Popasul RECAS, un restaurant adevarat

Eleganta si profesionalism

Tin sa precizez faptul ca nu am fost platit pentru a lauda acest restaurant, pur si simplu am fost placut impresionat de cei de acolo.

De vreo luna incoace merg aproape saptamanal la Timisoara, uneori chiar si de doua ori pe saptamana. In timpul unei astfel de ”excursii” am fost nevoit sa opresc la Popasul Recas, nepotelul meu de 11 luni trebuia ”hranit si schimbat”. :)))

De obicei nu mananc la restaurantele de pe marginea drumului, de cele mai multe ori sunt exagerat de scumpe si au mancare proasta.

De data asta am comandat si ceva de mancare pentru ca nepotelului ii trebuia o ”supica” iar surorii mele ii era si ei foame. Pentru ca atunci cand sunt insotit nu merg foarte tare drumul pana acasa ar mai fi durat niste ore am preferat sa comandam toti.

recas

Am rugat chelnerul sa aduca supa pentru cel mic cat de repede se poate si abia apoi sa ne serveasca si pe noi. Zis si facut, dupa 10 minute juniorul avea supa gata. Nici noi nu a trebuit sa mai asteptam mult, cred ca inca vreo 5 minute.

Mancarea a fost extraordinar de buna. Ce m-a surprins a fost faptul ca acel chelner s-a oferit sa stea cu nepotelul la masa de langa noi, pentru a putea manca linistiti. Juniorul e foarte sociabil si pentru ca era schimbat si satul a stat fara probleme cu chelnerul nostru.

Regret ca nu i-am retinut numele, dar cu prima ocazie cand ajung in zona am sa opresc din nou acolo si am sa vreau sa il cunosc mai bine. Eu sunt foarte ”al dracu” atunci cand vine vorba de chelneri sau ospatari. Prea multe experiente negative am cu ei. :))))

recas1

Sper sa nu se supere ca am scris despre ei. Ii recomand cu multa caldura.

Promptitudine, eleganta, profesionalism, curatenie si preturi FOARTE MICI. Am platit mancarea a 3 adulti si 2 copii, 2 supe, 4 feluri principale, 4 salate,  2 beri, 2 sucuri si 3 ape minerale 93 de lei. Foarte putin, zic eu.

Si inca ceva, atat de curat a fost incat am crezut ca sunt la farmacie. Cand e vorba de curatenia din restaurante am o problema, daca la toaleta unde ai acces e murdar, oare cum o fi in bucataria unde nu intra nimeni?

Adevaratul esec al primarului hunedorean

Cat de MÂHNIT trebuie să fi să îți măriți fata în alt oraș și NU în orașul unde ești PRIMAR?

Un astfel de eveniment îți arată ADEVĂRATUL EȘEC al administrație Arion. Nu vreau să fiu în pielea lui atunci când fata o să ii reproșeze: ”Mă tata, așa oraș mic avem încât nu am avut unde să îmi fac petrecerea de nuntă”? Poate nu îi spune, dar tot e ca naiba.

E ca naiba să te duci în alt oraș să îi faci fetii petrecere. Tu ca edil de Hunedoara, pentru ca nici un investitor timp de 25 de ani nu a avut curajul să facă o astfel de investiție, ești de toată jena. O sală de nunți DECENTĂ.

ballrooom1

Drept, e foarte frumos la Simeria, acolo a avut loc nunta, dar cum ar fi fost ca tu primar sa îți măriți fata în ORAȘUL TĂU, orașul pe care îl conduci de 4 ani?

Simeria are Ballroom Mercur. Brad are JulianaBallroom, orase mult mai mici ca Hunedoara.

HUNEDOARA NU ARE, ca noi suntem capat de linie. 🙁

Iar pentru că sâmbătă seara m-am amuzat un pic cu Sebastian, am cautat și din păcate găsit:

Zece motive pentru care primarul Viorel Arion i-a făcut nunta fetei la Simeria și nu la Hunedoara:

1. La Hunedoara, pe lângă sarmale, trebuia sa dea invitațiilor și Autan, să nu îi mănânce de vi țânțarii.

2. Din cauza sărăciei și a șomajului, la Hunedoara invitații ar fi umplut cu bucăți de ziar plicul cu darul.

3. Sala Dietei de la Castelul Corvinilor era prea mică pentru ego-ul invitaților.

4. În cazul în care invitațiilor nu le place Guță, Simeria are azi și un festival cu muzică bună.

5. Fiind la Simeria, invitații pot veni și cu trenul, lucru imposibil la Hunedoara.

6. În Hunedoara, dacă se fura mireasa, risca să rămână fără ea. Ce e furat e bun furat.

7. A auzit ca trenulețele în Simeria chiar funcționează.

8. La Simeria e mai mica factura la curatenie dupa nunta.

9. La Simeria nu îi aleargă câinii vagabonzi pe miri prin parc atunci când vor să își facă pozele de album.

10. Pentru ca mirii au fost nerăbdători și au vrut nunta acum, nu când se va construi ballroom in Hunedoara, face o ”duamnă” unul dar poate nu mai apucă nici ea. Putem doar spera.

CASA DE PIATRA MIRILOR, ei nu au nici o vină în treaba asta. Atâta tot că sunt rude cu un incompetent care nu a fost în stare să muncească pentru cetățenii orașului care l-a ales.

Duminicala romaneasca: Ai carte sau ai gadget?

Educatia si invatamantul romanesc au nevoie URGENTA de reforma REALA, nu de labarelile politicianiste de pana acum.

dumi

Trist si adevarat 🙁

Discutie intre parinte si copil, Invata ma copile ca ajuta:

GEOGRAFIE – nu invat ca am GPS pe telefon

MUZICA – nu imi trebuie ca am YouTube

SPORT – nu am nevoie ca ma plimb aiurea toata ziua

LIMBA ROMANA – stiu deja sa vorbesc

MATEMATICA – are si calculator telefonul

ISTORIE – apai la ce bun, ca oricum is morti toti

Piesa de sambata: Tigaia

Prostia Romaneasca este FARA LIMITE

Nu stiu daca de saraci sau daca din prostie, uneori, de multe ori, in ultimul timp romanii cand aude de reduceri, promotii sau orice ”mokangeala” o ia RAZNA.

NU cred ca trebuie sa dezvolt subiectul prea tare, din piesa de sambata asta o inteleaga toata lumea unde bat. 😉

https://www.youtube.com/watch?v=O9u6PLnIBy4

Auditie placuta si spor la cumparat. :))))))))))))))))

 

In week-end ne mutam la Simeria

Ziua Marmurei Simeria 2015

MUNCA si DISTRACTIE la SIMERIA

ziua marmurei

Eu sincer sunt fascinat de ce iasa din mainile acestor mesteri sculptori. Vreau sa vad ce au pregatit cu aceasta ocazie. Mie mi se pare fabulos ce pot face acesti oameni dintr-un material asa dur ca MARMURA.

Am vazut ca doar pentru a taia o fata dreapta de marmura se pierd ore bune, nu vreau sa ma gandesc cat dureaza ceva mai complicat.

LA MULTI ANI TUTUROR MARMURARILOR si DISTRACTIE MAXIMA.

 

Targ de bere la Auchan

Astazi 2 ore am fost in RAI :))

AUCHAN Romania organizeaza de 6 ani in toate locatiile si in acelasi timp ”TARGUL DE BERE”

Chiar am fost surprins cand am auzit ca acest targ e la a sasea editie, dar de unde sa aud mai de mult? Auchan Deva are doi ani, deci la Deva e doar a doua editie. :))))

Eu unul nu am vazut atata bere la un loc IN VIATA MEA si am fost la ceva ”paranghelii”.

Auchan Deva 1Auchan Deva

Cam asa arata standurile de la Targul de Bere.

Anul acesta bere e asezata dupa modelul de bere (blonda, bruna, bio, sau cu arome), anii trecuti era asezata in standuri pe tari.

Numai BERE am visat toata noaptea, asa imi trebuie daca am vrut sa fac ”scuba-diving” printre paletii cu bere. :))))))))

O vara fierbinte alaturi de o BERE RECE, la toata lumea, face baiatu’ cinste. :))))))

 

 

Nu mai plangeti pentru Grecia

GRECIA, un model de FALIMENT

Cand consumi mai mult decat produci ajungi la faliment.

Ca e vorba de o persoana fizica, de o firma sau de o tara, principiul este acelasi. De aici si vorba aia din batrani: ”Te intinzi cat iti e plapuma”

Politicieni populisti si slabi au aruncat in stanga si in dreapta cu pomeni electorale cu salarii ”nesimtite” in sistemul bugetar si au dus la o gaura imensa in visteria tarii. Plus imprumuturi uriase tot pentru consum.

Acum a venit factura, de fapt a venit acum cativa ani, dar au tot lalait-o.

Imi aduc aminte ca acum cativa ani Grecia era blocata de mi de oameni din sistemul de stat aflati in greva. Un reporter BBC, cred, a luat un interviu la fata locului. Grevistii erau la terasa, doar nu in soare sa ii doara capul si a intrebat:

”Cu ce bani traiti ca sunteti in greva de cateva saptamani?

”Am 4000euro salar de la primarie, iar daca sunt in greva iau 75% asa ca ma descurc”

WTFFFFFFF, 3000 de euro pentru stat in greva la terase??

grecia

Apai scuzati-ma si spun: Ia mai lasati-ma cu Grecia asta cu Coaie care nu se apleaca in fata Europei care ii cere reforme drastice.

Cand Basescu taia pensiile si salariile bugetarilor toti puneau lumanari la biserica sa il ia dracu, dar acum ca e vorba de altii, astia ca nu fac, cica is cu coaie. Nu plangea grecul de saracul roman.

Grecia fara UE, la cat e de in cacat, ajunge ca Bulgaria din anii ’90 cand puneau 2 familii bani sa ia un pui sa puna pe masa.

Am prieteni care au lucrat ani buni in Grecia, toti, absolut toti au spus acelasi lucru: ”Grecii sunt cei mai puturosi oameni din lume.” Au pauza si in pauza.

Asa ca mai usor cu batista la ochi cand va pisati ochii de grija Greciei, au ceea ce au ”cultivat” zeci de ani politicienii lor de cacat. Nu poti trai la nesfarsit ”pe caiet” ca la ABC-ul din colt. La final de luna cand iei pensia tre sa platesti. PUNCT.

Duminica cica voteaza daca raman sau nu in UE. La cat sunt de prosti si de putori, clar voteaza sa iasa din UE. Botwana scrie pe ei, asa cum emigreaza acum marochinii la ei, asa o sa emigreze grecii in UE si sa vezi ce HARNICI se fac, ca deh, mai la nord nu e asa cald sa stai cu paiul in gura toata ziua. 😉

Samsung Challenge 2015

Cum sa iti STRICI telefonul Samsung daca esti un IMBECIL?

De vreo saptamana vad zilnic pe Facebook cretini care cred ca au descoperit un mare device al CIA, FBI sau mai stiu eu ce paranoia au ei in cap, ascuns in bateria telefonului lor.

nfc1

CINE DRACU STA SA VA ASCUNTE PE VOI, IMBECILI RATATI CE SUNTETI?

Loseri fara minte care si-au facut CAR ca sa isi cumpere un telefon scump, il distrug sa ajunga ”vedete” pe Facebook.

Ei cred ca au descoperit un SuperMegaHiper CIP prin care entitati oculte ii asculta si ii baga la puscarie daca vorbesc ei cine stie ce la telefon.

Nu au descoperit nimic, e doar cipul NFC.

NFC (near field communication) este o tehnologie ce are la bază binecunoscutul RFID (radio-frequency identification). Acestea din urmă sunt cipuri pasive, implementate în diferite obiecte, ce se activează atunci când trec printr-un câmp electromagmentic. La activare, ele transmit pe o distanţă foarte scurtă o anumită informaţie. NFC funcţionează în ambele sensuri. Modulul integrat în telefoane mobile poate să citească şi să trimită informaţii în acelaşi timp, de la o distanţă de câţiva centimetri. *-SURSA

Asta au descoperit marii superagenti cocalari care sunt prosti de bubuie.

nfc3

Peste hotare aceasta tehnologie este folosita frecvent, de la schimbul de informatii intre telefoane la plati online. Dar de unde sa stie asta papagalul roman? El si-a tras telefon ”smecher” doar de ochii lumii, oricum nu stie sa il ”foloseste”.

Acest video este INTERZIS CRETINILOR care cred vor sa isi DISTRUGA TELEFONUL din prea multa PROSTIE.

Pentru ceilalti, ENJOY IT.

Duminicala romaneasca: Balada lui Ponta

BALADA LUI PONTA ”TURCITUL”

Afară-i vânt și e-nnorat,
În țară arde focul,
Eu sunt în Turcia plecat
Dar Oprea-mi ține locul.

Eu m-aș întoarce, mi-a trecut
Bubița din picior
Dar mi-e că prea mulți ne-au văzut
Pe mine și pe Chior.

Pe ăla nimeni nu-l întreabă
De șpăgi, pile și bani
Și toți cu mine-acum au treabă
Ai dracu’ de golani.

De ce să merg unde e rău
Când pot să stau la bine?
De Daciana îmi e dor,
Dar DNA nu vine…

Am așteptat un semn, un gând
Să scap și eu de toate,
În vis aud la geam bătând
Un procuror în noapte…

Nu mai rezist, nu mai suport,
Politica-i o zdreanță,
Decât la zdup, mai bine mort
În ultimă instanță…

O să fac – și e bine-așa,
O să mă duc în Cuba
Că dacă merg în țara mea
Mă iau ăștia cu duba.  *-SURSA

GENIAL MICUTUL DIN CLIP :)))))))))

Piesa de sambata:Medicii, preotii…judecatorii

In Romania nu poti reusi

Daca nu lasi in plic niste hartii. :))))))))))

Nu imi place piesa originala, Dan Bittman – Si ingerii au demonii lor,
dar asta imi e tare draga.

profesii

E trista realitate a vremurilor de azi. Sistemul Pile Cunostinte Relatii a fost perfectionat la rang de arta. 🙁

Singuri vinovati suntem noi, noi i-am invatat, noi trebuie sa ii dezvatam. Nu o sa fie usor, dar un pic de zama de bata pe spinare cred ca ar ajuta.