Portugalia, Campionă Europeană la Fotbal ediția 2016
Campionatul European de Fotbal, Franța 2016 a luat sfârșit. Portugalia a câștigat trofeul.
După o finală jucată contra echipei gazde, Franța, Portugalia a reușit să se impună printr-un gol norocos în a doua repriză de prelungiri, un șut din afara careului, un șut care l-a surprins pe portarul Franței. De altfel, cei mai buni jucători din Marea Finală, au fost cei doi portari. Au apărat impecabil.
Meritat sau nu?
După părerea mea, NU. Pe lângă faptul că a câștigat trofeu cu 6 EGALURI și o singură VICTORIE, jocul lor nu m-a impresionat cu nimic.
Folosind cea mai de căcat expresie fotbalistică „Mingea e rotundă, oricine putea câștiga”. Per ansamblu, din punct de vedere al spectacolului fotbalistic, acest campionat european, a fost SLAB spre MEDIOCRU. Noroc cu cele două revelații, ISLANDA și Țara Galilor, care au adus un pic de ALTCEVA. Prezența lor în fazele superioare a trezit un pic de emulație microbistului, în rest, meciuri fără goluri, meciuri terminate la egalitate din non-combat, nu din mare luptă.
Un campionat anost, un campionat fără pic de zvâc.
Iar despre naționala României ce aș putea zice? Am fost și noi acolo și cam atât, jucători blazați, antrenor depășit, rezultat scontat.