BoCălătorește #prinHD la Lacul Cinciș

Lacul Cinciș, stațiune de interes local

#PrinHD2024, Lacul Cinciș – Hunedoara, România

În weekendul care urmează dăm startul evenimentelor #prinHD2024.  Unde putea fi mai nimerit să continuăm acest proiect de promovare a județului Hunedoara, dacă nu ACASĂ LA MINE. 

De ce acasă la mine? Acolo am copilărit, acolo am învățat să înot, acolo am învățat să pescuiesc, și….., acolo la Discoteca Laguna(pentru cunoscători) am sărutat prima fată.(asta așa ca breaking news).

lacul cincis

Lacul Cinciș, stațiune de interes local

Zilele trecute administrația locala a comunei Teliucu Inferior, a obținut pentru zona Lacului Cinciș și împrejurimi, statulul de „stațiune de interes local”. Acest lucru, bun pentru întreaga comunitate, poate fi un început pentru promovarea zonei și nu numai. Se deschid o mulțime de oportunități pentru întreaga comunitate. De la omul de rând la investitorii din zonă, toată lumea are de câștigat dacă se continuă pe acest trend de promovare.

Lacul Cincis este un lac de acumulare artificial situat în județul Hunedoara, în apropierea localității Cincis-Cerna. Acesta a fost creat în anii ’70 prin amenajarea râului Cerna cu scopul de a produce energie electrică. Lacul are o suprafață de aproximativ 88 de hectare și o adâncime maximă de aproximativ 18 metri.

Datorită frumuseții sale naturale și a facilităților oferite, Lacul Cincis este o destinație populară pentru turiști, atât din țară, cât și din străinătate. Pe malurile lacului se găsesc plaje amenajate, zone de campare, terenuri de sport și alte facilități recreative. De asemenea, zona este potrivită pentru activități precum pescuitul, drumețiile sau plimbările cu barca.

În apropiere de Lacul Cincis se găsesc și alte obiective turistice interesante, cum ar fi Mănăstirea Prislop, Castelul Corvinilor, Cetatea Devei și multe altele.

Astfel, Lacul Cincis este o destinație ideală pentru cei care doresc să se relaxeze în mijlocul naturii și să se bucure de diferite activități recreative.

Așadar, Bo, eu și o gașcă de bloggeri veseli, o să vizităm locurile mele natale și împrejurimile lacului Cinciș.

Să fie într-un ceas bun

#PrinHD este un eveniment organizat de Călin Bobora și Vila Poarta Soarelui. Ne sunt alături prietenii noștri de la cramele Chateau Cristi, cu minunatele lor vinuri, cei de la Restaurant/Pensiune *La Vilă* și Restautant/Pizzerie *Napoli* cu ale lor bucate alese. Partener al acestei acțiuni de promovare, autoritățile locale ale comunei Teliucu Inferior prin comitetul de acțiune al Stațiunii de Interes Local *Cinciș-Cerna*

BO sărbătorește 1 Decembrie în Țara Hațegului

BO schiază de 1 decembrie la Râușor – Retezat

Salutare lume bună!

BO și subsemnatul suntem încântați să vă aducem în atenție un eveniment de excepție dedicat promovării stațiunii turistice Râușor și frumuseților zonei Hategului! Fiind un eveniment de promovare turistică, o să fie sub egida #prinHD, ca toate celelalte evenimente de acest gen.

Acest eveniment de 3 zile este posibil cu sprijinul generos al partenerului nostru principal, Pensiunea Clif Alpin Râușor.

Prin HD 2023
Ziua 1: Socializare și Prezentare

În prima zi, o să ne întâlnim și să  o socializăm cu 10 blogeri pasionați de turism din întreaga țară. Ne vom bucura de momente de conexiune și ne vom cunoaște cu unii dintre cei mai influenți creatori de conținut din domeniul turismului.

Ca bonus, vom ajunge la mine la țară(Teliucu Inferior) ca să incingem și noi Hora Unirii, așa cum îi șade bine oricărui românaș cu ocazia Zilei Naționale.

Seara, gazdele noastre ne vor povesti un pic din istoria stațiunii Râușor. De unde au plecat, unde au ajuns și ce urmează în viitorul apropiat.

Ziua 2: Descoperirea Istoriei în Țara Hațegului

A doua zi va fi dedicată explorării unice a obiectivelor istorice din Țara Hațegului. Vom vizita Cetatea Sarmisegetusa Ulpia Traiana, Cetatea Mălăiești și vom admira frumusețea Bisericii din Densuș. O experiență încărcată de istorie și cultură.

Ziua 3: Stațiunea Râușor și minunățiile ei

Ziua a treia va fi rezervată în exclusivitate stațiunii turistice Râușor și a activităților aferente unei zile de iarnă de neuitat. Am uitat să vă spun, la Râușor este zapadă încă de acum o săptămână.

Ba mai mult, zilele următoare, gazdele noastre, cei de la Pensiunea Cliff Alpin, vor inaugura o nouă pârtie de schi. O premieră pentru tot lanțul muntos Retezat.

Mulțumiri Speciale Sponsorului Principal: Pensiunea Cliff Alpin Râușor

Nu am fi putut realiza acest eveniment fără sprijinul generos al Pensiunii Cliff Alpin Râușor. Cu facilități de cazare deosebite și un peisaj deosebit, această pensiune aduce o contribuție esențială la reușita evenimentului nostru. Le mulțumim pentru implicare și susținere!

The End

#PrinHD este un eveniment organizat de Călin Bobora și are ca sponsor principal pensiunea Clif Aplin Râușor. Ne sunt alături prietenii noștri dintotdeauna T&O Prodcom, cei de la cramele Chateau Cristi, cu minunatele lor vinuri, cei de la Botique Kastel Hunedoara și nu în ultimul rând Mobyl Taxi.

MULȚUMIM PENTRU SUSȚINERE ȘI APRECIERE!

Când e acasă BoCălătorește cu TAXI

BoCălătorește cu Mobyl Taxi – Hunedoara

Pentru că a venit sezonul de iarnă, iar călătoriile lui BO s-au mai împuținat, deh, nu ne prea place frigul, acesta o arde așa mai mult pe național, mai pe loco să zicem.

Fiind un ultra-mega comod din născare, când e acasă, Bo Călătorește cu taxi, nu orice firmă, ci doar cu cea mai bună din județul Hunedoara, MOBYL-TAXI.

De ce Mobyl Taxi?

Pentru că pe plan local este compania numărul unul, tocmai ce a fost premiată, din nou, la **Gala Excelenței în Afaceri 2023**.

mobyl taxi hunedoara

Transportul urban modern a evoluat semnificativ, iar companiile de taxi au răspuns la această schimbare prin implementarea unor tehnologii avansate pentru a oferi clienților servicii mai rapide și mai eficiente. Un exemplu elocvent în acest sens este firma de taxi Mobyl-Taxi, care și-a consolidat poziția pe piață prin angajarea unor șoferi de încredere, investiții constante într-o flotă de mașini noi și dezvoltarea unei aplicații online inovatoare.

Șoferi Profesioniști

Unul dintre pilonii de bază ai succesului firmei îl reprezintă șoferii săi profesioniști. Firma acordă o atenție deosebită selecției și formării șoferilor, asigurându-se că aceștia sunt nu doar experimentați în conducere, dar și politicoși și orientați către client. Cu un accent deosebit pe siguranță și experiența pasagerilor, șoferii firmei Mobyl-Taxi devin ambasadori mobili ai unui serviciu de înaltă calitate.

Flotă de Mașini Noi

Firma de taxi Mobyl se remarcă prin investiția constantă într-o flotă de mașini noi și bine întreținute. Mașinile sunt dotate cu tehnologie de ultimă generație pentru a asigura confortul pasagerilor și pentru a contribui la protecția mediului. Astfel, clienții beneficiază de călătorii sigure și plăcute în vehicule moderne și ecologice.

Aplicație Online Inovatoare: Client Mobyl Taxi

Un alt aspect care evidențiază firma Mobyl-Taxi în peisajul serviciilor de taxi este introducerea unei aplicații online intuitive și eficiente. Această aplicație permite clienților să comande un taxi în câteva secunde, să urmărească traseul mașinii în timp real și să plătească cu ușurință prin intermediul platformei. Cu ajutorul aplicației *Client Mobyl Taxi*, firma aduce o notă de modernitate și flexibilitate în procesul de comandare a unui taxi.

mobyl taxi

BoRecomandă Mobyl-Taxi

Firma de taxi Mobyl demonstrează că inovația și atenția la detalii sunt cheile succesului în industria transportului urban. Prin angajarea șoferilor buni, gestionarea unei flote de mașini noi și introducerea unei aplicații online eficiente. Cei de la Mobyl Taxi se situează în fruntea industriei, oferind clienților săi o experiență de călătorie de neuitat.

Mă mut la țară

Hornbach, magazin de materiale de construcții

De ce vreau să mă mut la țară?

În primul rând, la țară am fost crescut. De mic copil, locul meu preferat era la bunica la țară. Deși locuiam la oraș, în weekend eram mai mereu la țară. Am avut și noroc, la țară însemna pentru mine, la vreo 7 kilometri de orașul în care locuiam.

la tara

În al doilea rând, la un moment dat tot în copilarie, ai mei s-au mutat la țară. În sat la bunica mea. De fapt, în sat cu bunicile, ambele locuiau în același sat.

Fiind deja obișnuit cu locul, nu am avut nevoie de timp pentru a mă acomoda, eram de mult timp un fel de UN ȚĂRAN. 🙂

De aici și dragostea mea către zona rurală. Chiar dacă nu ajung foarte des în zona în care am copilărit, viața la țară mă bucură mereu.

În perioada pandemiei, când am fost obligați să stăm în casă, mi-am promis că voi face tot ce îmi stă în putere pentru a-mi găsi fie o casă, fie o bucățică de pământ la țară. Bugetul nu mi-a permis prima variantă, destul de mari prețurile la case. Am reușit și am cumpărat o bucățică de pământ(900mp mai mult decât suficient), tot într-o localitate apropiată de orașul în care locuiesc. Nu mă apuc eu de agricultură ca să îmi trebuiască mai mult teren.

Ce am să fac prima dată?

Nu, nu ați ghicit, nu am să fac niciun metru de gard, până nu am să plantez vreo 20 de pomi fructiferi. Pe lângă faptul că e perioada propice pentru plantarea pomilor, eu mi-am dorit de mic, să îmi fac o livăduță în care cei mai mulți pomi să fie CIREȘI.

Se pare că de mic am știut că, cireașa o să fie VALUTĂ FORTE. :))

Abia pe locul doi este gardul, dar cum gardurile nu sunt pentru hoți, voi face un gard ca la fermele americane. Între doi stâlpi verticali voi pune două scânduri pe orizontală și aia e. Și tot așa pe tot perimetrul meu. Frumos, deja îl văd.

Pentru că încă nu am banii pentru a ridica o casă, m-am gândit să amplasez pe terenul meu o căsuță de grădină. Parcă așa îi zice. Nu mare și nu de locuit. Una micuță în care să pot depozita, știu și eu, grătarul, o masă, câteva sezlonguri și bineînțeles, 3,4 scule de grădinărit.

casuta hornbach

Căsuta mea de grădină

Fiind în vacanță săptămâna trecută, am avut destul timp liber(pe plajă cu un mojito lângă mine) să caut o căsuță pentru terenul meu.

Am găsit la Hornbach – magazin de materiale de construcții, un magazin care are un site super bine structurat și ușor de folosit. Iar ca fapt divers, mereu mi-au plăcut clipurile lor publicitare, haioase tare. 🙂

În doi timpi și trei mișcari, am găsit căsuța mea.  Mi-a rămas gândul la Căsuța de grădină „Bertilo Timmo4 Plus”.

Mică, cochetă și destul de ieftinuță.

”Se vinde ca fiind o mică magazie pentru echipamente de dimensiuni practice din pin nordic. Ușor de montat datorită elementelor complet prefabricate pentru acoperiș, pardoseală și pereți. Ușă din lemn încleiat de înaltă calitate și încuietoare cilindrică.”

După ce am aceste trei chestii gata(livada, gardul și căsuța), pot să spun că am locul meu LA ȚARĂ, de abia aștept.

Ce ziceți de planul meu? Bun, rău? Aștept sugestii, sfaturi, înjurături, orice, atât timp cât sunt constructive. Vă invit pe toți la mine la țară, probabil de prin primăvară, numai bine îmi înflorește mini-livada. Ozonul, verdeața și sezlongurile le pun eu la bătaie, restul, mici, bere și altele din acest registru, țin doar de voi. Vremuri grele moncher.

Sper să vă amuze și pe voi acest clip a celor de la Hornbach, funny rău.

 

Săptămâna Europeană a Mobilității

România reciclează

Săptămâna Europeană a Mobilității va fi sărbătorită la nivel național printr-o campanie inedită desfășurată în 65 de orașe din țară – România Schimbă PET-ul cu biletul.

Vineri, 16 septembrie 2022, locuitorii din 65 de orașe din toate județele țării vor putea călători cu mijloacelele de transport în comun în schimbul a 5 deșeuri. Inițiativa aparține Asociației Act for Tomorrow și Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul programului național Vinerea Verde.

Pet-ul cu biletul

Obiective

Inițiatorii acestei campanii, care a cunoscut un real succes în cele 9 orașe în care a fost realizată în ultimii 2 ani, au decis să facă un pas înainte către un viitor sustenabil și au decis extinderea acesteia la nivel național în 65 de orașe cu transport în comun, din toate județele țării.

Campania are ca obiective încurajarea folosirii transportului public și promovarea colectării separate a deșeurilor, care vor fi ulterior transformate în noi resurse. Totodată, campania are și un obiectiv social, acela de a accesibiliza transportul public. Practic, cetățenii vor veni cu 5 PET-uri/doze/sticle la unul dintre magazinele Kaufland și vor primi în schimb un bilet cu două călătorii pentru mijloacele de transport în comun.

Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și să le introducă în automatele de colectare din parcările și din interiorul magazinelor  Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia vor primi biletul de autobuz pentru două călătorii de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare.

Campania se desfășoară pe 16 septembrie, în intervalul 09:00-17:00, în 134 de magazine Kaufland România.

Hai cu noi!
♻ Dacă îți dorești să particip la campanie, poți lua la tine 5 PET-uri sau doze de aluminiu pe care să le introduci în aparatele de colectare Tomra, puse la dispoziție de Kaufland Romania, în parcările magazinelor Kaufland din orașul tău, iar voluntarii noștri te vor recompensa cu un biletul de autobuz cu două călătorii/valabil 24 de ore.
📰Pentru a ne asigura că toată lumea știe regulile jocului, îți reamintim aspectele organizatorice ale campaniei:
♻️ Campania se va desfășura în intervalul orar 09.00-17.00
5 deșeuri (PET, sticlă sau doze) = un bilet cu două călătorii
♻️Ce deșeuri poți introduce în aparatele Tomra?
– PET-uri – de la 0.5 litri până la 2.5 litri – de la orice produs, orice culoare, orice formă;
– Doze de aluminiu de la băuturi – 0.25 – 0.5 litri;
– Sticle de sticlă – 0.25 – 0.5 litri.
♻️O persoană va beneficia de două călătorii o singură dată, indiferent câte deșeuri colectează;
♻️Cupoanele de la aparat se păstrează pentru primirea biletelor, iar în baza lor există o reducere de 10% la anumite produse.
♻️Fiecare persoană care va aduce deșeuri va fi înregistrată – astfel încât să poată fi înregistrate biletele: Nume, Prenume, Email/Telefon
Orașe participante
📍Aici lista orașelor în care se va desfășura campania: Alba Iulia; Arad; Pitești; Curtea de Argeș; Câmpulung; Bacău; Oradea; Bistrița; Botoșani; Brașov; Făgăraș; Brăila; București; Buzău; Reșița; Caransebeș Călărași; Cluj-Napoca; Turda; Dej; Constanța; Mangalia; Năvodari; Sfântu Gheorghe; Târgoviște; Craiova; Galați; Tecuci; Giurgiu; Târgu Jiu; Miercurea Ciuc; Odorheiu Secuiesc; Deva; Hunedoara; Petroșani; Slobozia; Iași; Pașcani; Bragadiru; Buftea; Voluntari; Baia Mare; Drobeta Turnu Severin; Târgu Mureș; Sighișoara; Reghin; Târnăveni; Piatra Neamț; Roman; Slatina; Ploiești; Câmpina; Satu Mare; Zalău; Sibiu; Mediaș; Suceava; Alexandria; Lugoj; Timișoara; Tulcea; Vaslui; Huși; Râmnicu Vâlcea; Focșani.
Lista locațiilor de desfășurare pentru fiecare oraș poate fi găsită aici: https://tinyurl.com/LocatiiSchimbaPetulCuBiletul
Kaufland face campania posibilă

Extinderea campaniei este posibilă deoarece, începând cu 1 septembrie 2021, toate magazinele Kaufland din țară dispun de infrastructuri de reciclare de tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), compania devenind astfel primul retailer din România, care oferă o rețea de automate de reciclare la nivel național. În plus, în cadrul campaniei „Să reciclezi e mai ușor decât crezi”, toți consumatorii care vor adopta un comportament ecologic  primesc cupoane de 10% reducere, la fiecare 5 ambalaje colectate, pentru o anumită categorie de produse ce se actualizează lunar cu sprijinul furnizorilor. În perioada 14-20 septembrie 2022 se va oferi 10% reducere pentru toată categoria de sucuri necarbonatate.

Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi materiale.

Primăriile din orașele participante au fost invitate să se alăture ca parteneri în campanie și să susțină implementarea acesteia în orașele lor.

Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma (Italia), Istanbul (Turcia), Beijing (China), Surabaya (Indonezia). De exemplu, în Istanbul, în primul an al campaniei au fost colectate 4,1 milioane de PET-uri, echivalentul a 75.000 kg de plastic.

Europa reciclează

Mai mult decât atât, în ultimul an numeroase state din Europa au început să ia măsuri în vederea accesibilizării transportului public, acestea având atât obiective sociale, cât și de mediu. De exemplu, proiectul pilot al biletelor de 9 euro pentru transport public implementat de Germania pentru 3 luni a fost un succes, 52 milioane de persoane achiziționând biletul. Potrivit unui sondaj VDV, 15% din utilizatorii abonamentului au declarat că fără preţul special nu ar fi călătorit aşa cum au făcut-o. De asemenea, la nivelul impactului asupra mediului programul a generat o reducere de 1,8 milioane de tone a emisiilor de CO2, iar poluarea aerului a scăzut cu 7%. Urmând exemplul Germaniei, din 1 septembrie Spania a lansat un program de gratuitate pentru trenurile locale și regionale.

Act for Tomorrow

act for tomorow

„Extinderea la nivel national reprezintă unul dintre obiectivele pe care le-am avut încă de la lansarea campaniei Schimbă PET-ul cu biletul. Ne bucurăm că, alături de Kaufland România și Ministerul Mediului, vom reuși să replicăm această campanie într-o mișcare națională. Credem cu tărie că România trebuie să țină pasul cu noile direcții europene, potrvit cărora încurajarea folosirii transportului public reprezintă una dintre cele mai importante soluții pentru problema poluării aerului în marile orașe cauzată de transportrul auto. De asemenea, vom susține primăriile care doresc să o transforme într-o inițiativă permanentă pentru orașele lor” – a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.

Kaufland spune „prezent”

hunedoara

„Ne bucurăm că putem pune la dispoziția acestei campanii strategice, dezvoltată alături de partenerii noștri de la Asociația Act for Tomorrow, infrastructura de colectare a deșeurilor disponibilă în toate magazinele Kaufland din țară. De asemenea, suntem fericiți că am reușit să creștem campania  Schimbă PET-ul cu biletul de la o inițiativă locală la una națională și să oferim astfel locuitorilor din 65 orașe din țară, pe lângă infrastructura de colectare și bilete de autobuz gratuite și să încurajăm utilizarea mijloacelor de transport în comun. Astfel reușim să transformăm în realitate viziunea noastră Mai puțin plastic – Circuite închise, asumată prin strategia REset Plastic a Grupului Schwarz” – a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Locul 1 la Romanian PR Awards

Campania Schimbă PET-ul cu biletul s-a bucurat în ultimii 2 ani de un real succes în rândul locuitorilor din Constanța, Craiova, Iași, Timișoara, Buzău, Galați, Sibiu, Oradea și Baia Mare, peste 6.700 de persoane participând la campanie. Aceștia s-au mobilizat exemplar și au colectat peste 3.300 kg deșeuri, oferind un răspuns pozitiv și contribuind la dezvoltarea unor orașe mai curate, prin implicare și responsabilitate. În 2021, Campania Schimbă PET-ul cu biletul a câștigat locul I, la categoria mediu, în cadrul Romanian PR Awards, cea mai importantă competiție de PR din România.

Dinosaur World Transylvania

Dinosaur World Transylvania te invită la MAREA DESCHIDERE din 28 August 2021 începând cu ora 09:00. Destinația ideală pentru a petrece un timp de libertate și distracție în contact cu natura, la poalele munților Retezat.

O nouă investiție în județul Hunedoara, Dinosaur World Transylvania

 

Un investitor american a avut o idee trăznită, nu e nouă, dar la noi în zonă e o premieră. El s-a gândit să investească într-un parc tematic, și anume, una din teme preferate de la Hollywood, lumea dinozaurilor. 

A cumpărat teren în Țara Hațegului, loc strategic ales, acolo dinosauri au un loc aparte în istoria zonei și s-a apucat de treabă. Inițial a demarat proiectul în jurul dinozaurilor(machete și ouă de dinozauri) să zic așa, ca mai apoi să tot adauge diferite activități, pentru a face locul cât mai atractiv. A adus bizoni, a adus măgăruși, a adus cerbi lopătari, a construit un Aventura Parc pentru copii.

A amenajat o zonă de relaxare, un loc perfect pentru cei care doresc să se conecteze cu natura, într-o pădurice pitorească și răcoroasă.

”Parcul Dinosaur World Transylvania este destinația ideală pentru a petrece un timp de libertate și distracție în contact cu natura, la poalele munților Retezat.
 
 
Parcul nostru de distracție și aventură se află în sudul județului Hunedoara, în vecinătate cu orașul Hațeg. Un loc minunat pentru familii cu copii, întâlniri cu prietenii sau pentru o ieșire în cuplu.
 
Intră în lumea Dinozaurilor, într-un loc cât mai aproape de origini, împânzit de ouă și oase care abia așteaptă să fie explorate de către cei mici.
 
De la grandiozitatea bizonilor la drăgălășia măgarilor, parcul nostru oferă o diversitate frumoasă și armonioasă între aventură și relax.
 
În incinta parcului dispunem de un food truck și un bar cu o gamă largă de produse locale, proaspete și gustoase, preparate după rețete tradiționale.
Te așteptăm cu drag, într-un loc de poveste, în mijlocul naturii unde te poți bucura de activități și cadre panoramice de neuitat!”
 
 

Ce ziceți? Cum sună până acum?

28 August, marea deschidere

 

grand opening

Pentru că la orice deschidere e mai mult decât musai, gazdele au pregătit și un eveniment grandios plus o mulțime de surprize.

Dinosaur World Transylvania te invită la MAREA DESCHIDERE din 28 August 2021 începând cu ora 09:00. Destinația ideală pentru a petrece un timp de libertate și distracție în contact cu natura, la poalele munților Retezat.
 
Te vei bucura de un peisaj extraordinar, DINOZAURI grandioși, o fermă de animale cu BIZONI americani, măgari, cerbi lopătari și delicatese din produse locale, proaspete și gustoase, preparate după rețete tradiționale.
 
Te așteaptă o zi de neuitat cu activități pentru toate categoriile de vârstă.
 
Spectacole live:
– Diana Selagea și formația

– Magicianul Lorenzo-Cristian

– Bibi și Antonio Pican
– Pepe and band

– DJ
 
Prezentatori:
Minodora MAGICĂ și Magicianul Lorenzo-Cristian
Activități în timpul zilei:
– Jocuri și concursuri interactive pentru copii și familii
– Ateliere de pictură pe față
– Pictură pe ipsos
– Tombolă cu super premii
– Slacklining
– Plimbări cu bicicleta
– Călărit Dinozauri și Tauri
– Vizită la stâna de oi
Preț bilet de intrare:
Copii sub 3 ani au acces GRATUIT
Copii 3-15 ani – 20 lei
Adult – 25 lei
Biletele se achită la intrare în parc sau online https://bit.ly/3fCJqnG
Locație:
Sibișel (Râu de Mori), Hunedoara
https://goo.gl/maps/uY7xq6cv96ii92K18
Marea surpriză

balon

Știu, dacă tocmai v-am dezvăluit-o, nu mai e o surpriză. Totuși, ar fi păcat să ratați o plimbare cu balonul, doar pentru că gazdele au vrut să fie surpriză. De altfel, într-un final, și ei au hotărât să vă dezvăluie asta. Oricum, e ceva inedit să poți vedea de sus acest ținut de poveste *DINOSAUR WORLD TRANSYLVANIA*

Deci, așadar și prin urmare, vorba poetului, nu aveți nicio scuză să nu ne vedem acolo pe data de 28 august 2021, începând cu ora 09.00. 

P.S. Primii 50 de vizitatori au intrarea GRATUITĂ. 

Ziua Apicultorului 2021

21-22 August 2021, un nou festival în Pădurenime

mierea

 

Habar nu aveam că la mine aici, la aruncătură de băț, se găsește o comunitate de ”albinari” să zic așa. De apicultori.

În comuna hunedoreană Peștișu-Mic, se regăsește o importantă comunitate de apicultori. Apicultori din tată-n fiu, peștișenii au în sfârșit parte de o sărbătoare a lor. Actuala administrație locală avea în plan încă de anul trecut o sărbătoare a lor, a apicultorilor locali, dar, după cum știm cu toții, blestemata asta de pandemie a dat peste cap viața tuturor. Cu atât mai mult viața micilor comunități din Ținutul Pădurenilor.

pestisu mic

Pentru cine nu știe, comuna Peștisu-Mic are câteva sate care fac parte din Ținutul Pădurenilor, lucru care îi face pe localnici să se mândrească cu asta.

Pestișu Mic este o comună în județul Hunedoara, formată din satele Almașu Mic,  Ciulpăz,  Cutin,  Dumbrava,  Josani,  Mănerău,  Nandru, Pestișu Mic (reședința) și Valea Nandrului. E situată în apropierea celor mai mari municipii hunedorene, Hunedoara respectiv Deva.

Ziua Apicultorului 2021

Revenind la albinele noastre :)), administrația locală Peștișu-Mic, împreună cu reprezentanta Asociației Culturală „Hunedoara Ecologică”, Roxana Costici, organizează prima ediție a Zilelor Apicultorului. Un festival care se vrea să fie de durată, un festival care să intre în rândul sărbătorilor pădurenești cu tradiție.

De ce tocmai în acest weekend? Mai ales că în luna august, cam în toate weekendurile se întâmplă câte ceva. Pentru că în data de 19 August se serbează Ziua Națională a Apicultorului. De aici si dorința administrației locale de a face din acest festival, un festival de tradiție care să aibă loc în jurul datei de 19 august.

Pe lângă bine cunoscutele terase cu d-ale gurii, să zic așa, organizatorii au contactat o mulțime de producători locali. Organizatorii ne promit că de la ei din bătătură vor lipsi comercianții de „prostii”. Știți voi ce vor să zică. 😉

ziua apicultorului

Producători și meșteșugari

Pe lângă apicultorii care vor veni cu ale lor produse dumnezeești, vor participa și mulți alți producători localnici. Ei ne vor delecta cu diverse produse tradiționale de la diferite dulcețuri, la brânză, țuică, fructe de pădure, legume bio și multe altele. Auchh, era să uit de FABULOASELE PLĂCINTE PĂDURENEȘTI.

Pe lângă producătorii de mai sus, o să ne putem bucura și de prezența unor mici meșteșugari. Fiind vorba de un festival al apicultorilor, organizatorii au contactat și un mic producător de obiecte „hand-made„ din ceară.

Copiii se vor bucura de două ateliere, unul de olărit și unul de tâmplarie.

Artiști de renume poposesc la Valea Roatei

Așa cum îi șade bine oricărei nedei, festival, petrecere din pădurime, artiști care întrețin atmosfera, trebuie să fi de marcă. Și musai „capul de afiș”să fie un bănățan de fală. De data aceasta, invitata specială e nimeni alta decât DIANA SELAGEA. Pe lângă ea, pe scena festivalului vor urca și alți artiști consacrați, Mariana Deac, Mariana Suciu, Viorica Brândușan-Lupo, Ciprian Roman, Vali Tănase, Lorena Pascu și mulți,mulți alții. Toți vor face tot posibilul să vă încânte și să vă facă să vă simțiți bine în acest ținut de basm, Ținutul Pădurenilor.

Ce ar mai fi de precizat, seara de sâmbătă se încheie cu un mare foc de tabără și un program de muzică pentru toate gusturile alături de al nostru prieten DJ Quia.

Strict părerea mea, dacă recitesc cele de mai sus, se anunță un weekend tare interesant aici la noi, la o aruncătură de băț de Hunedoara și Deva.

Deci, fără deci, ne vedem în weekend la Valea Roatei, sat Nandru, comuna Peștișu Mic, să ne simțim bine, să schimbăm o vorbă și să mâncăm o felie de pită bună ursă cu miere din belșug .

Ce facem în acest weekend?

La plăcinte, înainte, la festivalul plăcintelor pădurenești

Mâine, așa mai pe înserat, începe a doua ediție a Festivalului Plăcintelor Pădurenești. Doar a doua, pentru că, deși ediția inaugurală a fost în 2019, în anul 2020, oamenii frumoși de acolo au trebuit să spună PAS. Mama ei de pandemie.

Să revenim, la ediția de anul acesta, o ediție care se anunță a fi FABULOSĂ.

cerbal

Unde, când, cum și cine?

Locul de desfășurare a „ostilităților”, comuna Cerbăl – sat Poiana Răchițele, în inima ținutului pădurenilor.

Mâine pe înserate, mai exact la ora 19.00 fix, se dă startul acestei frumoase sărbători, o sărbătoare care se vrea a fi de cel puțin 100 de ori mai reușită ca cea din 2019. Atunci au fost ceva problemuțe, lucru de altfel normal la o ediție aniversară.

Startul nedeii îl dă Georgiana Vița, o bine cunoscută bănățancă, cântăreață de muzică populară, acompaniată de minunatul ansamblu Timișiul.

Orice petrecere câmpenească din pădurenime, care se respectă are musai un grandios foc de tabără, așa, pe la ora 23.00.

La cumpăna dintre zile, la ora 00.00, gazdele încep pregătirea tocăniței vânătorești. Așa pe surse, e vorba de câteva ceaune bune cu tocană de mistreț. Deci gazdele au de muncă, cam până la răsăritul soarelui,  musafirii petrec în continuare. Muzica și voia bună îi vor încuraja pe musafiri să danseze iar pe bucătari să învârtă în ceaune mai foc.

tinutul pădurenilor

Ziua 2

Cea de-a doua zi începe la ora 10.00 cu slujba de la Biserica din satul Poiana Răchițele. De altfel, la pădureni, așa începe ziua de duminică pe tot parcursul anului.

La ora 12.00 gazdele au pregătit niște concursuri și demonstrații mai altfel.  Legatul snopilor de grău, concurs de coasă și un joc inedit din copilărie, Jocul de Piu. Jocul de Piu, un fel de baseball pădurenesc.

La ora 13.30 începe o frumoasă paradă a costumelor populare din zona ținutului pădurenesc. În jur de ora 14.00 o să avem parte de un concurs inedit, Mâncăii de plăcinte. Normal că de plăcinte, doar e festivalul plăcintelor.

Începând cu ora 14.30, pe scena amenajată la locul ostilităților, vor performa o mulțime de artiști populari cunoscuți.

Cam despre asta este vorba la Festivalul Plăcintelor Pădurenești, bineînțeles că voi merge cu mare drag. Bineînțeles, atmosfera o să fie de poveste, peisajele sunt superbe, iar pădurenii sunt OAMENI TARE FAINI.

P.S. Pentru cei care nu au mai fost sau au fost la ediția din 2019, DRUMUL ESTE COMPLET ASFALTAT.

DISTRACȚIE FRUMOASĂ

Vaccinarea prin metoda Drive-Thru

Vaccinarea, soluția anti-covid

Vaccinarea Drive-Thru, un pas inainte
În Deva se va deschide primul centru de vaccinare de tip
„Drive thru”(vaccinare direct din mașină).
vaccin
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a susținut ieri o conferință de presă alături de Sebastian Mezei, directorul Direcției de Sănătate Publică Hunedoara. Pe parcursul căreia au fost prezentate informații referitoare la deschiderea în Deva, sâmbătă 24 aprilie, a centrului de vaccinare de tip „Drive thru” – vaccinare direct din mașină.
Pentru vaccinarea la centrul care își va desfășura activitatea zilnic între orele 10.00 și 19.00, în parcarea Centrului Comercial „Deva Shopping City”, nu este nevoie de programare.
vaccin covid
Persoanele pot veni doar cu mijloacele de transport, fie personale–autoturisme cu capacitate maximă de patru plus unu persoane–sau mijloace de transport în comun gen taxi sau alte tipuri similare de transport.
În zona de triaj este nevoie să prezinte un document de identitate și este recomandat să se prezinte cu chestionarul de triaj și cu cel de consimțământ completate.
Acestea pot fi descărcate accesând site-ul DSP, la următoarele link-uri:
Parteneri: DSP, Primăria Deva, Crucea Roșie, STS și Inspectoratele de Jandarmi, Poliție și Situații de Urgență.
Dacă persoanele nu se prezintă cu documentele completate, acestea se primesc de la organizatori, se completează sub supravegherea medicului, se evaluează criteriile medicale, se efectuează vaccinarea fără ca persoana să coboare din autoturism apoi se face înscrierea în Registrul electronic naţional al vaccinărilor”.
Tipul de vaccin folosit este „Pfizer BionTech”, organizatorii fiind pregătiți pentru vaccinarea a peste 500 persoane zilnic.
Prefectul Călin Petru Marian recomandă persoanelor care doresc să se vaccineze, să se prezinte în număr cât mai mare la acest centru și mulțumește instituțiilor implicate în această acțiune: DSP, Primăria Deva, Crucea Roșie, STS și Inspectoratele de Jandarmi, Poliție și Situații de Urgență.
Părerea mea
Astfel de centre sunt mai mult decât bine venite. Trăim în epoca vitezei, totul îl facem pe fugă și nu mai avem timp pentru nimic altceva din afara rutinei zilnice.
Având în vedere că vaccinarea în sine durează maxim 20 de minute, cu tot cu timpul post vaccin, aceste centre drive-thru pot fi soluția pentru accelerarea procesului de vaccinare. Doar prin vaccinare scăpăm de mizeria asta de pandemie și putem reveni la normalitate.
Ca să nu fie întrebări, răspunsul este DA, oculta mondială mi-a mai băgat niște ”zecii de mii de coco”, pentru a scrie, din nou, PRO VACCINARE. :))

Pfizer vs Astra Zeneca

Covidat imunizat, vaccinat super-imunizat

După cum poate știti, am fost infectat cu mizeria asta de Covid-19, am fost chiar destul de grav. Cu pneumonie, cu stat la pat zile întregi fără să știu de mine, cu sechele postCovid, adică un fel de Covid all inclusive (că tot îmi place mie la turci la all inclusive). Mai și glumim ce naiba, că de restul suntem sătui.

După perioada de carantină/vindecare, am luat legătura cu cei de la Centrul de Transfuzie Sanguina Hunedoara pentru a dona plasmă. Plasma atât de necesară celor bolnavi de Covid 19 cu forme severe.

Am fost deja de două ori și voi reveni ori de câte ori voi fi solicitat de cei de acolo. În urma acestor donări am aflat numărul  anticorpilor anti-covid din organismul meu. Se pare că tot răul a fost spre bine, forma mea medie spre severă a făcut ca organismul meu să genereze o armată măricică de anticorpi. Totuși, numărul anticorpilor a scăzut de la o donare la alta, nu mult dar destul cât să mă pună pe ganduri vis-a-vis de vaccin.

Aș mai fi putut aștepta vreo 6 luni până la vaccinare, dar datorită faptului că după vindecare, am avut câteva luni în care încă nu eram la 100% din potențial, am hotărât că e bine să mă vaccinez. Cu cât mai repede cu atât mai bine.

Zis și făcut, programat, vaccinat, liniștit.

Așa a fost să fie, PFIZER.

vaccin pfizer

Duminica trecută, fain frumos, m-am trezit la ora 07.00 pentru a-mi onora programarea la vaccin de la ora 08.00. Că no, românul trebuie să meargă cu jumătate de ora mai devreme. Nu am ajuns chiar cu o jumătate de oră înainte, dar la un 07.40 eram la ușa centrului de vaccinare. Mare greșeală, nu aveți niciun motiv să mergeți așa devreme.

Cei de acolo respectă cu strictețe programările și dacă mergeți chiar și cu 10 miunte înainte, e prea devreme. La ora 08.00 ne-au poftit înăuntru, 8 eram programați, toți 8 am intrat. Am completat un formular în genul celor pe care le completezi mai nou, la intrarea în orice spital/policlinică.

La 08.10 eram deja vaccinat, am așteptat cele 15 minute post-vaccin pentru a se verifica dacă ai vreo reacție adversa sau ceva, și apoi am plecat spre casă. Groso-modo, toată operațiunea a durat fix 25 de minute.

De ce titlul, Pfizer vs Astra Zeneca?

vaccin zeneca

Pentru că joi s-a vaccinat și soția mea, ea a avut bafta, să zis așa(glumesc), să fie programată la Călan, la centru de vaccinare exclusiv Astra-Zeneca.

Ea a fost programată seara de la ora 19.00, dar procedurile și durata operațiunii de vaccinare a fost identică cu cea prezentată de mine mai sus. La ora 19.25 am plecat deja către casă.

Ca să revin la titlul, am vrut inițial să scriu ce reacții adverse am avut unul vs celălalt. Era complet inutil, am avut aceleași reacții, chiar dacă am fost vaccinați cu seruri diferite.

Reacții severe
  1. După vreo 12-14 ore, am resimțit o durere în brațul vaccinat, cât să zic, cam 3 zile. Dar fără vreo jena în a folosi mâna sau durerea să fi fost mare.

2. După 24 de ore, atât eu cât și soția am avut niște frisoane. De ce niște? Păi ne-a fost un pic frig, am luat un paracetamol și după 2 ore au dispărut și nici nu au mai apărut.

3. Am dormit buștean 2 zile, adică dimineața am dormit cu o oră, două în plus, parcă am avut o stare de somnolență care nu ne-a lăsat să ne dăm jos din pat mai repede. De reacția asta adversă nu sunt sigur, știm cu toții ce ploi au fost la noi săptămâna trecută, iar ploaia te îndeamnă la somn. Fapt pentru care nu sunt sigur că acea stare de somnolență o pot pune 100% la reacții adverse.

4. În prima zi mi-a fost foame toată ziua. :)))))))

5. Gata, nu mai există reacția numărul 5, asta a fost așa în gen Haznaua 3 cu titlul ”Breaking News, 5 reacții adverse severe post vaccin”, altfel ar fi fost doar 4. Asta a vrut să fie o glumă pentru cei care încă mai stau pe gânduri sau încă mai pun botul la hahalerele ANTIVAX.

Sfatul meu, ca om trecut prin boală și vaccinat, VACCINAȚI-VĂ.

V-am lăsat și un filmuleț super bine făcut pentru a înțelege totul despre vaccin.

Atenție, dacă ești antivax, nu îți pierde timpul cu filmulețul, oricum nu vei înțelege, aia e, atâta poți. 🙂

P.S. În caz că sunt unii interesați câți bani mi-a dat Câțu, Arafat and CO și oculta mondială, pentru acest articol, este suficient să mă urmăriți în viitorul apropiat cât de des plec în vacanțe, ce casă îmi iau sau ce mașina voi conduce. Vă spun de pe acuma, o să vă pice plombele și veți dori și voi să vă dau pontul de unde să primiți și voi „purcoiul de bani”. Mergeți la sigur. #amglumit :))))


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/calinbob/public_html/wp-includes/functions.php on line 5427

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/calinbob/public_html/wp-content/plugins/really-simple-ssl/class-mixed-content-fixer.php on line 107