Aytac Acikgoz, fratele meu turc

Cum am ajuns să merg anual în Antalya?

4 ani de Antalya

Foarte mulți m-au întrebat cum am reușit să merg atât de des în Turcia, respectiv Antalya și Bodrum. Două dintre cele mai frumoase destinații turistice, două dintre cele mai apreciate de români.

Acum 4 ani s-au aliniat planetele în favoarea mea. Așa a fost să fie. Principala „vinovată” e draga mea prietenă Brigitta Saszet.

Într-o zi m-a sunat și m-a invitat la un road-show de turism. Un tour operator de turism venise să prezinte oferta lor pentru vara 2017 și Brighi a considerat că m-ar interesa. Bine a făcut, îi mulțumesc de fiecare dată.

Acolo am cunoscut o mulțime de oameni faini, așa cum îmi place mie să spun. Am cunoscut-o pe partenera Brigittei, Klara, un om minunat, am cunoscut-o pe Diana, modelul meu din infouri. Facem niște pozele fabuloase împreună. L-am cunoscut pe Vlad, unul din directorii de la Presstige, tour-operatorul care ne invitase, un om jos pălăria.

Dar tot acolo l-am întâlnit pe Aytac Acikgoz. Un turc haios, un turc cu un grai atât de mișto de ziceai că e oltean de al nostru. Vorbea și ne fascina.

No, prin faptul că m-am împrietenit cu el și cu alți oameni faini din turism, a apărut această oportunitate de a pleca destul de des în Turcia. Fie prin el, fie prin alți tour-operatori, din acel moment a început aventura mea pe meleagurile Antalyei.

Aytac și visul lui

Pe atunci el era persoana de contact între tour-operator și hotelieri, plus omul tour-peratorului, mereu aproape de agentiile de turism.

Asta a făcut și un an mai târziu când și-a inființat propria firma în domeniul turistic.

Aytac a crescut, a făcut bani și a avut curajul să ia taurul de coarne și să devină el însuși un jucător important pe piața românească de turism. A inființat Need Tour Romania și a lansat-o cu cea mai tare petrecere din Poiana Brasov. Ne-a cântat INNA și am fost cazat la hotelul lui Halep. Da, știu, mă laud. 🙂

Deși ajunsese să aibe propria firmă, lui Aytac îi plăcea să fie printre oameni. Noua poziție îi oferea șansa să stea cocoțat în vârful unui birou și să dea ordine. El nu a făcut asta, a continuat să fie pe drumuri, printre oameni, prin agenții.

De fiecare dată când îl sunam, fratele Aytac era plecat prin țară. El era peste tot, azi la Arad, mâine la Oradea, poimâine la Suceava, cine mai știe unde nu mai era.

Dacă în anul în care ne-am cunoscut, împreună cu cei de la Presstige, a adus primul charter pe aeroportul Arad, după deschiderea propriei afaceri Aytac a continuat să pună pe harta turismului și alte aeroporturi. A lansat chartere de la Oradea, de la Suceava și chiar de la Sibiu. O daaa, de la Sibiu, aveam Antalya atât de aproape. Făceam o oră de la Deva la aeroportul din Sibiu.

Din păcate poveste Need Tour Romania s-a încheiat după doar doi ani. Partenerii turci ai lui Aytac au fost principalii vinovați pentru acest sfârșit prematur, dar au fost doi ani plini, doi ani de muncă în care clientul a fost mereu pe primul loc.

Pentru că este un luptător, fratele meu turc, a luat-o din nou de la zero, iar anul acesta s-a alăturat unei noi echipe, echipa de la Travel Idea. Și deja e iarăși pe drumuri pregătind sezonul 2020.

Aseară puneam la cale primele detalii despre infotripurile pe care urmează să le organizeze la începutul acestui sezon.

Să fie într-un ceas bun.

Vacanțe 2020 by Discover Turism

Noutățile sezonului care bate la ușă

Am intrat cu entuziasm și poftă de vacanțe în anul 2020! Majoritatea turiștilor se gândesc la concediu doar când acesta se apropie…

Ultima sută de metri pentru oferte la super prețuri

Motivele sunt multe: fie lipsa timpului, fie faptul că turiștii români nu sunt obișnuiți să-și facă planuri pe termen lung și foarte lung. Dar agențiile de turism pregătesc cele mai bune oferte din timp. Atfel, achiziționând din timp (5- 10 luni înainte de perioada dorită) un pachet turistic poți beneficia de o reducere substanțială de până la 40% din valoarea pachetului.

Astfel, cu un avans accesibil (începand cu 10% din suma pachetului turistic) puteți achiziționa un concediu și să aveti timpul necesar sa pregătiți toate detalii sejurului Dvs.

Încă mai există oferte tentante pentru anul 2020 cu reduceri de early booking și tarife pentu toate buzunarele pentru destinații inedite sau clasice. Iar pentru cei care visează concedii în destinații exotice acest vis este mai accesibil ca oricând!

Atfel, rezumând beneficiile achiziționării unui sejur din timp sunt: economisirea unei sume substanțiale care poate fi folosită în alte scopuri, plata eșalonată a sejurului în mai multe rate, o gamă foarte largă de disponibilități și variante posibile.

Plecări din Arad

Anul 2020 aduce oferte cu plecare din Arad spre Turcia, Antalya, pachete de 7, 10, 11 și 14 nopti, prima plecare fiind în 29 mai 2020 și Tunisia cu pachete de 7 sau 14 nopti, prima plecare 10 iunie 2020. Destinațiile tentante cu plecare din Timișoara sunt: Antalya, Tunisia, ca noutate Egipt, Hurghada, prima plecare in 05 aprilie 2020, Creta, Rodos, Skiathos, Costa Brava, Costa Blanca, Puglia. Pe partea de excursii exotice vă așteaptă oferte tentante pentru Mexic, Republica Dominicana, Bali, Mauritius, Maldive.

Consultanții în turism ai agenției Discover Turism au o experiență de peste un deceniu de muncit cu visele și dorințele turiștilor. Experiența consultanților, pasiunea pe care aceștia o dăruiesc zi de zi în meseria lor și contractele competitive vă oferă posibilitatea de a descoperi întreaga lume la un tarif corect și în condiții ideale și fără griji sau stres. Vă așteptăm să vă convingeți de faptul că noi, la Discover Turism, avem o singura dorință: să vă facem călătoriile cât mai placute! *-aradon.ro

Extra reducere 50 euro/cameră

Pana la 31.01.2020 Discover Turism vă oferă pe lângă tarifele deja reduse Early Booking și o reducere suplimentară de 50 euro/camera pentru orice sejur achiziționat pentru:

– 𝐓𝐮𝐧𝐢𝐬𝐢𝐚 cu plecare din Arad/ Timișoara

– 𝐄𝐠𝐢𝐩𝐭 cu plecare din Timișoara/ Oradea/ Cluj Napoca/ Budapesta

– 𝐀𝐧𝐭𝐚𝐥𝐲𝐚 cu plecare din Arad/ Timișoara/ Cluj Napoca/ București

– 𝐂𝐫𝐞𝐭𝐚 cu plecare din Timișoara/ Cluj Napoca

– Rodos cu plecare din Timisoara

– Skiathos cu plecare din Timisoara

– Puglia cu plecare din Timisoara

– Costa Brava cu plecare din Timisoara

– Costa Blanca cu plecare din Timisoara

– 𝐂𝐫𝐨𝐚𝐳𝐢𝐞𝐫𝐞

– 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐃𝐨𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚𝐧𝐚̆

– 𝐌𝐞𝐱𝐢𝐜

– 𝐂𝐮𝐛𝐚

– Maldive

Mai multe detalii: Discover Turism, Str. Closca nr.2, 0257 259593, office@discover-turism.ro

https://www.facebook.com/discoverturismarad/

P.S. Ba mai mult, fetele vesele de la Discover Turism vă dau întâlnire la Târgul de Turism *Sejururi de vis – ediția nr.3*. Acolo o să vă aștepte cu o mulțime de informații și garantat cu cea mai bună ofertă.

Vă așteaptă în număr cât mai mare în pavilionul B din incinta Expo Arad.

Programul târgului este următorul:
📌Vineri, 31 ianuarie: 13:00 – 20:00
📌Sâmbătă, 1 februarie: 10:00 – 20:00
📌Duminică, 2 februarie: 10:00 – 18:00

Să fie într-un ceas bun!

Antalya 2019, final chapter

Octombrie în Antalya

FanTrip by Terra Vista Oradea

Vreau să recunosc încă de la început că am fost foarte sceptic în privința plecării în Antalya la mijloc de octombrie. Bănuiam că o să fie mai cald ca în România, dar la 37 de grade nu m-am așteptat.

Am vorbit cu prietenii mei din Antalya și mi-au spus că 37 de grade în octombrie nu au în fiecare an. Totuși, în jur de 30-32 de grade sunt temperaturi obișnuite, deci, e de mers în Antalya și pe sfârșit de sezon.

Antalya în octombrie

De ce să mergi în Antalya în octombrie? Păi cum de ce?

  1. Prețurile sunt nu bune, ci foarte bune. Prețul unui sejur la un resort foarte bun, în regim UAL, poate ajunge și la jumătate. Da, da, așa e.
  2. Liniștea e la ea acasă. Dacă la resorturile „adult only” e mereu liniște, la celelalte în timpul vacanței de vară e cam gălăgie și poate pe unii iar deranja. Eu nu am nicio problemă cu asta, dar unii preferă un pic de liniște. Așadar, mergeți în octombrie, puțină lume vină cu pruncii în octombrie în Antalya, deci LINIȘTE.
  3. Traficul pe autostrada de la aeroport e foarte aerisit. Poți ajunge extrem de repede la locul unde ești cazat, astfel câștigi aproape o zi de vacanță.
  4. Dacă mergi pentru shopping, bazarurile te așteaptă cu prețuri mult mai bune ca în plin sezon. Turcii sunt foarte buni comercianți și știu că sezonul e pe sfârșit și clienții sunt tot mai puțini.
  5. Pentru că resorturile sunt mai aerisite, cu mai puțini turiști, serviciile din hotel sunt FABULOASE. La bar nu aștepți aproape de loc, în restaurant găsești loc la masă lângă piscină și servești cina într-o ambianță de vis. Poți sta la plajă unde vrei tu, poți lua parte la toate activitățile de pe plajă fără programare, credeți-mă, chiar aveți ce face toată ziua.
  6. Și nu în ultimul rând, pentru câțiva dolari strecurați în pașaport, vă puteți alege cu o cameră de nabab. Cu view spectaculos, la un etaj superior, cu un minibar aprovizionat și de două ori pe zi, vă veți simți pur și simplu răsfățați.

Să nu credeți că cele enumerate mai sus se petrec doar la sfârșit de sezon, nu, doamne ferește, turcii sunt specialiști în turism. Ziceam doar că aceste mici detalii sunt mult mai vizibile pe final de sezon.

Unde am stat în acest FanTrip?

Ca să nu fac doar o simplă înșiruire a celor 5 resorturi în care am fost cazat, m-am gândit să fac un tot al lor. E mai util pentru toată lumea, mai ales dacă te gândești deja să îți rezervi vacanța de anul viitor. Apropo, colegii mei de la TerraVista au lansat deja primele oferte pentru Antalya 2020 și nu numai.

Locul I – Cornelia Diamond Golf Resort&Spa

Locul II – Selectum Luxury Resort

Locul III – Calista Luxury Resort

Locul IV – Susesi Luxury Resort

Locul V – Granada Luxury Okurcalar

Vedeți și voi din imaginile de mai sus, resorturile sunt fabuloase, cârcotelile mele sunt așa de copil râzgâiat care are prea multe bomboane, toate foarte bune.

Topul l-am alcătuit în urma preferințelor mele. Dacă la Cornelia mi-a plăcut absolut totul, la Selectum am găsit că decorul din camere e prea obositor, prea chicios, plin de rosu deranjant. Da știu pare că fac figuri, așa se întâmplă când trebuie să faci un clasament al unor resorturi de lux de hig class.

Calista e frumos dar parcă deja îi lipsește o renovare, așa pe alocuri. Susesi, a doua mea casă, așa cum îmi place să spun, are nevoie de un suflu nou sau poate tocmai că am fost prea des nu mă mai impresionează. Iar Granada e cel mai slab din cele 5 amintite mai sus, prin prisma faptului că în vacanța mea din luna mai, am fost la fratele ei mai mare și mai nou(am fost primii turiști cazați), Granada Luxury Beach. Deh, resort nou.

Cam atât despre Antalya în luna octombrie, sper să vă fie utile informațiile și ce să zic, să fie într-un ceas bun și anul viitor să ne vedem pe plajă în Antalya să bem un MOJITO împreună.