Suni la salvare, vine chelnerul
Ieri oprisem la culoarea roșie la semafor și ca din senin lângă mine apare o ambulanță pe banda din dreapta. Zic din senin pentru că nu avea pornite nici luminile nici girofarul. Pur și simplu nu am văzut-o doar în momentul când a fost lângă mine. Nu-i bai, poate nu era o urgență și nu se grăbea.
Mă uit mai atent în dreapta, pentru a lăsa ambulanța să treacă înaintea mea și ce văd?
Șoferul fuma la volan, da fuma la volanul AMBULANȚEI.
Se observă geamul un pic lăsat pentru a ieși fumul, asta pentru cei care vor sări că era țigară electronică.
Poate recunoaște cineva mașina și îl trage un pic de mânecă pe șofer.
**Legea antifumat a intrat în vigoare la jumătatea lunii martie. Fumatul este interzis cu desăvârşire în maşini de transport public şi în cele ale instituţiilor.**
Oare ambulanța nu e „mașină de transport public”?
Oare chiar atâta nesimțire să fie pe unii șoferi de ambulanță încât să li se rupă pur și simplu că locul lor de muncă înseamnă SĂNĂTATE?
Cum dracu să suni la salvare și să apară una din care iasă vălătuci de fum de țigară? Mai lipsește ca șoferul să își deschidă și o badoacă de bere puturoasă și meniul e complet.
Parcă văd deja o campanie la TV:
„Suni la noi și ești ca la birt, doar noi își oferim două servicii la preț de unul, AMBULANȚA BAR”.
Vă doresc tuturor multă sănătate și să nu aveți nevoie de Ambulanța/Loc de fumat niciodată.