Acum cateva luni am primit un smartphone, Samsung Galaxy Note 2, vechi de un an, dar fostul proprietar a avut mare grija de el si pot considera ca e ca nou.
Bineinteles ca l-am butonat de a trebuit incarcat in doua zile de patru ori. Acum, dupa ce m-am invatat cu el si stiu ce poate, bateria tine aproape doua zile, dar nu despre telefon e vorba aici.
In primele zile mi-am instalat zeci de aplicatii, jocuri si alte programe de care eram curios la acea vreme, printre care si vreo trei sau patru aplicatii meteo. Cum sa ai smartphone si sa nu ai aplicatie meteo?, mi-am zis. :))
Asa ca sa realizati cat sunt de precise, ieri 23 de grade ora 13.20 :)))))
Am inceput cu AccuWeather, fainuta la prima vedere, dar pe mine ma interesa starea vremii, iar aici era mult mai pe camp decat Busu de la Pro.
Apoi am incercat Vodafone Meteo, pfff, timp pierdut, putine orase si se misca foarte greu.
Alta a fost Yahoo Meteo, mi s-a parut completa si bine realizata, iar cu starea vremii chiar o nimeresc cel mai bine.
Cred ca am mai descarcat una, dar nu imi mai amintesc numele ei.
Acum folosesc Yahoo Meteo, dar am ajuns la concluzia ca nu ma multumeste nici macar una din aplicatiile astea.
Fie sunt eu sunt greu de multumit, fie chiar e foarte, foarte greu de anticipat vremea. Prin urmare, daca ma intereseaza starea vremii, deschid geamul de la camera si scot capul afara. :))
Vreau sa vina VARAAAAA! Telefon gasesc, vremea, scot nasul afara :)))