Am zburat cu balonul în Cappadocia

O aventură, 4 stări de spirit
Deși au trecut deja vreo 3 săptămâni de atunci, nu voi uita NICIODATĂ momentul zborului cu balonul în frumoasa Cappadocie. Atât de bine îmi amintesc TOTUL, de parcă a fost ieri. Ce sentiment, ce stare, ce adrenalină, ce senzație… ceva deosebit.
Mulțumesc celor de la Destine Holidays pentru că, prin ajutorul lor, am reușit să-mi împlinesc acest vis.
broker de vacanta
1. Nerăbdarea
Ziua a început foaaaarte devreme. La ora 04.30 eram în holul hotelului, așteptând cu nerăbdare vești de la autoritatea turcă, să ne anunțe dacă avem sau nu condiții de zbor.
Totul acolo este reglementat, nu zboară nimeni după bunul lui plac, fără acordul celor de la autoritatea de zbor. E vorba de un business de multe milioane de euro anual și de sute de mii de turiști, veniți din toate colțurile lumii în mod expres pentru a zbura cu balonul. Unde mai pui că un balon complet echipat costă câteva zeci sau poate chiar sute de mii de euro, așa că nimeni nu-și permite vreo greșeală.
Minutele se scurgeau cu greu, somnul puțin își făcea simțită prezența, iar eu eram mai agitat ca un copil care-și aștepta cadoul în seara de Crăciun. Hihihi. Frumos sentiment.
Când am fost anunțați că totul e OK și că vom zbura, am explodat de bucurie. Parcă am câștigat la LOTO. Fix cu o lună înainte, mă aflam tot în Cappadocia, sperând la zbor, însă din păcate nu am avut noroc de vreme bună. Ce dezamăgire m-a încercat atunci!
Însă acum am depășit ghinionul și am plecat cu zâmbetul până la urechi spre locul de decolare.
cappadocia
2. Emoția
De la hotel până la locul de unde urma să decolăm, am fost transportați cu un microbuz. Când am ajuns, am văzut zeci de baloane, care mai de care mai mari, mai colorate, mai frumoase… am început să tremur de emoție. Spun zeci, pentru că doar atâtea îmi cuprindea privirea, abia după ce am decolat și ne-am ridicat la câteva sute de metri de sol, am văzut că erau SUTEEEE, SUTE DE BALOANE.
Atât de emoționat eram, încât vreme de multe minute nu am putut deschide gura. Eram pur și simplu blocat de uimire. Timpul stătea în loc. Basmele deveniseră realitate.
cappadocia
3. Frica/Adrenalina
Da, da, am avut câteva momente și de frică. De ce? Păi bine bre, în câteva minute am urcat la niște sute de metri altitudine și totul părea atât de mic, totul părea de jucărie.
Mașinile care mișunau sub noi păreau niște furnicuțe, casele niște cutiuțe de chibrite, iar oamenii… Care oameni? Că nu se mai zărea niciunul!
Ei și de aici acele momente de frică. Palme umede și bătăi ale inimii din ce în ce mai dese. Câteva gânduri de panică, dar ce a urmat… a fost DUMNEZEIESC.
cappadocia
4. Împlinire/Wow
După ce am depășit acele momente de teamă, s-a instalat senzația de vis împlinit. Ceea ce se derula sub ochii mei era ireal, era parcă din altă lume. Deși mă simțeam atât de mic, eram atât de mare.
Atât de împlinit am fost în acele clipe, încât mi se părea că am aripi și zbor singur.
Oriunde îmi întorceam privirea simțeam împlinire, erau momente când nici nu respiram. Parcă pentru a nu deranja acel sentiment.
Baloane cât vezi cu ochii, senzaționalul peisaj al Cappadociei, cerul de un albastru ireal, răsăritul soarelui, ba mai mult, chiar și luna ne însoțea în mirificul nostru zbor.
Povestindu-vă, retrăiesc acum din nou acea emoție. Iar nu-mi mai găsesc cuvintele. Nici atunci n-am deschis gura și cine mă cunoaște, știe cât vorbesc. Iar asta e o mega chestie, ca eu să tac. Hahaha.
cappadocia
Pe scurt, a fost WOOOWWWW.
Poate ați mai zburat, poate nu. Însă eu vă sfătuiesc să faceți tot ceea ce puteți și să mergeți măcar o dată în Cappadocia ca să zburați cu balonul.
Nu veți regreta. Știu că sună a reclamă la radio, dar de data asta nu e. E o mega mare șmecherie. În viața asta nebună, acele momente pot fi CLIPELE CELE MAI FRUMOASE ALE ACESTEI VIEȚI.

Circuit Cappadocia via PromoVacanta.ro

Dăm start vacanțelor din 2022

cappadocia

Eu zic că un an bun se cunoaște încă din primele sale zile. Iar pentru că eu sunt un călător înrăit, m-am gândit ca anul acesta să îl încep cu altceva. Un circuit pe care îl tot amân de câțiva ani, Cappadocia.

Noii mei prieteni, cei de la PromoVacanta.ro mi-au propus o primă aventură pe 2022, noul lor pachet turistic, chiar circuitul pe care l-am tot amânat.

Circuit Cappadocia – Antalya 8 zile 

Destinatie: Turcia

Durata: 7 nopti

Plecari: 18 februarie, 25 februarie, 4 martie, 11 martie, 18 martie, 25 martie, 1 aprilie, 8 aprilie, 15 aprilie, 22 aprilie, 29 aprilie, 6 mai, 13 mai, 20 mai, 27 mai, 23 septembrie, 30 septembrie, 7 octombrie, 14 octombrie, 21 octombrie, 28 octombrie

Antalya -Konya -Cappadocia -Goreme -Uchisar
Servicii incluse: – Zbor Bucuresti – Antalya si retur, bagaj de mana 6 kg + bagaj de cala 20 kg
– Transport cu autocar local modern, cu A/C, pe durata circuitului, in Turcia
– Cocktail de bun-venit
– Ghid insotitor licentiat, vorbitor de limba romana
– 7 cazari cu mic dejun in hoteluri 4-5* (standarde locale)
** Taxe Aeroport + transfer Aeroport-Hotel-Aeroport 95 €
Servicii neincluse: – Asigurare medicala + storno
– Pachetul Cina & Cultura (7 cine, toate taxele de intrare la obiectivele din program, ghizi locali) = 109 euro/pers (pentru plata din agentie) ; sau 129 euro/pers (pentru plata in Turcia)
– Zborul cu balonul in Cappadocia (se rezerva la ghidul local, in functie de conditiile meteo) = aprox. 130-150 euro/pers. (tarif valabil in luna octombrie 2021, se reconfirma in timpul circuitului)
– Jeep Safari Cappadocia (se rezerva la ghidul local) = aprox. 50 euro/pers

PROGRAM

Ziua 1. BUCUREȘTI – ANTALYA

antalya

Întâlnire cu reprezentantul agentiei in aeroportul Henri Coanda din Bucuresti pentru imbarcare pe zborul spre Antalya, localitate supranumita “capitala Rivierei turcesti” (direct sau via Istanbul). Dupa aterizarea pe aeroportul din Antalya se efectueaza transferul catre hotelul de 5* la care veti fi cazati. Cocktail de bun venit si timp liber.

Ziua 2. ANTALYA – KONYA – CAPPADOCIA 

konia

Mic dejun. Plecare spre Konya, batrana capitala a Sultanatului Selgiucid si patria dervisilor rotitori, un oras conservator si pastrator de traditii stravechi. Aici vizitam o bijuterie a artei islamice, Mausoleul lui Jalal al Din, cel mai mare poet mistic persan, cunoscut sub numele de Rumi sau Mevlana. Ne vom bucura de faimoasa tehnica de rotire ca forma de pomenire, intr-o ceremonie denumita Sema. Continuam pe traseul vestitului “ Drum al Matasii”, spre Cappadocia, tinutul selenar din inima Turciei, traversand o zona pitoreasca a Muntilor Taurus si a stepei anatoliene. Seara, cazare in zona Cappadocia la hotel de 4*.

Ziua 3. GOREME – UCHISAR

Mic dejun. Admiram muzeul in aer liber din Valea Goreme, vechiul complex monastic ce adaposteste incredibile biserici sapate in stanca, decorate cu fresce bizantine de o neasemuita frumusete. Urmeaza vizitarea “Castelului” Uchisar, gigantic “svaiter” de piatra, folosit ca refugiu de primii crestini, cu o superba panorama asupra Vaii Porumbeilor. Continuam, apoi, spre unul dintre impresionantele „orașe” labirintice subterane, cu biserici si case sapate in piatra, locul in care se adaposteau locuitorii de spaima invaziilor, iar  primii crestini fugind din calea persecutiilor pagane.  Seara, întoarcere la hotel în zona Cappadocia.

Ziua 4. CAPPADOCIA

Mic dejun. Continuam vizitele in Cappadocia, iar pentru astazi va propunem sa vizitam o crama, pentru a degusta delicioase vinuri locale. Spre dupa-amiaza, ajungem la un atelier de tesatorie, unde vom vedea cum diverse materii prime, ca matasea, bumbacul sau lana, ajung produse finite, pregatite de comercializare. Seara, întoarcere la hotel în zona Cappadocia.

Ziua 5. CAPPADOCIA – ANTALYA

Mic dejun. Pornim spre Antalya, orasul infiintat de Attalos al II lea, vestitul rege al Pergamului, cu aproximativ 150 de ani inainte de Christos. Pe traseu avem posibilitatea de a vizita impozantul caravanserai Selgiuc din Valea Konya, construit in sec. Xlll in onoarea sultanului Alaeddin Kayqubad, pe o suprafata de 3900 de metri patrati. Seara, cazare in zona Antalya la hotel de 5*.

Ziua 6. ANTALYA – CASCADA KARPUZKALDIRAN

karpuzkaldiran

Mic dejun. Tur de oras in Antalya, emblematicul oras de pe Riviera turceasca a Marii Mediterane. Vom vizita portul, centrul vechi si faimosul minaret – simbolul orașului, Yivli Minare. Timp liber pentru cumparaturi la un magazin de bijuterii, dar si la unul cu articole din piele. Continuam, apoi, cu impresionanta cascada Karpuzkaldiran, aflata in apropiere de Lara Beach, o spectaculoasa cadere de apa, imbratisata de smaraldul marii.  Seara, cazare in zona Antalya la hotel de 5*.

Ziua 7. ANTALYA – ALANYA

antalya

Mic dejun. Timp liber sau optional, excursie la Alanya pentru a vizita Castelul construit pe un promotoriu situat la 250 de metri deasupra marii si inconjurat de peste 6 km de puternice ziduri de aparare, datand din perioada elenistica si refacut si intarit de-a lungul secolelor, structura actuala fiind realizata in anul 1221 la ordinul sultanului Alaadin Keykubat. Programul continua cu Pestera Dim, una dintre cele mai mari de pe teritoriul Turciei, aflata la doar 12 km de statiune, la o altitudine de aproximativ 230 de metri, cele doua galerii ale sale insumand o lungime de 360 de metri, cu o inaltime medie de 10-15 metri. Pe parcursul vizitei intalnim stalactite si stalacmite cu forme carstice deosebite si unele dintre acestea de dimensiuni impresionante. Spre seara, retur la hotelul din zona Antalya.

Ziua 8. ANTALYA – BUCUREŞTI

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul de retur spre Bucuresti (direct sau via Istanbul).

E, ce ziceți? 

Amintiri din Epoca de Aur(II)

Am fost plăcut impresionat de reacțiile celor care au citit articolul precedent, mulți și-au amintit de acele vremuri de tristă amintire. Au fost și unii(nu prea mulți) care m-au „certat”, mult spus certat, m-au contrat, și mi-au spus că aveau de muncă, că aveau casă, și că era mai bine. Ce să zic, să fie sănătoși, să se roage la bunuțul să le dea ce își doresc, nu e scump un bilet spre Moscova.

Pachetul de Crăciun de la sindicat

Ca să nu deprim lumea cu două episoade consecutive, negre, astăzi vreau să vă spun și ceva de bine să zic așa. Atât era de căcat în comunism că noi copiii așteptam Crăciunul nu pentru Crăciun, ci pentru un amărât de pachet primit de la părinții noștri via sindicatul intreprinderii la care munceau. 

Da da, era de căcăt ca tu copil să aștepți Crăciunul mai tare decât așteptai ziua de naștere. De ce? Ce era așa mare șmecherie acel pachet?

În primul rând, în acel pachet erau câteva dulciuri, la fel de mizere ca cele pe care le găseai, cu greu, prin magazine, dar erau singurele pentru care nu trebuia să stai cu orele la cozi. 

Ce era așa fabulos în acel pachet?

Niște ciocolățele Scufița roșie, erau exact ca bobmboanele de pom din acea vreme, o bucată de zahăr betonat, tras într-un strat micrometric de ciocolată. Noi ne bucuram mai tare de ambalajul acestei ciocolate, era în formă de ceas. Îl deschideam cu grijă ca să nu îl rupem și îl punem la mână lipindu-l să nu cadă cu puțină salivă, tocmai pentru al putea da jos să nu îl stricăm. După câteva operațiuni pus-dat jos, hârtia se înmuia și se rupea. Eram tare mâhnit de distrugerea acelui „ceas”.

ciocolată

În acel pachet, pachet pe naiba, o pungă de plastic cu însemnele sindicatului, mai găseam câte o căciulă sau mănuși, poate un fular. Nu eram impresionați de ele, în fiecare an primeam măcar una din ele.

Pixul și setul de carioca

Cel mai mult așteptam setul de carioca și pixul cu 4 paste diferite. Pixul ăla era „the shit”, cel mai șmecher cadou posibil pentru un copil care mergea la școală.

Erau mizerabile, atât pixul cât și setul de carioca, dar pentru noi era o mare șmecherie să poți scrie în caiet și cu altceva decât cu cerneală albastră. E, este că era bine în comunism dacă ne bucuram pentru un amărât de pix?

4 culori

Pentru a ne bucura de ele cât mai mult timp, nici măcar nu prea scriam cu ele, doar le puneam în penar să avem și noi altceva în penar decât un stilou și un creion negru HB.

Ca să înțelegeți de ce era mare șmecherie acel pix și de ce trăgeam de el mult timp, nefolosindu-l, BĂĂĂ, nici pastă de pix albastră,nu se găsea la librărie, darminte de alte culori.

La unii colegi văzusem acest pix din metal, nu din plastic. Nu spuneau la nimeni de unde îl aveau. Bănuiam, dar no, nu erau vremurile în care să insiști prea mult.

Ca să pară punga cât mai plină, puneau câte o pungă de pufuleți. Mălai expandat cu gust de nimic și atât, nici măcar sărați nu prea erau. Îi pisam pe ultimii, făceam o găurică într-un colț al pungii și îi mâncam prin acea găurică pentru că acolo se aduna niscai praf de sare. O da, frumos în comunism.

Portocalele

Două,trei portocale se mai găseau în acea plasă, cred ca două caiete și un calendar. Portocalele erau așteptate mai mult de mama, dacă noi mâncam portocalele pe nerăsuflate, mama aduna coaja. O rădea pe o răzătoare mică și o folosea la prăjituri. Eeee, altceva, nu? Un fel de esență DR. Qetker din comunism.

Dacă nu o folosea coaja la prăjituri, poate avea coajă de la alte portocale cumpărate după ore întregi de cozi, o puneam pe calorifer să emane mirosul de portocală în toată casa. Aveam „noroc”, căldură nu prea aveam deci mirosul nu se evapora prea repede. 

Atunci ne bucuram dacă găseam câteva portocale de Crăciun acum facem ornamente din ele. Dar no, nu-i așa, era mai bine atunci. Sictir.

Ca să înțelegeți mai bine, voi ăia de plângeți după comunism, poate ați uitat, dar noi am crezut că portocalele sunt fructe care apar doar iarna. Niciodată nu ne-a trecut prin cap că ele se pot găsi în permanență ca acum.

Nimic nu se pierdea din acel cadou sindicalist. Plasa sfârșea în plasa cu plase și era folosită DOAR la cadouri. Că no, era mai arătoasă decât celelalte plase.

Opulență post-decembristă

Abia după 89 acel pachet era oleacă mai consistent. Apărea în el câte o ciocolată Africana, Poiana era deja cioco de lux. Apărea sticla de Coca-Cola la 2,5 litri. O pungă de arahide, banane, un penar complet utilat. Aaaa, era să uit, blisterele de Fineti, vreo 50 de grame, dar no, pastă de ciocolată. Se pogora Dumnezeu când o mâncam cu minilingurița.

ciocolata fineti

Ce mai opulență, plasele erau tot mai mari, era o concurență între sindicate, care să umple cât mai mult acele plase. Apăruse sfântul comision, încasat de către șefii sindicatelor pentru a da distribuția cu dedicație a acelor pachete către firmele de casă. Nu de alta dar sindicatele stăteau pe un purcoi de bani și trebuiau date niște firimituri și pulimii. Grosul banilor sindicatului mergeau pe vacanțe, mașini și alte beneficii doar pentru ei.  

Nu au fost să fie prea mulți ani de opulență, au avut grijă politicienii să distrugă tot și părinții noștri să rămână șomeri. Dar no, tot un fel de comuniști erau, sunt și cei post-decembriști, după ei nu crește nimic.

Da știu, sunt un hater, nu am știut să apreciezi bunăstarea din comunism. Nu-i nimic, sper doar ca ai noștri copii să nu aibă astfel de amintiri „minunate”.

Amintiri din Epoca de Aur

Comunism și dictatură

O dată cu sosirea frigului, atât eu cât și colegul de călătorii, BO, am intrat în depresie. Atât vremea de afară, cât și vremurile, totul e de CACAo. De aici și depresia asta generalizată. Probabil o beută ar regla problema, dar nici de asta nu am chef. Horor, nu?

E, dacă tot mă aflu într-un „dark place”, m-am găndit să mă reapuc de scris. Asta m-a ajutat de multe ori. Dar pentru că „dark place”, am zis că un mini-serial despre aventurile(nu chiar aventuri, ci trista realitate a acelor vremuri) mele din comunism ar merge. Nu de alta dar parcă zi de zi am găsit câte unul sau una care să plângă după vremurile de tristă amintire, să plângă după comunism și dictatură. Uitucă lume, dar nu cred că e vorba de uitare, ci cred că e vorba de sportul național al românului, „plânsul”. Propabil suntem nația care se plânge din orice și oricând. 

comunism

Frații „Petreuș”

Acestea fiind spune, să-i dăm drumul la primul episod, prima aventură marca „Bobora Călin în comunism”.

Era un început de decembrie, 1987, cred, cert e că se întâmpla în ultimii ani ai lui Ceaușescu. Cei mai crunți ani, ani de foamete și frig.

În cadrul combinatului siderurgic din Hunedoara munceau vreo 22.000 de oameni. Multe meserii, multe grupe de încadrare, drepturi diferite, nu mă apuc acum de enumerat, nu asta e ideea acestui episod.

Unii dintre muncitori primeau niște bonuri de masă, dacă pot să zic așa, pentru a pricepe și cei care nu au prins „mâncarea pe cartelă”. Bonurile puteau fi pentru slănină, pentru lapte sau pentru carne de pui.

Cei care lucrau la grupa I, muncă grea, ei primeau astfel de bonuri, nu toți angajații combinatului. Tata era strungar și conducerea considera că el și cei ca el nu meritau acele bonuri. Dar, nu-i așa, românul se descurcă și astfel el făcuse rost de un bon de carne de pui. Mai mult ca sigur făcuse un ciubuc, vreo balama sau mai știu eu ce pentru vreun coleg de pe la țară. Astfel de trocuri funcționau la maxim, astea erau chestiile care îți asigurau supravietuirea. Era foame mare moncher, toți o știu dar acum fac pe nebunii și spun că era bine în comunism.

Revin la bonul de carne de pui. Tata a adus bonul acasă și mi-a trasat ca sarcină, valorificarea acelui bon. Deși aveam doar 8 ani, pentru mine era o provocare, nu de alta dar magazinul Avicolei, era tocmai în celălalt capăt al orașului. Pe cât de bucuros am fost pentru încrederea acordată, pe atât de supărat am fost la finalul sarcinii. De ce?

comunism

Bineînțeles că nu mergeai cu taxi sau cu transportul local după cum voia cucu tău, mai ales copil neînsoțit. A plouat non stop și torențial pe toată durata călătoriei și a fost frig ca naiba. Bonus, am stat vreo 4 ore la rând, da da, atât de mult se stătea la rând la orice fel de carne sau de alimente. Nu cred că am cumpărat vreodată în COMUNISM, ceva de mâncare, fără să fi stat ore întregi la rând.

Fiind o rara Avis un astfel de bon, până atunci nu am mai avut onoarea de a mă întâlni cu o astfel de onoare de a cumpăra carne de pui cu bon din combinat.

Dezamăgirea

După aceste ore de chin, pentru un copil de 8 ani, chiar e un chin să stai ore în ploaie, am ajuns acasă cu punga de carne de pui. Pentru că ai mei părinți erau mai mereu la lucru, am fost nevoit să scot carnea de pui din pungă și să o pun la dezghețat. Frig al naibii, nu s-a dezghețat. 

Și acum și dezamăgirea, când am deschis punga, am avut un șoc. Înăuntru erau 2 pui rahitici, vineți, cu tot cu cap și gheare. Nu cred că aveau mai mult de 400 de grame unu. De aici și denumirea de „Frații Petreuș”, 2 și mici.

Atât de bine era în comunism, că și astfel de avortoni de pui erau un fel de mâncare pe care ți-l asigurai prin tot felul de combinații.

comunism

Pentru mine ca și copil, pana mea, aveam 8 ani, trebuia să stau să mă joc cu cei de vârsta mea, nu să bat tot orașul pentru o astfel de „delicatesă”. De, acum un pui coquelet e bani grei. Ce nerecunoscător sunt. :)))

Acum dacă ai găsi așa ceva pe raft, 100% ai cumpăra doar pentru câine sau pisică.

Puii vânduţi la alimentarele comuniste aveau greutatea unui porumbel. Românii îşi făceau pile şi relaţii pentru a căpăta marfa ”pe sub mână”. Proviziile de alimente erau considerate speculă şi se pedepseau cu închisoarea.

Vă promit că vor urma și alte episoade, unele tragi-comice.

Weekend în Poiana Brașov

Cu gașca la Aurelius Împăratul Romanilor Hotel – Poiana Brașov

Weekendul trecut am răspuns PREZENT la invitația unei prietene bune, de a ne întâlni cu o gașcă de oameni faini. Unde? În Poiana Brașov la super luxosul hotel, Aurelius Împăratul Romanilor.

poiana brasov

De mult timp am tot încercat să ne vedem acolo, chiar eram foarte nerăbdător, mai ales că tot urmărisem activitățile prietenuței, când aceasta ajungea în Poiana Brașov.

Nu sunt un fan declarat al iernii, deși friguț, acum e încă toamnă, am vrut să mă bucur de aerul curat, de culorile toamnei și bineînțeles de fabulosul SPA de la Aurelius. E ce trebuie, piscine, jacuzzi, interior și exterior, saune, masaj, tot ce îi trebuie unui SPA ADEVĂRAT.

Prima zi

room

room

room

Pentru că eu am venit cel mai de departe, dintre toți invitații Ștefaniei, am preferat să vin cu trenul. O experiență inedită, această călătorie cu CFR-ul, dar asta o să vă povestesc cu altă ocazie. Acum este despre 3 zile de relax alături de prieteni vechi și pot spune de acum, și prieteni noi. M-am simțit tare bine alături de ei. Sper că ne revedem curând, maestra noastră de ceremonii deja se gândește să ne reunească…..sst, deocamdată este secret, când și unde. 🙂

poiana brasov

 

Revin la prima zi, am ajuns acolo în jurul orei 14,30. Gazdele noastre au fost operative și după 5 minute eram cazat. Profesioniști desăvârșiți cei de la recepție, dar ce spun eu, de la recepție, toți angajații Aurelius au fost first class. De la recepționeri, la cameristele drăguțe și foarte amabile, la chelnerii și ospătarii restaurantului Miorița, restauratul hotelului. Am fost serviți și de un iranian haios, RAJ, foarte fâșneț și amabil. De ce haios? Pentru că deși vorbea o engleză la perfecție, încerca șă vorbească în limba română pe care o stâlcea. De aici și faptul că eu am considerat că e haios. 

poiana brasovpoiana brasov

În jurul orei 15.00 eram deja tolănit pe un sezlong confortabil din zona piscinelor interioare și făceam filmulețe video pe care le trimiteam celor care urmau să vină. Bineînțeles pentru a le face în ciudă. Un nebun, ce mai. 🙂

Am făcut și vreo 3 ture de saună, cam mult, eram și un pic obosti de la drum și apoi am șters-o în cameră să fac un somn de „frumusețe”, până la apariția celorlalți.

Într-un final au ajuns și restul invitaților și am purces cu toții la cină. La fix pentru a vedea și meciul Germania-România. 

Acolo la Aurelius Împăratul Romanilor, mai mereu dai peste personalitați ale vieții publice. Chiar noi ne-am întâlnit a doua zi cu Anda Adam, venită cu familia să servească masa acolo.

Ne-am lungit cu cina și după terminarea mesei și a meciului, la povesti influencerești și pahare de vin. Prilej cu care ne-am cunoscut mai bine unii cu alții. Foarte faini oameni.

Ziua a doua

Pentru că ne-am întins cam multișor în noapte, la micul dejul am apărut cu toții pe ultima sută de metri(în jur de ora 10.30). Mulțumim gazdelor că ne-au permis să păpăm și noi, nu de alta dar micul dejun e până la ora 10.30. 

Am servit micul dejun în regim bufet suedez, dar de ălă venit din cornul abundenței. Nu cred că a fost cineva care a zis, „bă eu am vrut să mănânc genunchi de șarpe” și să nu fi găsit. 🙂

bo

forest

Pentru că peste noapte a nins, am vrut cu toții să urcăm cu telegondola Postăvarul, mai la munte. Să ne bucurăm un pic de priveliște și de o cană mare, da mare, de ciocolată caldă la bistro-ul Yager Chalet. 

Știți știrile alea cu turiștii români luați pe nepregătite de iarnă? E, noi am fost ăia. Norocul nostru că de la telegondola la Yager Chalet nu sunt mai mult de 100 de metri. 

Bineînțeles că am și înghețat un pic, doar trebuia să facem niște poze, niște story-uri, filmulețe, chesti pentru care trebuie să suferi oleacă.

Am petrecut câteva ore acolo, foarte mișto locație, dar mai cu seamă am sperat să se mai risipească din ceață pentru a putea privi de sus Poiana Brașov. Nu a fost să fie, fapt pentru care, am purces spre Aurelius. Vă dați seama cum a mers o sedință de câteva ore de SPA, nu?

food

Seara la cină, gazdele ne-au pregătit câteva platouri tradiționale demențiale. Cu slăninuță afumată, jumerele, tobă, cartaboși, cârnați, brânzeturi, șorici(o daa, șorici) plus legumele de rigoare. Bătălia a fost pe ceapa aia roșie de apă, ……încă îmi plouă în gură. Pentru că au fost atât de bune, și le-am savurat cu mare poftă, doar câțiva dintre noi au mai comandat fel principal, ceilalți ne-am aruncat pe dulcegării. Papanași, clătite care mai de care, lava cake-uri și cioco-something cu înghetață. Ce mai, curcubeu pe cerul gurii. Toate astea spălate cu niște butelii de vin bine venite.

food

Bineînțeles că iarăși ne-am întins în noapte cu povești și alea alea, de am ajuns din nou, în postura de a întârzia la micul dejun de duminica.

Ziua a treia

Ziua asta a fost pe modul independent, pentru că toți aveam alte ore de plecare. Fetele își organizaseză niște sedințe foto, unii s-am abătut din nou pe la SPA, iar unii am plecat la plimbare prin Poiana Brașov. Am avut parte de o dimineață călduroasă și senină și era păcat să nu profităm de o cură de ozonificare.

carcar

Eu am fost primul care am părăsit gașca, mi-am luat la revedere de la lume cu speranța unei revederi cât mai grabnice. Pentru că aveam vreo 2 ore de pierdut, am dat o tură și pe la Raliul Brașovului. Era ultimul weekend din campionatul de raliuri, s-a nimerit la fix cu a noastră vizită în zonă.

Apoi am purces spre gară și dus am fost.

Cam despre asta a fost vorba în weekendul trecut, un weekend reușit, un weekend plin de relax și bună dispoziție alături de OAMENI FAINI, așa cum îmi place mie să zis.

Ne revedem/auzim/citim curând, zilele astea mă pregătesc de o nouă plimbare. Va țin la curent(că tot s-a scumpit ca naiba) :)))

Amintiri, amintiri

Bebe Gabriel și prima lui baie

Mini-șantier în timp de carantină

Acum 2 săptămâni am terminat de renovat baia. Nu era în plan pentru primăvara asta, cel mai devreme ne gândisem la luna august. Dar având în vedere că toată lumea e acasă, am găsit ușor cine să ne ajute și ne-am apucat de treaba.

Baia era neschimbată de vreo 16, 17 ani, nu mai rețin exact și voiam un rebranding. Mai exact, am renuțat la cadă pentru o cabină de duș. Mult spus cabină, avem eu un „avion în cap”, voiam perete de sticlă și o consolă de duș. Astea în locul cadei tradiționale din apartamentele construite inainte de 89.

cabina duscabina dus

Cada lui bebe Gabriel

Când am scos cada afară, ne-am amintit de băițele făcute juniorului meu. Ehee, ce momente faine. El a fost un mic uriaș și nu a prea încăput în cădițele de bebe. Alea de plastic pe care le avea toată lumea.

Fapt pentru care ne-am adaptat, am pus tot felul de păturici în cada noastră mare, perinuță pentru căpșor și o mulțime de jucării. Știu că ne chinuiam pentru a găsi temperatura optimă a apei. Cum îl băgam în apă cum începea „alergatul” prin cadă și ne trezeam cu cada goală.  Îi plăcea enorm și eram mai mereu nevoiți să completăm cu apă caldă pentru a sta cât mai mult în apă caldă.

Alte vremuri acum

Recent am descoperit un site-ul dedicat  www.neakaisa.ro/baterii-baie, un site unde am văzut niște baterii de baie tare mișto. Un pic cam târziu pentru renovarea mea, dar e de reținut pentru viitor. Au oamenii ăștia niște lucruri super faine și profi.

„Atunci când vine vorba de un moment de relaxare, dușul poate fi unul dintre aceste momente la finalul unei zile pline, iar bateriile termostatate oferă un confort ce cu greu poate fi depășit de alte alternative.

Bateriile termostatate oferă un control precis al temperaturii și al debitului. În plus, opțiunea de siguranță  prin care temperatura nu poate crește peste o limită de confort este reconfortantă pentru părinții cu copii mici, deoarece previne posibile arderi ale pielii.

Neakaisa.ro este un magazin online cu obiecte sanitare pentru amenajarea băii și produse pentru amenajarea casei. Aici vei întâlni o varietate de peste 8.000 de produse de la producători de top din categorii diverse, astfel încât casa ta să fie amenajată în stilul tău.”

Ehee, ce utilă era atunci o baterie de baie termostată. Pentru că avem centrală de apartament, apa caldă nu vine chiar din prima . De cele mai multe ori pregăteam apă caldă pentru completare într-o oală măricică. Dacă ați știi de câte ori vărsam apa prin casă până ajungeam cu ea la baie. Aia e, aventuri, amintiri.

 

Banana+Scotch=Artă?

A luat-o lumea razna rău

Un mare kkt contemporan

Cum pana mea ca o banană lipită cu bandă scotch, pe o gresie, să fie artă?

Ba mai mult, cică a costat vreo 120.000 de dolari. Da, o să sară atotștiutorii să zică, haide bre că nu te pricepi. Dar nici nu trebuie să mă pricep, e pur și simplu o mizerie.

„Artistul conceptual italian Maurizio Cattelan nu este deranjat că faimoasa sa instalaţie, compusă dintr-o banană, lipită cu bandă adezivă de un perete, a fost mâncată la propriu de un alt artist, informează DPA, preluată de Agerpres.”

Creatorul celebrei banane lipite cu bandă adezivă și vândută cu 120.000 de dolari nu s-a supărat că aceasta a fost mâncată: ”Nu-mi pasă deloc, pentru că ceea ce contează este ideea”

Pulifriciu/artistul a declarat că nu e supărat pentru că de fapt el ne prezenta o idee. Auzi la el, o ideea.

Care mama dracului era ideea? Că erai beat, drogat și eventual cuprins de niște Ebola? Că idioții care te-au lăsat să „expui” rahatul ăla pe pereți sunt mai prosti ca tine? Că imbecilul care a dat 120.000 de dolari tocmai a câștigat premiul ”Cel mai cretin dintre pământeni”?

Se duce dracu de râpă toată lume asta, au înnebunit cu toții.

Se răscolesc în mormânt marii artiști ai acestei lumi când văd cât de jos a coborât cuvântul ARTĂ. Da mă, știu, mulți artiști la vremea lor nu au fost înțeleși sau apreciați. Totuși, haideți să nu fim ipocriți, nimeni nu vede ARTĂ în căcatul ăla de banană lipită pe pereți. Dar no, hai să ne dăm interesanți, că suntem fini observatori și sublimi clienți de artă contemporană. Toți doar papă niște rahat, doar pentru că e trendy.

Am zis, am zis, de câteva zile mă frământă asta și chiar așteptam să dau niște mui pe subiectul ăsta. Gata, acum pot dormi liniștit. :)))

Vă las și niște comentarii de la știrea cu banana:

1.Artistii tineri si care incearca sa razbata prin ceva care sa atraga privirea fizica si metafizica a publicului mor de foame, in timp ce tot felul de „afirmati” si „confirmati” de asa-zise somitati si publicatii alese pe spranceana scot averi din cur, aproape la propriu. De ce? Pentru ca asta e arta in timpurile moderne si astea ne sunt creierele din ziua de azi. Prostia dusa pana la cer, poleita si apoi scoborata inapoi pe pamant cu alai zgomotos si gretos de sarlatani razand si cu curul de amorteala mentala generalizata si pasivitatea cu care orice cacat devine „arta”. Dincolo de orice masura a penibilului.

2.Fara îndoială acești oameni care se învârt în jurul unei banane fixată cu banda adezivă sunt bolnavi mintal !

3.Prostia americana.

My new toy

Eleganță de la Rowenta

Mic și compact

Am primit luna trecută un aparat, un trimmer, un mini-shaver, oricum i-aș spune, pentru mine e „new toy”.

Dacă la început am fost sceptic în privința lui, după câteva folosiri vă pot spune că acesta este noul meu prieten când vine vorba de aranjat barba, aranjat perciunii și alte operațiuni în care e implicat părul meu.

O doamne ce războaie am eu cu părul meu. Barba crește în toate direcțiile, iar claia din cap e VIE, are o viață a ei, stă cum vrea mușchiul ei.

Deci micul meu prieten/aliat, e mai mult decât binevenit în lupta cu vrăjmașul zilnic.

Trim & Style 9 in 1 TN9160F0

Trim & Style Wet & Dry este partenerul ideal pentru par, barba si corp meticulos ingrijite. Parul este taiat eficient dintr-o singura miscare, datorita motorului de mare viteza si a lamei mobile cu invelis din titan.
Cele 5 lungimi de taiere si setul complet de 9 accesorii speciale pentru par, barba si corp , asigura rezultate de styling perfecte!
Datorita tehnologiei Wet&Dry ai parte de o experienta de tuns si barbierit eficienta si convenabila, chiar si sub dus, si, in acelasi timp, aparatul este mai usor de curatat. Pentru par, lama aditionala de 44 mm este perfecta pentru rezultate eficiente si rapide, iar cei 4 piepteni ficsi ofera o gama larga de optiuni in ceea ce priveste lungimea parului pentru stiluri variate si perfect definite.
Pentru corp, aparatul de ras a fost special conceput pentru tunderea si raderea sub dus si include un trimmer dedicat pielii sensibile pentru a scurta parul inainte de a-l rade. Accesoriul pentru nas si urechi este prevazut cu o lama cu sistem rotativ ce garanteaza tunderea eficienta si fara durere a parului nedorit.
Autonomia mare a bateriei de pana la 60 de minute asigura o utilizare confortabila si fara griji. *-produs

Eu și El

Pentru că îmi place să călătoresc, tot timpul am cărat după mine câte ceva pentru barberit și chiar tuns(a se citi, arajat părul). După apariția noului meu „amic”, am renunțat la toate. El e suficient, are de toate, evenual mai adaug un mic pieptâne.

Că e vorba de aranjat barba, perciunii sau ceva fire de păr rebele, totul se rezolvă REPEDE.

Hai, zi faină să aveți, eu mă pregătesc de lucru. Vine iarna și a mea mașină nu are încălțările adecvate.

Webstock 2019, partea I

First time for me

Webstock 2019, kilometrul zero al online-ului românesc

Pentru că toate au un început, și la mine e la fel. Anul acesta mi-am făcut în sfârșit debutul la Webstock. De ceva ani mă tot mint că ajung la acest SuperEvent al României. Da, e chiar un eveniment grandios, cel puțin eu așa l-am simțit. Poate a fost mai mare în trecut, poate a fost mai mic și el crește an de an, habar nu am, dar eu l-am perceput ca pe un super eveniment.

De la organizare, la sponsori, la speakeri, la participanți, totul a fost la superlativ. Cei care vor să înțeleagă mai bine ce e acest Webstock, le las un link catre site-ul evenimentului. Acolo o să găsiți absolut TOTUL. 

Sesiunea de dimineață

Webstock 2019 a început la ora 09.00 la hotel Mariot. Cam devreme pentru mine. Am ajuns pe la ora 07.00 în Gara de Nord, am fugit până la fratele Daraban, el a fost gazda mea 3 zile.  Am schimbat 2 metrouri, 1 autobuz și un taxi, am făcut un duș ca în armată, la viteza a șaptea, toate astea pentru a răspunde prezent chiar în momentul în care ne-a fost prezentat primul speaker, Andreea Badala (Murmur) vorbind despre fashion, design și vedete.

Al doilea invitat a fost vloggerul Selly, cică e idolul adolescentilor din Romania. Habar nu am, deh, am îmbatrânit. Tipul nu m-a convins, a părut un puști care încearcă să pară matur, nu i-a prea ieșit din punctul meu de vedere, am observat niște gesturi de copil arogant, pe alocuri râzgâiat. Părerea mea. Totuși m-a impresionat cu un gest, și-a donat prima lui camera web plătită din banii lui unei copile care mi-ar fi permis una. Copilița își dorea să facă și ea vlogging, pentru asta, chapeau Selly.

Sexy Pavel Bartos

Pe Pavel Bartos il stiu de la Românii au talent, unde face duo cu Smiley. Vocea României nu urmăresc.

Acum la Webstock am descoperit actorul Pavel Bartoș, din păcate la Hunedoara nu prea avem parte de teatru.

De la Pavel Bartoș am aflat mai multe detalii din viata lui de actor, de om de scenă. Ca om de Tv îl știam, sunt un fan al lui când apare la Românii au talent. A dat la facultate fara ca mama lui sa stie, a rămas orfan de tata și nu i-a fost tocmai ușor.Mama lui știa că al ei Pavel o să se înscrie la drept, nu la actorie.

Ne-a povestit despre momentul în care s-a înscris la facultate și faptul că a uitat acasă banii de înscriere. Neputând să se înscrie fără a plăti taxa, s-a gândit cine ar putea să aibă atâția bani in acea cladire. Avea nevoie de 5000 de lei, așa că s-a dus la cancelarie și i-a rugat pe cei de-acolo să-l împrumute cu 5000 lei!?

A găsit un profesor care să-l imprumute. S-a înscris în ultimul moment la facultate. A revenit în București după un timp și i-a returnat banii binefăcătorului său, acesta exclamând, „Au fost cei mai bine investiți 5000 de lei din viata mea”. 

Frumoasă poveste, iar modul în care a prezentat-o Pavel ne-a făcut să vedem cu adevărat cine e OMUL DE TEATRU, PAVEL BARTOȘ. Mulțumim.

România te iubesc/Vodafone au răspuns prezent la Webstock

A urmat Rareș Năstase de la România te iubesc. El ne-a povestit întâmplări de la filmări, dar am reținut un alt lucru, faptul că  în lume informația se dublează la fiecare 4 minute. WOWWWW.

Apoi a urcat pe scenă Marius Coman, Country Sales Manager la Vodafone pentru IoT (Internet of Things)

Toate companiile din lume vor ca tehnologia lor să consume cât mai puțină energie, să coste puțin și să aibă o acoperire cât mai mare.

Bineînțeles, la un moment dat a apărut pe scenă un chinez. Cel mai mare chinez al online-ului românesc. Un zdrahon cu capul mare, atât de multe știe, și ca să nu fie doar el cu capul mare, are darul de a ne face și nouă capul mare. Turuie de zici că e un oltean get-beget. Nu, nu e oltean.

Sesiunea de dimineața a fost încheiată de Zoso și Mircea Bravo. De la Zoso am aflat cum NU se fac campaniile pe online, iar de la Mircea Bravo am aflat cam tot ce se află în culisele filmulețelor sale. Are omul o echipă mare și super dășteaptă în spate. Bă Mirceo, BRAVO.

Atât pentru astăzi, prefer să vă povestesc în două articole tot ce s-a întâmplat la Webstock 2019 pentru a nu deveni plictisitor.  Mai ales că mi-a plăcut la maxim acest event și voi încerca să nu mai pierd vreunul.

Seară frumoasă!

Cinema City: Cod Rosu în SS

COD ROSU IN SERVICIILE SECRETE

Dacă e marți e zi de avanpremieră la Cinema City Deva

Nu am mai fost de ceva vreme la Cinema City Deva, ce să zic, am călătorit ceva vara asta. Prea multă vacanță dăunează cinefilului din mine. Sunt în urmă cu ceva filme, ca să nu spun câte episoade din serialele preferate am de recuperat.

Am citit doar de bine despre noul film a lui Gerard Butler și am zis, uite un film bun pentru a reveni printre cinefili.

Bine am făcut, filmul e mișto tare, iar umorul lui Nick Nolte e savuros. Se pare că e un trend la Hollywood, filme de acțiune pline de umor de calitate. Chiar prinde, cel puțin pe mine mă încântă.

 

Actori: Gerard Butler, Morgan Freeman, Piper Perabo

Acțiune: Este cel de-al treilea film din seria „Olympus Has Fallen”, urmând producțiilor Olympus Has Fallen (2013) și London Has Fallen (2016). Agentul Serviciilor Secrete Mike Banning ajunge victima unei înscenări prin care se face vinovat de o încercare de asasinat asupra Președintelui Allan Trumbull. Banning va trebui să facă alianțe improbabile în cursa contra cronometru pentru a-și curăța numele pătat, dar mai ales pentru a descoperi adevărata amenințare teroristă.

Efecte 3D: Nu e un film 3D, dar nici nu e nevoie, exploziile și fondul sonor sunt mai mult decât fabuloase. Ca să nu mai spun de spy-tech, că deh, film cu și despre serviciile secrete AMERICANE.

Un film numai bun pentru o ieșeală cu prietenii.