Bursa de Valori Bucuresti
Cu ceva ani în urmă, jobul de atunci îmi permitea să stau foarte mult timp pe net. Jucam majoritatea jocurilor la moda, citeam presa, de toate ce se putea face în mediul online.
La un moment dat am ajuns la o stare de plictis și am căutat ceva care să mă incite, să mă țină în priză altfel conectat decât banala navigare pe net. Și am găsit, BvB.
Pentru că nu aveam bani să investesc și pentru că era o lume pe care nu o știam, am căutat și găsit un site care făcea același lucru ca și BvB dar cu bani fictivi. Am fost foarte încântat pentru că este o bună metoda de a învăța cu ce „se mănâncă” BURSA.
Totul era real, numele firmelor, acțiunile, prețurile, absolut totul era ca la BURSĂ. După o perioadă de timp mi-am găsit și colegi de joc, da, era un joc, banii fiind fictivi. Toată ziua vorbeam de acțiuni de prețuri de posibile scenarii, de influența politicului pe BURSĂ, de mișcările sociale care pot duce la schimbări, era acel ALTCEVA pe care îl căutam.
S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.,BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. și BANCA TRANSILVANIA S.A. erau cele trei firme la care aveam mai mereu acțiuni. Probabil în momentul în care voi dispune de suficiente lichidități, tot acestea trei vor fi preferatele mele.
Bursa de Valori București te premiază dacă investești.
Intră în Concurs, investește, obține cel mai bun randament și poți câștiga o mașina și zeci de alte premii. Din 21 Septembrie începe cel mai provocator concurs din România. Între 15 septembrie și 16 decembrie te poți înregistra în concurs, cu un cont deschis la unul dintre Brokerii Parteneri autorizați să tranzacționeze la Bursa de Valori București.
Detalii despre campanie găsești aici.