Parlamentarii judetului Hunedoara

Traseismul politicianului Hunedorean

Judetul Hunedoara a avut privilegiul de a avea 12 parlamentari. Unii au migrat sau emigrat pe la mai multe partide. Acum au ramas doar 10, desi pe parcursul acestui exercitiu electoral am avut 13 nume. Unii au fost sau sunt anchetati, altii condamnati, avem un judet ca o shaorma ”cu de toate”.

parla

Numele lor si traseul lor in politichia hunedoreana.

1. Mariana Câmpeanu – senator PNL, nu a mai fost membră a unui alt partid.
2. Dorin Păran – senator PNL, a fost membru PD (PDL), a trecut la PNL în mai 2012.
3. Haralambie Vochițoiu – senator UNPR, a fost membru PSD, candidând la Primăria municipiului Petroșani în câteva rânduri din partea social-democraților, a fost exclus din PSD, a trecut apoi la PP-DD, fiind candidat la președinția Consiliului Județean Hunedoara din partea acestui partid, iar anul trecut s-a înscris în UNPR.
4. Vasile Cosmin Nicula – a fost senator PSD, nu a mai fost membru al altui partid, în prezent e vicepreședinte al Curții de Conturi.
5. Eleonora Carmen Hărău – deputat PNL, a fost membră PSD, formațiune din partea căreia a candidat în anul 2000, locul 7 pe listă, pentru Camera Deputaților, din 2012 este membră PNL.
6. Radu Bogdan Țîmpău – deputat PNL, nu a mai fost membru al altui partid.
7. Mircia Muntean – deputat PSD, a trecut pe la PNL, partid din partea căruia a câștigat 4 mandate de primar al Devei, apoi la UNPR, candidând la șefia CJ, apoi s-a înscris în PDL, partid din partea căruia a obținut, la redistribuire, postul de deputat, iar din 2014 este membru PSD. E condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare și este trimis în judecată în alt dosar.
8. Laurențiu Nistor – deputat PSD, nu a mai fost membru al altui partid.
9. Natalia Elena Intotero, deputat PSD, nu a mai fost membră a altei formațiuni politice.
10. Cristian Cornel Resmeriță – deputat PSD, nu a mai fost membru al altui partid.
11. Sorin Marica – deputat PSD – nu a mai fost membru al altui partid, a intrat în Parlament în urma unor alegeri parțiale, după ce Dan Radu Rușanu a renunțat la mandat.
12. Monica Maria Iacob Ridzi – a fost deputat din partea PP-DD, apoi cu câteva luni înainte să fie condamnată definitiv la 5 ani de închisoare cu executare a trecut la UNPR, înainte o vreme a fost membră PD (PDL).
13. Dan Radu Rușanu – fost deputat PNL, nu a mai făcut parte din altă formațiune politică, a renunțat la mandatul de deputat, a devenit președinte ASF, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.

Cu ei am defilat 3 ani si mai avem de defilat inca un an. Noi i-am ales, poate regretam, asta e, trebuie sa ne asumam si poate suntem mai cu bagare de seama anul viitor.

Informatiile mi-au fost oferite de cineva care a fost mereu in contact cu domniile lor. 😉


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/calinbob/public_html/wp-includes/functions.php on line 5427

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/calinbob/public_html/wp-content/plugins/really-simple-ssl/class-mixed-content-fixer.php on line 107