Bo călătorește – First chapter
De unde a apărut BO?
Am găsit prin casă o cutie cu tot felul de plușuri și jucărioare de la McDonald și am răsturnat-o în mijlocul casei să văd ce bazaconii am pe acolo. De obicei jucăriorele pe care le primesc la „Mec” le dau copiilor care sunt pe acolo, totuși, dacă ajung cu ele acasă, acea cutie e locul lor. Locul în care sfârșesc până ajung să le donez.
Revin la ziua cu pricina, ziua în care l-am găsit pe BO. Printre jucărioare era și un cățeluș, unul mic, mic. Chiar ieri m-a întrebat o prietenă cât e de mare BO. E cât un pachet de țigări, atât de mic e.
Mi s-a părut foarte haios, așa mic și cu urechile mari, m-a făcut să zâmbesc. Mi-am zis să îl iau cu mine și să îl ridic la rangul de mascotă personală, mascota călătoriilor mele.
Dacă la început l-am pozat și pus pe FB pentru amuzamentul personal, acum el a devenit nelipsit din pozele mele. Chiar mai mult, foarte mulți prieteni mă întreabă de el. Se pare că stârnește zâmbete și asta mă bucură. Nu uitați să zâmbiți, zilnic dacă se poate.
Așadar, de la apariția sa, BO a făcut câteva călătorii, călătorii despre care am să vă povestesc în curând. Vă las totuși două poze ca teaser, asta să vedeți cam pe unde a fost deja pișicherul.
Vă mulțumesc că l-ați primit cu brațele deschise, BO vă mulțumește și el și promite să vă arate locurile frumoase pe care le vizitează
Un comentariu la „De ce *Bo călătorește*?”
Comentariile sunt închise.