Vernisaj Alexandra Blănaru

Arad – 777 BLN

„777 BLN, adică 7 iulie, ora 7 seara, la Teatrul Ioan Slavici Arad”. Dialog cu Alexandra Blănaru – la primul său VERNISAJ

Fratele Basil Mureșan mi-a făcut o invitație pe care nu am putut-o refuza, primul vernisaj al Alexandrei Blănaru.

Mai multe detalii le aflăm din articolul-interviu al lui Basil.

De ce 777 BLN?

Pentru că e 777, adică şapte iulie, ora 7 seara, la Teatrul Ioan Slavici Arad. Pe de altă parte, şapte e cu noroc. Iar BLN e prescurtarea de la Blănaru, numele meu.

Ce crezi ca il propulseaza pe un pictor? Talentul, norocul sau critica de specialitate?

Pe un pictor consacrat nu-l mai propulsează nimeni, doar arta sa. Talentul, perseverenţa, norocul şi locul de provenienţă îl ajută pe artistul la început de drum să meargă mai departe. Critica de specialitate este un tărâm „otrăvit”.  Mulţi artişti nu au reuşit datorită acestei „critici de specialitate”.  Toţi cei care au scris dintotdeauna despre pictori, au profitat nespus de mult pe seama talentului lor. Aşa şi-au vândut mulţi critici consacraţi cărţile. Un artist care este talentat, nu va depinde niciodată de critic sau de spusele cuiva. Talentul este cel mai mare tezaur al artistului. Cei care îşi şlefuiesc  talentul începând de mici copii, vor ajunge pe culmile gloriei.

Care sunt sursele de inspiratie pentru tablourile tale? Pictezi doar ceea ce simţi, dorinţe pe care doar tu le ştii şi deci doar tu ai avea acces la descifrarea unei picturi ?

Sursele de inspiraţie diferă de fiecare dată. Fie mă inspir din feeling, fie un peisaj sau nişte obiecte pe care le găsesc prin atelier. Căteodată mă inspiră o mireasmă frumoasă. Acum când e vară şi subiectele parcă “explodează”odată cu întreaga natură. Cănd nu vreau să pictez ceva după model, lucrez din imaginaţie. Este un tărâm extraordinar. Visele devin realitate şi le pun pe pânză. Este o mare bucurie de a picta liber. Nu sunt constrânsă de nimeni şi pictez doar ceea ce îmi place. Acum există mai multe moduri de a înţelege pictura. Poţi descifra mesajul din prima sau poate exista în tablou o filosofie pe care o ştie doar artistul. Oricum aici felul de a privi este discutabil. Fiecare vede altceva într-un tablou. Toţi văd altfel.

Care sunt artiştii preferaţi?

Am mulţi artişti preferaţi. Este foarte greu să fac un enunţ. Voi exemplifica câţiva: Picasso, Michelangelo, Giotto, Dali, Renoir etc. Sunt mai mulţi decât cei pe care i-am scris.

Cum raportezi experienţa artistică personală la ideea artei văzută ca „agonie şi extaz”?

Viaţa artistului este o întreagă  plimbare între agonie şi extaz. Toţi artiştii trăiesc aceste sentimente. Arta poate fi văzută şi prin prisma agoniei şi extazului. Arta pictorului poate fi o suferinţă constructivă, acum depinde de artist. În ceea ce mă priveşte cred că arta mea este undeva între aceste stări. De multe ori simt că îmi pierd curajul de a merge mai departe, apoi mă arunc în necunoscut… Asta e părerea mea, publicul este posibil să vadă extaz sau agonie, nu ştiu ce să zic în privinţa asta…

Care e părerea ta despre pictura care copiaza fidel realitatea precum un aparat foto, aşa zisa pictură hiper realistă?

Cel  care reuşeşte un astfel de meşteşug merită să fie apreciat şi aplaudat. Sunt puţini pictori care reuşesc această performaţă. Acum depinde fiecare ce îşi propune să facă. Dacă asta doreşte artistul să facă, este ok, e treaba lui. Sunt alţii care critică astfel de meşteşuguri, dar o fac din invidie, pentru că nu reuşesc să facă ca cei care sunt dăruiţi cu asemenea talent. Totul depinde de cultura fiecărui artist în parte. Alţii văd în asta o măiestrie iar alţii un simplu studiu nesemnificativ şi lipsit de creativitate. Personal, cred că este un tărâm nou în pictură, şi s-ar putea ca, la un moment dat, în drumul meu artistic, să încerc şi această abordare. Never say never.

Cum ai defini într-o singură frază rolul sau importanţa desenului pentru pictură?

Poţi fi un desenator foarte bun dar un pictor slab sau poţi colora foarte bine fără să ştii să desenezi.

Ai simţit vreodată la terminarea unei lucrări că trebuie s-o faci de la început? Dacă da, cât de des ţi s-a-ntamplat asta? Câte lucrări finalizate sau aflate în lucru le-ai acoperit sau şters de-a lungul timpului?

Mi s-a întâmplat de multe ori să schimb un tablou. Am pictat şi mai pictez pe tablouri mai vechi. Câteodată îmi pare rău că l-am schimbat cu altceva. Tabloul pictat deasupra l-am lucrat mai bine decât pe cel de dedesubt. Am pictat peste o pânză şi de 3 sau 4 ori. Nu am avut o limită niciodată, decât atunci când nu se mai putea picta pe el datorită pastei de culoare, mult prea vâscoase.

Se poate trăi în Romania doar din pictură?

Se poate şi nu se poate. Acum este o perioadă foarte grea pentru toţi artiştii. Nu mai contează dacă eşti un pictor bun sau prost. Vând cei care au relaţii sau cei care expun în spaţii “potrivite”. Interesul pentru artă a scăzut foarte mult în ultimii ani. Nu mai contează studiile în artă cum era mai demult.  În România zilelor noastre cei care mai trăiesc din pictură sunt privilegiaţi. Este ca o loterie. Cine vinde, căştigă, cine nu, pierde. Nici în străinătate nu este mai bine. Depinde totul de galerie, locaţie şi cine recomandă artistul.  În rest…cam atât despre viaţa artistului în România.

Multumesc, Alexandra, pentru amabilitate şi  pentru timpul acordat. Baftă maximă la vernisaj ! Ne vedem acolo.

Mulţumesc. Ne vedem acolo.

Așadar, dacă sunteți curioși sau dacă doar vreți să o cunoașteți pe Alexandra, ne vedem mâine seară la ora 7 seara, la Teatrul Ioan Slavici Arad. 

Scrie un comentariu