PrinȚaraHațegului – Ziua 1

printarahategului

Promovăm Hunedoara

Ca la fiecare eveniment de promovare a județului Hunedoara, prima zi este cea mai grea.

De ce?

Emoțiile inerente sunt din ce în ce mai mari cu cât se apropie ora sosirii invitaților/musafirilor/bloggerilor. Stau și mă gândesc dacă e totul pus la punct, dacă am uitat ceva și pot rezolva așa pe ultima sută de metri. Bloggerii fiind din toată țară dau telefoane peste telefoane pentru a mă asigura că totul e ok și drumul le este „întins”.

Bineînțeles toate acestea sunt doar în capul meu, totul fiind pregătit și răspregătit cu multe zile înainte. Așa sunt eu, mai agitat din fire.

printarahategului

Gașca se adună

Puțin după ora 15 primesc telefon de la Cristian Florea , gașca de la Kooperativa 2.0 a ajuns. Ei sunt susținători înfocați ai evenimentelor de acest gen.

Pentru că nu mă așteptam ca ei să ajungă atât de repede, am călcat un pic pedala de accelerație și am ajuns relativ în timp scurt la ei. Eu fiind de asemenea pe drum spre locul de cazare, Pensiunea Sarmis.

Ei deja s-au cazat, gazdele noastre primitoare punându-le la dispoziție cele mai bune camere. Descurcăreți bucureștenii, nu?

Ne apucăm de socializat, de povestit ce a mai făcut fiecare în timpul trecut de la ultima întâlnire, la Regata Marilor Veliere.

După o oră apar și călătorii noștri de la Craiova, o gașcă nouă de bloggeri pe care am avut plăcerea să o cunosc. Nu ne știam, acum a fost pentru prima dată când ne-am văzut. Ne-am văzut, ne-am plăcut și vom rămâne prieteni o viață. Oameni faini.

Se înserase de ceva timp și încep iar cu telefoanele, Brigitta cu „prințul”(o să explic în articolul următor cine e prințul), nu se dădeau veniți. Oamenii mei, ca niște ardeleni de viță, veneau mai cătinel. Nu era nicio grabă dar voiam să mă scap de o grijă și să știu că toți au ajuns cu bine. Într-un final la bordul bolidului din dotare(un Ww Polo nărăvaș) apare și echipa de la Arad.

virsli hateg

M-am liniștit, eram în formație completă.

Cred că era în jur de ora 17, 17.30 și pentru prima zi aveam pregătită o mică vizită la cetatea Sarmizegetusa. Vizită pe care am fost nevoiți să o amânăm pentru următoarea zi pentru că trecând la ora de iarnă, deja era cam întuneric afară și pozele de acolo nu ar fi fost ok. Plus, parcă nu prea ai chef, după niște ore bune de condus, să mai vizitezi ceva. Ceva pe care dorești să îl promovezi și vrei să îl descoperi cât mai bine pentru al prezenta cititorului.

Începem cu o pauză

Dacă tot am amânat vizita la cetate ne-am gândit că ar fi frumos să ne punem la „socializat” cu toții pentru a ne cunoaște mai bine între noi. Nu de alta, dar așa e frumos.

Gazdele au fost foarte amabile și ne-au pregătit un separeu doar al nostru. Având experiența evenimentelor trecute, știam că ne vom întinde la povești mult timp și așa nu deranjam restul pensiunii.

placinta

Pe la ora 19 am servit cina, VIRȘLI, da cu literă mare, toți prietenii mei de pe alte meleaguri așteptau asta de încă acum o săptămână când am pomenit de ei. Apoi am păpat o delicioasă plăcintă cu brânză și mărar, dumnezeiască.

Final de zi

Am încheiat cina cu un super tort diplomat de la cofetăria Jasmin-Hunedoara, tort pregătit pentru colega noastră Mihaela Ivan cu ocazia zilei sale de naștere. Așa e frumos să aștepți un coleg de breaslă pe care îl aduci să muncească de ziua lui. LA MULȚI ANI, încă odată.

Am încheiat seara continuând poveștile blogărești. Mai o bere, mai o țuică de la mama ei din Țara Hațegului(mulțumim tanti Sori) mai o felie din tortul Mihaelei.

la multi ani

#PrinȚaraHațegului este un eveniment organizat de Călin Bobora, Raul Malea şi Alisa Bencău. Evenimentul este sponsorizat de Pensiunea Sarmis și susținut de Fermele ADO, ELITT&O Prodcom și Formația Acord Hunedoara.

Scrie un comentariu