Vești bune din Antalya

Hotelierii din Antalya sunt pregătiți, sezonul turistic începe în curând

Vești bune

Recent am primit vești bune dinspre Antalya, sezonul turistic se deschide chiar mai curând decât se preconiza. Sursele mele spun că undeva în jurul datei de 15 iunie, marile resorturi se vor deschide pentru turiștii străini.

Nu pentru toți în același timp, dar foarte multe țări vor putea trimite turiști, iar aceștia nu vor mai fi carantinați.

Astăzi am să vă pun la curent cu noile măsuri luate de hotelieri.

antalya harbor

Cum se pregătesc ei pentru turiști?

În zona RECEPȚIEI

  • La sosirea în hotel pasagerilor li se va lua temperatura;
  • Dezinfectantul, măștile și manuși vor fi disponibile în zona recepției;
  • Toate procedurile de check-in/ check-out se vor face cu pastrarea distanței între persoane de 1.5m, spațiile de distanțare vor fi marcate;
  • Cardurile de acces în camere vor fi dezinfectate ;
  • Bagajele vor fi dezinfectate la intrarea în hotel și livrate în cameră.

În CAMERĂ:

  • cazarea noilor turiști se va face doar la 12 ore după ce toate procedurile de dezinfectare și curățenie se termină (cel mai probabil camerele vor rămâne neocupate între serii timp de 24 de ore);
  • curățenia în camere se face meticulos folosind substanțe dezinfectante, personalul de curățenie va purta măști și mănuși pe care le va schimba la fiecare cameră în parte;
  • produsele din mini-bar se vor livra la cerere după ce au fost dezinfectate;
  • în camere nu vor mai exista broșuri și materiale de promovare;

rixos

În zonele FOOD & BEVERAGE ( restaurante, baruri):

  • toate produsele utilizate sunt dezinfectate în depozitul hotelului cu sistem ULV
  • dozatoare cu dezinfectanți sunt amplasate la toate intrările în restaurante și baruri
  • tot personalul utilizează mănuși și măști;
  • bufetul va exista dar personalul hotelului va servi clienți cu produsele dorite;
  • după fiecare utilizare mesele, scaunele și toate echipamentele vor fi dezinfectate;
  • mesele se vor amplasa conform regulii de distanțare sociala la 1.5 m una de alta;
  • Tacâmurile vor fi împachetate în ambalaje de hârtie pentru o depozitare igienică.
rixos

În zona de PLAJĂ/PISCINE:

  • sezlogurile au fost rearanjate la o distanță de 1.5m unele de altele;
  • igienizarea piscinelor se va faca în continuare conform normelor internaționale în vigoare;
  • toate sezlongurile, umbrelele și baldachinele sunt dezinfectate după fiecare folosire;
  • prospoapele de plaja vor fi oferite în ambalaje sigilate;
  • calitatea apei din piscine se verifică constant;
Informațiile despre pregătirile hotelierilor le-am primit de la buna mea prietenă Brigitta.
Ea este mereu pe fază și păstrează în permaneță contactul cu toți jucătorii din domeniu.
Stațiuni preferate

Am fost de multe ori în Antalya, cel mai mult mi-a plăcut în Belek și Side. Vi le recomand și vom, și nu doar pentru resorturile impunătoare ci și pentru ce puteți face/vedea în afara lor.

Belek în apropierea căruia se află ruinele orașelor antice Perge și Selge și impresionantul amfiteatru Aspendos. De asemenea, în apropiere se află și parcul național Koprulu Kanyon un paradis al păsărilor care găzduiește peste 100 se specii de păsări printre care și simbolul Belek-ului, bufnita Tyto Alba.

Side, când vorbim de Side, vorbim despre una din cele mai vechi localităţi de pe litoralul turcesc. Întemeiată în secolul al VII-lea Î.Ch. de către coloniştii greci, dezvoltată datorită pirateriei şi a comerţului cu sclavi în secolul al V-lea Î.Hr. a început să-şi bată primele monezi. Abundenţa de bogăţii arheologice se datorează perioadei de maximă dezvoltare între secolele al II-lea Î.Hh. si al II-lea d. Hh. Atfel, găsim aici un teatru antic cu o capacitate de până la 20.000 de spectatori, zidurile oraşului, agora, termele romane antice, ruinele templului zeiţei Fortuna, templul lui Apollo. Unicitatea staţiunii provine şi din faptul că se află pe o mică peninsulă cu lungimea de 800 de metri şi lăţimea de 300 de metri, în anume locuri, pe strada care duce spre vechiul port pescăresc putem vedeam marea pe ambele părţi ale străzii.

SĂ AUZIM DE BINE ȘI VACANȚE CÂT MAI PLĂCUTE. 

Un comentariu la „Vești bune din Antalya”

Comentariile sunt închise.