Vizita in HD: Datorita investitiei doamnei Carmen Harau, Hunedoara are RMN

Nu vreau sa ma apuc acum sa descriu in ce mod se desfasoara activitatea la H Medical Clinic, pentru ca nu sunt calificat in domeniu, dar pot sa spun: ”daca as fi avut ochii inchisi si la deschiderea lor eram in interiorul clinicii as fi putut jura ca ma aflu intr-o clinica din strainatate’‘.
Ce vreau mai mult sa spun, e o poveste trista din viata mea dar cu final fericit, slava cerului.
Tatal meu, cu ceva ani buni in urma, a suferit o semipareza faciala, cu suspect de accident vascular-cerebral, AVC. Din cauza lipsei unui RMN, ca cel de acum de la H Medical Clinic, am fost nevoit sa il duc la Petrosani, la acea vreme era singurul oras dotat cu un astfel de aparat din tot judetul Hunedoara.
Va imaginati ca nu am fost programati decat dupa cateva saptamani bune, fapt care ar fi putut cauza moartea tatalui meu. Intr-un final am ajuns la Petrosani, holul clinicii de acolo era supraaglomerat de pacienti care isi asteptau randul la o investigatie salvatoare.
Am stat cam 4 ore acolo datorita faptului ca la un moment dat unul din calculatoarele RMN-ului sa blocat. Nu e deloc distractiv, daca pot zice asa, sa stai pe bancile unui spital sa astepti o analiza, un test de sanatate, mai ales in situatia noastra, nefiind localnici sa putem pleca acasa si sa revenim dupa cateva ore.
Dupa investigatie am primit un CD cu tot cea ce a insemna RMN-ul, CD a trebuit dus la un specilist pentru a fi citit si pus un diagnostic. Alte drumuri. 🙁
Din fericire, multumita doamnei Carmen Harau, cei care au nevoie, nu vor mai fi pe drumuri si vor primi un diagnostic chiar la ei acasa, urgent si de specialtate.
In continuare am pus niste poze cu cea a fost inainte de investitie si ce e acum.


Tin sa precizez ca investitia imensa, este amortizata in 6-8 ani, timp in care tehnica medicala progreseaza si atunci vor fi necesare noi investitii pentru a tine RMN-ul la standarde ridicate.
Multi si-ar fi tras niste masini, niste vile ceva sa placa la toata lumea.
Tocmai de aceea inchei cu un ”JOS PALARIA si RESPECTCarmen Harau, Catrina Lup Harau, Robert Lup.

Articole similare si cu mult mai multe date tehnice va sunt oferite de:  Cristi si Denisa.

3 comentarii la „Vizita in HD: Datorita investitiei doamnei Carmen Harau, Hunedoara are RMN”

  1. da, este o investitie in viitor si in sprijinul comunitatii , fapt pentru care chiar trebuie feliucitata Carmen Harau

  2. Cu permisiunea gazdei, fac o mică precizare: la H MEDICAL CLINIC, după cum a precizat doamna doctor Carmen Lup-Hărău, după efectuarea unei investigaţii de tip RMN, pacientul primeşte atât rezultatul pe suport optic (CD) cât şi un diagnostic pus de medicul specialist în imagistică. De fapt, asta este starea de normalitate: investigaţie – rezultat – diagnostic!

  3. In urma postarii dvs, tin sa fac cateva precizari. De la Centrul de Diagnostic Imagistic Euromedic Petrosani, se obtine intotdeauna, fara exceptie, si diagnosticul pus de medicul specialist in imagistica, alaturi de CD si filmele aferente investigatiilor. In plus, in lista de asteptare intocmita, perioada maxima de asteptare pana la efectuarea investigatiei nu a depasit doua saptamani. Urgentele sunt programate in maximum 24 de ore. La inceputul acestei luni, in decurs de doua saptamani, RMN-ul a fost upgradat, performantele acestuia fiind net superioare, putand furniza servicii medicale de top. In cazul in care ati pierdut interpretarea investigatiei tatalui dvs. si pentru orice alte nelamuriri, va stam la dispozitie la nr. de telefon 0254 549401. Ma numesc Daniela Codreanu si sunt managerul acestui centru.

Comentariile sunt închise.