Amintiri din Epoca de Aur(II)

Am fost plăcut impresionat de reacțiile celor care au citit articolul precedent, mulți și-au amintit de acele vremuri de tristă amintire. Au fost și unii(nu prea mulți) care m-au „certat”, mult spus certat, m-au contrat, și mi-au spus că aveau de muncă, că aveau casă, și că era mai bine. Ce să zic, să fie sănătoși, să se roage la bunuțul să le dea ce își doresc, nu e scump un bilet spre Moscova.

Pachetul de Crăciun de la sindicat

Ca să nu deprim lumea cu două episoade consecutive, negre, astăzi vreau să vă spun și ceva de bine să zic așa. Atât era de căcat în comunism că noi copiii așteptam Crăciunul nu pentru Crăciun, ci pentru un amărât de pachet primit de la părinții noștri via sindicatul intreprinderii la care munceau. 

Da da, era de căcăt ca tu copil să aștepți Crăciunul mai tare decât așteptai ziua de naștere. De ce? Ce era așa mare șmecherie acel pachet?

În primul rând, în acel pachet erau câteva dulciuri, la fel de mizere ca cele pe care le găseai, cu greu, prin magazine, dar erau singurele pentru care nu trebuia să stai cu orele la cozi. 

Ce era așa fabulos în acel pachet?

Niște ciocolățele Scufița roșie, erau exact ca bobmboanele de pom din acea vreme, o bucată de zahăr betonat, tras într-un strat micrometric de ciocolată. Noi ne bucuram mai tare de ambalajul acestei ciocolate, era în formă de ceas. Îl deschideam cu grijă ca să nu îl rupem și îl punem la mână lipindu-l să nu cadă cu puțină salivă, tocmai pentru al putea da jos să nu îl stricăm. După câteva operațiuni pus-dat jos, hârtia se înmuia și se rupea. Eram tare mâhnit de distrugerea acelui „ceas”.

ciocolată

În acel pachet, pachet pe naiba, o pungă de plastic cu însemnele sindicatului, mai găseam câte o căciulă sau mănuși, poate un fular. Nu eram impresionați de ele, în fiecare an primeam măcar una din ele.

Pixul și setul de carioca

Cel mai mult așteptam setul de carioca și pixul cu 4 paste diferite. Pixul ăla era „the shit”, cel mai șmecher cadou posibil pentru un copil care mergea la școală.

Erau mizerabile, atât pixul cât și setul de carioca, dar pentru noi era o mare șmecherie să poți scrie în caiet și cu altceva decât cu cerneală albastră. E, este că era bine în comunism dacă ne bucuram pentru un amărât de pix?

4 culori

Pentru a ne bucura de ele cât mai mult timp, nici măcar nu prea scriam cu ele, doar le puneam în penar să avem și noi altceva în penar decât un stilou și un creion negru HB.

Ca să înțelegeți de ce era mare șmecherie acel pix și de ce trăgeam de el mult timp, nefolosindu-l, BĂĂĂ, nici pastă de pix albastră,nu se găsea la librărie, darminte de alte culori.

La unii colegi văzusem acest pix din metal, nu din plastic. Nu spuneau la nimeni de unde îl aveau. Bănuiam, dar no, nu erau vremurile în care să insiști prea mult.

Ca să pară punga cât mai plină, puneau câte o pungă de pufuleți. Mălai expandat cu gust de nimic și atât, nici măcar sărați nu prea erau. Îi pisam pe ultimii, făceam o găurică într-un colț al pungii și îi mâncam prin acea găurică pentru că acolo se aduna niscai praf de sare. O da, frumos în comunism.

Portocalele

Două,trei portocale se mai găseau în acea plasă, cred ca două caiete și un calendar. Portocalele erau așteptate mai mult de mama, dacă noi mâncam portocalele pe nerăsuflate, mama aduna coaja. O rădea pe o răzătoare mică și o folosea la prăjituri. Eeee, altceva, nu? Un fel de esență DR. Qetker din comunism.

Dacă nu o folosea coaja la prăjituri, poate avea coajă de la alte portocale cumpărate după ore întregi de cozi, o puneam pe calorifer să emane mirosul de portocală în toată casa. Aveam „noroc”, căldură nu prea aveam deci mirosul nu se evapora prea repede. 

Atunci ne bucuram dacă găseam câteva portocale de Crăciun acum facem ornamente din ele. Dar no, nu-i așa, era mai bine atunci. Sictir.

Ca să înțelegeți mai bine, voi ăia de plângeți după comunism, poate ați uitat, dar noi am crezut că portocalele sunt fructe care apar doar iarna. Niciodată nu ne-a trecut prin cap că ele se pot găsi în permanență ca acum.

Nimic nu se pierdea din acel cadou sindicalist. Plasa sfârșea în plasa cu plase și era folosită DOAR la cadouri. Că no, era mai arătoasă decât celelalte plase.

Opulență post-decembristă

Abia după 89 acel pachet era oleacă mai consistent. Apărea în el câte o ciocolată Africana, Poiana era deja cioco de lux. Apărea sticla de Coca-Cola la 2,5 litri. O pungă de arahide, banane, un penar complet utilat. Aaaa, era să uit, blisterele de Fineti, vreo 50 de grame, dar no, pastă de ciocolată. Se pogora Dumnezeu când o mâncam cu minilingurița.

ciocolata fineti

Ce mai opulență, plasele erau tot mai mari, era o concurență între sindicate, care să umple cât mai mult acele plase. Apăruse sfântul comision, încasat de către șefii sindicatelor pentru a da distribuția cu dedicație a acelor pachete către firmele de casă. Nu de alta dar sindicatele stăteau pe un purcoi de bani și trebuiau date niște firimituri și pulimii. Grosul banilor sindicatului mergeau pe vacanțe, mașini și alte beneficii doar pentru ei.  

Nu au fost să fie prea mulți ani de opulență, au avut grijă politicienii să distrugă tot și părinții noștri să rămână șomeri. Dar no, tot un fel de comuniști erau, sunt și cei post-decembriști, după ei nu crește nimic.

Da știu, sunt un hater, nu am știut să apreciezi bunăstarea din comunism. Nu-i nimic, sper doar ca ai noștri copii să nu aibă astfel de amintiri „minunate”.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.