Petrom ieftineste masiv Carburantii ????

Petrom – OMV cea mai mare companie petroliera de pe piata romana a hotarat IEFTINIREA benzinei si motorinei.
 
”Petrom va ieftini în această noapte benzina cu 5 bani pe litru şi motorina cu 7 bani pe litru, la doar trei zile după ce carburanţii s-au scumpit cu 41 de bani pe litru, ca urmare a introducerii accizei suplimentare pe carburanţi, de 7 cenţi.”sursa

In primul rand, 7centi pe litru, mie nu imi da 41 de bani, oricat m-as chinui sa calculez, indiferent de sistemul de calcul sau calculatorul folosit. Iar in al doilea rand la benzinariile din zona carburanti s-au scumpit cu minim 45 de bani.

Si atunci ma intreb: De unde atata ipocrizie la Petrom de a trambita o asemenea SUPER IEFTINIRE?

 RUSINE, politicienilor incompetenti care in afara faptului ca sunt multi si inutili, nu fac nimic pentru poporul roman.
Cel mai incompetent guvern din toate timpurile, guvern condus cu zambetul pe buze de unul numit ponta, este guvernul roman. Principala preocupare a acestui guvern de 2 ani incoace este suprainpozitarea omului de rand, atat si nimic mai mult.
Am ajuns sa regretem mult hulitul guvern Boc. 🙁

Protectia Consumatorului, si in acest caz, se dovedeste a fi o institutie INUTILA.

Imbunatatiti viata romanului, domnilor politicieni, nu doar a celor din sleata voastra.

Romica Gabor. Antreneaza sau Se Antreneaza????

E greu sa preiei o echipa la mijlocul campionatului, dar asta nu e o scuza a esecului de etapa trecuta de pe teren propriu, esec in fata unei echipe de care 99.99% din romani nu au auzit.

Am citit astazi in cotidianul Glasul Hunedoarei, ca Romulus Gabor nu parea afectat la finele jocului cu Millenium Giarmata. Cum naiba, intr-un oras cu traditia Hunedoarei, sa nu fi afectat de o infrangere pe teren propriu in fata unei echipe de nivelul Giarmatei, echipa care a avut 3 ocazii, ti-a dat 2 goluri si ti-a luat punctele.

Mai mult, sa nu il pui pe nr14, Alexandru Petresc, sa bata 1000 de penalturi dupa meci, sa ii iasa figurile si indolenta din cap; el ratind penalty in min 85, in conditiile in care a fost CEL MAI SLAB DE PE TEREN, TOT MECIUL.

‘Li s-a intamplat si jucatorilor mai mari sa rateze, portarul s-a dus bine si asta e.” declara Gabor.
Suntem noi din provincie, asa mai de la tara, dar stim ca un penalty nu se apara ci se RATEAZA, in conditiile in care a fost executat PROST SI MOALE.

Acum probabil Gabor incearca sa isi apropie vestiarul sa fie langa ei, fiind la inceput pana ii ”citeste” si vede ce le poate capul. Dar, un mare DAR, Romica ar trebuie sa realizeze ca asa a facut si la echipa de juniori, iar pustani de acolo (ironic vorbind) ii aratau MULT respect, ei fiind preocupati de freze si de fetele din tribuna.

Daca tot asa v-a antrena si echipa mare, mai bine isi schimba planul ACUM, pana nu ajunge sa fie FLUIERAT de spectatori, norocul lui poate fi faptul ca putina lume mai vine la stadion, datorita fostului antrenor Constatin Olariu, antrenorul cel mai slab pe care l-am vazut pe aceste meleaguri.

https://youtube.googleapis.com/v/OSYgNVpe9bc&source=uds

Valoarea jucatorului Romulus Gabor este incontestabila si ar trebui sa trezeasca si sa impuna RESPECT, dar cateodata RESPECTUL il mai si impui.

Felicitari Gimnastelor Noastre

Felicitari si Respect maxim

Intr-o lume a sportului romanesc, dominat de fotbal, un fotbal tot mai slab si fara perspectiva, gimnastica a avut locul ei de TOP in inimile spectatorului sportiv. Spectator flamand de performante, de mult uitate, ale gimnasticii noastre
.
Zilele acestea la Cupa Mondiala de la Doha, doua fete,Larisa Iordache şi Diana Bulimar, au facut ca gandurile noastre sa rememoreze succesele GIMNASTICII romanesti  de odinioara.

In anii trecuti lotul national de gimnastica se reunea la Deva, nu stiu din ce motive a fost mutat la Bucuresti, moment in care si rezultatele au cam disparut.

Niciodata nu am inteles, de ce un lucru care merge FOARTE bine, trebuie schimbat, distrus si perturbat. Probabil pentru a se lauda mitici si cu gimnastica NOASTRA, da, gimnastica romaneasca a crescut la Deva, judetul HUNEDOARA.

Trecind peste adversitatea mea pentru interventia politicului in sport, vreau sa felicit inca odata FETELE NOASTRE.

RESPECT Larisa Iordache, RESPECT Diana Bulimar, suntem mandri de VOI.
 
                                  https://youtube.googleapis.com/v/04854XqcfCY&source=uds 

Romania are potential si valori, ele trebuie doar sprijinite si apreciate la adevarata lor valoare.

Posta Romana, o batalie pierduta

Nu am mai intrat intr-o locatie Posta Romana de pe vremea liceului, si atunci doar cand imi completam carnetul *CeC* si imi ridicam alocatia. Asta pana zilele trecute, de aici si povestioara de mai jos.

 Fac cumparaturi on-line de mult timp, iar de cele mai multe ori platesc produsele la livrare (RAMBURS), nu de alta dar nu ma risc sa folosesc cardul.
Pe la sfarsitul luni februarie am cumparat de pe net niste skateri, fainuti, nu foarte scumpi si in 2 zile i-am primit.
Platesc curierului coletul bucuros, ce promti sunt oameni de acolo, urc in casa, bineinteles sfasii hartiile si cutia in care erau skateri si ii incalt. Mi-au venit perfect, multumit de aspect si cum ma simt in ei ma descalt si ii pun la usa. Bineinteles urma sa ies cu ei seara in oras, sa ma laud la cunoscuti cu noua mea achizitie. :))

Vine seara ies in oras si fac o tura pana la Kaufland, ca tot trebuia sa imi platesc factura la telefon, si apoi spre Faleza cu baruri a orasului.Toate bune si frumoase, pantofi confortabili, seara senzationala, dar…..
Dar la intoarcerea acasa observ starea jalnica a ”pretiosilor mei skateri”, vopseaua de pe ei sa cojit intr-un hal fara de hal, arata ca un gard vopsit secolul trecut.

 Suparat nevoie mare, a doua zi dimineata, sun si fac reclamatie la firma de unde i-am comandat si ma zburlesc la ei ca ma simt furat si pacalit.
Omul de la telefon de un calm ne mai intalnit ma linisteste si imi spune ce trebuie facut pentru a retrimite skateri inapoi si a-mi fi returnati banii sau inlocuit produsul.
A trecut ceva vreme si nu am mai auzit nimic de skateri sau de bani, chiar si siteul de unde ii comandasem a disparut. Din nou m-au apucat toti draci si sun iarasi, iar de data asta i-am pulait de cred ca le-am umplut frigiderul pentru Paste.
Cred ca am vorbit tot cu acelasi tip ”Calm” si m-a lamurit ca ei nu primisera coletul dar imi vor trimite alti skateri in schimb, chiar daca ei nu i-au primit pe cei defecti.
M-am dus la ghiseul postal pentru a cere lamuriri, dar acolo o batranica de vreo 60 de ani nu a stiut ce sa imi spuna, decat ca ei (ghiseul) a expediat coletul.

Asadar dragi politicieni luati-va comisioanele(trist ca asa se fac privatizarile la noi) si privatizati Posta Romana, in acest moment este un serviciu invechit si total inutil. Poate un investitor serios o sa aduca Posta Romana mai aproape de acest mileniu si implicit mai aproape de OM.

https://youtube.googleapis.com/v/LWNvMRzU_I0&source=uds

Daca chiar ai nevoie de Posta Romana pentru a trimite ceva la bunica la tara, ai nevoie de o zi libera de la serviciu, o sa stai la rand ore nenumarate. Se misca personalul de acolo cu viteza melcului turbat. 🙁

Ziua 3.Pro HD. AquaSara

PRO HD – Fabricat în Hunedoara

logo-uri pro hd fabricat in hunedoara
Sambata, 22 martie 2014, a treia zi de Pro HD – Fabricat in Hunedoara 

 
Deoarece urma sa ne despartim de invitatii nostri, in seara premergatoare vizitei la AquaSara, ne-am lungit mai mult la povesti,am cam intarziat, dar gazda noastra a fost foarte amabila si a inteles acest aspect. Inca odata scuzele noastre, speram sa nu se mai intample. 🙂
Si daca as vrea sa povestesc cu lux de amanunte, adevaratul laborator, din spatele apei minerale AquaSara, nu as reusit. Atatea procedee chimice de filtrare si verificare a apei nu mi-a fost dat sa vad si sa aud nici macar la ora de Chimie din liceu.
Toata fabrica este de o curatenie, asa cam ca la farmacie, totul e doar alb sau inox de la instalatii. In interior totul e supravegheat de un supercalculator, pe care toti cei implicati in imbutelierea apei AquaSara il pot accesa de acasa. Lucru mare zic eu.
 
Acum, din punctul meu de vedere, cel al unui bautor de apa minerala AquaSara, asta dupa vizita mea precedenta in acesta locatie, pot spune cu mana pe inima ca e foarte buna. Spun asta datorita faptului ca dupa ce am inceput sa consum apa minerala de la Boholt, aici se afla fabrica si izvoarele, nu am mai avut probleme cu hiperaciditatea. Apa contine o componenta bazica naturala care neutralizeaza excesul de acid gastric. Acest lucrul l-am observat deja dupa prima luna de utilizare a apei AquaSara, deci eu recomand consumarea celor doi litri de apa, recomandati de TV,  sa fie de la izvoarele Boholt.
Toate articolele mele despre acest eveniment le-am scris strict din punctul de vedere al unui cititor, cititor care ar fi bulversat de multitudinea de detalii tehnice, poate e bine poate nu, vedem invat si eu odata cu lumea. :))
Multumim si celor de la AquaSara pentru sustinerea si transparenta oferita.
Toate articolele se pot citi aici: Fabricat in Hunedoara

PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău, Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000, Carpatcement, RECOM SID Hunedoara şi Aqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: PRO HD, Kooperativa 2.0, Vila Flamingo, Glasul Hunedoarei, Replica Hunedoara.

Ziua 2. ProHD. CarpatCement si RecomSID

PRO HD – Fabricat în Hunedoara

logo-uri pro hd fabricat in hunedoara
Vineri, 21 martie 2014, a doua zi de Pro HD – Fabricat in Hunedoara

Doua vizite in locatii industriale: CarpatCement Chiscadaga si RecomSID Hunedoara.

Dimineata, la prima ora, am pornit catre Chiscadaga pentru a vedea uriasul complex.

Eu recunosc am fost foarte interesat de doua aspecte, poluarea din trecut si investitiile facute pentru a contra fenomenul, si dorinta mea de a-l cunoaste pe omul care m-a scapat de armata in doua randuri, Dl. Director Mircea Bobora.

In perioada postdecembrista, Fabrica de la Chiscadaga era un mare poluator. Avand ceva neamuri prin alianta in zona, mergeam destul de des acolo si eram uimit de cat praf era in zona, mai ales ca eu locuiam in Hunedoara, unde ne confruntam cu acelasi fenomen, dar parca nu era chiar asa rau ca la Chiscadaga.
Pe parcursul vizitei din cadrul Proiectului Fabricat in Hunedoara, am remarcat preocupare celor de la CarpatCement cu privire la mediul inconjurator.

Am retinut doua aspecte. In primul rand, uriasa investitie in ceea ce priveste mediul, peste 11 milioane de euro in diverse tehnologii, filtre de tot felul si instalatii de desprafuire, iar in al doilea rand, tot in scopul protejarii mediului, folosirea anvelopelor uzate ca si combustibil in procesul tehnologic. Pana in acest moment, CarpatCement Chiscadaga a folosit peste 100 de mii de tone de anvelope uzate, nici nu vreau sa ma gandesc ce spatiu ar fi fost blocat si poluat cu prezenta acestora.

Odata lamurit ca poluarea din trecut a devenit istorie si acolo acum se face totul ca la carte, am tinut neaparat sa vorbesc cu Dl Director Mircea Bobora. Nu, nu suntem neamuri, dar in perioda cand cei de la Centrul Militar umblau cu arcanul dupa mine, mi-a folosit faptul ca avem acelasi nume.

In doua randuri, ofiterul care trebuia sa imi semneze repartitia si implicit incorporarea m-a intrebat ce mai face Domnul Mircea, stiind la cine se referea, si in incercarea mea de a scapa de armata, tot timpul minteam, nu imi e rusine sa recunosc, spuneam ceva de genul: „Aaa, unchiul meu de la  Chiscadaga e foarte bine, ieri a fost pe la noi”. Atunci, bineinteles, ofiterul ma mai gratia, daca pot spune asa, si ma amana cu 6 luni.
Si uite asa, am tinut mortis sa dau mana cu ”Unchiul meu Mircea Bobora”. Mi-a placut ca s-a amuzat teribil la cele povestite de mine cu privire la aceste intamplari. Tin sa ii multumesc inca odata pentru ajutorul oferit. :))

A doua locatie vizitata vineri a fost RecomSID Hunedoara.

Pe actuala locatie a firmei RecomSID, in trecut, in cadrul Combinatului Siderurgic Hunedoara existau doua sectii: Constructii Metalice si Mecanica 5.

In cadrul sectiei Mecanice 5 a lucrat tatal meu si pot spune ca era unul dintre locurile mele de joaca preferate. In copilaria mea nu aveai multe locuri de joaca si plus de asta, parintii mei munceau in schimburi, iar eu trebuia sa stau cu unul dintre ei vreo doua ore, pana la aparitia celuilalt. Preferam sa merg mai des la tata, avea un coleg macaragiu care ma plimba cu el si vedem sectia de sus, din ”cabina macaralei”.

Revenind la vizita de la RecomSID.

Am aflat ca acolo, cu trei ani in urma, Mecanica 5 era o ruina, si apoi am auzit ca a fost preluata de firma RecomSID, urmand a fi aduse niste utilaje de ultima generatie folosite in domeniul constructiilor metalice. In cadrul vizitei, desi investitia in aceasta noua locatie nu e finalizata in totalitate, mi-a fost dat sa vad niste masinarii super smechere, daca pot spune asa. Nici nu stiam ca exista sudura cu plasma. Am vazut si mi s-a parut geniala masinaria.

In cadrul celeilalte sectii, cea de constructii metalice, se executa Rampe Incarcare Descarcare, pentru centre logistice din multe tari europene. La o prima vedere par doar niste simple platforme, nu e asa, sunt niste sisteme mecanizate foarte bine realizate si sofisticate.

Cel mai mult m-am bucurat de faptul ca locul in care tatal meu a muncit peste 30 de ani inca exista si nu a ajuns o ruina, ca marea majoritate a vechii platforme siderurgice.

Multumim pentru sustinere, doamnei deputat Carmen Harau.

Toate link-urile si articolele scrise le puteti citi aici:Fabricat in Hunedoara

PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău, Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000, Carpatcement, RECOM SID Hunedoara şi Aqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: PRO HD, Kooperativa 2.0, Vila Flamingo, Glasul Hunedoarei, Replica Hunedoara

AVIS 3000, model de profesionalism

PRO HD – Fabricat în Hunedoara

logo-uri pro hd fabricat in hunedoara 

Joi, 20 martie 2014 a debutat in forta proiectul PRO HD – Fabricat in Hunedoara. Prima noastra vizita a avut loc la Fermele complexului avicol AVIS 3000.

Ceea ce parea a fi o vizita plictisitoare printre niste gaini, s-a dovedit a fi extrem de fascinant.

Recunosc ca initial m-am intrebat: oare ce as putea vedea nou acolo? Ei, m-am inselat. Eu crescind la tara stiam ceva de genul: bunica cumpara pui de la un nene primavara, puii cresc si ajung gaini, gainile fac oua, iar toamna bunicul le taie si ajung in supa aia super buna atunci cand esti racit sau in salata „de boeuf”.

Cat de departe eram de adevar!

La AVIS 3000 este o adevarata industrie. Gainile crescute special pentru oua, unele pentru consum, iar altele pentru incubatoarele super sofisticate de unde apar noi serii de pui. Numeroase ferme in care sunt loturi diferite de pui si gaini, atent supravegheate de personal specializat. Puii de o zi nu se amesteca cu cei de trei zile. Cocosii sunt separati de gaini multa vreme.

In toate halele de productie, gainile sunt crescute la sol, nu in baterii, au loc sa se miste libere, canta si cotcodacesc toata ziua (asa, vreo 42 de zile, ca dupa aceea nu mai canta) :))

La toate nivelele de maturitate exista un calcul precis al hranei pe care o primesc pasarile, nimic nu se face fara o atenta supraveghere. Temperatura ambientala difera de la o ferma la alta, puii mici au nevoie de mult mai multa caldura decat pasaretul adult. Vaccinarea se face atent si la timpul oportun.

Hrana este pregatita in „casa”, firma detinand propriul siloz unde diferitele tipuri de mancare sunt verificate in laborator – pe care nu multe ferme avicole il detin.

Abatorul mi-a placut cel mai mult. Totusi, m-am bucurat cand am vazut ca am ratat partea din el unde se afla Camera Murdara. :)) Acolo sunt sacrificati puii si imi imaginez ce arome erau in jur.

Fluxul la abator contine mai multe etape in mai multe incaperi: Sacrificare, Opărire, Deplumare, Eviscerare, Zvântare, Camera de tranşare, Ambalare, Depozitare. In camera de Transare si Ambalare exista un carusel unde la inceput personalul agata puii, iar pe tot parcusul lui, puiul ajunge din intreg in toate partile pe care le stim noi de la magazin (aripi, pulpe, piept, carcasă), totul automatizat.

Totul ajunge la ambalat, de unde pleaca in camera de depozitare, iar de aici toata productia din acea zi este livrata magazinelor proprii, AVIS si PRO HD, sau partenerilor din tara, iar de acolo pe masa consumatorilor.

Trebuie mentionat ca toate produsele livrate de AVIS 3000 NU sunt injectate cu solutie salina, deci consumatorul nu este inselat la cantar, lucru pe care unii producatori il fac. 🙁

Nu vreau sa inchei inainte de a spune: RESPECT AVIS 3000, RESPECT ALINA STATE, jos palaria. Multumim pentru sustinere.

Toate articolele se pot citi aici: Fabricat in Hunedoara

PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău, Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000, Carpatcement, RECOM SID Hunedoara şi Aqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: PRO HD, Kooperativa 2.0, Vila Flamingo, Glasul Hunedoarei, Replica Hunedoara.

PRO HD – Fabricat în Hunedoara

logo-uri pro hd fabricat in hunedoara 

Mult a fost, putin a ramas (timp). In urma cu circa trei luni, Sebi, Denisa si cu mine am demarat acest proiect, Fabricat in Hunedoara. Parea o treaba super usoara, doar parea. Acum, ca e totul pregatit, suntem foarte fericiti si bucurosi de ceea ce am realizat. Oare se putea mai bine? Poate, dar asa e la inceput, vorba aia romaneasca: mic cu mic se face mare.

Asadar, maine, joi, in prima zi, o sa incercam sa rezolvam o dilema antica: „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”. Incercam asta la AVIS 3000.

Vineri dimineata mergem la Chiscadaga. Copil fiind, mergeam la bunicii unui prieten, in satul Bejan, aflat in apropierea fabricii de ciment. Acolo, in fiecare dimineata satul era acoperit de un strat subtire de praf, alb-gri, despre care se stia ca vine de la fabrica. Acum, de ceva ani buni, stratul a disparut, si as vrea sa vad cum a fost posibil. Stiu ca pe comunisti nu ii interesau poluarea si mediul, dar pentru locuitorii din jur, investitiile celor de la CarpatCement au facut posibila disparitia acestei poluari.

De la CarpatCement o sa mergem la RECOM SID Hunedoara. Aici, eu vreau sa vad ce s-a facut in locul unde tatal meu a muncit 30 de ani. Foarte multa lume spune ca nu a mai ramas nimic din fostul Combinat Siderurgic de la Hunedoara, si totusi aici, la RECOM SID, inca se munceste.

In a treia zi, si ultima, mergem la Boholt sa vizitam fabrica de apa minerala Aqua Sara. Tot in copilaria mea imi amintesc de cozile de la centrul de sticle si borcane, de acolo cumparam si apa minerala. De sarbatori era nebunie, toate mamele faceau prajituri cu apa minerala. La noi se gaseau doar doar doua sau trei marci de apa minerala. Nu imi amintesc decat ca noi cumparam Apa Minerala Boholt la 1 litru. Datorita investitiilor, fabrica de la Boholt exista si exceleaza, fiind foarte premiata.

Speram ca acest eveniment sa fie inceputul unei colaborari reusite intre organizatori si cei care au sprijinit desfasurarea acestuia, si de ce nu, pe viitor, ne dorim o mai mare receptivitate din partea mai multor agenti economici in sustinerea organizarii de astfel de proiecte.

PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian BârgăuDenisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000CarpatcementRECOM SID Hunedoara şi Aqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: PRO HDKooperativa 2.0Vila FlamingoGlasul HunedoareiReplica Hunedoara.

PontAcciza, pentru ca an electoral

 Hop 10km hop bagam o panglica

Cel mai imbecil prim ministru din toate timpurile de pe tot mapamondul e el, PLAGIATORE PONTA.
S-a gandit el in dobitocia sa, in cretinitate lui genetica de comunistoid imputit, sa mai bage o taxa.
Fiind un prost cu spume, singurul sau neuron plictisit, obosit si neutil, face cea ce stie, adica NIMIC. Incapabil si inconjurat de toti tampitii din lume,toti in al sau guvern, nu e capabil sa guverneze tara pentru cetatenii sai, ci doar sa mulga acest popor nenorocit de viata.

Cine stie ce blesteme stramosesti s-au abatut peste aceasta tara de a ajuns in 25 ani, fiind condusa de hoti, sa fie codasa Europei.

Numai maine nu-i poimaine si de la 1 Aprilie combustibilul vandut in Romania se va scumpi cu 7 eurocenti pe litru. Aceasta scumpire v-a genera un lant de scumpiri in toate domenile economiei.

Acum as vrea sa ii aud pe coristii care il pupa in cur pe prostanul de ponta, cum ii multumesc pentru reintregirea pensiilor taiate de Boc.

Fiind an electoral au nevoie baronii locali de bani pentru galeti, ulei, o sapca, un fular, o treaba sa placa la toti prostii care inca mai bun botul la astfel de mizerii electorale.

Daca initial, boul de ponta, se lauda ca banii colectati din noua taxa ajung la Ministerul Transporturilor pentru a finanta constructia de autostrazi, acum spune clar ca banii v-or ajunge in buget, pentru a fi folositi unde e nevoie, adica acolo unde nu ii poate gasi nimeni.

Toate injuraturile pentru tine, prostane.

Ce facem in WeekEnd la HUNEDOARA????

   Raspuns: NIMIC NIMIC NIMIC

In ultimii 25 de ani toti primarii perindati pe la Hunedoara au fost interesati de orice altceva, numai de cetatenii orasului, NU.

Pe lista lor de prioritati au fost …………….,exact NIMIC.

Pur si simplu nu ai unde sa iti petrece timpul liber cu prietenii sau familia.

Cinema Flacara, inchis si lasat uitarii.
Cinema Modern, paragina, arata ca fosta cantina a Siderugica, probabil va fi demolata curand.
 Lacul Cincis, o baltoaca plina de gunoaie, cu un drum de acces nereparat de zeci de ani,  mai mult gol de la aparitia microhidrocentralei din aval de dig.
Casa de Cultura, asa la vreo 3 luni o piesa de teatru, sa nu ne doara capul de atata cultura daca nu este anulata in ziua premierei.
Muzeu,  vise si sperante desarte.
Echipe Sportive, ioc catre nimic, doar F.C.Hunedoara, care deocamdata e o gaura in bugetul orasului si unde rezultatele sunt aduse de juniori. Juniori care au parte doar de o mica bucatica din bugetul total.
Clubul Constructorul aproape desfintat iar Sala Constructorul un focar de infectie.
Mall la Hunedoara, doar o tema de campanie electorala.

Singurele care tin steagul sus sunt Barurile cu WIFI, unde toata lumea bea un suc sau o bere si sta cu nasul in telefon si suspina la ce posteaza altii din alte orase.

Era sa uit, avem o multime de Biserici si Cluburi pentru pensionari, nu de alta dar ei sunt in mare foame de distractie si voie buna. (rahat pe bat, ei merg la vot si pot fi usor manipulati cu o maslina)

Toata lumea la crasmele cu Lautari, acolo e suta de votca ieftina si cu 5 lei esti BAZAT. :))))))
   WEEK-END PLACUT 😉


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/calinbob/public_html/wp-includes/functions.php on line 5349

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/calinbob/public_html/wp-content/plugins/really-simple-ssl/class-mixed-content-fixer.php on line 107