Ultimul week-end

ZorileStore.ro te trimite la mare

De ce ultimul week-end?

Din păcate pentru unii, vacanța de vară e pe terminate. Luni dimineață mergem la muncă. Când pentru majoritatea concediul de abia a început, noi spunem PREZENT la serviciu.

Iar pentru că e ultimul week-end de vacanță, trebuie să îl onorăm cu o excursie la munte.

Pregătim rucsacul, fără el suntem „în pom”, încă de astăzi. Am un rucsac fain tare, deși e mic e atât de încăpător, încât pare că intră toată casa în el. Iar mâine la prima oră plecăm către culmile răcoroase ale Retezatului. Facem un pic de mișcare, prea am trândăvit pe marginea piscinei tot concediul.

O să fie, „dumnezeiesc”. Toată lumea se va perpeli la soare, iar noi vom savura o bere rece la umbra unui stejar secular.

zorilstore

Pentru că vreau să cumpăr și pentru soție un rucsac ca al meu, am căutat pe net și am ajuns la ZorileStore.ro. Nu m-am hotărât, încă pe care o să îl cumpăr, dar chiar am văzut câteva foarte faine.

APROPO. Cei de la ZorileStore.ro au o pregătit o campanie foarte interesantă pentru clienți: cumperi orice produs de pe site până pe 21 august și intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători care vor ajunge la mare în Vama Veche, cu încă 7 prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (3 câștigători cu câte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August. Iar cazarea va fi specială, pentru că o să fie la Sandalandala, cel mai cool loc de camping din Vama Veche!

INTERESANT,  Vama Veche, gașcă mare….ehe, tinerețe unde ești?

Hai România

Sunteți niște eroi

Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, care au loc în perioada 7 – 18 septembrie 2016

Avem 11 români care vor participa la Jocurile Paralimpice de la Rio, fiind cel mai mare număr de sportivi paralimpici pe care i-a avut vreodată România la Jocurile Paralimpice.

 

Acești oameni minunași trebuie încurajați, trebuie sprijiniți, trebuie…..ORICE, atât timp cât suntem ALĂTURI DE EI.

HAI ROMÂNIA, VOI SUNTEȚI EROII NOȘTRI

Acest îndemn îl voi striga în gura mare la fiecare apariție a voastră. Sunteți un exemplu pentru noi.

Unul dintre partenerii „Eroilor noștri” este OLYMPUS. Olympus susține pentru a doua oară consecutiv sportivii care vor participa la Jocurile Paralimpice de la Rio și va direcționa către Comitetul Paralimpic 50 de bani pentru fiecare sticlă promoțională de lapte de consum Olympus cumpărată.

HAI ROMÂNIA, VOI SUNTEȚI EROII NOȘTRI