15 Sărbători legale
Dap, atâtea avem, deocamdată. Dacă nu chiar anual, o dată la câțiva ani, tot apare câte o sărbătoare legală. Cam asta e singura activitate cuantificabilă a putorilor din parlamentul României. Votarea unor noi și noi sărbători LEGALE, tare cred că ei iau și ceva bani frumoși pentru zilele alea, bineînțeles, LIBERE. Așa le apare și lor numele pe câte o lege, altfel, pământ de flori.
Era să uit, suntem printre campioni la frecat menta(la zile libere). În alte state europene, angajații nu sunt chiar atât de norocoși. În Spania, sunt 12 libere legale anul acesta, în timp ce în Germania doar nouă.
Revenim la oile, zilele noastre libere.
În anul 2022, nouă sărbători legale sunt în timpul săptămânii, iar celelalte șase, în weekend. Nasol, cam multe în weekend, dar aia e, pățăști.
- 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;
- 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
- 22 aprilie (Vinerea Mare):
- 24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;
- 1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
- 1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri:
- 12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni;
- 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;
- 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;
- 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.
Dacă face parte din alte culte, decât cel ortodox, aveți parte de câte 2 zile libere pentru fiecare din cele 3 mari sărbători religioase anuale.
Zilele libere în alte țări europene
În Spania sunt 12 sărbători naționale în 2022. Doar opt vor fi la comun în toată țara. Celelalte patru zile, cum le e norocul, comunitățile autonome pot decide dacă le includ sau nu în calendarele lor.
În Franța sunt 11 sărbători legale. Ele țin de codul muncii, aceste zile nu sunt toate nelucrătoare. Doar 1 mai, Ziua Muncii, este obligatoriu nelucrătoare pentru toți angajații cu excepția anumitor sectoare precum spitalele sau transportul public. E, cum e, sărbători, dar nu musai libere. Frumos.
Friții(Germania) au doar 9, dar pot să mai apară unele zonale, hotărâte de diferitele landuri.
În Regatul Unit salariații au parte doar de 8 sărbători naționale, dar anul ăsta au un pic de bulan, mai primesc 2 zile libere în iunie. Cele 2 zile sunt bonus de la Regina Tutankamon a Hangliei, via jubileul de platină.
Așadar și prin urmare, BOIERIE BOȘILOR ÎN ROMÂNISTAN.