Stresul urban, aglomeraţia sau veniturile insuficiente încep să pună din ce în ce mai multă presiune pe o generaţie cu vârsta cuprinsă între 35 şi 50 de ani, care încearcă să scape de aceste „poveri“ caracteristice traiului la oraş.
Potrivit celor mai recente date de la Statistică, din 2012, 118.000 români s-au mutat de la oraş la sat, în timp ce doar 74.000 au mers dinspre rural către urban. În 1990, puţin sub 28.000 de locuitori s-au mutat la sat de la oraş, în timp ce 550.000 de români lăsau mediul rural pentru cel urban.
Dacă cei mai mulţi părăsesc oraşele în prezent pentru că nu-şi permit costul ridicat al vieţii, există o categorie de migranţi care şi-au dezvoltat o carieră în mediul urban şi care vor să devină antreprenori sau să realizeze proiecte în zona socială, departe de lumea corporaţiilor. „Persoanele care au migrat de la oraşe la sate se împart în două categorii. Primii sunt foşti angajaţi sau antreprenori care caută să trăiască în mediul rural pentru că este mai ieftin, mai aproape de natură şi vor să facă afaceri în zona respectivă. Cealaltă categorie, mult mai importantă din punct de vedere numeric, este reprezentată de oamenii săraci care pleacă de la oraş la sate pentru că este mai ieftin, deci este o migraţie de supravieţuire“, este de părere Dumitru Sandu, profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti.
„Tendinţa este ca orăşenii să se mute în zonele rurale, trend care de altfel în străinătate este foarte la modă. De asemenea, oamenii încep să se orienteze către agricultura bio“, spune şi Cătălin Stroe, acţionar al producătorului de motoutilaje agricole Ruris din Craiova, cu afaceri de 4,2 milioane de euro anul trecut, care a sesizat un avans al vânzărilor în domeniul în care activează şi datorită numărului în creştere de români care se mută din zona urbană în cea rurală.
Simona David Crisbăşanu, care a lucrat în mediul corporatist timp de mai mulţi ani şi care în prezent este preşedintele Asociaţiei ROI, cu activităţi în proiecte educaţionale, sociale sau culturale, este un exponent al acestui fenomen de migraţie.
„Aveam în vedere să ne mutăm de ceva timp, pentru că voiam un ritm de viaţă mai normal. Bucureştiul e benefic atunci când eşti în formare, când vrei să progresezi în carieră. Odată ce ai depăşit această etapă şi eşti implicat în proiecte în care nu mai trebuie să stai permanent în Bucureşti, îţi doreşti să faci pasul acesta“, spune ea.
Împreună cu soţul său, Mircea Crisbăşanu, s-a mutat în Urlaţi – Dealu Mare la începutul acestui an. „A meritat să ne mutăm. Nu mai pierdem timp în traficul din Bucureşti sau cu întâlniri care nu sunt neapărat necesare. Aici, aerul este curat şi avem chiar şi roşii din soiuri româneşti cultivate în mica noastră grădină. Iar dacă avem nevoie să ajungem în Capitală, suntem destul de aproape, într-o oră şi jumătate suntem în oraş“, mai spune ea.
Cu cât oraşele mari devin mai aglomerate, iar mediul corporatist, din ce în ce mai caracteristic zonei urbane, este un factor masiv de stres, românii tânjesc după reîntoarcerea la natură şi după un trai departe de poluare şi agitaţie. Mai mult, perspectiva unei vieţi într-o casă spaţioasă, cu o curte generoasă şi o grădină unde se pot cultiva legume pentru propriul consum este una mult mai atrăgătoare decât cea a unui trai îngrădit într-un apartament de 40-60 de metri pătraţi aflat într-un bloc comunist.
Fenomenul migraţiei de la oraşe la sate în rândul populaţiei a cunoscut o amploare mai mare odată cu apariţia crizei economice din 1997-1998 (când leul s-a devalorizat puternic, iar Rusia a fost în criză), care a conturat două tendinţe migraţioniste semnificative: pe de-o parte, oamenii au început să plece la muncă în străinătate, iar pe de altă parte, mulţi s-au mutat la sate pentru că viaţa de la oraş era prea scumpă ca să şi-o mai permită, este de părere profesorul Dumitru Sandu.
În opinia sa, la o primă vedere, faptul că a crescut în ultimii ani ponderea celor care pleacă de la oraşe la sate poate fi un semnal pozitiv, doar dacă este vorba de categoria celor înstăriţi care se duc la sate şi investesc acolo, pentru că abia această categorie de migranţi conturează aceeaşi tendinţă înregistrată şi în Occident.
„În realitate însă, ponderea mai mare a migraţiei interne de la oraşe la sate o are
populaţia săracă, iar această tendinţă s-a accentuat începând cu anul 1997. Totuşi, există efecte pozitive vizibile ale migraţiei oamenilor înstăriţi, cu afaceri, la sate. Exemple relevante în acest sens sunt comuna Dumbrăviţa de pe lângă Timişoara, comuna Floreşti de lângă Cluj, Valea Lupului din Iaşi sau comunele bogate de pe lângă Bucureşti şi judeţul Ilfov. Există o creştere economică a satelor de pe lângă oraşele mari unde s-au mutat cei bogaţi“, a mai spus profesorul Dumitru Sandu.
Din 1997 până în prezent, ponderea deplasărilor oraş-sat în totalul deplasărilor interne rămâne dominantă. Astfel, dacă în 1996, numărul de persoane care s-au mutat de la sate la oraşe (72.000 de persoane ) era mai mare decât cel al populaţiei care s-a mutat de la oraşe la sate (68.000 de persoane), situaţia s-a inversat ulterior: în 2012, 118.000 de persoane s-au mutat de la oraşe la sate, iar în trendul invers (de la sate la oraşe) s-au încadrat doar 74.000 de persoane, potrivit datelor de la Statistică.
„Este o situaţie anormală, pentru că o ţară nu se dezvoltă economic prin migraţia de la oraşe la sate pentru supravieţuire. Ne-am fi aşteptat ca situaţia să se schimbe în perioada 2007- 2008, când se vorbea de relansarea economică, dar nu s-a schimbat, în continuare există un flux mai redus al deplasărilor în interes de afaceri de la oraşe la sate“, a mai spus el.
Rezultatele recensământului din octombrie 2011 arată că, din totalul celor circa 20 de milioane de locuitori ai României, 46% dintre aceştia locuiesc în mediul rural, ponderea fiind în uşoară scădere faţă de anul 2002, când s-a făcut recensământul anterior. Cu toate acestea, sociologii atrag atenţia că acest „blocaj“ al urbanizării în jurul procentului de 55%, menţinut în ultimii 20 de ani în România, accentuează diferenţele faţă de media din Uniunea Europeană, unde circa 70% din populaţie trăieşte la oraşe.
Şi evoluţia construcţiei de locuinţe din ultimii ani reliefează o activitate mai intensă în zona rurală. Astfel, din 2008 până în 2013, numărul de unităţi locative a fost mai mare în mediul rural decât în cel urban. Spre exemplu, anul trecut s-au construit puţin peste 23.000 de unităţi locative în zona rurală, faţă de 20.500 în mediul urban, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Dacă în ceea ce priveşte costul materialelor de construcţii şi al manoperei pentru ridicarea unei case diferenţele nu sunt extrem de mari între zona rurală şi cea urbană, în schimb preţul terenului îi poate face pe români să se îndrepte către oraş sau sat.
În Bucureşti, spre exemplu, preţul unui teren porneşte de la 80-100 de euro/metru pătrat şi poate ajunge chiar şi la 2.000 de euro/metru pătrat în zone ultracentrale, în timp ce „la ţară“ (cu excepţia zonelor periurbane) un teren poate fi cumpărat cu 5-10 euro/metru pătrat.
„Mi-am cumpărat un teren în localitatea Ulmi (judeţul Giurgiu) încă de acum 6-7 ani, pentru că era mult mai ieftin decât în Bucureşti, dar deocamdată nu am apucat să strâng banii necesari pentru a-mi construi casa pe care mi-o doream. În maximum
5 ani însă cred că voi reuşi şi sper să mă mut acolo cu tot cu familia“, spune Tiberiu, 31 de ani, care lucrează în domeniul economic şi care vrea să facă naveta în Bucureşti în momentul în care se va muta în zona rurală.
Dacă la oraş costul vieţii poate ajunge la 2.000-3.0000 de lei lunar (suma include chirie, transport, mâncare, utilităţi, bani alocaţi timpului liber), în zona rurală acesta se poate înjumătăţi, în contextul în care se pot face economii cu mâncarea, utilităţile sau alte cheltuieli. – sursa
