Vizită în HD și Fabricat în HD 2016
La sfârșitul acestei săptămâni ne adunăm pentru un nou eveniment de promovare a județului Hunedoara. Atât pe plan economic cât și pe plan turistic, Hunedoara, din păcate este deficitară la acest capitol.
Autoritățile locale sunt incapabile să facă asta pentru că cei care trebuie să o facă sunt o gașcă de „nepoți”, iar privatul e de cele mai multe ori reticent. Reticent pentru că nu știe cu ce se „mănâncă” sau reticent pentru că trebuie să scoată niște bani din buzunar.
Mai este o categorie de privat reticent, privatul căruia „i se rupe de promovare”, dar despre asta o să scriu cu altă ocazie.
Revenim la oile noastre.
Programul acestui week-end este:
Joi adunarea, cazam oaspeții și ne împrietenim, nu ne cunoaștem cu mulți, ei fiind pentru prima data aici.
Vineri muncim. Suntem la Hațeg toată ziua. Vizităm Fabrica de lapte ADO, Fermele Ado și Serele de legume ADO.
Sâmbătă suntem turiști. O să vizităm Castelul Corvinilor sau Cetatea Deva sau ambele, vedem cum ne ajută vremea.
Sperăm că o să se simtă bine toată lumea, iar partenerii noștri mulțumiți.
Fabricat în Hunedoara – Vizită în HD este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău, Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu sponsorii și partenerii de anul acesta: Sponsori principali: Carpatcement / Heidelbergcement Romania; Fermele ADO Țara Hațegului
Parteneri: Pizzeria Napoli, Sara Cafe.