De ce am ajuns HATER?

Declar cu mâna pe inimă, „Sunt Hater”

Ce înseamnă, ce reprezintă cuvântul HATER?

„Hater” e derivat de la verbul to hate= a urî, a simți aversiune față de ceva sau față de cineva.

Bun așa, am stabilit ce inseamnă și de unde vine cuvântul HATER. Acum e timpul să scriu de ce sunt eu hater.

De ce „SUNT HATER”?

Sunt HATER pentru că:(fac așa cu două puncte pentru că am multe al naibi de scris)

  1. Urăsc INCONPETENȚA
  2. Urăsc NEPOTISMUL
  3. Urăsc PROSTIA
  4. Urăsc PARVENIȚII
  5. Urăsc PUPINCURISMUL
  6. Urăsc HABARNIȘTII
  7. Urăsc să fiu întrebat de ce nu tac din gură.
  8. Urăsc să depind de un telefon dat de cineva cuiva pentru a rezolva ceva pentru că altfel nu se rezolvă.
  9. Urăsc să văd cum tot mai des oamenilor liberi li se pune pumnul în gură iar dacă nu tac cineva din familia lor are de suferit.
  10.  Urăsc să fiu mințit.

Astea au fost hăitărelile generale, acum urmează cele LOCALE.

11. Urăsc să trăiesc într-un oraș condus de UN AMATOR, sofer de rabă dar amator.

12. Urăsc să trăiesc într-un oraș MURDAR.

13. Urăsc să ies ziua la plimbare și să mor de cald pentru că UN AMATOR a decis decimarea tuturor copacilor.

14. Urăsc să ies seara la plimbare, da, așa e, mă plimb mult, îmi permite religia, și să mi se cace în cap ciorile care au pus stâpânire pe oraș.

15. Urăsc să calc în căcatul de câine, au reapărut maidanezii.

16. Urăsc să văd cum orașul meu moare.

17. Urăsc să văd cum tineretul orașului meu pleacă în lumea mare pentru că aici NU ARE VIITOR.

18. Urăsc să văd orașul pustiu.

19. Urăsc să văd cum un șofer de basculă se laudă cu NIMICURI.

20. …………etc……..etc…..aici las loc gol pentru a completa voi. Chiar m-aș bucura să o faceți prin mesaje.

Dacă faptul că urăsc toate cele de mai sus mă face să fiu HATER, atunci îmi asum titlul și spun încă odată „SUNT HATER”

De astăzi îmi schimb numele din Bobora I. Călin în Bobora H. Călin.

BO călătorește în Italia(I)

BO călătorește în Italia – DRUMUL

BO în Italia

Prima călătorie a lui BO a fost în Italia, deh, pretențios cățel, începe cu occidentul.

Cu puțin timp în urmă am fost plecați preț de 6zile în Italia, eu am mai fost, BO era la debut.

Astăzi vă povestesc cum a decurs călătoria Hunedoara(România) – Cosenza(Italia)

Primul drum cu autocarul

Ne-am trezit destul de devreme, pentru mine, BO a stat călare e troler toată noaptea, așteptând debutul său de mare călător.

La ora 05,30 am pornit din autogara Hunedoara spre aeroportul Traian Vuia Timișoara cu un autocar destul de ok. Nu am mai mers de vreo 15ani cu autocarul și chiar habar nu avem cum mai arată tipul ăsta de transport în Romania.

Din păcate călătoria Hunedoara-Timișoara durează 4ore, da, 4ore. EXAGERAT DE MULT. Am ajuns deja frânt de oboseală și cu o durere de spate îngrozitoare, scaunele autocarului fiind foarte incomode pentru o călătorie de 4ore fără pauză.

Primul zbor

Pe aeroportul din Timișoara totul a mers strună, e prima dată când nu mă bipăie „ușa aia care te verifică de metale”. Se pare că BO mi-a purtat noroc.

Am decolat spre Italia, iar în o oră și 10 minute deja aterizam pe aeroportul din Bari. Un zbor scurt și plăcut cu cei de la WizzAir. M-am și amuzat un picuț, unul dintre însoțitorii de la bord era la debut. Era primul său zbor, a fost foarte timid și stângaci, dar colegele lui l-au ajutat să treacă cu bine peste tot și omul a răsuflat ușurat la aterizare.

În aeroport la Bari, atât eu cât și BO am fost foarte surprinși de liniștea de acolo. Suspect de liniște dacă e să compar cu hărmălaia de la Timișoara. Posibil să fi fost o oră la care nu aterizau prea multe avioane, chiar ne-am mirat.

NU vreți să vă spun cât de curat era acel aeroport. Țiplă, farmacie, de la terminal, holuri, WC și chiar trotuarele de afară.

Prima călătorie cu trenul

De la aeroport am luat un tren local. Din câte am înțeles, acel tren a fost construit cu puțini ani în urmă din fonduri europene chiar cu scopul de a lega aeroportul de gara centrală. Tren modern de mare viteză, cu Wifi gratuit, unde stațiile erau anunțate și vocal și pe niște ecrane LED uriașe care erau peste tot în vagoane.  Deci se poate, la noi nu, la alții.

 

Am ajuns la gara centrală în vreo 15minute, la coborâre am pus mâna pe troler să îl cobor, nu era necesar, puteam să îl trag după mine, trenul era la nivel cu peronul și la distanță de maxim 3cm.

Peste drum de gară se află autogara, ca să  vezi, nu trebuie să bântui de nebun să îți găsești următorul mijloc de transport. Pentru a prinde legătura spre Cosenza aveam nevoie ca totul să fie fără întârziere. De la avion, la tren și apoi la autocar, marja de timp era de 10 minute între ele. Orice întârzire ne-ar fi dat totul peste cap.

Bineînțeles BO era liniștit, emoția primei sale călătorii l-au amuțit. HAHA

Toate au decurs ca unse și la 20 de minute de la aterizare ne aflam în autocarul de Cosenza. Ne aștepta un drum de peste 250km, kilometri pe care, culmea, i-am făcut în 3 ore. Are rost să compar Hunedoara-Timisoara (163km) cu Bari-Cosenza(250km)?????

O bucată destul de mare a drumului l-am făcut pe coasta de sud a Italiei, splendid, minunat, extraordinar peisaj.

Pe înserate am ajuns la destinație, pot spune că pentru prima dată după mult timp, am picat lat de oboseală. Bine, am speriat 2 beri și abia apoi am plecat la somn.

Bineînțeles că BO nu a rezistat până nu și-a clătit ochii prin împrejurimi. A găsit un portocal și a ținut morțiș să culeagă o portocală mare, cea mai mare.

Atât despre drumul spre Italia, returul a fost aproape identic, cu precizarea că de la Timisoara spre Deva am mers cu o mașină găsită pe Bla bla Car și astfel am făcut doar 2 ore în loc de 4.

Mâine că povestim ce am făcut și ce am vizitat în Italia.

De ce *Bo călătorește*?

Bo călătorește – First chapter

De unde a apărut BO?

Am găsit prin casă o cutie cu tot felul de plușuri și jucărioare de la McDonald și am răsturnat-o în mijlocul casei să văd ce bazaconii am pe acolo. De obicei jucăriorele pe care le primesc la „Mec” le dau copiilor care sunt pe acolo, totuși, dacă ajung cu ele acasă, acea cutie e locul lor. Locul în care sfârșesc până ajung să le donez.

Revin la ziua cu pricina, ziua în care l-am găsit pe BO. Printre jucărioare era și un cățeluș, unul mic, mic. Chiar ieri m-a întrebat o prietenă cât e de mare BO. E cât un pachet de țigări, atât de mic e.

Mi s-a părut foarte haios, așa mic și cu urechile mari, m-a făcut să zâmbesc.  Mi-am zis să îl iau cu mine și să îl ridic la rangul de mascotă personală, mascota călătoriilor mele.

Dacă la început l-am pozat și pus pe FB pentru amuzamentul personal, acum el a devenit nelipsit din pozele mele. Chiar mai mult, foarte mulți prieteni mă întreabă de el. Se pare că stârnește zâmbete și asta mă bucură. Nu uitați să zâmbiți, zilnic dacă se poate.

Așadar, de la apariția sa, BO a făcut câteva călătorii, călătorii despre care am să vă povestesc în curând. Vă las totuși două  poze ca teaser, asta să vedeți cam pe unde a fost deja pișicherul.

Vă mulțumesc că l-ați primit cu brațele deschise, BO vă mulțumește și el și promite să vă arate locurile frumoase pe care le vizitează

De ce nu mai accept să dau consultații GRATUITE?

De ce nu MAI accept să dau consultații gratuite?

1. Fiindca doar sfaturile prietenilor sunt gratuite. Consultatia  este rodul muncii unui specialist.

2. Fiindca nu iti spun „sa faci cum zic eu”, ci te ajut sa iei cea mai buna decizie, in cunostiinta de cauza si argumentat.

3. Fiindca, daca primesti consultatia gratis, nu vei mai pune pret pe ea. Doar „ce e moka, nu e de calitate”.

4. Fiindca am in spate peste 15 ani de experienta profesionala, examene, cursuri si zeci de mii de pagini citite. Si pentru toate astea, eu am platit un pret.

5. Fiindca noaptea trecuta am stat pana la doua sa citesc, in timp ce tu dormeai. Sau duminica am rontait un articol de specialitate timp de cateva ore, in timp ce tu erai la piscina sau la shopping.

6. Fiindca ziua mea are tot 24 de ore, la fel ca si a ta, si nici tie nu iti ajunge timpul.

7. Fiindca tu vei castiga indirect bani de pe urma opiniei mele („scutesti” banii de consultatie si, in plus, bucurandu-te de sanatate, vei putea produce bani). Acelasi drept il am si eu: sa castig bani de pe urma muncii mele.

8. Fiindca nu toate cazurile asemanatoare (cum zici tu) sunt la fel, iar eu, ca sa iti dau cea mai buna opinie, trebuie sa studiez cazul, documentele, particularitatile si, de multe ori, sa ma duc din nou la studiu, ca poate a aparut ceva intre timp, in avantajul tau. D-asta nici nu discut psihologia la o bere sau la piata…

9. Fiindca trebuie sa studiez aproape zilnic ca sa iti pot da un raspuns  argumentat si actual.

10. Fiindca discriminez alti oameni care apreciaza munca mea si ma platesc pentru ea. Stii, ”fraierii” aia care se programeaza si vin la cabinet…

11. Fiindca imi respect profesia si colegii si nu pot profesa pe un tarif de zero lei.

12. Fiindca prefer sa aleg singura sa ajut oameni in nevoie, activitati civice sau voluntariat si sunt implicata suficient in proiectele mele cat sa imi aduca satisfactie. Tu in ce proiecte de caritate crezi sau te implici?

13. Fiindca, de cele mai multe ori, nu am primit nici macar un “multumesc” pentru sfaturile si rodul muncii mele oferite gratis.

14. Fiindca, la randul meu, respect fiecare specialist pe domeniul lui. Nu ma tund singura si nici gratis; nu imi repar singura masina sau centrala, si nici gratis; nu imi pun parchet si gresie singura, si nici gratis.

15. Fiindca, in profesia mea, 1 + 1 nu fac 2 de fiecare data. Pot face +3 sau -5. Depinde, nu exista nici doi oameni la fel, nici doua situatii cu aceeasi evolutie. -sursa: trascu.ro

Nu este un mesaj personal, e insa un mesaj cu care rezonez si in care cred. Si pe care te rog sa il intelegi asa cum a fost el scris.

Este atât de bine scris încât nu mai am ce să adaug, de foarte puține ori se întâmplă asta. RESPECT

Six Car Sales

Always YES

Cine sunt cei de la ***www.sixtsh.ro***?

Strategia SIXT Group Romania pune accentul pe flexibilitate și pe crearea de soluții personalizate pentru clienți. Totodată, prin sistemul „One-Stop Shop”, Grupul poate oferi servicii integrate la cel mai bun raport calitate pret, sub aceeași umbrelă: leasing operațional (www.sixtleasing.ro), mașini în sistem Rent a Car (www.sixt.ro), mașini SH (www.sixtsh.ro), autoturisme noi (dealer autorizat Opel – www.opel-unionmotors.ro) și service auto – unul dintre cele mai mari din România (autorizat Dacia, Renault, Opel și multi-brand – www.union-motors.ro). SIXT SH oferă servicii unice pe piață prin transparența totală, istoria clară și fiabilă a mașinii, pachetul de garanție cel mai cuprinzător (garanție de 2 ani din bară în bară, în limita a 30.000 de Km) și cel mai bun raport calitate preț.

Când achizitionezi o maşină de la SIXT SH stai fără griji, deoarece ştii deja că maşina respectivă nu a avut decât un singur proprietar. Mai mult, ştii şi cine a fost acel proprietar şi ai acces la întreaga istorie a maşinii, toate documentele legate de întreţinerea şi eventualele reparaţii ale noii tale maşini fiind puse la dispoziţia ta.

 De ce i-am ales pe ei?

De ceva vreme mă gândesc să îmi schimb mașina, vreau una mai nouă și mai mică. Juniorul a crescut și nu mai suntem nevoiți să luăm multe chestii cu noi când plecăm în călătorie. Când era micuț căram foarte multe, scaunul de mașină era musai, cărucior, tot felul de genți și gentuțe toate burdușite de *baby stuff*.

Acum, cu o geantă de căciulă suntem numai bine și tot timpul pregătiți de plecare.

Revenind la cei de la *sixtsh*, am găsit la ei pe site obțiune de *schimb* și chiar un calculator de evaluare a propriei mașini.

Adică,

Îți evaluezi mașina, vezi ce bani ai primi pe ea, mai completezi tu ceva, în funcție de cât te ține buzunarul și pufff, ai altă mașină în parcare. Momentan ai de unde alege din peste 200 de mașini aflate pe stoc.

ȘMECHERĂ CHESTIE, NU? Spor.

P.S. Nici nu am terminat de scris acest articol și deja cei de la sixtsh.ro m-au contactat. Foarte repede s-au mișcat. BRAVO.

Bucket list 2018

Vreau să călătoresc mai mult

LA MULȚI ANI 2018

Fiind foarte ocupat la sfârșitul anui trecut și începutul acestui an, nu am apucat să scriu DELOC PE BLOG de foarte mult timp. RUȘINE SĂ ÎMI FIE.

Celor care sunteți lângă mine și nu numai, nu sunt un chitros, vă doresc tot binele din lume, vouă și celor dragi.

BUCKET LIST 2018

Am fost provocat de cei de la Limitless să scriu în câteva cuvinte ce aș reseta/schimba/obține de la mine pentru mine în acest an.

Nu mi-a trebui mult timp de gândire pentru a îndeplin task-ul celor de la Limitless, știu ce vreau în 2018, VREAU SĂ CĂLĂTORESC CÂT MAI MULT, vreau să văd lumea mare, vreau să văd locuri la care am visat de mult, vreau să întâlnesc oameni noi.

SIMPLU, da, dacă vrei cu adevărat, orice VIS SE POATE ÎMPLINI.

P.S. Era să uit să vă spun și două, trei vorbe despre cei de la Limitless. M-am luat cu mine și am uitat.

**Limitless, programul de remodelare corporală cu cea mai mare rată de success, lansează Reset by Limitless, un program în care primești online tot ce îți este necesar pentru a-ți remodela corpul până la cea mai frumoasă și sănătoasă variantă a sa, dar și toate resursele de educație pentru ca la finalul celor trei luni să poți fi propriul nutriționist pentru tine și familia ta. Astfel rețeta câștigătoare a programului de remodelare corporală în care și-au atins cu success obiectivele peste 5000 de români devin accesibile oricui, indiferent de orașul în care locuiește și de măsura pe care o poartă la haine.**

Să auzim de bine și vă promit că am să scriu despre toate locurile pe care le voi vizita anul acesta.

Need Tour în România

Tour operatorul turc Need Tour a intrat pe piața din România

Cine e Need Tour?
Need Tour, tour operator din Turcia, s-a lansat pe piața de turism din România.
 Ce ne oferă Need Tour?
Need Tour oferă pachete exclusiviste și corporate, dar și produse pentru segmentul mid-level. Compania estimează că, în 2018, peste 12.000 de clienți vor ajunge în Turcia prin patru curse charter, ce vor decola săptămânal din București, Cluj, Oradea și Suceava, și peste 3.000 cu pachete individuale.

Compania este specializată în incoming în Antalya, Kusadasi, Bodrum și Marmaris.

Need Tour România oferă pachete și produse de lux, dar și pachete pentru familii, care includ toate asigurările necesare călătoriilor. Din 2018, agenția își propune ca toate pachetele sale să includă o asigurare împotriva insolvenței.

“Alături de o companie internațională de asigurări ne dorim ca, din 2018, toate pachetele pe care le punem la dispoziția partenerilor noștri să poată include o soluție de asigurare de tip INSO, care să protejeze fiecare pachet împotriva insolvenței. Ne propunem și facem toate demersurile care țin de noi pentru a găsi o modalitate de a oferi agenției revânzătoare partenere și clientului final acoperire în caz de insolvență/faliment”, a spus povestește Aytac Acikgoz, co-fondator si Director Departament Dezvoltare, Need Tour România.

Need Tour România a organizat între 15 – 17 decembrie Gala de lansare Need Tour la Poiana Brașov unde au participat peste 300 de parteneri.

Pentru 2018, credem că destinația preferată a Românilor va fi Belek, care oferă condiții excepționale atât pentru segmentul luxury, cât și pentru familii”, spune Mihaela Crăciun, General Manager Need Tour România. *-sursa: forbes.ro

BAFTA MAXIMĂ

Camera mea/Baia mea

Fiecare cu locul lui de relaxare

Urăsc iarna cu toată ființa mea. Poate nu iarna neapărat, dar mizeria de la noi din oraș care parcă e mai mare iarna. Nu știu de ce dar eu așa simt, fapt pentru care prefer să stau mai mult în casă sau oriunde înăuntru.

Relax în cadă

După o zi friguroasă, tot ce aștept mai mult e timpul petrecut în cada cu apă FIERBINTE.

Am văzut zilele trecute pe un site (www.sideraquartz.com)  o chestie super tare. Un material nou, folosit la renovarea băii, CUARȚUL. Din ceea ce am citit pare ȘMECHER TARE. Nu de alta dar parcă aș mai schimba una alta în baie, am baia mare(doar mă laud). Pot face cam ce vreau pe acolo în materie de rebranding. Woww, cum sună, rebranding my bathroom.

Cuarț

**Unul dintre aceste materiale este cuarțul, care poate fi utilizat pentru renovarea bucătăriei sau a băii, la pardoseli sau la blaturi de bucătărie. Cel mai cunoscut lucru despre cuarț este frumusețea lui, însă rezistența ar trebui să fie cel mai întâlnit cuvânt când vorbim despre el. Datorită puterii și flexibilității superioare cuarțul este rezistent la abraziune, zgâriere, ciobire, spargere, temperaturi înalte, îngheț și dezgheț, produse chimice din gospodărie, acizi, solvenți și mucegai.

Este un material cu absorbție și porozitate minimă, este antiderapant și ușor de întreținut. Dar nu este ușor de ales, întrucât paleta de culori nelimitată și gama diversificată de dimensiuni, forme și texturi stârnesc imaginația să creeze zeci de combinații potrivite pentru orice fel de spațiu.

În plus este ușor de transportat și instalat oriunde. Astfel, în casă poate fi folosit ca glafuri pentru ferestre, în placări de podele, pereți și trepte sau ca blat de bucătărie, de masă și pentru chiuvete de baie. Datorită calității superioare, certificate ISO, cuarțul este indicat și în magazine, centre comerciale, aeroporturi, stații și muzee.**

Încă nu m-am hotărât, dar la primăvară am să țin cont de cele scrise mai sus, cine știe ce îmi trece prin cap și aceste informații m-ar ajuta.

Hmmm, chiar îmi era dor de scris, cine știe poate îmi revine cheful de scris, nu de alta dar acum de sărbători sunt cam ocupat.

Viața fără regrete?

Clipa de neatenție

Am fost provocat de cei de la Dacris să vă povestesc ce moment din viața aș schimba dacă aș putea, dacă aș avea puterea să rescriu un moment anume din trecut.

dacris

Totuși, cine e DACRIS?

Aproape sigur au ajuns și la tine la birou, direct din depozitele Dacris, unul dintre cei mai mari furnizori de papetărie din România, diferite produse ale lor.

Compania are peste 24 de ani de experiență în domeniu. Poate că nu îi știi fix după nume, dar sigur le cunoști produsele. Pilot Frixion, de exemplu, rollerul minune care scrie, șterge și rescrie este importat exclusiv în România de către Dacris.

Anul acesta pixul Frixion împlinește 10 ani, ocazie cu care cei de la Dacris au făcut un video inspirațional pe care te invit să-l urmărești aici:

Ce aș schimba?

De la o vreme de foarte multe ori am stat și m-am întrebat „de ce am revenit în Hunedoara după anii petrecuți în Timișoara”?

Sincer, pentru că „NICĂIERI NU-I CA ACASĂ”.

Regretele vin de la faptul că am ajuns să fiu foarte dezamăgit de TOT ce se întâmplă în acest oraș. De la oamenii care s-au schimbat în rău până la nulitățile care au ajuns să decidă viitorul acestui oraș.

Locuitorii sunt tot mai reci, mai urâcioși, mai răi, iar conducători sunt tot mai „inutili”, asta ca să nu folosesc cuvinte mai grele, mai colorate, cuvinte pe care le merită din plin.

Așadar, aș schimba acel gând care m-a făcut să revin ACASĂ. Pentru asta am să mă bat cu toți cei care m-au făcut să regret aceea decizie.

Antalya by Prestige Tours(3)

Infotrip 2017 – Antalya(3)

Cum ne-am petrecut timpul liber în Antalya?

Ziua 1

După un zbor de 2 ore și încă vreo 45 de minute cu autocarul, ne-am pogorât la Dosinia, un hotel nou finalizat anul acesta.

Bineînțeles că am făcut un duș rapid și am pornit să bântuim împrejurimile. Am descoperit restaurantul, piscinele, amfiteatrul, plaja și marea.

Pentru că se lăsase seara am făcut o scurta plimbare pe plajă iar mai apoi ne-am îndreptat care amfiteatru. O scena mare, niște sute de scaune, cam o sută de spectatori și un concurs de MISS în plină desfășurare.

Așa pe scurt, am râs cu lacrimi de prezentator, avea omul niște glume fenomenale, am fost răpit de o rusoaică și suit pe scenă să……să ceva că nu am făcut nimic dar spectatorii aplaudau iar ai mei colegi erau pe spate.

Mai o bere, mai un șpriț pe nesimțite s-a terminat prima zi.

Ziua 2

Am pornit să escaladăm vârful Tahtali, telecabină, două mii și ceva de metri, Bobora mahmur….plm, a dracu dacă îmi mai aduc aminte ceva.

presstige

După vreo 2 ore în care Brighi și Anca1 au pozat indecent pentru toată suflarea aflată pe acolo(ceva bungi, cordelină….ceva) am coborât să luăm prânzul pe apă. Da frate, pe apă, un restaurant la care mesele erau niște pontoane pe cursul unui râu. Super tare ideea și locația.

presstige2017

Mai o bere, mai o salată, plus un super păstrăv și gata prânzul. Între timp io am revenit printre muritori, frigul de pe munte m-a trezit, parcă dormisem vreo 48 de ore.

Ziua 3

Rafting tata. De foarte mult timp mi-am dorit să mă duc pe Jiu să fac rafting, nu am ajuns. E uite că făcui rafting la turcaleți.

Doamne sau mai bine zis, Allah tata, a fost ceva WOWWWWW.

Am ajuns acolo după o oră de mers pe coclauri, turci acum construiau un drum expres doar pentru rafting.

Am fost împărțiți în două grupe, EXTREM și LOW pentru pensionari. Logic, Bobora dementul a ales EXTREM.

Am avut un căpitan de barcă DEMENT, în sensul bun al cuvântului. Pentru că am ales extrem ne dus dilău pe unde era apa mai agitată și mai învolburată. Totul era calculat, știa omul totul despre râu, de la adâncime la puterea apei în orice loc.

A fost ceva de neuitat, 4 ore de tras la vâsla, de adrenalină și de distracție la maxim.

E, ziua nu era gata. După rafting gazdele ne-au oferit o partidă de alergătură pe coclauri. 7 ATV-uri ne așteptau pentru a explora dealurile Antalyei.

Și dai și luptă, 2 ore de sport extrem și adrenalină pe niște râpe și niște văi de îți tăiau răsuflarea.

O zi cu adevărat plină. Super distacție, super aventură.

Bineînțeles, la hotel am realizat că eram murdari din cap până în picioare și rupți de oboseală. Asta nu a fost o problemă, nu ne-am dat bătuți până nu am ras niște mojito sau niște șprițuri pentru a încheia o zi MINUNATĂ.

Ziua 4

Deși credeam că ziua 3 a fost Best of the Best, se pare că m-am înșelat. Prestige Tours ne pregătise o altă mega surpriză.

O zi întreagă la Land of Legends…..cel mai tare aquapark din Estul Europei.

Topoganele, caruselele, delfinariul, zoo, acvariul pinguinilor…..și câte și mai câte, toate erau acolo pentru a ne încânta.

După 6 ore de dat pe topogane și alte tiribombe, nu cred că am reușit să văd/străbat jumătate de aquaparc. Bestial, merită toți banii, nu de alta dar ca peste tot ”ducru blătește”.

Ziua 5

Fetele au insistat să meargă la bazar, ce să ne tot foim, shoppingul e boală grea. Asta e, ele cu shoppinguitul, noi cu mojito și șprițul.

Nu mi-am mișcat curul/oasele din piscina de lângă beach-bar doar pentru a merge la baie. Trebuia să fac loc valurilor de mojito care curgeau în neștire.

Seara am purces la o petrecere privata la Calista, cel mai select resort vizitat de noi. Printre oaspeți, acum vreo 2 ani s-a numărat și Obama. Da, da, ăla negru de respira aer la Casa Albă. Chestii socoteli, ce să faci, n-ai ce să faci.

Ne-au primit oamenii aia ca pe șeici, 6 cadăne așa la 1.80m cu cracii până în gât ne-au condus la mesele rezervate, nu cumva să ne rătăcim. La fiecare masă aveam un picolo care ne servea la un pocnet de deget. Ce mai, trai pe vătrai.

Cum s-a lăsat seara au apărut două fătuțe cu un cărucior plin de șaluri, șaluri pe care le-au oferit fetelor noastre pentru a le proteja de frig.

Care frig? Eram foarte bine, dar oamenii au făcut pe dracu în patru pentru a ne simți ca în rai. Jos pălăria Calista.

Ziua 6

Deja aerul de România se simțea, ne pregăteam de plecare, depresia incepea să se instaleze…..și atunci am făcut o românească.

Toată ziua am stat pe plajă/șezlong/piscină fiecare cam pe unde a vrut să își înece amarul reîntoarcerii în țară și am tras o beție cruntă. Pe la 5 dimineață, la 3 ore de plecare, oamenii de la Jacaranda se pregăteau de o nouă zi iar noi închinam ultimele shooturi de tequila în cinstea prietenilor de la Prestige Tours.

Bineînțeles, toată aventura noastră în Antalya nu se putea încheia fără o seară de gală la Nirvana. Ponton privat, mâncare tradițională, gazde de prim-rang(managerul general ne-a fost gazdă), vin de marcă, atmosferă de neuitat. Pe scurt, OAMENI FAINI, așa cum îmi place mie să spun.

Le mulțumesc încă odată și încă odată de zece ori dacă e nevoie. Ne-au ajutat să învățăm cum se face turism, ne-au ajutat să legăm prieteni pe viață.

Să dea Dumnezeu să fim sănătoși iar anul viitor să repetăm această experiență UNICĂ.

Mulțumim Aytac, mulțumi Hasan și mega-mulțumim Silvia, datorită vouă am petrecut o săptămână de neuitat și sper ca cât mai mulți români să ajungă în Antalya cu voi și să se simtă la fel de bine ca noi.

Recomand cu căldura Prestige Tours, o companie perfectă pentru o vacanță de neuitat.