PRO HD – Fabricat în Hunedoara

logo-uri pro hd fabricat in hunedoara
Vineri, 21 martie 2014, a doua zi de Pro HD – Fabricat in Hunedoara

Doua vizite in locatii industriale: CarpatCement Chiscadaga si RecomSID Hunedoara.

Dimineata, la prima ora, am pornit catre Chiscadaga pentru a vedea uriasul complex.

Eu recunosc am fost foarte interesat de doua aspecte, poluarea din trecut si investitiile facute pentru a contra fenomenul, si dorinta mea de a-l cunoaste pe omul care m-a scapat de armata in doua randuri, Dl. Director Mircea Bobora.

In perioada postdecembrista, Fabrica de la Chiscadaga era un mare poluator. Avand ceva neamuri prin alianta in zona, mergeam destul de des acolo si eram uimit de cat praf era in zona, mai ales ca eu locuiam in Hunedoara, unde ne confruntam cu acelasi fenomen, dar parca nu era chiar asa rau ca la Chiscadaga.
Pe parcursul vizitei din cadrul Proiectului Fabricat in Hunedoara, am remarcat preocupare celor de la CarpatCement cu privire la mediul inconjurator.

Am retinut doua aspecte. In primul rand, uriasa investitie in ceea ce priveste mediul, peste 11 milioane de euro in diverse tehnologii, filtre de tot felul si instalatii de desprafuire, iar in al doilea rand, tot in scopul protejarii mediului, folosirea anvelopelor uzate ca si combustibil in procesul tehnologic. Pana in acest moment, CarpatCement Chiscadaga a folosit peste 100 de mii de tone de anvelope uzate, nici nu vreau sa ma gandesc ce spatiu ar fi fost blocat si poluat cu prezenta acestora.

Odata lamurit ca poluarea din trecut a devenit istorie si acolo acum se face totul ca la carte, am tinut neaparat sa vorbesc cu Dl Director Mircea Bobora. Nu, nu suntem neamuri, dar in perioda cand cei de la Centrul Militar umblau cu arcanul dupa mine, mi-a folosit faptul ca avem acelasi nume.

In doua randuri, ofiterul care trebuia sa imi semneze repartitia si implicit incorporarea m-a intrebat ce mai face Domnul Mircea, stiind la cine se referea, si in incercarea mea de a scapa de armata, tot timpul minteam, nu imi e rusine sa recunosc, spuneam ceva de genul: „Aaa, unchiul meu de la  Chiscadaga e foarte bine, ieri a fost pe la noi”. Atunci, bineinteles, ofiterul ma mai gratia, daca pot spune asa, si ma amana cu 6 luni.
Si uite asa, am tinut mortis sa dau mana cu ”Unchiul meu Mircea Bobora”. Mi-a placut ca s-a amuzat teribil la cele povestite de mine cu privire la aceste intamplari. Tin sa ii multumesc inca odata pentru ajutorul oferit. :))

A doua locatie vizitata vineri a fost RecomSID Hunedoara.

Pe actuala locatie a firmei RecomSID, in trecut, in cadrul Combinatului Siderurgic Hunedoara existau doua sectii: Constructii Metalice si Mecanica 5.

In cadrul sectiei Mecanice 5 a lucrat tatal meu si pot spune ca era unul dintre locurile mele de joaca preferate. In copilaria mea nu aveai multe locuri de joaca si plus de asta, parintii mei munceau in schimburi, iar eu trebuia sa stau cu unul dintre ei vreo doua ore, pana la aparitia celuilalt. Preferam sa merg mai des la tata, avea un coleg macaragiu care ma plimba cu el si vedem sectia de sus, din ”cabina macaralei”.

Revenind la vizita de la RecomSID.

Am aflat ca acolo, cu trei ani in urma, Mecanica 5 era o ruina, si apoi am auzit ca a fost preluata de firma RecomSID, urmand a fi aduse niste utilaje de ultima generatie folosite in domeniul constructiilor metalice. In cadrul vizitei, desi investitia in aceasta noua locatie nu e finalizata in totalitate, mi-a fost dat sa vad niste masinarii super smechere, daca pot spune asa. Nici nu stiam ca exista sudura cu plasma. Am vazut si mi s-a parut geniala masinaria.

In cadrul celeilalte sectii, cea de constructii metalice, se executa Rampe Incarcare Descarcare, pentru centre logistice din multe tari europene. La o prima vedere par doar niste simple platforme, nu e asa, sunt niste sisteme mecanizate foarte bine realizate si sofisticate.

Cel mai mult m-am bucurat de faptul ca locul in care tatal meu a muncit peste 30 de ani inca exista si nu a ajuns o ruina, ca marea majoritate a vechii platforme siderurgice.

Multumim pentru sustinere, doamnei deputat Carmen Harau.

Toate link-urile si articolele scrise le puteti citi aici:Fabricat in Hunedoara

PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău, Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000, Carpatcement, RECOM SID Hunedoara şi Aqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: PRO HD, Kooperativa 2.0, Vila Flamingo, Glasul Hunedoarei, Replica Hunedoara