Antalya 2019, final chapter

Octombrie în Antalya

FanTrip by Terra Vista Oradea

Vreau să recunosc încă de la început că am fost foarte sceptic în privința plecării în Antalya la mijloc de octombrie. Bănuiam că o să fie mai cald ca în România, dar la 37 de grade nu m-am așteptat.

Am vorbit cu prietenii mei din Antalya și mi-au spus că 37 de grade în octombrie nu au în fiecare an. Totuși, în jur de 30-32 de grade sunt temperaturi obișnuite, deci, e de mers în Antalya și pe sfârșit de sezon.

Antalya în octombrie

De ce să mergi în Antalya în octombrie? Păi cum de ce?

  1. Prețurile sunt nu bune, ci foarte bune. Prețul unui sejur la un resort foarte bun, în regim UAL, poate ajunge și la jumătate. Da, da, așa e.
  2. Liniștea e la ea acasă. Dacă la resorturile „adult only” e mereu liniște, la celelalte în timpul vacanței de vară e cam gălăgie și poate pe unii iar deranja. Eu nu am nicio problemă cu asta, dar unii preferă un pic de liniște. Așadar, mergeți în octombrie, puțină lume vină cu pruncii în octombrie în Antalya, deci LINIȘTE.
  3. Traficul pe autostrada de la aeroport e foarte aerisit. Poți ajunge extrem de repede la locul unde ești cazat, astfel câștigi aproape o zi de vacanță.
  4. Dacă mergi pentru shopping, bazarurile te așteaptă cu prețuri mult mai bune ca în plin sezon. Turcii sunt foarte buni comercianți și știu că sezonul e pe sfârșit și clienții sunt tot mai puțini.
  5. Pentru că resorturile sunt mai aerisite, cu mai puțini turiști, serviciile din hotel sunt FABULOASE. La bar nu aștepți aproape de loc, în restaurant găsești loc la masă lângă piscină și servești cina într-o ambianță de vis. Poți sta la plajă unde vrei tu, poți lua parte la toate activitățile de pe plajă fără programare, credeți-mă, chiar aveți ce face toată ziua.
  6. Și nu în ultimul rând, pentru câțiva dolari strecurați în pașaport, vă puteți alege cu o cameră de nabab. Cu view spectaculos, la un etaj superior, cu un minibar aprovizionat și de două ori pe zi, vă veți simți pur și simplu răsfățați.

Să nu credeți că cele enumerate mai sus se petrec doar la sfârșit de sezon, nu, doamne ferește, turcii sunt specialiști în turism. Ziceam doar că aceste mici detalii sunt mult mai vizibile pe final de sezon.

Unde am stat în acest FanTrip?

Ca să nu fac doar o simplă înșiruire a celor 5 resorturi în care am fost cazat, m-am gândit să fac un tot al lor. E mai util pentru toată lumea, mai ales dacă te gândești deja să îți rezervi vacanța de anul viitor. Apropo, colegii mei de la TerraVista au lansat deja primele oferte pentru Antalya 2020 și nu numai.

Locul I – Cornelia Diamond Golf Resort&Spa

Locul II – Selectum Luxury Resort

Locul III – Calista Luxury Resort

Locul IV – Susesi Luxury Resort

Locul V – Granada Luxury Okurcalar

Vedeți și voi din imaginile de mai sus, resorturile sunt fabuloase, cârcotelile mele sunt așa de copil râzgâiat care are prea multe bomboane, toate foarte bune.

Topul l-am alcătuit în urma preferințelor mele. Dacă la Cornelia mi-a plăcut absolut totul, la Selectum am găsit că decorul din camere e prea obositor, prea chicios, plin de rosu deranjant. Da știu pare că fac figuri, așa se întâmplă când trebuie să faci un clasament al unor resorturi de lux de hig class.

Calista e frumos dar parcă deja îi lipsește o renovare, așa pe alocuri. Susesi, a doua mea casă, așa cum îmi place să spun, are nevoie de un suflu nou sau poate tocmai că am fost prea des nu mă mai impresionează. Iar Granada e cel mai slab din cele 5 amintite mai sus, prin prisma faptului că în vacanța mea din luna mai, am fost la fratele ei mai mare și mai nou(am fost primii turiști cazați), Granada Luxury Beach. Deh, resort nou.

Cam atât despre Antalya în luna octombrie, sper să vă fie utile informațiile și ce să zic, să fie într-un ceas bun și anul viitor să ne vedem pe plajă în Antalya să bem un MOJITO împreună.

Papa bun de la Tata Tinu

Acasă la MasterChef Alex Tinu Hora

Săptămâna trecută am petrecut două zile de poveste la Chef Tinu, La Tata Tinu cum îi place lui să spună.

Unde?

Pe Tata Tinu îl găsiți la restaurantul lui din Negreni- Cluj. Mai exact, în celebra parcare de la ieșirea din sat, pe DN1, undeva pe la jumătatea distanței dintre Cluj-Napoca și Oradea.

Restaurantul lui nu este unul foarte mare, e micuț și cochet. Chiar rustic aș putea spune dacă ne luăm după sala de evenimente aflată la etajul restaurantului.

Cine e Tata Tinu?

Finalist MasterChef, mai exact locul 2. În 2012, fiica lui, Aida, a văzut la televizor prima ediție a show-ului MasterChef. I-a cerut nici mai mult, nici mai puțin decât să participe în anul următor. Și ce nu face un tată pentru fiica lui?

Așa a ajuns printre cei vreo 5.000 de oameni care au intrat în preselecții. De acolo a urmat un drum lung până în finală. S-a clasat pe locul 2, iar premiul a fost un curs la Academia Barilla din Parma.

Cum ne-am cunoscut?

În weekendul alegerilor europarlamentare, Tinu era la Hunedoara la restaurantul lui Raul Vasiloni, pregăteau noul meniul al restaurantului Bulevard. Bulevard by Raul, așa cum se numește acum. Așa a fost să fie să ne cunoaștem și să rămânem buni prieteni. Oamenii faini se găsesc ușor între ei. Dau știu, dau pe afară de modestie, dar era un compliment pentru cei doi Chefi.

Plin de umor, o fire deschisă, ne-am conectat imediat și la plecarea ne-a lansat invitația de al vizita la el la Negreni.

Cum a fost la Negreni?

La Negreni am fost însoțit de ”fratele meu” Raul Vasiloni.  De altfel, eu l-am însoțit, doar prin el ne-am cunoscut.

Toată zona dintre Cluj și Oradea este o zonă mirifică. Dealuri verzi și împădurite, terenuri agricole lucrate și pline de bucate, case frumos aranjate, păreau desprinse din alt film. Doar simpla privire a acestui peisaj te încarcă pozitiv, dacă mai și stai câteva zile pe acolo, deja e WOW.

Unde ne-am cazat?

La Tinu acasă e șantier, în puținul timp liber pe care îl are Tinu îți face rebranding acasă. Are o minunăție de prunc, ca piperul de activ. Pentru el, Tinu construiește o casă nouă lipită de cea veche. Cu drag spune că asta e cea mai mare mândrie pentru un tată, să facă o casă pentru copii.

Revenind la cazare, am fost găzduiți de o familie foarte faină. Prieteni buni de ai lui Tinu, gazdele ne-au făcut să ne simțim acasă. Dar nu la noi acasă, ci la bunici acasă. Cei de acolo sunt în plin avânt de dezvoltare a unui camping rustic, cu case vechi, case salvate din sate de munte, case pe care le readuc la viață aici la ei în noul mini-sat. Deocamdată au terminat doar două. Cea în care am stat noi are trei camere, bucătărie, baie și sufragerie, deh, casă de boier. Au păstrat aspectul rustic, dar l-au îmbunătățit chestii moderne. Modernul nu deranjează și nu umbrește mirificul casei bătrânești.

Mai mult ca sigur voi reveni anul viitor pentru a fi prezent la deschiderea acestui sat de vacanță. Cei de acolo sunt puși pe fapte mari. Mai multe despre acest loc și despre ce urmează să se întâmple acolo găsiți pe pagina lor de Facebook, Cabana Florilor Bucea.

Ce am păpat La Tinu?

Dar ce nu am păpat. Cred că am pus pe mine 2 kilograme. Am băgat în noi ca sparții bunătățile lui Chef Tinu. Rețete din meniu, rețete tradiționale din zona Negreni, plus tot felul de improvizații savuroase marcă proprie.

Cam despre asta a fost vorba în scurta mea vizita la bunul meu prieten Alexandru Hora zis Tata Tinu. Sper că nu greșesc cu nimic că îmi permit să spun BUNUL MEU PRIETEN. Nu multora le spun așa.

P.S. Vă las și un mic clip cu Tinu, pentru al descoperi așa cum e el. Indiferent că e la Tv sau în viața de zi cu zi, el e la fel. Un OM FAIN, așa cum puțini sunt.

Să aveți o zi frumoasă.

Surprizele sezonul 2019 în Antalya

Dacă e vară e musai Antalya

3 ani de Antalya

De vreo 3 ani încoace, la început de sezon, dau o fugă cu prietenii în Antalya. Mai o vizită pe la hoteluri, mai o baie în mare sau piscină, după preferințe, mai un cocktail(mojito rules), chestii. Luam pulsul noului sezon, acolo la fața locului. Vedem ce au mai adus nou hotelierii cu state vechi din Antalya, vizităm resorturi noi, culegem informații utile pentru turistul român care vrea o vacanța de vis în Turcia.

Surprizele sezonul 2019

Anul acesta am fost plăcut de două hoteluri. Niciunul din cele două nu le mai văzusem până acum. De altfel nici nu prea aveam cum. Unul e renovat anul acesta, iar cel de al doilea e nou-nouț, am fost cei dintâi oaspeți.

Grand Park Kemer

Acesta e hotelul proaspăt renovat. Deși inițial am avut mari rețineri, am aflat pe ultima sută de metri că vom sta acolo, la fața locului am fost pur și simplu IMPRESIONAT.

Nu este vorba de un super-mega-extra(așa cum sunt multe resorturi în Antalya), e un hotel mai mic, un hotel elegant, un hotel unde poți avea parte de liniște.

Este amplasat într-o zonă retrasă, o zonă curată și liniștită a Kemerului. De altfel, pe drumul de acces e singur, singurel, de aici și intimitatea oferită. Recent a fost cumpărat de compania Corendon, un importat jucător pe piața charterelor către Antalya. Oamenii au făcut o treaba foarte bună acolo.

Dacă în timpul zilei acolo este o oază de liniște, seara se transformă totul. Pontonul se transformă intr-o zonă de clubbing și distracția e la maxim. Totul până la ora 00.00, oamenii își respectă turiștii și timpul lor de odihnă.

V-am făcut curiosi! :)) Așa un pic cu ultima poză? :))

Granada Luxury Beach

NO, ăsta e belea tare. Pe lângă faptul că e nou, la nivel de țiplă, așa cam cum îți iei Logan nou și mai lași pe el vreo 2 luni pungile de pe scaun.

Fiind primii turiști cazați acolo, ever, am văzut opulența caracteristică marilor resorturi turcești. Da ce, numai padre Baniel să facă aroganțe? 🙂

Acest hotel arată într-un mare hal, ca o șaorma cu de toate. De la intrare te ia cu sentimentul de WOW.

Recepție uriașă, candelabre de zeci de metri, sticlă, marmură, catifea, HAUR, 4 lifturi de sticlă, uriașe, personal ultra-profi, like i said, CU DE TOATE.

După ce părăsești zona de intrare, ajungi într-un bar imens cu regim ultra all inclusive, cu băuturi de import scumpe ca naiba, toate FREE OF CHARGE.

 

De aici dai într-o terasa uriașa, terasă de unde ți se descoperă zona de piscine. O doamne, ce apă cristalină. Acum când scriu, aici e furtună și plouă cu găleata. Fain moment mi-am găsit să scriu de piscina aia. 🙁

Gata, am oftat, să continuăm.

Mini aquapark, sute de șezlonguri, bar în piscină, animatoare, cocktailuri, muzică și DJ, toate astea doar pentru noi. Noi primii cazați acolo.

De aici cobori ușor vreo 15 trepte și ajungi la plajă. O da, la plaja aia șmecheră cu nisip adus din Maldive dacă îmi aduc bine aminte. Dacă nu Maldive, tot de la mii de kilometrii depărtare. Deh, aroganțe. 🙂

Spa-ul? Dumnezeiesc

Pentru că nu pot să nu mă laud un pic, am avut parte de un Haman de vis. Best of the best, cu coroniță. În fiecare an am avut parte de acest răsfăț, dar ca acum nu a fost NICIODATĂ. Aproape 2 ore de HEAVEN. Atât am vrut să zic, pur și simplu, fără cuvinte.

Așa de final, să vă îndulcesc un picuț, vă pun o poză, una singură, cu dulciurile care ne făceau cu ochiul, 24 din 24.

The end. :))) De ce „the end”, aici încă plouă torențial și eu sortez poze de la 35 de grade din Antalya. Treabă-i asta?

P.S. După cum ați putut vedea, BO și-a băgat nasul în mai toate pozele.

Neversea 2019

Bumții bumții la malul mării

NEVERSEA 2019

Cea de-a treia ediție a festivalului Neversea va avea loc în perioada 4-7 iulie 2019 la Constanța pe plaja Neversea. Artiști confirmați sunt Afrojack, G-Eazy, Jessie J, Lost Frequencies, Steve Aoki, Jamie Jones, DJ Snake, Sean Paul, Tale of Us, Andy C, Chinese Man, Flux Pavilion, Rudimental DJ, Sub Focus DJ Set & ID, Wilkinson DJ Set & MC AD-APT, Alesso, KSHMR, Salvatore Ganacci, Vini Vici, Bassjackers, Dubfire, Dub FX.

 Bilete/Abonamente la Neversea 2019

  • Abonamente acces general – 548,90 de lei
  • Abonamente VIP – 990 de lei
  • Bilet ziua 1 – 275 lei
  • Bilet ziua 2 – 275 lei
  • Bilet ziua 3 – 302, 50 lei
  • Bilet ziua 4 – 302, 50 lei

Prețul final al abonamentelor normale va fi de 599 de lei plus taxe.

Povestea Neversea ajunge la al treilea capitol

Neversea, poreclit şi „UNTOLD-ul de la mare” a adus laolaltă zeci de mii de fani și sute de artiști pe scene. La malul Mării Negre s-a aliniat un lineup solid de artişti, pop, rock şi EDM. Anul trecut, au urcat pe scenă trupe precum The Script, John Newman, Modestep, Alan Walker, Armin van Buuren sau Steve Aoki. În cele 4 zile de festival, s-au înregistrat peste 210.000 de spectatori.

Cazare Neversea

Am dat o căutare și am găsit niște prețuri, au mamă, Monte Carlo e parfum. Mi-a sărit în ochi oferta celor de la Daria House. Având în vedere faptul că la Neversea o să fie valuri mari de ALCOOL, oferta lor de a asigura oaspeților transportul de la cazare și retur, e mare șmecherie. Numazic. :))

Oferta Daria House

NEVERSEA 2019 cu cazare la Daria House – Apartamentul tău de la mare 4-7 iulie 2019.
Apartament proaspăt renovat,3 camere,maxim 6 pers, baie,bucatarie,balcon la 2,3 km de Neversea.
Tarif: 220 lei/pers/noapte(negociabil)
Durata: 4 nopți
Total 4 pers cazate: 3.200 lei
Total 6 pers cazate: 4.500 lei
Cadou: ”O Șampanie de bun venit” 
Bonus: transportul persoanelor cazate in apartament, spre festival seara si returul dimineata este asigurat cu VW Sharan cu 6 locuri pe toata perioada cazării.
Pentru rezervare,se achita 50% din suma iar diferenta de 50% pana la 20 iunie 2019. 
Factură fiscală iar avansul se virează direct în contul firmei.
Detalii in privat sau mobil 0744586572

Hai, zi faină să aveți, și cine știe, poate ne vedem pe plaja Neversea. Bem o bere, RECE.

Sezonul estival 2019

DARIA HOUSE-CONSTANȚA

Dacă tot a ieșit un pic soarele și s-a încălzit, m-am gândit să caut niște idei noi de vacanță. Iar pentru că nu am mai ajuns pe litoralul românesc de mai bine de 3 ani, am zis, hai să văd, de ce nu, cine știe ce oferte găsesc.

Pentru că îmi place să îmi planific singur vacanțele, astea așa pe neașteptate, am dat o tură virtuală prin oferta de anul acesta a unităților de cazare de la malul mării Negre.

Ce am găsit?

Prețuri decente, condiții optime și oameni super de treabă. Încet, încet litoralul românesc se dezvoltă. Poate prea încet pentru gustul meu, dar măcar direcția e ok.

Pentru că tot am găsit o ofertă bună, într-o perioadă liniștită, am zis să rezerv vreo 3 zile.

Unde?

Daria House – Constanța CAZARE ÎN REGIM HOTELIER 0744586572

Apartamentul tău de la mare,preturi începând cu 200 lei/noapte.
3 camere, maxim 6 pers. renovat 100% în luna martie 2019, mobilat, bucatarie utilată lux.Apartamentul este situat in Constanta,zona Dacia,la 30-40 m de statia de autobuz si taxi. In apropiere se găsește binecunoscutul CITY MALL (cca 400 m). La plajă se poate ajunge cu autobuzul 3 statii cca 7-10 min sau cu taxi in 5 min.

Așa arată locația, iar la telefon, când am vorbit cu cei de la Daria House, mi-au părut niște oameni minunați. Parcă deja eram acolo și nu știau ce să ne mai ofere să ne simțim bine.

Mai multe despre ei găsiți pe pagina lor de Fb, DARIA HOUSE sau pe AirBnB. A început să îmi placă al naibi de mult să folosesc acest site.

Neversea 2019

Apropo, am găsit la ei pe pagină o ofertă mișto pentru perioada în care are loc cel mai mare festival de la mare. Check it!

NEVERSEA 2019 cu cazare la Daria House – Apartamentul tău de la mare 4-7 iulie 2019.
Apartament proaspăt renovat,3 camere,6 pers, baie,bucatarie,balcon la 2,3 km de Neversea.
Tarif: 200 lei/pers/noapte
Durata: 4 nopți
Cadou: ”O Șampanie de bun venit” 
Bonus: transportul persoanelor cazate in apartament, spre festival seara si returul dimineata este asigurat cu VW Sharan cu 6 locuri pe toata perioada cazării.
Pentru rezervare,se achita 50% din suma iar diferenta de 50% pana la 15 iunie 2019.
Factură fiscală iar avansul se virează direct în contul firmei.
Detalii in privat sau mobil 0744586572

HAVE FUN

Bo călătorește: Vacanța de Paște

Vacanța de Paște în Halkidiki

Paște pe plajă, paște cu soare

Cum spuneam în articol precedent(Road to Halkidiki), am vrut neapărat să petrec câteva zile la soare. Vremea la Hunedoara, de câteva săptămâni a luat-o razna de tot. Parcă avem parte de o toamnă fără sfârșit. Bleacs. :))

4 zile Minunate

După un drum destul de obositor, eram foarte nerăbdător să ajung la destinație. Să ajung să îmi întind oasele, prea multe ore în mașina lasă urme.

Deși râvneam la un pat moale, gândul că am ajuns la 50 de metri de plajă nu mă lăsa în pace. Revin și la plajă, o lecuță mai târziu.

Gazda noastră

Până să vă povestesc ce și cum e pe acolo, vreau să vă zic 2, 3 cuvinte despre gazda noastră.

O da, am avut parte de un super om. Tot drumul ne-a sunat să vadă pe unde suntem și cum suntem. Se interesa de noi mai ceva ca mama. Să știe el că suntem bine și că ne așteaptă cu brațele deschise.

Dimitri, el a fost cel care ne-a găzduit, ne-a așteptat la intrarea în satucul pescăresc Siviri, destinația noastră. După prezentarile de rigoare am purces catre apartamentul pe care ni  l-a închiriat.

Inchiriat la un super preț, 480 de lei, 4 zile, 3 nopți, apartament cu două dormitoare, un living imens și un balcon mare, mai bine zis terasă, cât o garsonieră în Hunedoara.

Nu vreau să uit, am găsit în living un coș mare cu fructe, o butelie de vin, în frigider un bax de apă minerală și un bax de suc, puse la rece. Toate pregătite de Dimitri pentru noi. Toate FREE. Da frate, așa de face turism. Mulți patroni români are avea de învățat de la Dimitri.

În fiecare zi pe la prânz mă suna să vadă dacă e totul ok și dacă am nevoie de ceva. Și chiar am avut. În dimineața primei zile, internetul din apartament făcea figuri și mai mult nu functiona.

Ce a făcut Dimitri? În maxim 30 de minute ne-a bătut la ușa, cu un wifi mobil în mână, tot spășit, nu știa cum să își ceară scuze pentru inconvenient. Cumpărase wifi mobil de 15 Gb, să știe el că o să fie suficient până plecăm, nu voia să ne deranjeze cu vreun meșter pe care l-ar fi adus să repare routerul din casă.

Jos Pălăria Dimitri!!

Haideți să vă arat niște poze din cochetul apartament în care am stat.

Drăguț, nu?

Plajă, mare albastră, nisip fin și taverne pescărești.

Cam despre asta a fost vorba în mini-vacanța noastră de Paște.

Deși am ajuns rupt de oboseală, nu am putut aștepta a doua zi pentru a-mi face hatârul de a băga piciorul în Mediterană. De a simți nisipul fin printre degete, de a face o poza cu apusul pe plajă. O doamne, vreau înapoi. 🙂

Lacrimi și suspine, ce repede a trecut. Așa se întâmplă de fiecare dată când ajung în locuri minunate.

Am rămas cu amintiri plăcute, cu momente minunate și cu sute de poze care să ne reamintesc de această frumoasă aventură.

Recomand cu drag zona Siviri-Halkidiki, oameni frumoși, locuri minunare, liniște și relaxare totală

Bo călătorește: Road to Halkidiki

Vacanța de Paste 2019

Drumul spre Halkidiki

Dragul de BO a fost neglijat iarna asta, fapt pentru care în vacanța de Paste l-am scos la plimbare. Aici peste deal, în Halkidiki, doar vreo 1000 de kilometri. 🙂

De ce Halkidiki?

De ceva vreme tot plănuiesc să merg în Cipru sau Malta, dar pentru că în timpul sărbătorilor biletele de avion sunt scumpe ca naiba, m-am hotărât să plec în vacanță cu mașina. Iar pentru că voiam ca acolo unde mă duc să fie cald, și de ce nu să fac baie, am ales ca mijloc de transport, mașina, iar ca destinație caldă, Grecia. Dacă rămâneam la Cipru sau Malta, avem ceva probleme cu mersul cu mașina. Nu e amfibie. 🙂

Lets start

Dimineața cu noaptea în cap, ora 6 mai exact, am luat-o din loc, e un picuț de mers până la malul mării Mediterane. După calculele mele, ore 11 ore, minim.

Am ajuns la Porțile de Fier, via Hațeg-Caransebeș-Orșova, cam dupa două ore și jumătate. Drumul a fost foarte bun, dar destul de aglomerat. Plus că peste tot are doar o bandă de sens și multe curbe și serpentine. Lucru ce m-a impiedicat să fac prea multe depășiri. Totuși, două ore jumătate, destul de rezonabil.

Pentru că iubesc gara din Herculane, de câte ori am ocazia, de atâtea ori opresc să o revăd. Din păcate parcă de la an la an e mai degradată. Păcat, e minunată.

În vama de la români, nicio mașină, am stat 3 minute cred, până ne-au verificat actele. În vamă la sârbi, vreo 10 mașini, deci am stat vreo jumătate de oră.

E, acum începe distracția

Din păcate drumul prin Serbia a fost foarte urât. Până am ajuns la Nis să urcăm pe autostrada spre Grecia, drumurile sunt de coșmar. Mult spus drumuri, niște petice de drum, urmate de kilometrii întregi de urme de drum. Urme, pentru că drumul propriul zis nu exita, erau doar niște petice care acopereau și reparau alte petice. Horor.

Singurul lucru bun a fost faptul că această cale rutieră, să zic așa, nu trece prin foarte multe localități și așa mai recuperezi ceva timp pe traseu.

Să continuăm distrația de pe drum

La granița din Serbia și Macedonia, distracția e în toi. Coadă de vreo 2 kilometri pe 4, 5 rânduri. Am stat cred că mai bine de două ore, uite așa a dispărut și timpul estimat de mine și în loc de 11 ore am reușit de am ajuns în 13 ore și ceva. 🙁

Inițial am crezut că această coadă de mașini e datorată de vacanța de Paște și de faptul că lumea pleca în concediu. Nici pomeneală, deși clar erau și ceva turiști, mare majoritate a celor care erau blocați în vamă cu mine, erau sârbi care mergeau la cumpărături în Macedonia.

Da, da, și eu m-am mirat inițial, dar apoi m-am dumirit. Păi cum bre să nu mergi la cumpărături în Macedonia, când combustibilul e 4 lei iar în Serbia aproape 7 lei. Acest lucru m-a determinat să fac și eu plinul la băieții veseli din LukOil-ul macedonean. Benzinării moderne, curate și cu angajați super drăguți.

După ce am scăpat de nebunia din vama macedoneană, ne-a revenit sufletul la loc, mă apucaseră toți dracii, drumul a fost lin, plăcut și pe modelul rachet. Am alergat căluții mașinii de parcă aveau jăratec. 🙂

Apus la Mediterană

În jur de ora 19, 19 și ceva, am ajuns la destinație.

Gazda noastră ne-a întâmpinat cu o butelie de vin rose, un coș mare de fructe și frigiderul plin de suc, apă și bere, totul din parte casei. Mai multe despre locația în care am stat și ce am meșterit noi pe acolo, în articolul de mâine.

Am luat vinul și am fugit pe plajă. Bine, nu am fugit prea mult, casa era la vreo 60 de metri de plajă. Când am ajuns la malul mării am uitat de oboseala acumulată, soarele tocmai începuse să apună. Pur și simplu, WOWWWW. Am uitat de tot și ne-am bucurat de un moment feeric.

Antalya via Cluj-Napoca

Antalya, mai aproape ca niciodată

Antalya, o destinație de vis

Până acum am descoperit că putem ajunge pe plajele superbe din Antalya, de la Arad și mai nou de la Sibiu. Ei, astăzi, aflați că puteți face asta și de la Cluj-Napoca.

Noi cei din zona Hunedoarei/Devei suntem un pic privilegiați. Bine încă nu chiar, dar în curând vom avem patru aeroporturi la maxim o oră jumătate distanță. Poate nu anul asta, dar anul viitor sigur se termină noi tronsoane de autostradă și ajugem un, doi la ce aeroport vrem.

Antalya by Cluj-Napoca

Revenind la vacanță și timp liber, de anul asta un nou tour operator, Need Tour Romania, oferă curse spre Antalya de pe aeroportul din Cluj-Napoca. La o sumară trecere în revistă a ofertelor acestui tour-operator, am regăsit două din resorturile mele preferate din Antalya.

Adam&Eve și Delphin Palace

Cuibul îndrăgostiților, superbul Adam&Eve și fabulosul Delphin Palace, ce amintiri plăcute am de acolo. Hmmm…. 🙂

Le recomand cu mare drag, sunt unele dintre cele mai frumoase, mai spectaculoase hoteluri din Antalya.

Bineînțeles că sunt și alte hoteluri și resorturi foarte bune. Sunt enorm de multe ca să le pot prezenta eu aici, apelați cu încredere la partenerii Need Tour din Cluj și din țară.

Parteneri Need Tour, Cluj-Napoca: Holiday Store, Occidental Travel și Go Tour.

Acum aveți toate cele necesare pentru a vă rezerva o vacanță de neuitat în via Cluj-Napoca sau de ce nu, via, de unde vreți voi. Partenerii Need Tour vă pot îndruma către orice aeroport din țară.

Ne vedem pe plajă, vă pup.

Hunedoara – Antalya, via Sibiu

Antalya, mai aproape ca niciodată

Hunedoara, Sibiu, Antalya, ce frumos sună!

În ultimii ani am ajuns destul de des în Turcia. Că a fost Antalya sau că a fost Bodrum, ambele sunt superbe și de neratat. Ori de câte ori aș merge, tot nu mă pot sătura de frumusețea locurilor și mai ales de ospitalitatea turcilor.

Dacă până acum puteam ajunge în Antalya de la Arad, de anul acesta putem alege și Sibiul ca punct de plecare. Suntem niște români privilegiați, avem de unde alege punctul de plecare, prin prisma accesului la autostradă. Din păcate restul țării mai are de așteptat mult și bine pentru a se bucura de aceasta.

Antalya via Sibiu

Începând cu data de 12.06.2019 avem la dispoziție un Charter Special cu plecare din Sibiu pentru a ajunge în Antalya, la malul mării Mediterane.  Pentru a ajunge la plajele alea frumoase din pozele de pe Facebook, la marea aia curată și cristalină, marea la care visăm un an de zile.

Pentru mai multe informații puteți apela la orice agentie din țară. La noi in Hunedoara puteți apela la Crisoldo Tour. 

Iar pentru Sibiu la cei de la MaxTravel, TransEuropa și TransAir.

Vă las câteva sugestii primite de la cei de la Need Tour, cei care au introdus charterul de la Sibiu.

Din păcate despre acestea două nu vă pot spune nimic, în plimbarile mele din Antalya nu am reușit să le văd.

Din cele trei de mai sus am apucat să văd Belconti Resort Hotel. Un resort frumos, cochet, recomand.

 

E da, ăsta e unul dintre preferatele mele. FABULOS, MIROBOLAND. :))

A suta parte din Antalya

Acestea sunt nici 1% din hotelurile și resorturile din Antalya. Când că hotărâți să plecați acolo, luați-vă o zi liberă de la muncă și căutați hotelul potrivit pentru dumneavoastră. Ar fi bine să vă notați 4,5 hoteluri pe o foaie, când ajungeți în agenția de turism, să aveți un punct de plecare.

Să nu uit, indiferent ce hotel alegeți, aveți următoarele servicii incluse:

Prețuri pentru toată lumea, totuși, în mod cert nu o să găsiți pachet de 500 de euro cu servicii de 1000 de euro. Grijă mare ce doriți si ce așteptări aveți. Cereți TOATE DETALIILE agentului care vă vinde vacanța. Atât agenția de turism, cât și tour operatorul sunt revânzători, ei nu au nicio treaba cu hotelierii. Ei sunt doar ajutoarele dumneavoastră pentru a avea parte de o vacanță FABULOASĂ.

Cu bicicleta prin Hunedoara

Călătorie pe două roți

3.500 de kilometri

Aproximativ 3.500 de kilometri de biciclit într-un an și jumătate, transpuși în 312 pagini condimentate cu imagini, povești și hărți. Concret, o aventură fabuloasă pe două roți pe cele mai frumoase și neștiute „străzi” ale județului Hunedoara. Totul în albumul dedicat în primul rând ciclismului de șosea, dar și tuturor hunedorenilor și turiștilor intitulat „Cu bicicleta prin Hunedoara”

“Let me take you by the hand and lead you through the streets of London”, spunea Ralph McTell într-o melodie.

Acolo la el, în Anglia. Eu, în schimb, vreau să vă conduc pe “străzile” judeţului Hunedoara, să vedem locurile din şaua unei biciclete şi prin ochii unui ciclist.

Galeriile de Artă – Hunedoara

Vă invit în 26 martie, de la ora 18, la Galeriile de Artă din Hunedoara, unde vă voi prezenta albumul “CU BICICLETA PRIN HUNEDOARA”. Apoi îl vom prezenta şi la Orăştie, Petroşani şi vom poposi câteva zile la “Salonul Bicicletei” din Bucureşti.

Mulţi dintre voi aşteaptă acest album de ceva vreme, alţii abia acum află că s-a tipărit. Tuturor vă propun să răsfoim împreună 312 pagini cu poveşti, imagini şi hărţi, într-o întâlnire cu oameni pasionaţi de bicicletă, de turism şi de mişcare în aer liber.

Timp de un an şi jumătate am scotocit fiecare colţişor al judeţului Hunedoara şi apoi v-am povestit ce-am păţit şi cum a fost. Rubrica mea de fiecare vineri din cotidianul “Glasul Hunedoarei” s-a îmbrăcat acum frumos cu imagini, şi-a pus în buzunar hărţi, să aibă pe drum şi şi-a mai “pieptănat” puţin textele. O zână bună a atins-o cu bagheta magică şi a transformat-o, ca-n poveşti, într-un album fermecat care prezintă judeţul meu. Minunat şi – câteodată – neştiut.

Unde ne mai întâlnim?

Lansarea oficială a albumului „Cu bicicleta prin Hunedoara” a avut loc la Deva dar prezentări ale cărții vor avea loc și la Brad (21 martie, ora 18:00 –Centrul de Agrement, Sport şi Sănătate), Hunedoara (26 martie, ora 18:00 –Galeriile de Artă), „Salonul Bicicletei” din Bucureşti (30 martie, ora 17:00), Orăştie (2 aprilie, ora 18:00 – Sala Sinagogii) și Petroșani (4 aprilie, ora 11:00 – Aula Universităţii).

Cei care doresc să cumpere albumul îl pot contacta pe facebook pe Alin Bonța sau o pot achiziționa de la Cafeneaua „Jos pălăria” sau o pot comanda pe net, pe site-ul editurii Karina.

P.S. Am citit deja *Cu bicicleta prin Corsica*, foarte faină, de abia aștept să pun mâna pe această nouă carte a lui Alin.