Zic, să continuăm aventura

Astăzi vă prezint a doua parte a circuitului meu 2 în 1 prin Turcia. Cititorii mei m-au întrebat cum de nu am ajuns la Cappadocia sau Pamukale. Astăzi risipim misterul. Bineînțeles că circuitele celor de la PromoVacanța ajung și acolo, nu poți face circuite în Turcia fără a vedea Cappadocia sau Pamukale și bineînțeles nelipsitul Istanbul. Dar despre Istanbul cu altă ocazie.

Ziua 4

• vizita situl arheologic Efes,
• fabrica de piele,
• satul Sirincem,
• izvoare termale in Pamukkale si vestigii antice,
• cazare in Pamukkale Tripolis Hotel Pamukkale

Ziua a început cu binecunoscutul „Good morning my neighbours”, o să vă spun până la final și răspunsul colegilor la acest salut matinal.

Situl arheologic Efes

Prima oprire a fost la superbul sit arheologic Efes. Puțin spus sit, e vorba despre un oraș în adevăratul sens al cuvântului. Atât de imes era încât autocarul ne-a lăsat într-o parte și ne-a pescuit din altă parte, la peste 2 kilometri depărtare.

Deși e foarte bine conservat, arheologi din toată lumea lucrează la restaurare și încă fac săpături pentru a aduce la suprafață noi și noi construcții.

La Efes găsim un mega teatru, cred că s-ar putea ține spectacole acolo, atât de bine conservat e. O bibliotecă imensă aproape în totalitate în picioare. Multe alei cu zeci de fundații ale fostelor case.

Pe aleea principala, se găsesc principalele clădiri ale epocii romane, străjuită de statui, unele încă în picioare.

Deși ne aflam înconjurați de atâta istorie, părea că în orice moment putea să apară de pe o alee un centurion sau un senator roman, noi, gașca crazy din spatele autocarului, aveam timp și de glume.

Aici e vina lui Aytac, la pus ăla mic cu cornițe să ne povestească ritualul sau obiceiul, nu știu cum să spun, în fine, ne-a spun cum stătea lucrurile când mergeau romanii la WC. Stilul lui fabulos de a ne povesti, plus accentul lui ne-au băgat în starea de caterincă. Aia e, e bine să ai în orice grup o astfel de gașcă.

Revin la ritualul de la WC. Se pare că atunci când se așezau pe WC, o făceau în funcție de clasa socială. După ce își goleau burdihanele, romani se spălau la dos cu apa care curgea pe lângă găurile WCului. Primul, cel din rangul cel mai mare, avea parte de apă curată, eeee, deja pentru următorii era o problemă. Nu fiecare WC avea robinetul lui, apa trecea de la ăl mai mare la ăl mai mic. Deci, cam nasol pentru cei de pe urmă, dar no, romanii nu au avut nevoie de o pandemie pentru a se spăla la dos sau pe mâini. Înțelegeți unde bat.

Mai are rost să vă spun cum a decurs plimbarea de la WC la ieșirea din Efes? Concurs de bancuri, ce mai.

Lăsând acest episod la o parte, dacă ajungeți în zonă, musai să vedeți EFES-ul.

Fabrica de piele

De aici am plecat la o fabrică de piele. De ce ai vedea o fabrică de piele? Pentru că vizita începea cu o prezentare de modă, wowww, ce supermodele. Fetele au fost parcă decupate din revistă, bine, sigur și băieții s-au ridicat la același nivel, ale noastre colege aplaudau ca la al XXII congres PCR.

Pentru că turcii se pricep la comerț, escala s-a terminat cu vizita la magazinul fabricii. Unii colegi de presstrip, au tăbărât pe rafturi. Calitatea, prețurile și designul au dus pe mulți ai noștri în ispită și au cam golit cardurile.

Satul Sirincem

Ziua 4 a fost una dintre cele mai pline.

Satul Siricem e un sat de munte, un sat cochet cu multe straduțe frumos pavate, flancate de zeci de bazaruri locale ticsite de marfă handmade. Celebrele vinuri de Sirincem se găseau la tot pasul. Vinuri făcute din tot felul de fructe, m-a dat pe spate cel de rodie. Ooo, dumnezeesc. De la magazine de artizanat, la magazine de bijuterii, unde sultanitul, piatra semiprețioasă care se găsește doar în Turcia, era actor principal. O piatră aparte care își schimbă culoare în funcție de lumină și perioada zilei. Fetele au fost fascinate de această nestemată.

După plimbare, gazdele noastre, cei de la crama Esek, ne-au oferit o degustare de vinuri. De aici și datul meu pe spate de mai sus când am pomenit de vinul de rodie.

Am degustat vin de mure, de căpșuri, de caise, bineînțeles de rodie, dar și vin vin, din struguri. După degustarea am făcut coadă la caserie, golind rafturile cramei Esek. Mulțumesc Xi pentru că mi-ai reamintit.

Oooo, și ce cafea turcească fabuloasă am băut, bună rău, iar gazdele ne-au oferit un adevărat spectacol când ne-au preparat-o.

Pamukkale

Unul din motivele pentru care am spus prezent cu două mâini pe sus la acest circuit, a fost Pamukkale, acestă minune a lumii.

Un loc pe care nu poți să nu îl vezi măcar o dată în viață. Nu vă povestesc prea multe, orice comentariu e de prisos. O să vă las mai multe poze, vorba aia, o poză, cât o mie de cuvinte.

Vă dați seama că aici am stat cel mai mult, ne-a prins seara spre disperarea lui OZY, noi nu ne mai dădeam duși de aici. Avea omul pregătită o surpriză pentru noi, dar nouă nu ne păsa, trăiam clipe mirifice.

Într-un târziu am plecat spre cazare, aici era și surpriza lui OZY, alesese un hotel cu piscină cu apă termală,*Tripolis Hotel Pamukkale*. Apele termale din zona Pamukkale sunt renumite pentru proprietățile lor terapeutice.

Bineînțeles că ne-am bucurat și noi de apa termală, de saună și mai ales de binecunoscutul Hamam turcesc. Hmmm….

După vreo 3 ore de relax în zona de Spa a hotelului, ne-a pălit o foame de lup. Ce să mai și mănânci la ora 01.00 am?

Ne-am dus cu miloaga la lobby bar. Aici am dat peste un turc tare de treabă și super de gașcă. Ca să nu îi face probleme am incercat să îi cerem cât mai puțin, și i-am cerut pâine cu ulei de măsline și sare. Mâncasem noi o lipie bună cu ulei de măsline în satul Sirincem și am zis că ar fi binevenită și acum după bălăceală.

Nu a priceput el de ce îi cerem așa ceva, pentru noi părea o delicatesă la ora aia, mai ales că speriasem la piscină niște whiskeane și niște beri.

Omul a fost prompt și ne-a adus ce a înțeles, sau măcar ce i se părea lui a fi mâncare. A adus pâine caldă cu măsline, nu cu ulei. Frate, la ora aia era bun orice. Am mai cumpărat noi niște chipsuri, care cu maslinele si pâinea aia caldă au fost mană cerească. Am ras platoul în 3 minute. Văzând că suntem așa rupți de foame, bag de seamă că i s-a făcut milă de noi la turc.

A apărut ca din neant cu două platouri uriașe de mezeluri, brânzeturi și legume pe care le-am speriat la fel de rapid ca cel inițial. L-am răsplătit cum se cuvine și l-am luat cu noi în gașca pe acest simpatit si de treabă turc. Am râs, am glumit, ne-am povestit noi lui și el nouă toate alea. Spre miezul nopții am plecat către camere și l-am lăsat pe turcul nostru să își continue munca în liniște. El mulțumindu-ne că i-am făcut noaptea mai frumoasă, noi mulțumindu-i pentru cina târzie și pentru povești.

Ziua 5 și Ziua 6

Pentru că ultimele două nopți le-am petrecut în zona Cappadocia și la același hotel, am zis că e mai nimerit dacă vă povestesc cele două zile, legate

• plecare către Cappadocia,
• vizita Caravanserai Sultan Han,
• regiunea Capadocia Orașul subteran,
• fabrica de covoare, Turkish night
• cazare în Capadocia la By Cappadocia Hotel & Spa.

O doamne, ce noapte scurtă. :))) Eee, late diner ne-a trebuit.

După un mic dejun luat pe fugă, OZY dădea cu biciul pe noi cei care am cam fentat noaptea de somn, am pornit spre o nouă locație mult așteptată, Cappadocia.

Cappadocia

O altă minunăție a Turcie și a lumii.

Aici am văzut „Orașul subteran”, unde mi-am amintit de expresia „târâș grăpiș pâș pâș”, că deh, oraș subteran, încăperi micuțe în pământ.

Caravanserai Sultan Han, o cladire impunătoare, care ne amintește de bogățiile acelor locuri. Un loc încărcat de istorie , un loc foarte important în antichitate pe vestitul Drum al mătăsii.

Mai apoi am vizitat o altă fabrică locală, fabrica de covoare. Și aici ca la cea de piele, totul e pe model super-profi. De la alegerea firelor din gogoșelel viermilor de mătase. la războaiele tradiționale, de la migala doamnelor de acolo, la operele de artă, covoarele propriu-zise. Ce mai, ce fac turcii ăia acolo, se numește artă.

De la fabrica de covoare am plecat spre Goreme, un fabulos parc în aer liber cu peste 350 de schituri, biserici și mănăstiri săpate în piatră vulcanică.

Bineînțeles că am și intrat într-o locuință săpată în piatră, acea locuință era 2 în 1, că deh, turcul e cel mai tare întreprinzător. La etajele superioare era locuință, la parter era terasă de vară iar la etajul 1 era cafenea.

Cel care locuia acolo, era și chelner și ospătar și patron și mai ales era un om dedicat familiei lui. Ne-a povestit că din mica lui afacere de acolo(totul costa între 1 și 2 euro) a reușit de și-a ținut copiii la facultate și le-a făcut un rost în viață. Omul era destul de în vârstă, când l-am întrebat de ce nu renunță, de ce nu pleacă la copii să se bucure de bătrânețe, mi-a spus, asta e viața pe care o iubesc, îmi place să stau printre oameni, să cunosc oameni noi. MINUNAT.

Turkisk Night de final

Fiind ultima seară, seara 6, cei de la UPON TOUR ne-au oferit un nou răsfăț local, Turkish Night.

Ce seară, ce bairam, ce atmosferă!

Un local super șmecher, cu o scena semicirculară în centru și cu 4 gradene în care erau instalate diferite grupuri de turiști din toată lumea. Știu că lângă noi au stat turiști din Mexic, fiind un loc mare, nu mai rețin naționalitatea celorlalte grupuri.

Pentru că sunt printre campioni la turism, multe momente din spectacolul de acolo erau cu dedicație către fiecare naționalitate a spectatorilor.

După ce și-au făcut numărul, turcii au lăsat scena liberă pentru toată lumea și a început discoteca. Are rost să spun că românii au monopolizat ringul de dans?

Și ca să fie treaba treabă, gașca noastră a tras o „brașoveanca”, în care s-au angrenat și ai noștri, deja prieteni, mexicanii. A fost tare funny.

Aici ar trebui să se termine cu poveștile mele din Turcia, dar nu a fost să fie.

Ziua 7

• zbor de retur din Capadoccia Kayseri -Istanbul, apoi Istanbul – Bucuresti Otopeni.

Doar atât era programat pentru ziua 7, eee, ghinion.

Ghinion a fost doar dimineață la prima oră, apoi iconița a schimbat soarta zilei.

Peste noapte a nins de a rupt, zeci de centrimetri, care ne-au dat emoții pe drumul spre aeroport. Noroc că OZY a fost inspirat și a sunat adunarea mai repede. Emoțiile nu s-au risipt când am ajuns pe aeroportul din Kayseri, din cauza zăpezii, zborul nostru era amânat cu 3 ore. Pentru că de obicei aceste amânări se prelungesc am început să avem emoții în a prinde zborul de legătură din Istanbul. Deja ne făceam planuri pentru o noapte la Istanbul, nu cred că se supăra nimeni. :))

ALI, turcul nostru nevăzut, cel care se ocupa de logistică, deja intrase în priză, să facă diverse scenarii în funcțiie de ce urma să se întâmple. Icomoța a intrat în scenă, a oprit ninsoarea, avionul a decolat și am plecat spre casă via Istanbul.

Și no, dacă tot am ajuns din nou la Istanbul, am ras și de data aceasta o pidă turcească, atat tot că de data aceasta, gașca de mâncăi a fost mult prea mare. Probabil că lăudasem prea mult pida de la inceputul voiajului. :))

THE END

Mâine am revin și cu toate chestiile tehnice, prețuri, excursii optionale și ale informații utile pentru a vă putea face o idee despre acest fel de vacanță.