Piesa de sâmbătă: Hunedoara trezește-te

Hunedoara trezește-te

Piesa Morometzilor merge foarte bine și în formatul „Hunedoara, trezește-te”. În ultimii 4 ani orașul a ajuns capăt de linie cu adevărat.

Romania, trezeste-te!

Niciun investitor mare nu a investit aici, niciun euro nu a fost în stare să atragă incapabilul care a condus orașul, incompetența s-a instalat și deja face pui. Primăria e plină de incapabili puși în funcții cheie doar pentru al peria de scame pe SEFUL ĂL MARE, dar până la urmă e și normal, doar nu era să aducă oameni cu „creier”, oameni care să îi spună vorba lui Celentano „Bă, ești prost”.

Vreau să văd un candidat, din cei 6,7 care vor candida, care vine cu un astfel de mesaj.

P.S. Încă 4 ani ăn direcția asta și Hunedoara trece de la municipiu la oras,

 

Un magazin altfel

Încălțăminte second-hand și nouă

Nu sunt un fan al magazinelor second-hand/gubelelor, din simplul motiv că mă deranjează la maxim mirosul. Dezinfectantele folosite mă irită, tot timpul aceste magazine acel miros înțepător specific care deranjează.

Am în fața blocului cred că 5 astfel de magazine, doar într-unul intru, intru pentru că doamna de acolo are foarte multe manechine în vitrină, iar dacă văd ceva care îmi place, intru, cumpăr acel ceva și am ieșit.

p2

Luna trecută m-a sunat un amic de la Hateg, după salut, salut, omul mă invită la o cafea să povestim ceva. Avea nevoie de ajutor pentru a găsi un spațiu comercial de închiriat în Hunedoara. Neștiind mai nimic despre Hunedoara, mi-a cerut sfatul despre zone cu potențial comercial în Hunedoara.

Am fost la cafea, am vorbit despre ce ar avea nevoie și am luat la pas Hunedoara pentru a găsi un spațiu de închiriat pentru un second-hand de încălțăminte.

Am găsit câteva care i-au plăcut și am dat niște telefoane pentru informații mai detaliate, chirie, avans, facilități, etc….

După vreo săptămână de la această vizită, amicul mă sună că s-a hotărât și că în maxim două săptămâni deschide.

Unde a deschis?

Vazusem niște spații bune la Sanitas, la G2 pe Bdul Dacia, în zona Teatru, la piață. Plus unul mic, făinuț lângă Full Total pe „viitoarea pietonală”, fusese acolo un Fast Food.

Acesta din urmă a fost preferat de amicul meu, cu proprietarii de acolo a ajuns la o înțelegere benefică pentru ambele părți.

Ieri am ajuns și eu la noul magazin al prietenului meu și chiar am rămas surprins cât de frumușel a ieșit acel mic spațiu comercial. Plus, se pare că nu miroase ca la alte magazine de profil. Ori faptul că la încălțaminte se folosesc alte soluții ori chiar amicul știe că acel miros înțepător e o problemă și a rezolvat-o.

Ce am găsit acolo?

Încălțăminte sport pentru alergat, fotbal, sală, skateri, încălțăminte de munte, pantofi de damă și bărbați de ocazie, cizme și ceva care m-a surprins, nu mai văzusem niciunde până acum în astfel de magazine, încălțăminte pentru muncă (bocanci cu bombeu).

p1

Ce firme poți găsi în raft?

Nike, Adidas, Puma, Umbro, Lotto, Converse, Brooks, Salomon, Jack Wolfskin și multe altele.

Am fost mirat să văd cât de multe perechi de încălțăminte sport și teniși Converse pot fi la un loc. Placut surprins, de obicei găsești doar câteva perechi și alea la un preț de te rupe.

Când juniorul vrea să joace fotbal, mai bine dai o fugă pe acolo, Bdul Corvin, lângă patiseria Full Total, fostul Fast Food, sigur găsești o pereche de ghete la un preț bun.

Să sperăm că alegerea făcută, aceea de a deschide o afacere în Hunedoara este de bun augur pentru toată lumea.

Amenințările unui nimeni

M-am căcat pe mine

Este un filmuleț pe youtube cu un copilaș care plânge că s-a căcat pe el și e tare supărat, cam așa am pățit și eu în dimineața asta.

DE CE?

Ieri marele domnitor al urbei mele s-a gândit el că nu ar strica să ne amenințe, pe mine și pe Sebastian Bârgău, să ne amenințe cu DIICOTUL, cu poliția și mai ales cu procese la judecștorie, chipurile i-am fi amenințat famiglia. Nimic mai fals, dar omul nu e la primul astfel de demers, în timpul campaniei din 2012 a mai recurs la astfel de intimidări.

Revin, de ce m-am cacat pe mine?

După o noapte de nesomn si zvârcoleala în pat, am ajuns sa mă cac pe mine de frică. La un moment dat am auzit o bubuitura asurzitoare în ușa, m-am speriat și am gândit ”gata tata, adio libertate a venit DIICOTUL” și m-am căcat pe mine.

Neee, nici pomeneala, doar fac mișto de voi. Am dormit ca un prunc la tata mamei lui. Bubuitura era doar ciocănitul soției în ușa, uitasem cheia în ușa și nu putea intra, iar căcatul era și normal să apară, doar eram pe WC îmi făceam siesta.

atentie

Dacă acest trepăduș crede că ne sperie cu astfel de bazaconii și o să ne oprim să arătăm hunedorenilor starea în care a adus orașul și se crede în comunism să bage pumnul în gura opiniei publice, se înșeală amarnic. Ba mai mult, îi promit că viitorul primar va deschide toate dulapurile și va scoate la plimbare toți „scheleții” ascunși de el. De acolo și disperarea lui, nu mai are nevoie de un mandat de 4 ani de primar doar că nu mai poate el de grija orașului, el are nevoie de 4 ani de ascuns ”scheleți”.

Așadar, dragi mei, fiți pregătiți de astfel de tertipuri de om disperat, acesta e doar începutul. Un om care se lauda ca are 70% în sondaje și că va caștiga lejer înca un mandat nu face astfel de rahaturi. Doar disperarea îl împinge la astfel de gesturi dictatoriale.

Incompetența nu mai poate fi tolerată.

Ce îmi dorești tu mie își doresc și ție, atâta tot că tu ai sanșe mari să te califici la un astfel de spectacol la ușa ta.

P.S. Dacă vreți să citiți și o explicație la ceea ce s-a întâmplat puteți citi la Sebastian pe blog, el e mai serios ca mine.

Proserv sau ÎncaServ?

ProServ, căpuşa bugetului local

Din păcate, de când a ajuns pe mâna cuplului Arion-Hărău, Hunedoara a ajuns un oraş de categoria a V-a. Muls şi sărăcit de cele două căpuşe, oraşul arată mizerabil şi sărăcăcios.

Marea depupată, care munceşte de se rupe toată zilnic pentru „Hunedorenii mei”, probabil famiglia, în niciun caz pentru cetăţenii oraşului, primeşte de la sclavul său, peste 3miliarde de lei LUNAR, pentru a face curăţenie în oraş. Clar o să sară de cur în sus să ne spună că nu e firma ei, rahat pe băţ, când eşti acţionar majoritar, tu sau soţul, e clar firma TA.

Jegul din oraş o să le fie amândurora piatra de moară legată la gât atunci când vor pierde, AMÂNDOI, alegerile. Oraşul e sufocat de mizerie şi căcat (de cioară sau maidanez), dar ei mută banii din buzunarul oraşului în buzunarele lor, buzunare tot mai adânci şi fără fund.

proserv1

Oare cum ar trebui să arate Hunedoara dacă lucrurile ar sta aşa cum se laudă primăria?

Persoana care ar trebui să verifice dacă chiar se face curăţenie se plimbă prin oraş într-o maşină „donată” de PROSERV, chiar e obiectivă respectiva, ce glumă proastă.

Ce spune primăria?

Bdul Dacia, Bdul Corvin şi strada G.Enescu – se mătură zilnic

Străzile Vlahuţă, Decebal, Viorele, Independenţei – se mătură la două zile

Străzile A. Iancu, M.Viteazu, Tradafirilor – se mătură la trei zile

Probabil asta e frecvenţa plăţilor, dacă chiar ar mătura, oraşul ar străluci.

Azi mâine vin alegerile, iar o să încerce să prostească bieţii pensionari cu o făina şi un ulei. Candidatul care promite că ne scapă de acestă ciumă are votul meu, nu cred că e dificil, vezi că nu îşi face treaba şi reziliezi contractul, doar să se vrea.

 

Fără număr de la Arion

16 MILIARDE, parangheliile lui Arion

12

Târgul european al castelelor – 2 miliarde (popos titlu)

Ziua tineretului – 1.5 miliarde (nimic deosebit pentru tineri, doar o alta paranghelie)

Zilele oraşului – 2 miliarde (o săptămână de blocaj rurier)

Parada de zilele oraşului – 1 miliarde (împărţiţi între cei care vă exploatează copiii, copiii defilează, ei facturează=

Carnavalul Medieval – 2.5 miliarde (de ce nu se face în cadrul Târgului castelelor, pentru că e nevoie de încă o micicăreală)

Şi multe altele, toate ajung la fabuloasa sumă de 15.7 MILIARDE/1.500.000 lei.

P.S. Un geam mare de la orice şcoala(2m pe 2m) costă în jur de 1000 de lei, deci ar putea cumpăra 1500 de astfel de geamuri. Toate şcolile din oraş ar avea geamuri noi şi în mod cert chiar şi uşi, nu sunt atât de multe geamuri de schimbat.

Piesa de sambata: Hunedoara = Calan

Hunedoara a ajuns cum era Calanul acum 20 de ani

calan

Asculta melodia si inlocuieste ”Calan” cu ”Hunedoara”, din pacate aici ne-a adus acest primar incompetent.

Din pacate piesa nu are videoclip, totusi versurile transmit mesajul.

Sa le fie rusine, am ajuns de rasul judetului. Ciori, maidanezi, gunoi, mizerie, cacat pe trotuare………………pot scrie pana maine ”realizarile marete” din acesti 4 ani.

Multumim tandemului Harion si le dorim ”La multi ani, cu executare”.

Are balta peste la Hunedoara

Burghezie la Hunedoara

Desi suntem vai de mama noastra, aici la Hunedoara, actualul primar a marit impozitele pe cladiri aproape in fiecare an. In 4 ani a marit impozitele de 3 ori. In primul an nu, inca nu era oportun, era doar inceputul si inveti mai greu cum sta treaba.

Din 2013 pana acum a marit impozitul cu 41%.

Ba esti nebun, 41% intr-un oras mort, sarac si fara locuri de munca?

In 3 ani a marit cu 5%, iar anul asta cu 34%, deh an electoral, sunt niste cheltuieli.

impozit

De la 108 lei in 2013, la 152 lei in 2016.

Chitantele sunt ale mele, impozitul e platit pentru apartamentul in care locuiesc eu. E al tatalui eu, eu nu mi-am permis nici macar trecerea lui pe numele meu, darminte cumpararea altuia.

Oare salariile, pensiile sau alte venituri ale ”hunedorenilor mei” tot asa au crescut?

Nu se poate, dispret total fata de cetatenii acestui oras. Marea lor majoritate pensionari sau muncitori cu salarii mizerabile.

Valoarea apartamentelor si caselor in oras este din ce in ce mai mica, multe din ele goale pentru ca oamenii nu au mai suportat dispretul cu care sunt tratati. Au plecat care incotro au vazut cu ochii pentru a-si face un viitor. Un viitor lor si copiilor lor.

Salariul minim pe economie a crescut de la 800lei in  2013, la 1050 in  2016. Fostul guvern promisese o marire la 1200 lei, de la 1 ianuarie 2016, tehnocratii au zis ”vezi sa nu”.

Cresterea e de 31%. Daca in 2013 cu 800 lei erai lihnit de foame, acum cu 1050 lei esti deja ”mort” de mult.

Managerii laşi

Manager sau dictator?

MÁNAGER, manageri, s. m. 1. Persoană care conduce o entitate economică, îndeplinind, integral sau parțial, funcțiile de previziune și organizare a activității, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra obiectivelor propuse. 2. Persoană care se ocupă cu problemele administrative și organizatorice ale unui sportiv, ale unei echipe sportive ori ale unui colectiv artistic. [Acc. și: manáger] – Din engl. manager.

DICTATÓR ~i m. 1) Suveran care guvernează în mod absolut și autoritar; despot; potentat; tiran. 2) fig. Persoană care exercită o activitate tiranică; tiran; satrap; despot

nicu

Din pacate în primul caz şi din fericire în al doilea, managerul spitalului Hunedoara nu este niciuna din cele două. L-am ”umflat” în ambele ipostaze.

El este un laş, un laş care a încercat să îşi ascundă incompetenţa în spatele medicilor oneşti din spital. S-a văzut cât de stingheri erau în timpul conferinţei de presă. Trist e că nici măcar asta nu ia reuşit.

De ce?

S-a gasit el să se ascundă după fustele tovarăşei *Radulina*. O altă şefa a spitalului, acum e la moda să ai mulţi şefi, aşa dai o pită caldă tuturor celor care te susţin. Din păcate aceasta Ecaterina Teodoroiu care sare să îl ajute pe ”Nicuşor de la Hunedoara” nu este decât un alt consilier umil care e veşnic cu mâna pe sus la proietele aburistice ale primarului arion(intenţionat scris cu literă mică).

Un laş, care se ascunde după alt laş, care încearcă să tragă în războiul lor personalul medical. Ieri în timpul unei emisiuni TV a răspuns în primă fază, dar apoi s-a ascuns şi nu a mai răspuns.

Nu poţi face tu pe imparţialul(Nick) sau pe imparţiala(Radulina) pentru simplul fapt ca aţi fost PUŞI în funcţie de cel pe care vreţi să îl apăraţi. Faceţi asta, amândoi, aruncînd medicii si asistentele din spital în faţă doar pentru a vă victimiza.

NU A BAGAT NIMENI ÎN DISCUŢIE PERSONALUL MEDICAL, VOIA ÎI FOLOSIŢI ŞI VĂ ASCUNDEŢI DUPĂ EI.

Nimic mai demn de dispreţ, vă ascundeţi incompetenţa şi slugarnicia după subalterni.

Aţi făcut o conferinţă de presa în care vă plângeţi că nu puteţi munci şi că sunteţi deranjaţi de presă. Nimic mai greşit, aţi făcut conferinţa doar pentru a vă peria STĂPÂNUL.

El un cantareţ pe care îl recomandă doar famiglia(primarul îi e naş) iar ea, ea o verticală care aruncă cu pixul în sedinţele de consiliu local în care colegii de plantaţie nu işi primesc răsplata(terenuri în buricul Hunedoarei) invocand colegialitate.

Cum vine aia, când e vorba de caşcavalul vostru e colegialitate? Dar când daţi o ”gherlă” şi nu ştiaţi că o viitoare biserică rade de pe faţa pământului un parc de joacă e ”ups, o scăpare”

Dacă vroiaşi să fiţi ”şmecheri” ţinînd pe la uşi presa care vă arată cu degetul, aflaţi că aţi greşit flagrant şi v-aţi arătat adevărata valoare, ZERO BARAT.

Acum pot să plângă că cineva s-a luat de ei, de ei nu de personalul medical, personal care din păcate e obligat sa îi suporte. Unuia cântarile, iar celuilalt grandomania.

P.S. Mai uşor cu ameninţările, că azi mâine vă triaţi politic pacienţi şi ne trezim că ne rămân neamurile pe la poartă, pentru că v-am deranjat.

Ciorile Hunedoarei

Cioara de Hunedoara

ciori

Cioară specie de păsări care fac parte din genul „Corvus”, familia „Corvidae” asa zice Wikipedia.

Deci am lamurit, ce atatea povesti cu corbul care a furat inelul. Corb/cioara – Corvus/Corvidae/Corvin.

Lasand istoria acolo unde ii e locul, ma intorc catre zile noastre si spun cu tarie ”Hunedoara este sub asediu ciorilor”. Fara discutii proasta gestionare a gunoaielor si necontrolarea inmultirii ciorilor au dus Hunedoara in situatia de acum.

Groapa de gunoi a Hunedoarei a fost inchisa iar ciorile au migrat catre oras in cautarea hranei. Indiferenta fata de acest fenomen si lipsa unui primar cu ”coaie” au facut ca orice plimbare la ceas de seara prin oras sa fie o adevarata AVENTURA. Faci pariu cu prietenii la plecarea de acasa, care dintre voi o sa fie CACAT DE CIOARA.

De multe ori sunt mai multi ”pierzatori”, ciorile ”norocind” pe mai mult de unu. Si dai tata si fugi la loto. La romani tot ce tine de noroc trebuie trecut si prin cacat, parca de cacat ai nevoie nu de faptul ca trebuie sa si cumperi un bilet le loto.

Revenind la ciorile noastre, :))) ce fain suna. La cat de multa lume e CACATA DE CIORI, toti castigatori la loto si la orice joc de noroc din lume trebuie sa fie musai din Hunedoara.

A depus cineva o sesizare la primarie si cerea omul o solutie, o luare de pozitie pentru a se rezolva aceasta problema DE TOT CACATUL. Primaria(incompetentii de acolo) a raspuns ca nu ii lasa legea sa taie copacii in care se afla cuiburile.

”Pai bine bine inutililor, a zis cineva ceva de taiat copaci, oricum vi se rupe ca toaletati copacii in asa fel incat sa se usuce singuri, omul a cerut REZOLVAREA PROBLEMEI.”

Pe bulevardele Dacia si Corvin, ciorile stau in marea lor majoritate pe acoperisurile blocurilor, ma mir ca nu ati spus ”ne pare rau, dar daca vreti sa scapa de ciori trebuie sa demolam blocurile”. Incapabililor.

Primarului Harion ii trebuie PIETONALA de zeci de miliarde dar in 4 ani de mandat nu a fost in stare sa rezolve niste simple probleme, probleme necesare intr-un oras modern. Problema maidanezilor, problema curateniei si problema ciorilor, ce pretentii sa mai avem de la acest incompetent, auzi la el, 2000 de locuri de munca, rahat de cioara in ochii hunedorenilor.

Lasa ca ne promite azi maine iar verzi si uscate, mai ales uscate ca tot ii place sa taie copaci si sa puna betoane.

Tiganul laudaros

Daca muncesti in strainatate si nu te lauzi, muncesti degeaba

rom

Aseara am iesit la plimbare in oras, iar apoi ne-am oprit la un bar sa bem ceva. Nu ai ce face altceva in Hunedoara, asta e.

La masa de langa noi trei romani si un tigan, beau niste beri si povesteau, mai exact tiganul povestea. Romanii il ascultau ca pe Sfantul Ioan, ca tot e maine. La inceput nu auzeam ce si cum dar apoi dupa ceva beri au inceput sa vorbeasca foarte tare si toata lumea auzea ce discuta.

Repet, tiganul povestea (se lauda) iar restul ascultau fascinati.

Se facea ca pe langa salariul care il primeste de la munca prestata pe Hanglia, Rromul avea si o combinatie.

”Auzi ba, am vreo 10 negrii (aici deja era cu gura pana la urechi, auzi are ele 10negri) care muncesc pentru mine. Vand niste tricouri care le fac eu si partea mea e 7lire/tricou. Zece tricouri daca la vand/zi pac fac 1400lire pe luna. Aia baga si eu stau pe camera cu ”sula in sus” si vine banu la baiat.”

7 lire x 10 negri x 30 zile = 2100lire.

Pai bine bai ”albule” te cam fac negrii la bani, rezultatul e 2100lire. Sau poate acest ”megastapan de negrii” le da liber in week-end? Ce stiu eu?

Am stat o clipa si m-am minunat: – De ce naiba or sta aia cu asta la masa?

De fapt romanii il faceau pe fraier de bani, tiganul platea randurile de beri, deci si-a platit dreptul de a fi ascultat. :))))

”Eu ii fac pe toti din vorbe, poti sa imi vorbeasca ei cum vor ca tot eu ii fac. Am filosofia vietii, habar nu au ca eu stiu cum sa ii prostesc pe fraieri. Is baiat destept si ma descurc si la munca ii pun pe toti in cur cate stiu.”

Si dai si laudate cate face si drege, ministru de finante sau macar ministrul educatie trebuia sa se faca.

Darrrr, vine si darul, tiganul s-a imbatat si a realizat ca il fac romanasii de bani/bere si a inceput sa fie recalcitrant. Nu sa sparga sau sa bata, dar tot il certa pe unu ca nu ii da tigari. Marele ”descurcaret” nu mai avea nici macar bani de tigari.

”Nu intelegi ca nu mai am tigari.

-Taci ma ca te sparg, ia sa te caut ca daca ai si nu imi dai te rup.”

Cum bre spatanule care esti, nu mai ai nici bani de tigari, gata cu combinatiile si fraierii pe care ii faci? Sau te-au facut romanasii?

A plecat tiganul la pacanele si a cersit acolo o tigara, bineinteles ca nu a primit, astia nu ii bausera berea si ascultasera bazaconiile.

Hunedorenii care au serviciu in strainatate au plecat deja la munca, nu stau ca ”nimeni asta” sa povesteasca verzi si uscate. Smecheria e ca nu te duce nimeni in Hanglia cu aia 50lei pe care ii bei cu unii in crasma la Hunedoara. O sa isi vanda telefonul sau ceva din casa sa poata sa plece inapoi, acolo unde il asteapta aia 10 negrii.

P.S. Dupa faza cu tigarile, unul din romani a plecat iar tiganul a strigat dupa el:

Baaa, vezi ca te astept aici sa dai berea aia.

Nu stiu cat a asteptat ca noi am plecat iar el inca astepta. :)))