântat cu un spectacol de miss.

Marea era la 200m distanță, fapt care ne-a îndemnat să facem o plimbare la clar de luna. Nu mult, beach-barul ne-a făcut cu ochiu și acolo am terminat seara. Am picat lați iar dimineața am dat startul unei aventuri de neuitat.

Dis de dimineață am luat-o din loc, am vizitat vreo 5 hoteluri(am să scriu despre ele într-un alt articol) iar spre după-masă am ajuns la cel de-al doilea hotel care ne-a găzduit.

2.Nirvana Lagoon Villas Suites & Spa

No aici e deja alt nivel, vorbim de un resort în toată regula.

Hotel Crystal Nirvana Lagoon Villas Suites & Spa – Privileged Life este situat la 36 km de aeroportul Antalya, la 16 km de Kemer, in localitatea Beldibi, pe malul marii. Construit in anul 2014, suprafata totala este de 152000 mp, hotelul face parte din lantul de hoteluri Crystal, fiind insa o marca de lux a acestui lant, superior hotelurilor Crystal. Hotelul dispune de 2 cladiri principale cu 3 nivele (bloc A si bloc B), 23 de bungalow-uri cu 2 nivele, 7 vile cu 2 nivele si 115 vile cu 1 nivel:
– 1 vila nirvana (2 nivele, piscina individuala, vedere la mare si la piscina, 6 TV, baie de aburi, baie turceasca, sauna, nivelul 1: living, sufragerie, 2 dormitoare cu usa, 2 terase, 2 bai, max. 5+1 pers., 400 mp);
– 6 royal dublex beachfront villas (2 nivele, vedere la mare si la piscina, 4 TV, la nivelul 1: living, sufragerie, dormitor, baie; nivelul 2: 2 dormitoare cu usa, 2 bai, 3 terase, max. 5+1 pers., 152 mp);
– 2 grand deluxe beachfront suites (3 camere, piscina individuala, vedere la mare si piscina, living, sufragerie, 2 dormitoare cu usa, 2 bai, 2 terase, 3 TV, max. 5+1 pers., 129 mp);
– 6 deluxe beachfront suites (2 camere, vedere la gradina, dormitor cu usa, baie, terasa, 2 TV, max. 3+1 pers., 86 mp);
– 11 lagoon luxury villas (3 camere, vedere la piscina si gradina, living, 2 dormitoare cu usa, 2 bai, 2 TV, max. 4 pers., 86 mp);
– 18 lagoon deluxe family suites (3 camere, vedere la piscina sau gradina, living, 2 dormitoare cu terase, 2 bai, 3 TV, max. 5+1 pers., 90 mp);
– 8 lagoon beachfront villas (o camera, vedere la mare si piscina, dormitor, baie, 2 terase, max. 3 pers., 42 mp);
– 96 garden & lagoon villas (o camera, vedere la piscina si gradina, dormitor, baie, terasa, max. 3 pers., 42 mp);
– 18 lagoon family suites (2 camere, vedere la piscina sau gradina, 2 dormitoare cu terasa, baie, 2 TV, max. 4 pers., 65 mp);
– 40 lagoon deluxe suites (2 camere, vedere la mare, piscina sau gradina, dormitor cu terasa, living cu terasa, baie, 2 TV, max. 3 pers., 56 mp);
– 94 family room (2 camere, vedere la piscina sau gradina, 2 dormitoare, baie, 2 TV, max. 4 pers., 51 mp);
– 45 superior room (o camera, vedere la mare, piscina sau gradina, dormitor, baie, max. 2+1 pers., 33 mp);
– 215 main & garden standard room (o camera, vedere la piscina sau gradina, dormitor, baie, max. 3 pers., 33 mp).

 

Camera:
cada sau dus, uscator de par,aer conditionat individual ,TV, telefon
mini-bar (bauturi alcoolice sau non-alcoolice, bauturi racoritoare – se suplimenteaza zilnic, gratuit) ,seif (gratuit) ,pardoseala – parchet laminat, balcon sau terasa curatenie in camera – zilnic ,schimbarea lenjeriei – 3 zile pe saptamana ,room service (24 h, contra cost), Wi-Fi (gratuit)

Teritoriu:
restaurant principal, meniu dietetic ,meniu vegetarian
7 restaurante a la carte (mexican, fructe de mare, mediteranean, rusesc, steak house, otoman, asiatic – cu rezervare prealabila, contra cost)
17 baruri ,14 piscine exterioare (o piscina cu apa de mare) ,aqua-park (13 tobogane de apa),piscina interioara, cabinet medical, centru SPA, coafor, lant de magazine, curatatorie, spalatorie, sala de conferinte (200 pers.)

Relaxare si sport:
Gratuit:

baie turceasca, sauna, baie de aburi, sala fitness, aerobic, aqua-aerobic, volei pe plaja, baschet, 2 terenuri de tenis cu suprafata dura, tenis de masa, darts, boccia, program de animatie, muzica live (in anumite zile)
discoteca, Wi-Fi (in lobby)
Contra cost:
masaj, 2 piste de bowling, biliard, inchiriere echipament de tenis, nocturna teren de tenis, lectii de tenis, sporturi nautice, windsurfing (cu licenta), internet-cafe, internet prin cablu

Pentru copii:
bufet, meniu pentru copii, piscina cu tobogane de apa (mini aquapark)
loc de joaca, mini-club (4-12 ani), carucior (gratuit), bona (contra cost)

Plaja: proprie, nisip-pietris: 3 pontoane (din care unul VIP). Bar pe plaja – gratuit. Baldachine pe plaja – contra cost. La piscina si pe plaja: umbrele, sezlonguri, saltele – gratuit. Prosoape de plaja: gratuit

 DECIIII, oare ce să mai comentez?

Doar atât, seara am fost la un spectacol în amfiteatru, apoi ne-am mutat la discoteca în aer liber, ca la final să ajungem pe la orele 4a.m să închide și clubul de noapte aflat în aceeași incintă. Chestii grele dom’le.

Bineînțeles, dimineață la îmbarcarea în autocar toți eram niște zombii, scurta noapte am mai avut.

Primele vizite speciale am apucat să vi le povestesc în primul articol scris despre aventura InfoTrip Antalya 2017(1)

3.Hotel Belconti Resort Belek

Hotelul numărul 3 care ne-a deschis porțile pentru a ne hodini a fost Hotel Belconti Resort Belek.

Atât de obosit am fost după această zi încât până nu am tras un pui de somn la amiază, nu am fost bun de nimic. Dar după, cine era cel mai fresh, mandea.

Aici ca și la Nirvana, am avut plăcerea de a petrece ceva timp într-un resort adevărat.

Hotel Belconti Resort Belek este situat la 30 km de aeroport, la 40 km de orasul Antalya, la 1 km de localitatea Belek, pe malul marii. A fost construit în 1997, are suprafata totala de 98000 mp, ultima renovare a fost facuta în 2017. Hotelul dispune de 2 corpuri – Main Building 1 cu 6 etaje Main Building 2 cu 5 etaje, de 5 Villa de 3 etaje si 5 Villa de 2 etaje (10% camere cu vedere la mare).
Main Building 1:
• 223 standard room (5 camere pentru persoane cu dizabilitati, max. 2+2 pers., 35 mp);
• 47 family room cu 2 camere (30 – cu vedere la gradina, 14 – cu vedere la mare; 2 dormitoare cu usa: unul cu french bed, altul cu twin bed, baie cu cada, 1 TV, balcon, max. 4+1 pers., 60 mp);
• 26 deluxe room cu o camera (VIP-service, 14 – cu vedere la gradina, 12 – cu vedere la mare; o camera spatioasa cu french bed sau twin bed, baie cu jacuzzi, 1 LCD TV, balcon, max. 2 pers., 40 mp);
• 4 junior suite cu 2 camere (VIP-service, living cu canapele, dormitor cu usa si french bed, baie cu cada, balcon, max. 2 pers., 51 mp);
• 4 honeymoon suite cu o camera (VIP-service, type 1: o camera spatioasa cu un pat rotund, jacuzzi în camera, balcon; type 2: o camera spatioasa cu french bed, TV, fotoliu, baie cu jacuzzi, balcon, max. 2 pers., 62 mp);
• 2 King suite cu 3 camere (VIP-service, living cu canapele, 2 dormitoare cu usa: unul cu french bed, altul cu twin bed, 2 bai: una cu jacuzzi si cabina de dus, alta cu jacuzzi, 3 LCD TV, 3 balcoane, max. 4 pers., 98 mp).
VIP-concept pentru oaspeti, cazati în deluxe room, junior suite, honeymoon suite, King suite: mini-bar plin, zilnic, loc separat VIP la plaja si în restaurant, cabine la plaja, Internet – gratuit).
Main Building 2:
• 101 standard room (max. 2+2 pers., 35 mp).
Villa:
• 163 standard room (1 camera pentru persoane cu dizabilitati, max. 2+1 pers., 30 mp);
• 6 deluxe apart room (type 1: living cu canapele si bucatarie americana, 2 dormitoare cu usa, baie cu jacuzzi si cabina de dus, max. 4 pers., 113 mp; type 2: living cu canapele si bucatarie americana, 1 dormitor cu usa, baie cu jacuzzi si cabina de dus, max. 2 pers., 83 mp).

Camera:
• baie
• uscator de par
• aer conditionat centralizat
• televizor
• telefon
• mini-bar (apa, sucuri si bauturi racoritoare zilnic- gratuit)
• seif (în camera, gratuit)
• pardoseala – mocheta (Main Building 1 & Main Building 2), marmura (Villa)
• balcon sau terasa
• în camera se face curatenie zilnic
• asternuturile sunt schimbate de 2 ori pe saptamâna
• prosoapele sunt schimbate de 2 ori pe saptamâna
• room service (24 ore, contra cost)
• Wireless Internet gratis

Dotari si Servicii:
• restaurant principal
• meniu dietetic
• meniu vegetarian
• 4 restaurante a la carte (turcesc, italian, pescaresc si barbecue, cu rezervare în prealabil, contra cost; se plateste pentru deservire, 7 euro/pers.)
• 4 baruri
• SPA Center
• 2 piscine exterioare
• piscina interioara
• 3 tobogane de apa
• cabinet medical
• coafor
• centru comercial
• spalatorie
• curatatorie
• biblioteca
• schimb valutar
• rent-a-car
• parcare
• 6 sali de conferinte (pentru 30-1500 pers.)

Relaxare si Sport:
Gratuit:
• sauna
• baie turceasca
• baie cu aburi
• sala fitness
• aerobic
• aqua-aerobic
• tenis de masa
• baschet
• volei pe plaja
• darts
• tir cu arcul
• sala TV
• muzica live
• animatie
• Wireless Internet
• discoteca (pâna la 02:00)
• teren de fotbal (70×40 m)
• mini-golf
• canoe
• 8 terenuri de tenis (4 cu iluminare)
• windsurfing (cu licenta)
• catamaran (cu licenta)
• hidrobicicleta
Contra cost:
• masaj
• biliard
• jacuzzi (lânga piscina interioara)
• jocuri video
• internet-cafe
• golf (3 km de la hotel)
• iluminarea terenului de tenis
• sporturi acvatice cu motor

Pentru copii:
• bufet
• piscina
• 1 tobogan
• teren de joaca
• carucior pentru copii (contra cost)
• mini-discoteca
• mini-club (4-11 ani)
• junior-club (12-16 ani, high-season)
• baby-sitter

Plaja: proprie, nisip-pietris. Umbrele, sezlonguri, saltele, prosoape de plaja – gratuit. La piscina: umbrele, sezlonguri, saltele – gratuit.

Ajunge pentru astăzi, aici la Belconti am contorizat deja jumătate din timpul petrecut în Antalya. Mâine vă povestesc despre celelalte două hoteluri, de altfel, preferatele mele.

Vacanțe de neuitat, garantate de Prestige Tours in toate agențiile de turism din România. Cele mai bune tarife pentru zona de vest cu plecare de pe aeroportul Arad.

LangoCherie

O gogoașă, un langoș, ceva de băgat pe sub nas

De la prieteni am tot auzit de LangoCherie, o langoșerie din Timișoara și voiam neapărat să pap ceva de la ei, prea au lăudat locația și ale ei produse.

Cred că iarna asta am fost de 4,5 ori în Timișoara și de fiecare dată am vrut să trec pragul LangoCheriei. Nu știu cum s-a nimerit dar de fiecare dată a fost închis. Nu știu motivul, dar am avut ghinion. Asta până săptămâna trecută când am revenit la Timișoara și am reușit să mănânc pentru prima dată atât de lăudatele produse.

timisoara

Locația

Amplasată aproape de centrul Timișoarei, pe una din aleile din spatele Operei, are parte de un vad bunicel. Odată clienții formați cred că o să fie o mini-afacere de succes. Din câte am aflat nu este deschisă de foarte mult timp.

Locația e micuță și cochetă, nu cred că este nevoie de mai mult spațiu, consumatorii de astfel de specialități nu stau la masă să consume. Cumpără fie la pachet, fie pleacă cu gogoașa în mână, servind-o caldă pe drum spre școală sau serviciu.

Produsele

Am mâncat un langoș Specialitatea Casei, ceva cu roșii, brânză, și șuncă, cred că avea și șuncă. Sincer, nu m-a dat pe spate, un langoș normal, banal, simplu. Nu poți avea mari așteptări de la un langoș, dar măcar mi-am făcut damblaua.

Nu pot să zic wowww, recomand, mergeți neapărat că e THE SHIT, dar dacă vrei să mănânci un langoș ca să îți amintești de copilărie, nu ezita să papi unul. Au mai multe feluri, cu diverse umpluturi, să zic așa.

I-am căutat pe Facebook să găsesc meniul, să vă recomand și alte produse, din păcate nu am găsit, asta e. Poate ajungeți la Timișoara și le treceți pragul. Totuși am găsit niște poze din filmul Moromeții care mi-au plăcut tare mult. Oamenii și-au făcut reclamă folosindu-se de personajele din acel film. Foarte ingenios.

Poftă mare și aștept comentarii de la cei care au fost acolo și au păpat altceva. Poate data viitoare am să încerc alt produs al celor de la LangoCherie.