Vești bune, se deschid terasele de la 1 iunie

Încet, încet intrăm în normalitate

1 iunie, ziua mult așteptată

De ce mult așteptată?

Pentru că e ziua în care unul din domeniile cele mai afectate de criza COVID poateîși repornește activitatea. Dacă e să vă luați după mine, e chiar domeniul cel mai tare afectat. Închizi HORECA, închizi hoteluri, închizi restaurante și cantine, închizi cafenele, terase, pub-uri, baruri, închizi cam tot ce înseamnă timp liber într-un cadru organizat.

Nu cred că vreunul dintre noi nu cunoaștem un angajat/patron din această industrie, toți știm pe cineva.

Poate pe patronul cafenelei din colț, unde ne bem cafeaua constant, poate pe bucătarul de la restaurantul preferat, poate pe recepționera de la un hotel unde am fost și ne-am cazat neamurile venite la vreo nuntă în familie. Îi știm pe toți, toți au rămas acasă mai bine de 2 luni, toți au avut și încă au probleme. Da, știu, și noi ceilalți am stat acasă cu sufletul la gură și cu gândul la faptul că mâine nu avem ce pune pe masă copiilor. Dar mulți dintre noi au început deja munca. Ei, horecarii mai au un pic până la 1 iunie.

Și nici măcar 1 iunie nu e bătut în cuie. Dacă nu știm să folosim cu cap mica libertate primită în 15 mai, cei de mai sus sunt ca și condamnați. Nu vor putea începe munca.

Ce ne spun autoritățile?

„După discuțiile cu guvernul am agreat că întâi vom putea deschide terasele în faza a doua, cel mai probabil în jurul datei de 1 iunie. Vor urma încă două faze, sperăm la două săptămâni, să fie deschis 50% din spațiul interior din zona HoReCa și apoi integral, dacă totul merge bine din punct de vedere epidemiologic”, a spus Dragoș Petrescu. Dragoș petrescu e unul din leii de la Imperiul Leilor, unul din reprezentanții HORECA prezent astăzi la discuții la guvern.

Turismul, un alt domeniu afectat grav

Să mai spun de cei din turism? Alte câteva zeci de mii de oameni afectați de această pandemie nenorocită. Dacă cei din HORECA pot spune că de la 1 iunie încep să producă, cei din turism mai au de așteptat. Nu vor sări toți românii, buluc pe agențiile de turism să îți rezerve vacanțe. Deși multe agenții de turism a ținut legătura cu turiștii de acasă, nu cred că mulți se pot lăuda cu cine știe ce vânzări. În cel mai fericit caz au avut noroc de clienți înțelegători și nu au fost nevoiți să ANULEZE VACANȚE și au căutat alternative.

Speranțe

Să sperăm că de la 1 iunie viața reintră pe un făgaș normal și că de atunci încolo, săptămânal ne vom bucura de câte o veste bună din partea autorităților. Și la un moment dat, cât mai curând, se vor ridica toate restricțiile. Eu unul tânjesc după un citybreak, mai ceva ca un copil mic după o înghețată în timpul verii toride. 🙂