Snow Fest Preview Days

Distracție la Ski Resort Transalpina

Încet încet Ski Resort Transalpina devine una din cele mai căutate stațiuni montane din România. Echipa de acolo face o treaba foarte bună și vine cu ceva nou în fiecare weekend.

transalpina

Primul festival de ski & fun din România @ Ski Resort Transalpina se va desfășura pe 3 zile, programul fiind unul intens așa cum v-am obișnuit până acum. Ne așteaptă 2 concerte outdoor în zilele de vineri și sâmbătă cu Subcarpați și Șuie Paparude, petreceri la 1850 m și after party-uri în cort încălzit situat la baza pârtiei. În cele 3 zile ale evenimentului vor mixa: Blanilla, Bully, CDj Team, Golan, MadLiquid, Shiver, Zo. Vom avea food vans, zone de chill out, concursuri, testare echipamente si multe alte surprize.

V-am pregătit și un pachet ce include 3 zile skipass (vineri, sâmbătă și duminică) + 3 nopți de cazare (joi, vineri și sâmbată) în Voineasa cu prețuri începand cu 390 de Lei/persoană.

Dacă vrei să-ți faci încălzirea pentru ediția a VII-a Snow Fest, ce va avea loc între 18-25 Martie în Les 2 Alpes – Franța vino la Transalpina!

Detalii pachete cazare pe: http://www.snow-fest.ro/alte-iesiri/preview-days-ski-resort-transalpina

La Ski Resort Transalpina, pe un domeniu de peste 30 de hectare se pot practica sporturi de iarnă în condiții excelente!
– 9 km de pârtii dotate cu lanci si tunuri pentru zăpadă artificială și grade diverse de dificultate;
– instalatii de transport pe cablu: doua telegondole interconectate, doua teleski-uri si un telescaun;
– instructori de ski și snowboard;
– après-ski la cota 1850, restaurant-terasa la stația îmbarcare și restaurant la stația intermediara;
– centru de închiriere echipament sportiv.
Un calendar plin de evenimente cu o tematică specială pentru fiecare lună a sezonului, completează într-un mod special clipele minunate trăite într-un decor de vis!

DISTRACȚIE FRUMOASĂ!