Sport extrem și adrenalină în Antalya

Jeep safari, Rafting și Tiroliană în Antalya

tui travel

Antalya nu înseamnă doar resorturi uriașe și UltraAllInclusive

Da știu, iarăși Antalya……eu ce să fac dacă în ultimii 6 ani Antalya mi-a devenit atât de dragă încât o consider a doua mea casă. Bine, asta până îmi fac casă la țară, după cine știe?

Revenind, săptămâna trecută am aterizat din nou în Antalya, lucru care mă bucură de fiecare dată. Totuși, această nouă descindere avea să fie altfel. Nu a fost vorba despre resorturile uriașe de acolo, nu a fost despre binecunoscutul UAL turcesc, ci a fost vorba despre cu totul altceva.

De data aceasta, la invitația celor de la TuiTravel Center, a fost vorba despre ce poți face în Antalya din momentul în care ieși din resort și vrei să experimentezi altceva. Altceva decât să mănânci, să bei și să lenevești pe plajă.

Jeep safari, Rafting și Tiroliană în Antalya

tuitravel

Cea mai plină zi a săptămânii trecute a fost ziua de „sport extrem și adrenalină”. A fost ziua în care am părăsit resortul la prima oră a dimineții și am revenit la ceas de seară. A fost ziua în care adrenalina a fost la maximum și senzațiile au fost WOW.

După ce am servit un mic dejun copios, urma o zi de „muncă” și aveam nevoie de energie, am pornit spre locul de start al zilei „extreme”.

Toată gașca s-a îmbarcat în autocar și duși am fost. Am uitat să vă spun, gașca cu care am fost a fost senzație, numai oameni unul și unul.

Am mers cam o oră și un pic, timp în care am lăsat în urmă minunatele plaje și am ajuns în zona muntoasă a Antalyei. Da da, într-o oră poți ajunge de pe plajă direct pe munte.

tuitravel

Jeep safari, muzică, traseu montan, noroi, adrenalină

La destinație, am fost preluați de către o firmă specializată în astfel de activități. Nu oricine poate presta după cum îl taie capul excursii extreme. Activitățile au început cu o informare a ceea ce urma să facem. Dacă noi, băieții, am fost ochi și urechi, de fete nu știu ce să zic, s-au cam pierdut în ochii albaștri ai turcului.

tuitravel

Fără să ne lungim prea mult ne-am echipat și duși am fost, două jeepuri, 14 nebuni frumoși pregătiți de senzații tari.

Deși nouă ne-a părut că traseul a durat foarte puțin, după ce am coborât din jeepuri, am constatat că au trecut cam 45 de minute. E, așa e când te simți bine și îți place ceea ce faci. Ne-am cățărat pe cărări înguste, am mers la limita prăpăstiilor, am oprit în locuri care ne-au tăiat răsuflarea, am văzut de sus canionul prin care urma să facem rafting, am străbătut pâraie repezi și reci……..am și am, de toate. A fost senzațional. Cam de aia ni s-a părut că a fost prea puțin.

tuitravel

Rafting, apă rece ca gheața, 14 kilometri, 3 ore de vâslit 

După ce ne-am tras olecuță sufletul, timp în care am ascultat ultimele instrucțiuni, spuse tot de același turc mișto(amintesc de el ca să mai suspine un pic fetele), ne-am îmbarcat în două barci pneumatice și am pornit în lunga călătorie pe apele râului Koprucay. Brrrr, parcă doar acum realizez cât de rece a fost apa. Atunci, încărcat la maximum cu adrenalină, nu părea chiar rece.

tuitravel

De la bun început ne-am împărțit în două tabere, cei care vor rafting extrem ,să zic așa, și cei care preferă unul mai chill.

Oare în ce barcă m-am urcat eu? Exact, dacă e bal, bal să fie.

În funcție de ce aleg cei din barcă, cârmaciul știe ce traseu să aleagă. Vâltorile mai mari pot fi evitate și astfel traseul este mai lin. Dacă ai ales raftingul extrem, au grijă turcii să te sperie un pic. Indiferent ce traseu alegi, totul e safe, nu e niciun fel de pericol, dar no, senzațiile sunt mai tari și mai mișto pe traseul mai alert.

tuitravel

Vâslim Măria Ta, vâsliți oștenii mei

Cam asta am făcut 3 ore, turcul nostru a avut grijă să ne muncească. Am vrut extrem, am vrut. Pentru a trece cu bine peste pragurile rapide, peste vâltorile înspăimântătoare, trebuie să dai la rame.

Am rămas blocați pe niște stânci, am pierdut padele, am căzut în apă, ne-am răsucit 360 de grade vreme de multe secunde, ne-am stropit cu apă cu celelate bărci, am admirat peisajul, frumos totul.

Doamne, ce fain a fost, aș repeta senzația la nesfârșit. Dacă ajungeți în Antalya este mai mult decât musai să mergeți la rafting.

Tiroliană, viteză, două trasee, înălțime, extrem

Nu degeaba ziua de adrenalină a fost cea mai frumoasă. După safari și rafting, am terminat ziua în aceeași notă de tensiune maximă. Deși am mai prestat această activitate, de data aceasta a fost altceva. Traseu tirolienei trecea peste râul pe care ne-am „răftuit”.

Ce priveliște!

Deși era lung de câteva sute de metri, fiecare dintre ele (traseul era dus-întors), viteza amețitoare îți dădea senzația că totul durează doar o fracțiune de secundă. Vreo doi hoțomani s-au amestecat printre cei care nu au coborât și am repetat traseul. Sssst, nu spuneți la nimănui. 🙂

Din păcate, de la „zborul cu tiroliana” nu am fotografii, am fost atât de în priză că nici nu mi-a trecut prin cap să fac poze.

A fost o zi extraordinară, aș repeta toate aceste activități ori de câte ori aș ajunge în zonă.

După cele câteva ore bune de adrenalină, am purces spre resortul la care eram cazați și ziua a fost cam gata. Toți eram mega obosiți, pe drumul de întoarcere nici musca nu s-a auzit în autocar, o premieră, de obicei era super gălăgie. Deh, așa e în excursie cu clasa, clasa TuiTravelCenter.

Mulțumesc TuiTravelCenter pentru această zi minunată, de fapt, mulțumesc pentru tot. De abia aștept să ne revedem, indiferent unde am merge, Cuba să fie, cum bine spunea Raluca, leaderul acestui PressTrip.