Ce colecționează bărbații?

ceasuri de firma

Hobby și pasiune

Toți, într-un moment al vieții, am colecționat ceva. Fie ca hobby, fie pentru a interacționa cu persoanele din jur, toți „adunam/colecționam” anumite „chestii”.

În copilărie, fiind în comunism, nu prea aveai ce colecționa. În magazine nu se găsea mâncare de multe ori, darăminte „chestii” de colecționat.

Cred că pe la vârsta de 6 ani am descoperit timbrele. Primisem de ziua mea un clasor mare, mare, nu mai văzusem până atunci unul la fel. Lunar bunica îmi dădea 10 lei, bani cu care îmi cumpăram un plic cu timbre. Se găseau la poștă și apăreau o dată pe lună.

Nu a ținut mult această pasiune, după vreo jumătate de an orice plic cumpărat îmi aducea doar dubluri și multă frustrare. Toți copiii din cartier, care colecționau timbre, aveau aceleași dubluri ca și mine. Logic, cumpărau plicurile cu timbre de la același oficiu poștal.

Am renunțat.

După revoluție am trecut la colecționarea surprizelor din guma de mestecat. Mașini, fotbaliști, animale, tatuaje și mai știu eu ce nimicuri de ale copilăriei.

Acum la „bătrânețe”, glumesc, nu mai am timp pentru hobby-uri, am o familie de întreținut și totul e pentru ei.

Totuși, am un prieten de vârsta mea care are o pasiune care, recunosc, îmi place și mie. Dacă timpul și banii mi-ar permite, aș împărtăși pasiunea lui. CEASURILE.

L-am rugat să îmi trimită o poză cu mini colecția lui pentru a mă delecta cu ele și a le avea măcar online. Să caut informații despre ele, să văd dacă mă prinde microbul.

Mihai, prietenul meu, numai de „prostiile mele” nu avea el chef, omul e cu casa întoarsă, zugrăvește. Așa ca tot românul, vara. Totuși s-a îndurat și le-a „aruncat” pe o pătură și le-a fotografiat pentru mine. Ce să facă omul, dacă vrea să aibă liniște cu nebunul de mine.

ceas

În timpul căutărilor am găsit un site, Watchshop, dedicat ceasurilor bărbătești. Băi frate, au oameni ăștia acolo o colecție de ceasuri de „stă mâța în coadă”.

Inițial m-am întrebat de ce această exclusivitate, ca să zic așa. Apoi am înțeles, un bărbat adevărat are nevoie de un ceas doar a lui. Un bărbat modern își dorește un ceas unicat, dacă pot spune așa. Un ceas care să îl definească, un ceas care să îl pună în valoare.

Un bărbat își dorește un costum de firmă, o cămașă asemenea, o cravată wow și un ceas care să ia ochii TUTUROR.

ceasuri de firma

Cu greu cred că voi putea reuși vreodată să am o colecție de ceasuri, dar măcar știu că este un hobby interesant. Cine știe de unde sare iepurele, iar pe viitor poate îmi voi petrece timpul prin diverse târguri în căutarea ceasului PERFECT.