NG Phaselis, luxury by Hello Holidays
Săptămâna trecută, la invitația celor de la Hello Holidays, am avut șansa să văd cel mai nou resort UAI* din Antalya și cred din toată Turcia, NG PHASELIS BAY. Nu mulți au avut curajul de a investi/construi în aceste vremuri tulburi. Ba mai mult, cei de acolo au costruit acest resort fabulos într-un timp foarte scurt, 18 luni(cam 14 luni doar pe timp de pandemie).
Este extrem de ireal pentru noi românii, știm cu toții ce ritm au cei din construcții în România. Am văzut asta cu ochii mei. Acum o lună și ceva am ajuns în zona acestui resort și vă pot spune că mai era enorm de lucru. Zona de piscine și cea de plajă erau un imens șantier. Nu era mare lucru acolo, iar acum este totul țiplă. Bine, între timp am aflat și faptul că acolo munceau peste 2500 de oameni zilnic. Deci se poate, avem ce învăța de la constructorii turci.
NG Phaselis, modern, luxos, fabulos
NG Phaselis Bay Descriere: Inaugurat chiar anul acesta, Hotelul NG Phaselis Bay dispune de o suprafata de 70755 m patrati. Pe langa minunatul peisaj de care este incojurat, acesta are la dispozitia turistilor o sumedenie de servicii si atractii atat pentru grupurile de prieteni, cat si pentru familiile cu copii.
Localizare: Hotelul NG Phaselis Bay este situat la o distanta de 52 km de aeroportul din Antalya si doar 5 km de centrul orasului Kemer. Accesul la hotel se poate face atat cu masina, cat si cu elicopterul sau avionul privat.
Facilitati hotel: Plaja hotelului se intinde pe o suprafata de 900 m. Hotelul NG Phaselis Bay pune la dispozitia turistilor sai un restaurant in regim a la carte, deschis 21 ore pe zi, un lounge si un lobby deschise 24/24 ore, room service in permanenta. In incinta hotelului se regaseste si Aliva SPA, un concept perfect pentru rasfat si relaxare: masaj, piscina interioara, baie turceasca, sauna, o baie de aburi, camere de tratament. Beluga Kids Club ofera numeroase activitati pentru copiii cu varste cuprinse intre 1-12 ani. Aici se pot bucura de o vacanta plina de activitati distractive dar si educative, sub supravegherea atenta a unei intregi echipe de experti. Pentru serile petrecute in aceasta vacanta, hotelul garanteaza show-uri de neuitat cu distractie pe beach club, acompaniata de spectacole live pe scena si DJ faimosi din intreaga lume.
De asemenea, hotelul este potrivit si pentru proaspetii casatoriti dispunand de toate conditiile pentru o luna de miere de neuitat.
Facilitati camere: Intregul hotel dispune de 480 camere si 1230 de paturi. Acestea sunt clasificate ca superior room, deluxe room, suite si vile cu design si mobilier modern. In fiecare camera se regaseste aer conditionat, televizor, minibar, telefon, baie proprie cu uscator de par si toate articolele necesare. Toate vilele ofera un view spectaculos catre mare.
Ce ziceți? E nevoie de 10 minute doar pentru a procesa lunga listă de dotarii ale acestui resort, darminte să ajungi efectiv acolo și să iei pulsul de la fața locului.
Eu am avut șansa de a sta acolo 3 nopți, nu era zi să nu descopăr ceva nou și incredibil.
Încă o dată mulțumim NG Phaselis pentru găzduire, mulțumesc Hello Holidays pentru invitație.
P.S. M-au întrebat foarte mulți prieteni, amici, chiar oameni pe care nu îi cunosc, despre condițiile de călătorie în Turcia. Văzuseră că Turcia este în lock-down. Așa este, Turcia încă este în stare de urgență, dar cazurile de Covid scad zilnic, astfel, sunt 100% convins, că în zilele care urmează vor ridica și ei cele mai multe dintre restricții. Chiar și așa, turiștii nu sunt afectați, ei fiind exceptați de la aceste restricții. Plus, toți hotelierii au investit enorm pentru al face pe turist să se simtă și chiar să fie, în siguranță. Totul într-un mod cât mai discret pentru a nu deranja. Se curăță și se dezinfectează peste tot, non stop.
P.S1. Puteți merge fără probleme în vacanță , să profitați de liniștea începutului de sezon, și mai ales de prețurile super bune.
Vă las câteva oferte cu plecare din ORADEA si CLUJ / Luna Mai – tarife de la…….,bineînțeles tarife speciale de la Hello Holidays. Prețuri pentru toată lumea.
NG PHASELIS 5*, UAI
– 2500 eur/ 2ad
– 2750 eur/ 2ad+1 ch 6 yo
– 3900 eur/ 2ad+2 ch (6 yo+12 yo)
RIXOS – THE LAND OF LEGENDS 5*, AI
– 3100 eur/ 2ad
– 3200 eur/ 2ad+1 ch 6 yo
– 4500 eur/ 2ad+2 ch (6 yo+12 yo)
SPICE HOTEL&SPA 5*, UAI
– 1200 eur/ 2ad
– 1350 eur/ 2ad+1 ch 6 yo
– 2200 eur/ 2ad+2 ch (6 yo+12 yo)