Weekend-ul Copiilor la Ski Resort Transalpina

Lumea copiilor

Weekend-ul Copiilor la Ski Resort Transalpina

14 ianuarie 2017 – Cupa Orange – slalom uriaș
15 ianuarie 2017 – World Snow Day

Sâmbătă, 14 ianuarie, la Ski Resort Transalpina vom sărbători weekend-ul tuturor copiilor cu vârste între 4 şi 18 ani. Cum altfel, dacă nu prin schi, în cadrul concursului de slalom uriaş?
Avem un nou format al competiţiei, datorită partenerilor noştri de la Orange România. La fel ca în anii trecuţi, vor fi şase categorii de vârstă, fete şi băieţi. Diferenţa este că anul acesta copiii care activează în cadrul unui club sportiv nu vor concura în aceeaşi grupă cu amatorii.
Pe tot parcursul întregii Orange Kids Day, copiii se vor antrena în diverse jocuri distractive! Premiile surpriză, diplomele, medaliile, vor fi răsplata pentru toți cei ce vor alege să participe la oricare din activități!


World Snow Day eveniment sărbătorit în data de 15 ianuarie 2017, în toată lumea, este organizat pentru al treilea an consecutiv și pe pârtiile de la Ski Resort Transalpina.

Foarte important de menționat este faptul că, duminică, 15 ianuarie, copiii cu vârste cuprinse între 4 – 14 ani, vor putea folosi, în mod gratuit, toate instalațiile de transport pe cablu funcționale. De asemenea, echipele Scolii de Ski&Snowboard și Project RIDE de la SRT sunt pregătite să le ofere acestora, în intervalul orar 11.00 – 13.00, lecții de inițiere ăn tainele sporturilor de iarna.


Surpriza noastră pentru cei mici sunt produsele sănătoase și informațiile prețioase, oferite cu generozitate de către cel mai nou partener al domeniului schiabil: Sano Vita!
Evenimentul realizat cu sprijinul Kiss FM. Partenerii noștri sunt: Sano Vita, ORANGE Romania, Scoala de Ski SRT, project RIDE, Revista WOW, Snow Fest, FischerRomania, Namstare.


Pentru detalii referitoare la tarife, localizare, dotări:
www.trans-alpina.ro.
Facebook: SkiResort Transalpina

Vă mulțumim și vă invitam să ne fiți alături,

Cum ne încălzim iarna?

Panouri radiante

Cu ceva ani în urmă dețineam un magazin de muzică. Casete, cd-uri, DvD-uri, vindeam muzică pe orice suport. Muzică populară, etno, ușoară, hip-hop, clasică, toate genurile de muzică le găseai la mine la magazin.

Magazinul era măricel și iarna aveam o problemă, era foarte greu de încălzit. Vara era răcoros, dar iarna era cam frig în el.

Am folosit aeroterme și calorifere electrice, inutil. Când era ger afară, în magazin era cam frig și nu era ok.

Panouri radiante

Prin 2013 am descoperit panourile radiante, un vecin își montase în magazinul de lângă mine și a fost foarte încântat. La început am fost reticent, pui mei, nu știam cu ce se mănâncă treaba asta, dar după vreo săptămână de studiat „noutatea” m-am hotărât să cumpăr și eu unul.

Eeeee, altceva, din acel moment în magazinul meu nu am mai simțit frigul și gerul NICIODATĂ. Chiar am fost super încântat de achiziția mea.

**Pentru cei care n-au apucat să studieze fenomenul, de menționat ar fi faptul că panourile radiante cu infraroșu sunt niște panouri electrice, care se folosesc de puterea radiațiilor infraroșii pentru a încălzi. Diferența dintre acest tip de panouri și încălzirea în stil clasic este ca panourile radiante cu infraroșu încălzesc cu prioritate obiectele din cameră, aerul fiind încălzit în mod indirect de obiectele incalzite in prealabil. Acest lucru asigura încalzirea eficientă, uniformă a locuinței, pierderile de caldură reducandu-se la minim. Mai mult decât atât, radiațiile infraroșii sunt benefice pentru organism, ajutând la circulația sângelui și neafectând umiditatea din aer. Mai multe detalii despre acest tip de încălzire găsești aici: http://www.chibzuintza.ro/incalzire-panouri-radiante-infrarosu/  **

Așadar, dacă vreți căldură „modernă”, recomand cu „căldură”. 🙂

Turist în Hunedoara

De ce nu rămâne NIMENI în Hunedoara?

Nu de puține ori am fost pus în situația de a face pe ghidul pentru prieteni din alte orașe veniți în vizită la Castelul Corvinilor. Tot timpul cu mare drag și bucurie i-am însoțit.

Multora le-am spus să rămână peste noapte aici la Hunedoara, să petrecem mai mult timp împreună. Unii au rămas, alții nu.

De ce nu au rămas?

Deși mai mereu mă supăram pe ei că nu voiau să rămână, tot timpul am știut motivul pentru care nu au făcut asta.

corvin

NU AU CE SĂ VADĂ SAU SĂ FACĂ.

Nu au unde petrece timpul liber, ăsta e principalul motiv pentru care NICIUN turist nu rămâne mai mult de câteva ore la Hunedoara.

De ce ar avea nevoie Hunedoara pentru a păstra turiștii aici mai mult timp?

Cinema – cel mai apropiat e la Deva

Mall – cel mai apropiat e la Deva

Sală de jocuri(nu păcănele, de astea avem cu zecile) – cea mai apropiată e la Deva

Sală de sport – cu excepția Campionatului național de înot, la Hunedoara nu a avut loc o competiție sportivă majoră de zeci de ani

Sală de fitness/forță decentă – sălile de fitness din oraș sunt mici și ponosite

Sală de spectacole – toate sunt închise de ceva vreme, plus, chiar dacă au fost deschise în trecut, niciun spectacol nu s-a mai ținut de mult la Hunedoara

Muzeu – Un muzeu al fierului e mai mult decât bine venit. Pe modelul celui de la Brad, unde muzeul aurului atrage mii de turiști, se poate face și la Hunedoara un muzeu al fierului.

Multe lipsesc la Hunedoara, iar faptul că această problemă e de ani de zile face ca Hunedoara să piardă mulți turiști și implicit bani care ar ajuta comunitatea să prospere.

hunedoara

Orice turist care rămâne o zi în plus la Hunedoara aduce bani la bugetul primărie. El are nevoie de o cameră să doarmă, are nevoie de un restaurant unde să mănânce și de un loc unde să își petreacă timpul liber(să își strice banii). Toate aceste duc la apariția de noi afaceri, de noi locuri de muncă mai bine plătite.

Din păcate toți cei care s-au perindat pe la conducerea orașului nu au înțeles adevăratul potențial al Castelului Corvinilor, ei mulțumindu-se doar cu banii obținuți din vânzarea biletelor de intrare. Prea puțin, Hunedoara poate să prospere de pe urma castelului fără a fi nevoie de milogeala pe la București pentru a primi bani să asfalteze o stradă.

Cu o strategie bine pusă la punct, Hunedoara poate deveni o atracție turistică MONDIALĂ.

Duminicala: Neologisme

Așa sau așa?

NEOLOGÍSM, neologisme, s. n. Cuvânt împrumutat de curând din altă limbă sau creat recent într-o limbă prin mijloace proprii. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néologisme. *-sursa

Adevărul e că s-a umplut limba română de cuvinte noi. Asta e mersul, globalizarea e pe noi. Unele sunt bine venite și utile altele nu, rămâne de văzut cât de folosite sunt și care vor ajunge să facă parte din limba română în mod constant.

Duminică plăcută tuturor alături de cei dragi.

Assassin’s Creed

Codul Asasinului

Ieri seară am fost la premiera filmului Assassin’s Creed, primul film văzut la Cinema City în anul 2017.

A fost pentru prima dată când am văzut o sală plină ochi la o premieră. De obicei 20% din locuri rămâneau neocupate. Se pare că multă lume aștepta acest film, film făcut după jocul cu același nume.

Din păcate filmul nu „m-a dat pe spate”, în schimb idea centrală a fost super tare. Lupta dintre bine și rău este dusă la un alt nivel. Templerii, cei care par buni, vor subjugarea întregii omeniri, iar ceilalți, Asasinii, cei care par răi, apăra UMANITATEA, protejând „liberul arbitru”.

Da știu sună destul de încâlcit, ideea e că la un moment dat dacă ești atent unul din personaje dezvăluie IDEEA centrală a filmului.

-”Am încercat să dominăm lumea cu inchiziția, apoi cu politica, iar acum nu trebuie să ne mai chinuim. Nu le mai pasă de nimic, doar de bunurile materiale. Consumerismul le-a întunecat mințile și le-a luat sufletul.”

Așa și este, societatea în care trăim nu mai pune preț pe nimic cu o singură excepție, BANUL. Nu îi mai pasă de aproapele lui, e mereu într-o goană de parvenire și îmbogățire.

Revenind la film.

Distributia: Marion Cotillard, Michael Fassbender, Essie Davis, Jeremy Irons

Actiunea:  Desmond Miles descoperă străvechea linie de asasini profesioniști din care se trage după ce este răpit de o organizație ale cărei origini țin de societatea secretă *Cavalerii Templieri* și care îl trimite înapoi în timp pentru a recupera o seama de artefacte cu importantă valoare istorica.

Efectele 3D:  Filmul se desfășoară pe două planuri, trecut și prezent. Dacă pentru acțiunea din trecut efectele 3D sunt fabuloase, pentru cele din prezent sunt aproape inexistente.

Dacă sunteți un împătimit al jocului puteți merge să îl vedeți, dar nu cu foarte mari așteptări, părerea mea.

Petrece românește

Mica Unire, Mare petrecere

Mi-am propus ca de anul acesta să promovez TOT ce se face în orașul meu natal, Hunedoara. Hunedoara are nevoie de noi toți, are nevoie de oameni implicați care să susțină tot ce se face aici.

NU putem aștepta ca autoritățile locale să facă totul, noi, oamenii de rând, trebuie să ne implicăm mai mult în viața comunității noastre.

seara romaneasca

Așadar, dau și eu o mână de ajutor celor de la Hotel Rusca pentru promovarea acestui eveniment, eveniment care mi se pare foarte bine venit.

21 ianuarie 2017
… ziua unirii și a muzicii tradiționale
*Meniu Tradițional
* Program muzical cu Grupul Chizid si invitații


Varianta 1: Tarif… 15 euro /persoana
• Cina festiva tradițională: Gustare a la Rusca : trandafir de salam, slăninuță, jumeri de gâscă, tobă de casă, cârnăciori, ouă umplute, telemea, roșii, castraveți, 1/2 Cotlet de porc (La cuptor cu boia ți usturoi), 1/2 Pulpe de pui dezosate la grătar, Cartofi la cuptor cu ceapă și mărar, Salată de murături, Desert – Clătite cu Dulceaţă
• Open Bar (vin alb și rosu, sucuri gama pepsi, apa plată și minerală)
Petrecere cu dansuri tradiționale românești, muzică live.
Tombola.

Varianta 2 : Tarif …28 euro / persoana
• Cazare 1 noapte cam.dbl sau sgl.
• Mic dejun (bufet suedez)
• Cina festiva tradițională: Gustare a la Rusca : trandafir de salam, slăninuță, jumeri de gâscă, tobă de casă, cârnăciori, ouă umplute, telemea, roșii, castraveți, 1/2 Cotlet de porc (La cuptor cu boia ți usturoi), 1/2 Pulpe de pui dezosate la grătar, Cartofi la cuptor cu ceapă și mărar, Salată de murături, Desert – Clătite cu Dulceaţă
• Open Bar (vin alb și rosu, sucuri gama pepsi, apa plată și minerală)
Petrecere cu dansuri tradiționale românești, muzică live.
Tombola.

* oferta este valabila în perioada 21.01.2017
Oferta este valabila în limita locurilor disponibile.

Pentru informatii si rezervari : mail@hotelrusca.ro ; contact@hotelrusca.ro

De Mica Unire petrecem românește la Hotel Rusca.

Crăciun la Straja

Ce dezamăgire!

Între Crăciun și Anul nou am fost 3 zile la munte, mai exact la Straja-Hunedoara. Nu am mai ajuns acolo de vreo 5 ani și așteptam să văd schimbări majore, în bine.

Straja o știam ca pe o stațiune „modestă dar ieftină”, din păcate e la fel de modestă dar acum e scumpă. Prea scumpă pentru ceea ce îți oferă.

Cazare scumpă, camere de 3 pe 4 la 150 lei pe noapte.

Mâncare scumpă, un prânz modest, ăla tradițional românesc(ceafă cu cartofi prăjiți) o cârcă de bani.

De vinul fiert sau de bere ce să mai zic. Cană așa mică nu am văzut în viața mea, cred că am băut ceai din cești mult mai mari. 6 lei o doza de bere banală, iar vinul 5 lei vreo 180 de ml, cred că nu era mai mult.

Pârtiile e drept că erau OK, ceea de sub telegondolă tot strâmbă, copiii cu sania ajungeau mereu în stâlpi.

Nu știu ce să zic, poate pentru că era în full sezon și în timpul sărbătorilor. Poate că în rest oamenii de acolo își revin și au prețuri decente, poate.

Aaa, să nu uit, drumul era curățat până sus, cu o mică excepție. Zona de la intrarea în stațiune era acoperită de o chestie maro, ceva zăpadă amestecată cu cenușă, pământ sau nu știu ce. Ar putea să o îndepărteze și pe aia, nu de alta dar cred că nu erau mai mult de 100 de metri de curățat.

Peisajul e superb, nimic de zis. Acoperă toate neajunsurile.

Urăsc minciuna

Minciuna are picioare scurte

Frumos proverb

Dacă e să urăsc ceva pe lumea asta, atunci acel lucru e minciuna. Minciuna aia perversă, aia care doare și rănește. Minciuna care te face să ai așteptări, minciuna care te dezamăgește și te face să își pierzi încrederea în oameni.

Deși minciuna e de un singur fel, nu există minciună mare sau mică, unele sunt chiar nevinovate. Minciuni nevinovate sunt cele peste care treci râzând, minciuni pe care le folosim cu toții pentru a ascunde mici chestii.

Mincinosul de lângă tine

Nu pot trece peste minciuna spusă de un neam sau un prieten bun. NICIODATĂ nu am putut. Dezamăgirea e atât de mare încât uit de tot. De tot ce a însemnat acea persoană. Cred că nimic nu mă deranjează mai mult decât MINCIUNA spusă de cineva de lângă mine.

Adevărul doare, dar e mult mai suportabil ca MINCIUNA. Pot trece mult mai ușor peste un adevăr care doare decât peste o minciuna amăgitoare.

Așadar, dacă ai ceva să îmi spui, spune-mi verde în față. Poate o să mă supăr, dar în mod cert după un timp o să te iert. Dar dacă aflu vreodată că m-ai mințit, m-ai păcălit sau mai al dracu, m-ai folosit, să faci bine să te ferești de mine.

Roata se învârte chiar dacă e pătrată.

Duminica Crăciunului

Sărbători fericite

Moş Crăciun cu suflet bun, să v-aducă în Ajun, carduri VISA Diamant, carnavaluri pe la Rio, brazilience-n custodie. Haide, gata cu visatul, că s-a ars şi cozonacul!

craciun

Bogăţie câtă vreţi, sănătate pentru toţi, iar la anul care vine să vă fie şi mai bine. Să vă fie casa, casă, cu bucate noi pe masă, Moş Crăciun cu sacul plin, drumu-n viaţă cât mai lin.

SĂRBĂTORI FERICITE!

Piesa de sâmbătă: Deschide ușa

Deschide ușa creștine

Seara de ajun e singurul lucru care mă mai încântă IARNA. Ne adunăm toată familia în jurul bradului de Crăciun și așteptăm colindătorii.

Povestim toate cele și rememorăm întâmplări petrecute în anul acesta.

În noaptea sfântă de Crăciun lasă deoparte grijile și supărările. Deschide-ți inima și primește un strop din binecuvântarea care se revarsă peste lume în această noapte!

E sărbătoare! Bucură-te de pace, lumină și căldură alături de cei dragi ție. Dăruiește din toată inima și deschide-ți sufletul pentru a primi dragoste și fericire. Lasă-ți sufletul să renască și trăiește fiecare zi ca pe un dar neprețuit.