Am zburat cu balonul în Cappadocia

Deși au trecut deja vreo 3 săptămâni de atunci, nu voi uita NICIODATĂ momentul zborului cu balonul în frumoasa Cappadocie. Atât de bine îmi amintesc TOTUL, de parcă a fost ieri. Ce sentiment, ce stare, ce adrenalină, ce senzație… ceva deosebit.

Mulțumesc celor de la Destine Holidays pentru că, prin ajutorul lor, am reușit să-mi împlinesc acest vis.

Ziua a început foaaaarte devreme. La ora 04.30 eram în holul hotelului, așteptând cu nerăbdare vești de la autoritatea turcă, să ne anunțe dacă avem sau nu condiții de zbor.

Totul acolo este reglementat, nu zboară nimeni după bunul lui plac, fără acordul celor de la autoritatea de zbor. E vorba de un business de multe milioane de euro anual și de sute de mii de turiști, veniți din toate colțurile lumii în mod expres pentru a zbura cu balonul. Unde mai pui că un balon complet echipat costă câteva zeci sau poate chiar sute de mii de euro, așa că nimeni nu-și permite vreo greșeală.

Minutele se scurgeau cu greu, somnul puțin își făcea simțită prezența, iar eu eram mai agitat ca un copil care-și aștepta cadoul în seara de Crăciun. Hihihi. Frumos sentiment.

Când am fost anunțați că totul e OK și că vom zbura, am explodat de bucurie. Parcă am câștigat la LOTO. Fix cu o lună înainte, mă aflam tot în Cappadocia, sperând la zbor, însă din păcate nu am avut noroc de vreme bună. Ce dezamăgire m-a încercat atunci!

Însă acum am depășit ghinionul și am plecat cu zâmbetul până la urechi spre locul de decolare.

De la hotel până la locul de unde urma să decolăm, am fost transportați cu un microbuz. Când am ajuns, am văzut zeci de baloane, care mai de care mai mari, mai colorate, mai frumoase… am început să tremur de emoție. Spun zeci, pentru că doar atâtea îmi cuprindea privirea, abia după ce am decolat și ne-am ridicat la câteva sute de metri de sol, am văzut că erau SUTEEEE, SUTE DE BALOANE.

Atât de emoționat eram, încât vreme de multe minute nu am putut deschide gura. Eram pur și simplu blocat de uimire. Timpul stătea în loc. Basmele deveniseră realitate.

Da, da, am avut câteva momente și de frică. De ce? Păi bine bre, în câteva minute am urcat la niște sute de metri altitudine și totul părea atât de mic, totul părea de jucărie.

Mașinile care mișunau sub noi păreau niște furnicuțe, casele niște cutiuțe de chibrite, iar oamenii… Care oameni? Că nu se mai zărea niciunul!

Ei și de aici acele momente de frică. Palme umede și bătăi ale inimii din ce în ce mai dese. Câteva gânduri de panică, dar ce a urmat… a fost DUMNEZEIESC.

După ce am depășit acele momente de teamă, s-a instalat senzația de vis împlinit. Ceea ce se derula sub ochii mei era ireal, era parcă din altă lume. Deși mă simțeam atât de mic, eram atât de mare.

Atât de împlinit am fost în acele clipe, încât mi se părea că am aripi și zbor singur.

Oriunde îmi întorceam privirea simțeam împlinire, erau momente când nici nu respiram. Parcă pentru a nu deranja acel sentiment.

Baloane cât vezi cu ochii, senzaționalul peisaj al Cappadociei, cerul de un albastru ireal, răsăritul soarelui, ba mai mult, chiar și luna ne însoțea în mirificul nostru zbor.

Povestindu-vă, retrăiesc acum din nou acea emoție. Iar nu-mi mai găsesc cuvintele. Nici atunci n-am deschis gura și cine mă cunoaște, știe cât vorbesc. Iar asta e o mega chestie, ca eu să tac. Hahaha.

Pe scurt, a fost WOOOWWWW.

Poate ați mai zburat, poate nu. Însă eu vă sfătuiesc să faceți tot ceea ce puteți și să mergeți măcar o dată în Cappadocia ca să zburați cu balonul.

Nu veți regreta. Știu că sună a reclamă la radio, dar de data asta nu e. E o mega mare șmecherie. În viața asta nebună, acele momente pot fi CLIPELE CELE MAI FRUMOASE ALE ACESTEI VIEȚI.