Managerii laşi

Manager sau dictator?

MÁNAGER, manageri, s. m. 1. Persoană care conduce o entitate economică, îndeplinind, integral sau parțial, funcțiile de previziune și organizare a activității, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra obiectivelor propuse. 2. Persoană care se ocupă cu problemele administrative și organizatorice ale unui sportiv, ale unei echipe sportive ori ale unui colectiv artistic. [Acc. și: manáger] – Din engl. manager.

DICTATÓR ~i m. 1) Suveran care guvernează în mod absolut și autoritar; despot; potentat; tiran. 2) fig. Persoană care exercită o activitate tiranică; tiran; satrap; despot

nicu

Din pacate în primul caz şi din fericire în al doilea, managerul spitalului Hunedoara nu este niciuna din cele două. L-am ”umflat” în ambele ipostaze.

El este un laş, un laş care a încercat să îşi ascundă incompetenţa în spatele medicilor oneşti din spital. S-a văzut cât de stingheri erau în timpul conferinţei de presă. Trist e că nici măcar asta nu ia reuşit.

De ce?

S-a gasit el să se ascundă după fustele tovarăşei *Radulina*. O altă şefa a spitalului, acum e la moda să ai mulţi şefi, aşa dai o pită caldă tuturor celor care te susţin. Din păcate aceasta Ecaterina Teodoroiu care sare să îl ajute pe ”Nicuşor de la Hunedoara” nu este decât un alt consilier umil care e veşnic cu mâna pe sus la proietele aburistice ale primarului arion(intenţionat scris cu literă mică).

Un laş, care se ascunde după alt laş, care încearcă să tragă în războiul lor personalul medical. Ieri în timpul unei emisiuni TV a răspuns în primă fază, dar apoi s-a ascuns şi nu a mai răspuns.

Nu poţi face tu pe imparţialul(Nick) sau pe imparţiala(Radulina) pentru simplul fapt ca aţi fost PUŞI în funcţie de cel pe care vreţi să îl apăraţi. Faceţi asta, amândoi, aruncînd medicii si asistentele din spital în faţă doar pentru a vă victimiza.

NU A BAGAT NIMENI ÎN DISCUŢIE PERSONALUL MEDICAL, VOIA ÎI FOLOSIŢI ŞI VĂ ASCUNDEŢI DUPĂ EI.

Nimic mai demn de dispreţ, vă ascundeţi incompetenţa şi slugarnicia după subalterni.

Aţi făcut o conferinţă de presa în care vă plângeţi că nu puteţi munci şi că sunteţi deranjaţi de presă. Nimic mai greşit, aţi făcut conferinţa doar pentru a vă peria STĂPÂNUL.

El un cantareţ pe care îl recomandă doar famiglia(primarul îi e naş) iar ea, ea o verticală care aruncă cu pixul în sedinţele de consiliu local în care colegii de plantaţie nu işi primesc răsplata(terenuri în buricul Hunedoarei) invocand colegialitate.

Cum vine aia, când e vorba de caşcavalul vostru e colegialitate? Dar când daţi o ”gherlă” şi nu ştiaţi că o viitoare biserică rade de pe faţa pământului un parc de joacă e ”ups, o scăpare”

Dacă vroiaşi să fiţi ”şmecheri” ţinînd pe la uşi presa care vă arată cu degetul, aflaţi că aţi greşit flagrant şi v-aţi arătat adevărata valoare, ZERO BARAT.

Acum pot să plângă că cineva s-a luat de ei, de ei nu de personalul medical, personal care din păcate e obligat sa îi suporte. Unuia cântarile, iar celuilalt grandomania.

P.S. Mai uşor cu ameninţările, că azi mâine vă triaţi politic pacienţi şi ne trezim că ne rămân neamurile pe la poartă, pentru că v-am deranjat.

Ciorile Hunedoarei

Cioara de Hunedoara

ciori

Cioară specie de păsări care fac parte din genul „Corvus”, familia „Corvidae” asa zice Wikipedia.

Deci am lamurit, ce atatea povesti cu corbul care a furat inelul. Corb/cioara – Corvus/Corvidae/Corvin.

Lasand istoria acolo unde ii e locul, ma intorc catre zile noastre si spun cu tarie ”Hunedoara este sub asediu ciorilor”. Fara discutii proasta gestionare a gunoaielor si necontrolarea inmultirii ciorilor au dus Hunedoara in situatia de acum.

Groapa de gunoi a Hunedoarei a fost inchisa iar ciorile au migrat catre oras in cautarea hranei. Indiferenta fata de acest fenomen si lipsa unui primar cu ”coaie” au facut ca orice plimbare la ceas de seara prin oras sa fie o adevarata AVENTURA. Faci pariu cu prietenii la plecarea de acasa, care dintre voi o sa fie CACAT DE CIOARA.

De multe ori sunt mai multi ”pierzatori”, ciorile ”norocind” pe mai mult de unu. Si dai tata si fugi la loto. La romani tot ce tine de noroc trebuie trecut si prin cacat, parca de cacat ai nevoie nu de faptul ca trebuie sa si cumperi un bilet le loto.

Revenind la ciorile noastre, :))) ce fain suna. La cat de multa lume e CACATA DE CIORI, toti castigatori la loto si la orice joc de noroc din lume trebuie sa fie musai din Hunedoara.

A depus cineva o sesizare la primarie si cerea omul o solutie, o luare de pozitie pentru a se rezolva aceasta problema DE TOT CACATUL. Primaria(incompetentii de acolo) a raspuns ca nu ii lasa legea sa taie copacii in care se afla cuiburile.

”Pai bine bine inutililor, a zis cineva ceva de taiat copaci, oricum vi se rupe ca toaletati copacii in asa fel incat sa se usuce singuri, omul a cerut REZOLVAREA PROBLEMEI.”

Pe bulevardele Dacia si Corvin, ciorile stau in marea lor majoritate pe acoperisurile blocurilor, ma mir ca nu ati spus ”ne pare rau, dar daca vreti sa scapa de ciori trebuie sa demolam blocurile”. Incapabililor.

Primarului Harion ii trebuie PIETONALA de zeci de miliarde dar in 4 ani de mandat nu a fost in stare sa rezolve niste simple probleme, probleme necesare intr-un oras modern. Problema maidanezilor, problema curateniei si problema ciorilor, ce pretentii sa mai avem de la acest incompetent, auzi la el, 2000 de locuri de munca, rahat de cioara in ochii hunedorenilor.

Lasa ca ne promite azi maine iar verzi si uscate, mai ales uscate ca tot ii place sa taie copaci si sa puna betoane.

Tiganul laudaros

Daca muncesti in strainatate si nu te lauzi, muncesti degeaba

rom

Aseara am iesit la plimbare in oras, iar apoi ne-am oprit la un bar sa bem ceva. Nu ai ce face altceva in Hunedoara, asta e.

La masa de langa noi trei romani si un tigan, beau niste beri si povesteau, mai exact tiganul povestea. Romanii il ascultau ca pe Sfantul Ioan, ca tot e maine. La inceput nu auzeam ce si cum dar apoi dupa ceva beri au inceput sa vorbeasca foarte tare si toata lumea auzea ce discuta.

Repet, tiganul povestea (se lauda) iar restul ascultau fascinati.

Se facea ca pe langa salariul care il primeste de la munca prestata pe Hanglia, Rromul avea si o combinatie.

”Auzi ba, am vreo 10 negrii (aici deja era cu gura pana la urechi, auzi are ele 10negri) care muncesc pentru mine. Vand niste tricouri care le fac eu si partea mea e 7lire/tricou. Zece tricouri daca la vand/zi pac fac 1400lire pe luna. Aia baga si eu stau pe camera cu ”sula in sus” si vine banu la baiat.”

7 lire x 10 negri x 30 zile = 2100lire.

Pai bine bai ”albule” te cam fac negrii la bani, rezultatul e 2100lire. Sau poate acest ”megastapan de negrii” le da liber in week-end? Ce stiu eu?

Am stat o clipa si m-am minunat: – De ce naiba or sta aia cu asta la masa?

De fapt romanii il faceau pe fraier de bani, tiganul platea randurile de beri, deci si-a platit dreptul de a fi ascultat. :))))

”Eu ii fac pe toti din vorbe, poti sa imi vorbeasca ei cum vor ca tot eu ii fac. Am filosofia vietii, habar nu au ca eu stiu cum sa ii prostesc pe fraieri. Is baiat destept si ma descurc si la munca ii pun pe toti in cur cate stiu.”

Si dai si laudate cate face si drege, ministru de finante sau macar ministrul educatie trebuia sa se faca.

Darrrr, vine si darul, tiganul s-a imbatat si a realizat ca il fac romanasii de bani/bere si a inceput sa fie recalcitrant. Nu sa sparga sau sa bata, dar tot il certa pe unu ca nu ii da tigari. Marele ”descurcaret” nu mai avea nici macar bani de tigari.

”Nu intelegi ca nu mai am tigari.

-Taci ma ca te sparg, ia sa te caut ca daca ai si nu imi dai te rup.”

Cum bre spatanule care esti, nu mai ai nici bani de tigari, gata cu combinatiile si fraierii pe care ii faci? Sau te-au facut romanasii?

A plecat tiganul la pacanele si a cersit acolo o tigara, bineinteles ca nu a primit, astia nu ii bausera berea si ascultasera bazaconiile.

Hunedorenii care au serviciu in strainatate au plecat deja la munca, nu stau ca ”nimeni asta” sa povesteasca verzi si uscate. Smecheria e ca nu te duce nimeni in Hanglia cu aia 50lei pe care ii bei cu unii in crasma la Hunedoara. O sa isi vanda telefonul sau ceva din casa sa poata sa plece inapoi, acolo unde il asteapta aia 10 negrii.

P.S. Dupa faza cu tigarile, unul din romani a plecat iar tiganul a strigat dupa el:

Baaa, vezi ca te astept aici sa dai berea aia.

Nu stiu cat a asteptat ca noi am plecat iar el inca astepta. :)))

Piesa de sambata: Spray

Noaptea Tarziu la Hunedoara?

spuma

La cat de des se ia apa la Hunedoara, piesa celor de la Noaptea Tarziu tinde sa devina imn local. De astazi ”seceta hunedoreana” a revenit, la mai mare draga ProServ, sa te ia dracu dracu Arioane.

Apa se ia, curentul se ia, masinile sunt incendiate, va poftim la „Destinatia numarul unu a Transilvaniei”. Multumim celor care pastoresc orasul de 3 ani incoace. Sa aveti un an plin de DNA, se plictiseste fostul edil acolo unde e, sper sa ii calcati pe urme.

Noi colinde hunedorene

Culese din folclorul hunedorean

Am citit ieri niste colinde foarte frumoase si de sezon. Se pare ca hunedoreanul e inca mare ”culegator si prelucrator” de folclor autentic.

colind

Sper sa dau si eu o mana de ajutor prin acest articol, la ”conservarea” acestor CAPODOPERE HUNEDORENE. E pacat sa se piarda, dar asa din vorba in vorba, din share in share le putem pastra peste veacuri. Le pastram si peste ani ne vom aminti de acesti oameni ”deosebiti” ai Hunedoarei.

Primul colind.

Viorel Arion (primar Hunedoara)

Sunt primarul luminiță

Și mă doare-n căciuliță

Că vă fac la portofel

Să aibă Carmen hotel

Și apoi la buzunare

C-aveți primar de valoare

Și-am băgat cu mult talent

Hunedoara-n faliment

Iar la anu’ nu uitați

Pe mine să mă votați

Să mai fiți fraieri nițel

V-am pupat pe portofel !

Al doilea colind

Carmen Hărău (deputat, PNL)

Dragii mei hunedoreni

Scoateți naibii ceva lei

Hai plătiți că n-am răbdare

Căutați prin buzunare

Că hotelul nu e gata

Arion nu face plata

Și la anu-i enervant

Construiesc restaurant

Hai că nu am timp de voi

Vă las săraci, plini de nevoi

Și vă dau un ultim sfat

Nu trageți la măseluță

Cumpărați o panseluță !

Furați, pardon urați măi ! *-SURSA

Cat de frumos ar suna aceste colinde cantate de acesti copii? Sau si frumos ar suna cantate de domnul manager al spitalului hunedorean, marele bard al saloanelor, Nicu Stef.

Seceta la Hunedoara

Iar se ia APA la HUNEDOARA

robinet-apa-11

De vreo jumatate de an ia apucat harnicia pe imbecilii de la ApaProd(societate de apa si canal). Au frecat cucu toata vara iar acum incearca sa ingrase porcul oprind aproape zilnic apa in oras. Azi aici, maine in alta parte, poimaine in alta parte, iar apoi de la capat.

Fac ceva lucrari pe fonduri europene iar acum in ceasul al 13-lea incearca sa nu piarda finantarea. Oricum li se rupe, lucrarile neterminate din cauza ca sunt incapabili vor fi platite de hunedoreni. Firma nu are nimic de pierdut, atata tot ca acum pot FURA BANII din lucrari, nefiind europeni. Lucrarile sunt receptionate de primariile prietene ale ApaProd, deci nu e stres MAN.

EXTRA

Pentru canalizarea la Pestis s-a pierdut finantarea datorita tergiversarii iar acum lucrarile se vor face din credite. Pentru cei proiectul reabilitarii celor 2km de la intrarea in oras sunt la limita, desi lucrarea e facut de toata jena, la fel in pericol de a se termina pe banii nostri. Ceva frumos sa placa la toata lumea.

Desi acest primar nu a fost in stare sa faca NICIUN PROIECT PE BANI EUROPENI, nu este in stare nici sa termine proiectele facute acum 4 ani de parnaiasul Hada. 🙁

Multi vor zice ca nu e treaba primarului sa fie pe capul celor de la ApaProd, dar a cui e a MEA? Gunoiul e pana la cer, apa ioc, totul e ROZ, doar avem beculete.

Revenind la apa sau mai bine zis la lipsa ei.

Cat de bucuroase sunt gospodinele care maine probabil aveau programata curatenia pentru sarbatori?

Cat de bucuroase sunt cele care maine s-ar fi apucat de gatit masa de Craciun?

Cat de veseli sunt ”hunedorenii mei”, aia care muncesc afara si ajung maine acasa dupa doua zile de mers si au nevoie de un dus?

Cat de fericiti sunt patronii de baruri si restaurante care sunt nevoiti sa isi inchida locatiile acum cand mai toata lumea e libera si ar iesi in oras?

Cat de tare ma bucur eu ca dimineata trebuie sa fiu la Hateg la prima ora si ma spal la lighean si poate ma duc sa imi fac ”nevoile” la vreun bar?

Toate acestea pe fondul SCUMPIRII apei cu aproape 20% a pretului final.

MULTUMIM CELOR RESPONSABILI PENTRU DISPRETUL ACORDAT HUNEDORENILOR.

Spunem si noi, nu dam cu parul

stema HD

Pietonala lui Arion si alte probleme din Hunedoara

Pentru a ne spune pasurile mergem la televiziuni din Deva, desi Hunedoara are televiziunea ei. Eeee, nu e chiar a Hunedoarei, e a famigliei Harion si atunci nu avem acces.

Poate daca as face o sponsorizare sau ceva. :)))))))

Am ajuns la Hunedoara TV si am discutat despre ”realizarile” actualului edil. Desi primarul a fost sunat pentru a intra in direct cu noi, acesta nu s-a sinchisit sa raspunda. Nu-i niciun baim ne-am descurcat si singuri.

Desi multi dintre cei care ne sustin au fost amenintati de diferiti ”cetateni” de bine din jurul primarului, le promit ca nu ne vor inchide gura si le vom fii mereu alaturi.

La multi ani, DRAGA MEA

g1

LA MULTI ANI, draga GROAPA ai implinit 3 ani

Au fost 3 ani cu bune si cu rele, 3 ani de cand ai intrat in viata mea. Pot sa zis ca te stiu de mica, de cand ai facut ochi pe aceasta lume rea.

Ai fost alaturi de mine, vara sub canicula care te-a umplut de praf, toamna cand te-ai umplut cu apa de ploaie si nu te-am vazut decat cand era prea tarziu si am regretat ignoranta de m-au durut bucsele. Ai fost alaturi de mine iarna cand firma de dezapezirea te-a ignorat si umplut de zapada rece, dar tu ai rezistat si ai renascut primavara mai mare si mai puternica.

g2Cu ocazia Zilei tale te saluta toti vecinii care le amintesti ca au ajuns acasa, dar si necunoscutii care ajung la noi in zona isi scot palaria in fata ta, bine, ii faci tu sa le sara palaria din cap, dar ei nu sunt oameni rai sa iti reproseze asta.

Te pupa ca pe moaste toti patronii de la service-urile auto, fara tine si neamurile tale ar muri toti de foame.

Te-am vazut cu ai crescut an de an sub ochii mei, mai mare si mai frumoasa si cu mai mare putere de viata. Toti cei care trec pe la tine ridica osanale si rugaciuni in cinstea ta. Esti un punct de mare interes al zonei, altfel nu vad de ce ”organele” te-ar ignora.

Cand trec pe langa tine ma apuca nostalgia, cum au trecut asa repede acesti 3 ani si esti tot aici?

g3Au venit la sarbatoarea ta multi invitati, am avut nevoie de microbuz, am avut nevoie de roti de pizza si ti-am adus chiar si un sobor cu un preot, nu am avut bani de mai multi popi astia is scumpi ca naiba.

La multi ani tie si la multi ani (cu executare) celor care te-au ignorat.

P.S. Desi faci parte din familie, sper din tot sufletul sa iti gasesti fericirea in alta parte, pe strada primarului e mai frumos decat aici intr-un cartier marginas. Simt ca aici nu te poti realiza. :)))))

Hunedoara vs Deva

stema HD

De ce Hunedoara vs Deva?

In primul rand, daca pana acum cativa ani cei din Deva faceau naveta catre Hunedoara pentru a lucra in Combinatul Siderurgic Hunedoara, acum naveta e in sens invers. Hunedorenii, cateva mii merg la munca in Deva, asta ma duce cu gandul la ce management de cacat a avut Hunedoara dupa ”distrugerea” locurilor de munca din combinat. Nu au fost in stare sa aduca investitori care sa absoarba masa de muncitori ramasi pe drumuri.

Lucrurile merg din prost in mai prost sub obladuirea regimului „Arion-Harau”. Unul tot plecat saracul cu ranita dupa locuri de munca, iar altul vesnic ocupat la Bucuresti cu treaba pentru propasirea ”hunedorenilor mei”.

Deva are locuri de munca si in continuarea vin investitori, Hunedoara NU.

Deva are proiecte europene si investeste in oras, Hunedoara NU, mai mult primarul ia credite bancare pe niste zeci de ani pentru proiecte ”faraonice”.

Deva are echipa de fotbal in sala CAMPIOANA, Hunedoara are echipa de fotbal care se zbate in derizoriu pe zeci de miliarde si nu e nici macar F.C. Corvinul 1921.

Deva are sala de sport, Hunedoara NU. Copiii Hunedoarei se inghesuie in salile de sport de pe la unele licee.

Deva are AquaLand si Cetate supravegheate cu turnicheti, Hunedoara are AquArion si Castel asa la free. Cunosti pe cineva sau dai un telefon intri in voie moka, mai mult, nu ai niciun control asupra baniilor incasati.

Deva are patinoar, Hunedoara are statie de autobuz cu patinoar. :))

Deva are primar, Hunedoara are organizator de micicareli.

Deva are CinemaCity, Hunedoara are, are pe naiba ca nu are nimic. Curand unul din fostele cinematografe o sa fie daramat.

Deva are doua Mall-uri, Hunedoara are 3 Penny. :))

Deva are parc sub cetate, Hunedoara are ”balauri si dragoni” in Parcul Corvin.

In Deva ai unde petrece putin timp liber, in Hunedoara ai crasme unde sa bei cu 1 leu suta de pufoaica.

Deva e curata cu o singura firma de salubritate, Hunedoara e jegoasa cu doua firme.

As fi pus si poze pentru exemplificare dar blogul meu e plin de astfel de exemple triste. Din orasul florilor, Hunedoara a ajuns orasul ciorilor, si alea, si alea.

Deva are piste pentru biciclisti, Hunedoara nu are nici asfalt pe unele strazi.

Scriu lucrurile astea cu mare tristete in suflet, dar din pacate e tristul adevar al vremurilor in care traim. Griul in care se afla acum este datorat oamenilor politici care ne-au condus in ultima vreme. Politicieni pusi doar pe capatuiala si fara a avea grija de Hunedoara.

Probabil s-or gasi unii sa imi recomande sa ma mut la Deva, dar eu nu vreau asta. Vreau o Hunedoara plina de viata si de grandoare, asa cum a fost odata.

Program de deputat hunedorean?

Asa arata o zi a ”depupatei hunedorenilor mei”?

depuPe o postare de Facebook a *Grupului de iniţiativă „Civica” – Hunedoara* cineva a realizat orarul deputalui hunedorean.  Cu schepsis orarul.

Adevarat sau Fals?

mada

Haios si totusi trist. Daca e chiar asa mie chiar imi curge o lacrima, acum chiar imi dau mai multe lacrimi. A nu de grija ei, am ras cu lacrimi la citirea acestui ORAR. :))

3 ani de primar mediocru plus 3 ani de depupat al ”Hunedoarei noastre” sunt 3 ani de trista amintire, iar Hunedoara nu ii va recupera in VECI. 🙁

Curat murdar Coane Fanica. 😉