Webstock 2019, partea I

First time for me

Webstock 2019, kilometrul zero al online-ului românesc

Pentru că toate au un început, și la mine e la fel. Anul acesta mi-am făcut în sfârșit debutul la Webstock. De ceva ani mă tot mint că ajung la acest SuperEvent al României. Da, e chiar un eveniment grandios, cel puțin eu așa l-am simțit. Poate a fost mai mare în trecut, poate a fost mai mic și el crește an de an, habar nu am, dar eu l-am perceput ca pe un super eveniment.

De la organizare, la sponsori, la speakeri, la participanți, totul a fost la superlativ. Cei care vor să înțeleagă mai bine ce e acest Webstock, le las un link catre site-ul evenimentului. Acolo o să găsiți absolut TOTUL. 

Sesiunea de dimineață

Webstock 2019 a început la ora 09.00 la hotel Mariot. Cam devreme pentru mine. Am ajuns pe la ora 07.00 în Gara de Nord, am fugit până la fratele Daraban, el a fost gazda mea 3 zile.  Am schimbat 2 metrouri, 1 autobuz și un taxi, am făcut un duș ca în armată, la viteza a șaptea, toate astea pentru a răspunde prezent chiar în momentul în care ne-a fost prezentat primul speaker, Andreea Badala (Murmur) vorbind despre fashion, design și vedete.

Al doilea invitat a fost vloggerul Selly, cică e idolul adolescentilor din Romania. Habar nu am, deh, am îmbatrânit. Tipul nu m-a convins, a părut un puști care încearcă să pară matur, nu i-a prea ieșit din punctul meu de vedere, am observat niște gesturi de copil arogant, pe alocuri râzgâiat. Părerea mea. Totuși m-a impresionat cu un gest, și-a donat prima lui camera web plătită din banii lui unei copile care mi-ar fi permis una. Copilița își dorea să facă și ea vlogging, pentru asta, chapeau Selly.

Sexy Pavel Bartos

Pe Pavel Bartos il stiu de la Românii au talent, unde face duo cu Smiley. Vocea României nu urmăresc.

Acum la Webstock am descoperit actorul Pavel Bartoș, din păcate la Hunedoara nu prea avem parte de teatru.

De la Pavel Bartoș am aflat mai multe detalii din viata lui de actor, de om de scenă. Ca om de Tv îl știam, sunt un fan al lui când apare la Românii au talent. A dat la facultate fara ca mama lui sa stie, a rămas orfan de tata și nu i-a fost tocmai ușor.Mama lui știa că al ei Pavel o să se înscrie la drept, nu la actorie.

Ne-a povestit despre momentul în care s-a înscris la facultate și faptul că a uitat acasă banii de înscriere. Neputând să se înscrie fără a plăti taxa, s-a gândit cine ar putea să aibă atâția bani in acea cladire. Avea nevoie de 5000 de lei, așa că s-a dus la cancelarie și i-a rugat pe cei de-acolo să-l împrumute cu 5000 lei!?

A găsit un profesor care să-l imprumute. S-a înscris în ultimul moment la facultate. A revenit în București după un timp și i-a returnat banii binefăcătorului său, acesta exclamând, „Au fost cei mai bine investiți 5000 de lei din viata mea”. 

Frumoasă poveste, iar modul în care a prezentat-o Pavel ne-a făcut să vedem cu adevărat cine e OMUL DE TEATRU, PAVEL BARTOȘ. Mulțumim.

România te iubesc/Vodafone au răspuns prezent la Webstock

A urmat Rareș Năstase de la România te iubesc. El ne-a povestit întâmplări de la filmări, dar am reținut un alt lucru, faptul că  în lume informația se dublează la fiecare 4 minute. WOWWWW.

Apoi a urcat pe scenă Marius Coman, Country Sales Manager la Vodafone pentru IoT (Internet of Things)

Toate companiile din lume vor ca tehnologia lor să consume cât mai puțină energie, să coste puțin și să aibă o acoperire cât mai mare.

Bineînțeles, la un moment dat a apărut pe scenă un chinez. Cel mai mare chinez al online-ului românesc. Un zdrahon cu capul mare, atât de multe știe, și ca să nu fie doar el cu capul mare, are darul de a ne face și nouă capul mare. Turuie de zici că e un oltean get-beget. Nu, nu e oltean.

Sesiunea de dimineața a fost încheiată de Zoso și Mircea Bravo. De la Zoso am aflat cum NU se fac campaniile pe online, iar de la Mircea Bravo am aflat cam tot ce se află în culisele filmulețelor sale. Are omul o echipă mare și super dășteaptă în spate. Bă Mirceo, BRAVO.

Atât pentru astăzi, prefer să vă povestesc în două articole tot ce s-a întâmplat la Webstock 2019 pentru a nu deveni plictisitor.  Mai ales că mi-a plăcut la maxim acest event și voi încerca să nu mai pierd vreunul.

Seară frumoasă!

Oul sau găina, povestea Avis3000

Avis3000, o poveste de succes

PrinHD2019

Ca în fiecare an, de 3 ani încoace, mă ocup singur, de un proiect de promovare a județului Hunedoara. Fie că e vorba de agenți economici sau de obiective turistice, promovez cu drag județul și orașul meu natal.

Mulțumim AVIS3000

Anul acesta partenerul meu și sponsorul evenimentului #PrinHd2019, a fost grupul de firme AVIS3000.

Pentru că mai am de sortat sute de poze și zeci de filmulețe, făcute în timpul celor 4 zile de eveniment, m-am găndit să vă relatez povestea din spatele succesului AVIS3000.

Povestea grupului de firme Avis3000

      În spatele oricărei fripturi gustoase de pui sau al ouălor servite la micul dejun există o poveste. Povestea oamenilor care și-au lăsat o bucățică de suflet, acolo, printre fermele cu pui, în frigul abatorului, în incubaţie sau în marea „bucătărie” care prepară hrana zilnică pentru zeci de milioane de pui. Chiar dacă e greu de imaginat, friptura gustoasă din farfurie şi ochiul de ou cu care vă începeți ziua, conțin un ingredient secret: sufletul avicultorului.

Povestea afacerii cu pui și găini este istoria unei firme care la începutul mileniului trei, în anul 2001, însemna 400 de oameni în șomaj și 27 de câini vagabonzi care își duceau zilele printre ruinele fostelor ferme avicole. Este povestea lui Marin State și a familiei lui. Un om care a pus suflet în pasiunea lui, avicultura. După aproape 20 de ani, grupul de firme AVIS înseamnă un nume important în industria avicolă din România, dezvoltat cu capital 100 % românesc.

Când a început?

Totul a început în anul 2001, într-un climat economic deloc propice investițiilor. În România, băncile percepeau dobânzi prohibitive iar capitalul autohton se dezvolta în mare parte în urma afacerilor cu bani publici. Doar o familie de avicultori foarte pasionată de munca lor era capabilă să ia o fermă aflată în ruine și să încerce să o revitalizeze. În primii patru ani (2001 — 2004), ruinele de la Mintia, Leșnic și Șoimuș au început să prindă viață, halele fiind din nou populate cu păsări. Prima a fost ferma nr. 7 din Șoimuș, au urmat ferma de reproducție de pui pentru carne, abatorul și fermele de găini ouătoare. În patru ani, lângă Deva, avicultura renăscuse din propria-i „ruină”.

Practic, firma AVIS se moderniza din zbor și se adapta la cerințelor unei piețe din ce în ce mai stricte, din punct de vedere calitativ. În 11 ani de la preluarea ruinelor fostei Avicola, AVIS a reușit să pună la punct un complex integrat de creștere a puilor de carne și a găinilor ouătoare, producând totul, de la puii de o zi, până la furajele necesare și abatorizarea puilor de carne. Până în anul 2013, toate fermele grupului AVIS au fost retehnologizate, modernizate după standardele UE și aflate în producție. Ultima investiție finalizată de curând constă într-o primă hală nou-nouță, construită din temelii, destinată creșterii tineretului de găini ouătoare.

Avis3000, astăzi

În momentul de față, AVIS deține două ferme de găini ouătoare crescute liber, de câte 100.000 de capete, o hală de creștere a tineretului pentru găini ouătoare, trei ferme pentru creșterea puilor de carne: Ferma 1, la Mintia, cu o capacitate maximă de 240.000 de pui, Ferma 7, la Șoimuș, cu o capacitate de 480.000 de pui, și Ferma 9, de la Bălata, tot cu 480.000 de pui. În ferma din Leșnic, cresc, în fiecare an, trei serii a câte 15.000 de găini și cocoși pentru reproducere, care produc ouă ce sunt incubate în propria stație de incubație din Leșnic. Conceptul de „complex avicol integrat” cuprinde producția de carne de pui obținută din propria linie de reproducere, abatorizarea păsărilor destinate consumului, producția de ouă, precum și fabricarea furajelor necesare creșterii păsărilor. Fabrica de furaje din Mintia produce nutrețurile pentru toate fermele firmei, iar abatorul, cu o capacitate de 30 — 35 de tone de carne pe zi, asigură desfacerea cărnii neinjectate — proaspete, refrigerate și congelate.

Avis 3000 a dat un sens practic noțiunii de patriotism local, deschizând în 2012 un prim magazin cu produse alimentare “made in Hunedoara”. Proiectul a fost botezat sugestiv „PRO HD”, adică produs în HUNEDOARA, fiind un îndemn “PRO HUNEDOARA”! PRO HD s-a dovedit mai mult decât un experiment al companiei AVIS căruia i s-au alăturat mai mulţi producători din industria alimentară a județului Hunedoara.

Magazinele proprii, magazinele PRO HD & AB

În acest moment distribuția proprie de carne de pui și ouă dar și cele mai bune, din ce în ce mai multe și mai diversificate produse locale pot fi gasite în cele 8 magazine Avis, 18 magazine Pro HD din județul Hunedoara, dar și dincolo de granițele județului în care AVIS își are originea, în cele patru magazine PRO AB & HD deschise în Alba Iulia. În parteneriat cu un producător local, AVIS a dezvoltat o linie de mezeluri sub brandul „La Grasu” comercializată în exclusivitate prin magazinele PRO HD. Consumatorii se pot delecta cu parizer, crenvurști, piept și pulpe afumate – pastramă tradițională, produse exclusiv din carne de pui AVIS, rara AVIS.

#PrinHD2019 este un eveniment organizat de Călin Bobora. Evenimentul este sponsorizat de AVIS3000. Ne-au fost alături, magazinele PRO HD & AB, Cafeneaua Jos Pălăria, Restaurantul Bulevard by Raul, cotidianul Glasul Hunedoarei și radio BIG FM

Cu bicicleta prin Hunedoara

Călătorie pe două roți

3.500 de kilometri

Aproximativ 3.500 de kilometri de biciclit într-un an și jumătate, transpuși în 312 pagini condimentate cu imagini, povești și hărți. Concret, o aventură fabuloasă pe două roți pe cele mai frumoase și neștiute „străzi” ale județului Hunedoara. Totul în albumul dedicat în primul rând ciclismului de șosea, dar și tuturor hunedorenilor și turiștilor intitulat „Cu bicicleta prin Hunedoara”

“Let me take you by the hand and lead you through the streets of London”, spunea Ralph McTell într-o melodie.

Acolo la el, în Anglia. Eu, în schimb, vreau să vă conduc pe “străzile” judeţului Hunedoara, să vedem locurile din şaua unei biciclete şi prin ochii unui ciclist.

Galeriile de Artă – Hunedoara

Vă invit în 26 martie, de la ora 18, la Galeriile de Artă din Hunedoara, unde vă voi prezenta albumul “CU BICICLETA PRIN HUNEDOARA”. Apoi îl vom prezenta şi la Orăştie, Petroşani şi vom poposi câteva zile la “Salonul Bicicletei” din Bucureşti.

Mulţi dintre voi aşteaptă acest album de ceva vreme, alţii abia acum află că s-a tipărit. Tuturor vă propun să răsfoim împreună 312 pagini cu poveşti, imagini şi hărţi, într-o întâlnire cu oameni pasionaţi de bicicletă, de turism şi de mişcare în aer liber.

Timp de un an şi jumătate am scotocit fiecare colţişor al judeţului Hunedoara şi apoi v-am povestit ce-am păţit şi cum a fost. Rubrica mea de fiecare vineri din cotidianul “Glasul Hunedoarei” s-a îmbrăcat acum frumos cu imagini, şi-a pus în buzunar hărţi, să aibă pe drum şi şi-a mai “pieptănat” puţin textele. O zână bună a atins-o cu bagheta magică şi a transformat-o, ca-n poveşti, într-un album fermecat care prezintă judeţul meu. Minunat şi – câteodată – neştiut.

Unde ne mai întâlnim?

Lansarea oficială a albumului „Cu bicicleta prin Hunedoara” a avut loc la Deva dar prezentări ale cărții vor avea loc și la Brad (21 martie, ora 18:00 –Centrul de Agrement, Sport şi Sănătate), Hunedoara (26 martie, ora 18:00 –Galeriile de Artă), „Salonul Bicicletei” din Bucureşti (30 martie, ora 17:00), Orăştie (2 aprilie, ora 18:00 – Sala Sinagogii) și Petroșani (4 aprilie, ora 11:00 – Aula Universităţii).

Cei care doresc să cumpere albumul îl pot contacta pe facebook pe Alin Bonța sau o pot achiziționa de la Cafeneaua „Jos pălăria” sau o pot comanda pe net, pe site-ul editurii Karina.

P.S. Am citit deja *Cu bicicleta prin Corsica*, foarte faină, de abia aștept să pun mâna pe această nouă carte a lui Alin.

Weekend în Hunedoara

Ce putem face în acest weekend?

1. Dacă vreți să petreceți un pic de timp în aer liber, în natură departe de gălăgia din orașe, mergeți la *Cinciș SummerFest*.

Cinciș SummerFest a ajuns la ediția cu numărul 5 și de la an la an este tot mai cunoscut, tot mai mare, iar participanții sunt tot de la an la an tot mai mulți.

● Camping gratuit 
● Food Area
● Accesul cu alcool interzis 

● Suport : 
25 lei / ZI
40 lei / WEEKEND

REGULAMENT !!!

1.Accesul in cadrul festivalului se va face doar pe baza de bratara pentru 1 zi, respectiv 2 zile.
2.Bratarile se pot achizitiona in ziua festivalului de la intrare.
3.NU este permis accesul cu alcool, substante narcotice si arme!
4.Accesul la CAMPING este gratuit doar in baza bratarii pentru festival. 5.Accesul cu animale de companie este PERMIS, va rugam sa le supravegheati pe cat posibil!
6.Protejati natura din jurul vostru, noi vom face asta!:)
7.Va rugam sa aruncati gunoiul in locurile special amenajate !!!
8.Purtarea bratarii este obligatorie pe toata durata festivalului,iar aceasta poate fi verificata de organizatori la cerere.
9.Totodata purtarea bratarii va garanta intrari si iesiri nelimitate pe toata suprafata festivalului.
10.Ruperea,deteriorarea sau pierderea bratarii atrage interzicerea accesului pe perimetrul festivalului.

Have fun.

2. Clubul Tarabostes-Geoagiu Băi vă așteaptă la *Tarabostes Summer Night*

Once you have a story, you never forget it! Bucură-te de petrecerile pe care le organizăm împreună, așa încât să îți amintești această vară pentru mult timp!
Ne vedem deseară, începând cu ora 23:00!

Music: Dj Luciano & Andru Cimpoesu
Rezervări: 0761229766/ 0727042111
Bilet: 20 Ron
Dress code: Casual

Lets partyyy

3.#Rezistăm prin mișcare

Un concept nou pe meleagurile hunedorene, ceva inedit, cine știe poate prinde și o să avem astfel de chestii mai des.

În 22 iulie vă aşteptăm în număr cât mai mare să#rezistămprinmişcare la cel mai important eveniment de fitness organizat în Hunedoara.
Evenimentul va fi condus de senzaţionalul Mihai Mike Petreanu.

Un pic de mișcare nu strică nimănui, avem destui „elefanți” care au nevoie de asta.

Aaaa, era să uit, poate vrei să redescoperi centrul vechi. E la fel de mizer ca acum un an, clădirile stau să cadă iar micicăreala e mai în floare. Ieri NOAPTE au răsunat manelele în tot orașul și culmea, nu a venit poliția locală să îl amendeze pe cel care e „bulibașul” satului HD de mai bine de un an.

Snow Fest Preview Days

Distracție la Ski Resort Transalpina

Încet încet Ski Resort Transalpina devine una din cele mai căutate stațiuni montane din România. Echipa de acolo face o treaba foarte bună și vine cu ceva nou în fiecare weekend.

transalpina

Primul festival de ski & fun din România @ Ski Resort Transalpina se va desfășura pe 3 zile, programul fiind unul intens așa cum v-am obișnuit până acum. Ne așteaptă 2 concerte outdoor în zilele de vineri și sâmbătă cu Subcarpați și Șuie Paparude, petreceri la 1850 m și after party-uri în cort încălzit situat la baza pârtiei. În cele 3 zile ale evenimentului vor mixa: Blanilla, Bully, CDj Team, Golan, MadLiquid, Shiver, Zo. Vom avea food vans, zone de chill out, concursuri, testare echipamente si multe alte surprize.

V-am pregătit și un pachet ce include 3 zile skipass (vineri, sâmbătă și duminică) + 3 nopți de cazare (joi, vineri și sâmbată) în Voineasa cu prețuri începand cu 390 de Lei/persoană.

Dacă vrei să-ți faci încălzirea pentru ediția a VII-a Snow Fest, ce va avea loc între 18-25 Martie în Les 2 Alpes – Franța vino la Transalpina!

Detalii pachete cazare pe: http://www.snow-fest.ro/alte-iesiri/preview-days-ski-resort-transalpina

La Ski Resort Transalpina, pe un domeniu de peste 30 de hectare se pot practica sporturi de iarnă în condiții excelente!
– 9 km de pârtii dotate cu lanci si tunuri pentru zăpadă artificială și grade diverse de dificultate;
– instalatii de transport pe cablu: doua telegondole interconectate, doua teleski-uri si un telescaun;
– instructori de ski și snowboard;
– après-ski la cota 1850, restaurant-terasa la stația îmbarcare și restaurant la stația intermediara;
– centru de închiriere echipament sportiv.
Un calendar plin de evenimente cu o tematică specială pentru fiecare lună a sezonului, completează într-un mod special clipele minunate trăite într-un decor de vis!

DISTRACȚIE FRUMOASĂ!

Weekend-ul Copiilor la Ski Resort Transalpina

Lumea copiilor

Weekend-ul Copiilor la Ski Resort Transalpina

14 ianuarie 2017 – Cupa Orange – slalom uriaș
15 ianuarie 2017 – World Snow Day

Sâmbătă, 14 ianuarie, la Ski Resort Transalpina vom sărbători weekend-ul tuturor copiilor cu vârste între 4 şi 18 ani. Cum altfel, dacă nu prin schi, în cadrul concursului de slalom uriaş?
Avem un nou format al competiţiei, datorită partenerilor noştri de la Orange România. La fel ca în anii trecuţi, vor fi şase categorii de vârstă, fete şi băieţi. Diferenţa este că anul acesta copiii care activează în cadrul unui club sportiv nu vor concura în aceeaşi grupă cu amatorii.
Pe tot parcursul întregii Orange Kids Day, copiii se vor antrena în diverse jocuri distractive! Premiile surpriză, diplomele, medaliile, vor fi răsplata pentru toți cei ce vor alege să participe la oricare din activități!


World Snow Day eveniment sărbătorit în data de 15 ianuarie 2017, în toată lumea, este organizat pentru al treilea an consecutiv și pe pârtiile de la Ski Resort Transalpina.

Foarte important de menționat este faptul că, duminică, 15 ianuarie, copiii cu vârste cuprinse între 4 – 14 ani, vor putea folosi, în mod gratuit, toate instalațiile de transport pe cablu funcționale. De asemenea, echipele Scolii de Ski&Snowboard și Project RIDE de la SRT sunt pregătite să le ofere acestora, în intervalul orar 11.00 – 13.00, lecții de inițiere ăn tainele sporturilor de iarna.


Surpriza noastră pentru cei mici sunt produsele sănătoase și informațiile prețioase, oferite cu generozitate de către cel mai nou partener al domeniului schiabil: Sano Vita!
Evenimentul realizat cu sprijinul Kiss FM. Partenerii noștri sunt: Sano Vita, ORANGE Romania, Scoala de Ski SRT, project RIDE, Revista WOW, Snow Fest, FischerRomania, Namstare.


Pentru detalii referitoare la tarife, localizare, dotări:
www.trans-alpina.ro.
Facebook: SkiResort Transalpina

Vă mulțumim și vă invitam să ne fiți alături,

PrinȚaraHațegului – Ziua 1

Promovăm Hunedoara

Ca la fiecare eveniment de promovare a județului Hunedoara, prima zi este cea mai grea.

De ce?

Emoțiile inerente sunt din ce în ce mai mari cu cât se apropie ora sosirii invitaților/musafirilor/bloggerilor. Stau și mă gândesc dacă e totul pus la punct, dacă am uitat ceva și pot rezolva așa pe ultima sută de metri. Bloggerii fiind din toată țară dau telefoane peste telefoane pentru a mă asigura că totul e ok și drumul le este „întins”.

Bineînțeles toate acestea sunt doar în capul meu, totul fiind pregătit și răspregătit cu multe zile înainte. Așa sunt eu, mai agitat din fire.

printarahategului

Gașca se adună

Puțin după ora 15 primesc telefon de la Cristian Florea , gașca de la Kooperativa 2.0 a ajuns. Ei sunt susținători înfocați ai evenimentelor de acest gen.

Pentru că nu mă așteptam ca ei să ajungă atât de repede, am călcat un pic pedala de accelerație și am ajuns relativ în timp scurt la ei. Eu fiind de asemenea pe drum spre locul de cazare, Pensiunea Sarmis.

Ei deja s-au cazat, gazdele noastre primitoare punându-le la dispoziție cele mai bune camere. Descurcăreți bucureștenii, nu?

Ne apucăm de socializat, de povestit ce a mai făcut fiecare în timpul trecut de la ultima întâlnire, la Regata Marilor Veliere.

După o oră apar și călătorii noștri de la Craiova, o gașcă nouă de bloggeri pe care am avut plăcerea să o cunosc. Nu ne știam, acum a fost pentru prima dată când ne-am văzut. Ne-am văzut, ne-am plăcut și vom rămâne prieteni o viață. Oameni faini.

Se înserase de ceva timp și încep iar cu telefoanele, Brigitta cu „prințul”(o să explic în articolul următor cine e prințul), nu se dădeau veniți. Oamenii mei, ca niște ardeleni de viță, veneau mai cătinel. Nu era nicio grabă dar voiam să mă scap de o grijă și să știu că toți au ajuns cu bine. Într-un final la bordul bolidului din dotare(un Ww Polo nărăvaș) apare și echipa de la Arad.

virsli hateg

M-am liniștit, eram în formație completă.

Cred că era în jur de ora 17, 17.30 și pentru prima zi aveam pregătită o mică vizită la cetatea Sarmizegetusa. Vizită pe care am fost nevoiți să o amânăm pentru următoarea zi pentru că trecând la ora de iarnă, deja era cam întuneric afară și pozele de acolo nu ar fi fost ok. Plus, parcă nu prea ai chef, după niște ore bune de condus, să mai vizitezi ceva. Ceva pe care dorești să îl promovezi și vrei să îl descoperi cât mai bine pentru al prezenta cititorului.

Începem cu o pauză

Dacă tot am amânat vizita la cetate ne-am gândit că ar fi frumos să ne punem la „socializat” cu toții pentru a ne cunoaște mai bine între noi. Nu de alta, dar așa e frumos.

Gazdele au fost foarte amabile și ne-au pregătit un separeu doar al nostru. Având experiența evenimentelor trecute, știam că ne vom întinde la povești mult timp și așa nu deranjam restul pensiunii.

placinta

Pe la ora 19 am servit cina, VIRȘLI, da cu literă mare, toți prietenii mei de pe alte meleaguri așteptau asta de încă acum o săptămână când am pomenit de ei. Apoi am păpat o delicioasă plăcintă cu brânză și mărar, dumnezeiască.

Final de zi

Am încheiat cina cu un super tort diplomat de la cofetăria Jasmin-Hunedoara, tort pregătit pentru colega noastră Mihaela Ivan cu ocazia zilei sale de naștere. Așa e frumos să aștepți un coleg de breaslă pe care îl aduci să muncească de ziua lui. LA MULȚI ANI, încă odată.

Am încheiat seara continuând poveștile blogărești. Mai o bere, mai o țuică de la mama ei din Țara Hațegului(mulțumim tanti Sori) mai o felie din tortul Mihaelei.

la multi ani

#PrinȚaraHațegului este un eveniment organizat de Călin Bobora, Raul Malea şi Alisa Bencău. Evenimentul este sponsorizat de Pensiunea Sarmis și susținut de Fermele ADO, ELITT&O Prodcom și Formația Acord Hunedoara.