First time for me
Webstock 2019, kilometrul zero al online-ului românesc
Pentru că toate au un început, și la mine e la fel. Anul acesta mi-am făcut în sfârșit debutul la Webstock. De ceva ani mă tot mint că ajung la acest SuperEvent al României. Da, e chiar un eveniment grandios, cel puțin eu așa l-am simțit. Poate a fost mai mare în trecut, poate a fost mai mic și el crește an de an, habar nu am, dar eu l-am perceput ca pe un super eveniment.
De la organizare, la sponsori, la speakeri, la participanți, totul a fost la superlativ. Cei care vor să înțeleagă mai bine ce e acest Webstock, le las un link catre site-ul evenimentului. Acolo o să găsiți absolut TOTUL.
Sesiunea de dimineață
Webstock 2019 a început la ora 09.00 la hotel Mariot. Cam devreme pentru mine. Am ajuns pe la ora 07.00 în Gara de Nord, am fugit până la fratele Daraban, el a fost gazda mea 3 zile. Am schimbat 2 metrouri, 1 autobuz și un taxi, am făcut un duș ca în armată, la viteza a șaptea, toate astea pentru a răspunde prezent chiar în momentul în care ne-a fost prezentat primul speaker, Andreea Badala (Murmur) vorbind despre fashion, design și vedete.
Al doilea invitat a fost vloggerul Selly, cică e idolul adolescentilor din Romania. Habar nu am, deh, am îmbatrânit. Tipul nu m-a convins, a părut un puști care încearcă să pară matur, nu i-a prea ieșit din punctul meu de vedere, am observat niște gesturi de copil arogant, pe alocuri râzgâiat. Părerea mea. Totuși m-a impresionat cu un gest, și-a donat prima lui camera web plătită din banii lui unei copile care mi-ar fi permis una. Copilița își dorea să facă și ea vlogging, pentru asta, chapeau Selly.
Sexy Pavel Bartos
Pe Pavel Bartos il stiu de la Românii au talent, unde face duo cu Smiley. Vocea României nu urmăresc.
Acum la Webstock am descoperit actorul Pavel Bartoș, din păcate la Hunedoara nu prea avem parte de teatru.
De la Pavel Bartoș am aflat mai multe detalii din viata lui de actor, de om de scenă. Ca om de Tv îl știam, sunt un fan al lui când apare la Românii au talent. A dat la facultate fara ca mama lui sa stie, a rămas orfan de tata și nu i-a fost tocmai ușor.Mama lui știa că al ei Pavel o să se înscrie la drept, nu la actorie.
Ne-a povestit despre momentul în care s-a înscris la facultate și faptul că a uitat acasă banii de înscriere. Neputând să se înscrie fără a plăti taxa, s-a gândit cine ar putea să aibă atâția bani in acea cladire. Avea nevoie de 5000 de lei, așa că s-a dus la cancelarie și i-a rugat pe cei de-acolo să-l împrumute cu 5000 lei!?
A găsit un profesor care să-l imprumute. S-a înscris în ultimul moment la facultate. A revenit în București după un timp și i-a returnat banii binefăcătorului său, acesta exclamând, „Au fost cei mai bine investiți 5000 de lei din viata mea”.
Frumoasă poveste, iar modul în care a prezentat-o Pavel ne-a făcut să vedem cu adevărat cine e OMUL DE TEATRU, PAVEL BARTOȘ. Mulțumim.
România te iubesc/Vodafone au răspuns prezent la Webstock
A urmat Rareș Năstase de la România te iubesc. El ne-a povestit întâmplări de la filmări, dar am reținut un alt lucru, faptul că în lume informația se dublează la fiecare 4 minute. WOWWWW.
Apoi a urcat pe scenă Marius Coman, Country Sales Manager la Vodafone pentru IoT (Internet of Things)
Toate companiile din lume vor ca tehnologia lor să consume cât mai puțină energie, să coste puțin și să aibă o acoperire cât mai mare.
Bineînțeles, la un moment dat a apărut pe scenă un chinez. Cel mai mare chinez al online-ului românesc. Un zdrahon cu capul mare, atât de multe știe, și ca să nu fie doar el cu capul mare, are darul de a ne face și nouă capul mare. Turuie de zici că e un oltean get-beget. Nu, nu e oltean.
Sesiunea de dimineața a fost încheiată de Zoso și Mircea Bravo. De la Zoso am aflat cum NU se fac campaniile pe online, iar de la Mircea Bravo am aflat cam tot ce se află în culisele filmulețelor sale. Are omul o echipă mare și super dășteaptă în spate. Bă Mirceo, BRAVO.
Atât pentru astăzi, prefer să vă povestesc în două articole tot ce s-a întâmplat la Webstock 2019 pentru a nu deveni plictisitor. Mai ales că mi-a plăcut la maxim acest event și voi încerca să nu mai pierd vreunul.
Seară frumoasă!
Mi-a placut articolul, multumesc pentru postare.
Foarte amuzanta povestea lui Pavel Bartos despre inscrierea la facultate :))