Urăsc minciuna

Minciuna are picioare scurte

Frumos proverb

Dacă e să urăsc ceva pe lumea asta, atunci acel lucru e minciuna. Minciuna aia perversă, aia care doare și rănește. Minciuna care te face să ai așteptări, minciuna care te dezamăgește și te face să își pierzi încrederea în oameni.

Deși minciuna e de un singur fel, nu există minciună mare sau mică, unele sunt chiar nevinovate. Minciuni nevinovate sunt cele peste care treci râzând, minciuni pe care le folosim cu toții pentru a ascunde mici chestii.

Mincinosul de lângă tine

Nu pot trece peste minciuna spusă de un neam sau un prieten bun. NICIODATĂ nu am putut. Dezamăgirea e atât de mare încât uit de tot. De tot ce a însemnat acea persoană. Cred că nimic nu mă deranjează mai mult decât MINCIUNA spusă de cineva de lângă mine.

Adevărul doare, dar e mult mai suportabil ca MINCIUNA. Pot trece mult mai ușor peste un adevăr care doare decât peste o minciuna amăgitoare.

Așadar, dacă ai ceva să îmi spui, spune-mi verde în față. Poate o să mă supăr, dar în mod cert după un timp o să te iert. Dar dacă aflu vreodată că m-ai mințit, m-ai păcălit sau mai al dracu, m-ai folosit, să faci bine să te ferești de mine.

Roata se învârte chiar dacă e pătrată.

Cum am slăbit 15kg?

De la 116 la 101 kilograme

15kg în 40 de zile

Cum o lună și ceva în urmă am luat o decizie, o decizie mare pentru mine. Nu mai făcusem asta NICIODATĂ. Am decis că e timpul să slăbesc, eram deja obez și începusem să simt asta.

Momentul ZERO

Într-o după-masă am avut ceva de dus la socru iar liftul era defect. El locuiește la etajul 6 și era musai să ajung la el. Am luat-o încet pe scări, că doar nu m-a făcut mama în lift. Pe la etajul trei am simțit că mi se înmoaie picioarele și a trebuit să mă opresc, eram terminat, nu mai puteam urca nicio treaptă.

M-am speriat, chiar panicat, nu pățisem așa ceva în viața mea.

În acel moment am luat următoarea decizie, „Trebuie să fac ceva să slăbesc, altfel mă duc către Valhalla”.

Zis și făcut, din acel moment am început să am grijă de mine.

Ce am făcut? Cum am reușit?

  1. Am renunțat la cola, beam mai mult de un litru pe zi.
  2. Am renunțat la mesele de seară, mâncam chiar și noaptea. Veneam seara de la bar și rupeam frigiderul.
  3. Am terminat-o cu produsele de patiserie, covrigi, forneti, chestii de astea.
  4. De la 4,5 beri pe zi am trecut la 2 pe săptămână.
  5. Mănânc multe fructe și legume.
  6. Mezelurile erau moartea mea, sandwich-urile la toaster erau mâncarea de dimineață
  7. Beau multă apă, peste 2 litri pe zi.
  8. Când ies în oraș nu beau cola, cafea sau alcool, beau ceai. De preferat cu miere nu cu zahăr.
  9. De două săptămâni mă duc la bazin și saună.
  10. Pentru deplasările mici din oraș merg pe jos, toată ziua eram cu curul în mașină.
  11. Nu mai lenevesc în pat dimineața, la ora 7 sunt în picioare.
  12. Am înlocuit pizza și pastele, după care eram înnebunit când mâncam în oraș, cu salatele de crudități sau cu smoothie de fructe.

Cam astea sunt principalele schimbări în regimul meu de viață. Sunt atent la ce mănânc și fac mișcare. Cu un pic de ambiție și o sperietură mare în cazul meu, totul e posibil.

Sunt atât de mândru de mine încât povestesc cu drag la toată lumea această mega realizare din viața mea. Iar faptul că lumea mă laudă, mă face să continui.

Bineînțeles că sunt și cârcotași care au găsit ceva de obiectat, doar nu-i așa, ROMÂNUL SE PRICEPE LA TOATE. Că brânza pe care o mănânc e prea grasă, că măslinele sunt prea negre, că omleta trebuie să fie făcută doar din albuș și câte și mai câte. Puțin îmi pasă, nu țin nicio dietă, doar sunt atent la ceea ce mănânc și beau.

SUNT MAI ATENT LA MINE.

Am fost nevoit să îmi cumpăr haine. Haine și cu 4 numere mai mici față de acum o lună. Pantalonii, blugii, cămășile și bluzele stau pe mine ca pe gard. Am făcut două găuri noi la curea.

Ce mult îmi place să mă laud.

De ce urăsc iarna?

De ce urăsc iarna?

Hmm, cu ce să încep?

  • ziua e scurtă ca naiba, când e cerul înnorat nici nu știi când e dimineață și când e seara
  • frig ca dracu, toată lumea e înfofolită și mereu pe fugă spre casă
  • dezghețatul mașinii dimineața
  • veșnica surprindere a autorităților la prima ninsoare
  • șapte mii de haine pe tine doar să cobori să cumperi o pâine
  • trebuie să ai la îndemână două tone de șervețele nazale
  • ochelarii se aburesc ca dracu și 10 minute sunt chior când intru undeva

  • dacă ninge prea puțin sau a doua zi se încălzește, s-a dus dracu și zăpada. Tot ce rămâne e o zoaie murdară și jegoasă.
  • berea de la terasă se transformă într-o cană cu ceai pentru că ești răcit ca dracu și îți curg mucii
  • nu piscină, nu pescuit, nu grătare, nu nimica, doar stai în casă cu ochii beliți la TV sau pe laptop
  • facturi astronomice la gaz metan și electricitate
  • trebuie să plătesc rovinieta și asigurarea la mașină
  • toată lumea e morocănoasă și stresată

  • te calci în picioare la mall, cinema sau vreo piscină interioară, ne având de unde alege, toți merg în aceleași locuri
  • sărbătorile de iarnă mă deprimă la maxim. Trecând peste faza cu adunarea familiei în jurul mesei de Crăciun, totul mă deprimă. De la alergatul după cumpărături/cadouri la letargia în care intră lumea după sărbători.
  • țiganii care fac pe colindătorii așa cu vreo 10 zile înainte. Zilnic același ritual de „cerșeală grețoasă” prin toate cartierele și piețele orașului.

Cred că dacă mai stau un pic să mă gândesc mai găsesc niște motive, dar deja îs prea tare deprimat să le mai caut.

Din ce în ce mai mult îmi doresc să plec într-o țară caldă și să vin acasă doar VARA. Iubesc vara de mor. Iubesc soarele mai ceva ca SuperMan.

Sacul lui Moș Crăciun

Dăruiește din suflet

Anul acesta familii nevoiașe cu ai lor copilași vor avea șansa la fel ca orice familie să simtă spiritul Crăciunului.
Sacul lui Moș Crăciun este un proiect care vrea să aducă bucurie. Nimic nu se compară cu sufletul trist al unui copil care nu înțelege de ce Moșul vine doar la unii.

Așa că, timp de o lună, fiecare dintre noi poate ajuta ca sacul să fie cât mai plin.

mos craciun

Cum putem ajuta: Distribuind acest event(Sacul lui Moș Crăciun) să știe cât mai multă lume despre el, prin idei/sfaturi, prin donații. Suma de bani adunată la final va fi împărțită în mod egal și vor fi cumpărate jucării și mâncare/cozonac(specific Crăciunului). Fiecare dintre noi poate deveni organizatorul acestui proiect.

Jucăriile vor fi duse în 22 decembrie, pentru ca Moșul să poată pună jucăriile sub brad în ajun.

Toți avem acasă lucruri care ne prisosesc, de ce să nu le dăruim celor care au mai mare nevoie de ele decât avem noi?

Mic cu mic se face mare

Asta era vorba bunicului meu din partea mamei. Un pic de la tine cu un pic de la mine și multe alte picuri de la toți vom reuși să aducem magia sărbătorilor de iarna în casele unor oameni sărmani.

O haină pe care nu o mai folosești, o jucărie pe care micuțul tău a „părăsit-o”, o conservă de mâncare cu 3lei, un sac de var, un scaun uitat prin debara, toate aceste pentru mulți dintre noi nu înseamnă NIMIC. Din păcate, poate pentru la fel de mulți, toate acestea înseamnă SPERANȚĂ. SPERANȚA  că nu au fost uitați de concetățeni, de vecini, de lume.

societatea civila

Miercuri, că tot e zi liberă, vă așteptăm la centrul nostru civic, dacă îi pot spune așa, să aduceți absolut orice doriți și nu mai folosiți. La final vor fi făcute pachete cu tot ce adunăm, iar dacă din poveștile familiilor sărace una vă va impresiona în mod special, puteți aduce lucruri cu…dedicație pentru un copil anume. Dacă se vor aduna prea multe haine și lucruri, le vom aranja acolo și două zile pe săptămână centrul va fi deschis pentru public, oamenii își vor putea alege singuri ce le place.
Biroul e localizat în piața mică la etaj, voi pune miercuri dimineața restul detaliilor.

ÎMPREUNĂ PUTEM REUȘI SĂ FACEM CRĂCIUNUL 2016 SĂ FIE CEL MAI FRUMOS.

De la 37 la 60

5 lucruri de făcut până la 60 de ani

Când e vorba despre fructe suntem foarte pretențioși. Doar cele mai gustoase fructe trec de controlul de calitate extrem de riguros dezvoltat de YO, pentru a fi siguri că doar cele mai bune fructe sunt selectate. Fructele sunt hrănite cu dragoste până sunt coapte și zemoase și gata pentru a fi culese.

siropuri yo

După ce au fost culese, ne asigurăm că își păstrează forma și aroma de fructe originale: ca Sirop de fructe YO, în sticlele YO. Și astfel puteți savura cele mai gustoase fructe, înghițitură după înghițitură, tot timpul anului.

5 dorinte

De ce scriu de Siropurile Yo? Siropurile împlinesc 60 de ani și mi-a zburat mintea la ce aș mai vrea să fac în următorii ani până la vârsta de 60 de ani.

My bucket list

  1. Casă la țară.
  2. Să citesc mai multe cărți, măcar una la 6 luni.
  3. Să călătoresc mai mult, să ajung în Caraibe.
  4. Să îmi ajut juniorul să se realizeze în viață.
  5. Să fac un drum până pe litoralul românesc cu bicicleta.

NU cred că sunt irealizabile, dar e bine să avem astfel de țeluri, obiective pe termen lung. Vezi viața cu alți ochi, ca să zic așa, plus eu mai am peste 20 de ani să le realizez.

Încercați, este un exercițiu de imaginație foarte frumos. Ce ușor îți zboară gândul la multitudinea de lucruri pe care nu le-ați realizat, nici nu vă vine să credeți.

Ce faci de revelion?

Revelion 2017

De cum vine toamna/frigul prietenii mei încep, an de an la fel, cu întrebarea: Ce faci de Revelion? Bine asta e doar așa, că de fapt întreabă: Ce facem de Revelion? De cele mai multe ori eu mă ocup cu rezolvarea acestei probleme.

Logic că nu e o problemă, dar de ceva ani această sarcină a căzut pe seama mea. Tot timpul cu mare drag am rezolvat-o. Că a fost vorba de un restaurant, o petrecere pe la cineva, un club, TOT TIMPUL ne-am simțit minunat împreună.

pensiunea sarmis

Revelion 2017

Anul acesta vreau ceva nou, ceva mai altfel, mai complex, mai cu schepsis dacă pot să zic așa.

Am pus ochii pe o ofertă foarte interesantă a celor de la Pensiunea Sarmis din Țara Hațegului.

**Rustic, clasic, modern. Trei stiluri îmbinate cu succes se regăsesc în cele 86 locuri de cazare pe care Pensiunea Sarmis vi le oferă cu ultimele inovații în materie de servicii la standarde de 3 stele în Sarmizegetusa, loc încărcat de istorie, liniște și frumusețe.
Situată în frumoasa depresiune a Țării Hațegului, la poalele Munților Retezat, localitatea Sarmizegetusa se afla la aproximativ 8 km depărtare de trecătoarea care face legătura între Banat și Transilvania și care purta în antichitate numele Tapae, astăzi Porțile de Fier ale Transilvaniei.**

Oferta pentru Revelion 2017

Perioada 30.12.2016 – 02.01.2017

Pachetul include:
3 nopți cazare
Pensiune completă (3mese/zi)
“Masă Festivă în noaptea de Anul Nou”
“Masă Festivă în ziua de Anul Nou”
O noapte de cazare gratuita (29.12.2016 sau 03.01.2017)
Muzica în noaptea de Anul Nou Formația NESU
Muzica în seara de 1 ianuarie Formația Sbuchea
Foc de tabără cu Balmoș la ceaun și țuică fiartă 30.12.2016
Piscina
Turiștii care doresc 4 nopți de cazare (29.12.2016 sau 03.01.2017) beneficiază de cazare gratuita pentru aceasta noapte.
Copiii cu vârsta intre 5 – 10 ani plătesc 400 Ron
Copiii cu vârsta intre 10 – 14 ani plătesc 600 Ron

Total pachet – 1250 ron/pers.

Aș scrie și meniul de revelion, dar e atât de bogat și gustos, încât o să vă plouă în gură așa cum îmi plouă mie acum.

Mai multe detalii pe pagina lor de Facebook, Pensiunea Sarmis sau pe www.pensiuneasarmis.ro

Vedem ce zice gașca, dar mie îmi surâde tare mult această idee.

Duminicala: Raiul și soacra

Cel mai tare banc din ultima vreme

De cele mai multe ori când fac cumpărături din Piața Obor Hunedoara am o vorbă care nu dă greș NICIODATĂ.

Pentru că mai tot timpul precupețele încearcă să își bage în plasă și unele produse mai proaste (roșii necoapte, castraveți moi,…..) spun următoarele cuvinte:

”Îmi alegeți, vă rog, niște…………… mai frumoase, sunt pentru SOACRĂ și nu vreau să îmi dea cu ele în cap”

soacra

Credeți-mă pe cuvânt, FUNCȚIONEAZĂ, ba mai mult, de cele mai multe ori primesc și ceva în plus și o vorbă bună.

Acum 30 de ani

Pistolul care speria cartierul

Zilele trecute am văzut pe Facebook un album de poze. Un album de poze cu jucării și alte chestii de pe vremea copilăriei mele. Am stat și l-am vizionat pe tot (vreo 150 de poze cred) de două ori. Prima dată pe repede înainte, așa cum fac de cele mai multe ori, iar a doua oară i l-am arătat și soției. E, a doua oara cred ca am pierdut mai bine de 30 de minute vizionând acele poze și amintindu-ne de multe dintre ele.

Ne opream la câte una și povesteam când și cum ne jucam cu ele (dacă erau jucării) sau ce rol aveau în viața noastră celelalte chestii.

PISTOLUL DE COWBOY

Printre ele am recunoscut PISTOLUL meu CU CAPSE. O doamne, eram cel mai tare din parcare. Asta când găseam capse; se găseau al naibii de greu. Când nu  găseam capse îl țineam într-o cutie și ascuns prin casă mai ceva ca seifurile.

jucarii vechi

Dacă stau și mă gândesc, așa zisele capse, era o mini rolă de hârtie pe care erau aplicate niște măciulii de băț de chibrit. Nu erau cine știe ce grozăvie, atâta tot că nu se găseau, iar ”faptele mele de mare cowboy” erau limitate la perioadele când găseam acele drăcii.

jucarii vechi

Ehee, unde ești copilărie?

Copiii din ziua de astăzi au mult mai multe jucării la dispoziție, fapt pentru care se plictisesc repede de ele și vor altceva.

Acel altceva este și Nisipul Kinetic. Un nisip de jucărie perfect pentru jocul în casa, nu de alta dar înainte eram peste 50 de copii în spatele jocului, iar acum sunt 3. Așadar, acest nisip kinetic nu se usucă, nu se risipește, nu se lipește de mâini și nu murdărește, fiind 100% sigur și non-toxic.

Din filmuleț pare FOARTE INTERESANT și e chiar ALTCEVA. Ce mult îmi place acest ALTCEVA.

Camera MEA

Fac mișcare sau joc biliard?

Am o mare dilemă. Ce să cumpăr pentru CAMERA MEA?

În sfârșit pot avea camera mea. În copilărie nu s-a putut, apartament cu două camere, doi copii, mai greu cu „camera mea” atunci.

Acum e altceva. În sfârșit am reușit să curățăm beciul și pot avea o boxă/camera doar A MEA.

Boxa este destul de mare, deci aș avea spațiu și pentru a depozita una, alta și pentru a face un „cuib” masculin acolo.

Oscilez între a cumpăra o masă de biliard sau o bandă de alergat.

evomag

Fiind un beutor de bere înrăit, merge bini di tăt berea cu biliardul, dar și burta am cam făcut și banda de alergat ar la fel de indicată. Hmmm, dileme, dileme.

Cred că de biliard m-aș plictisi repede, nu de alta dar nu sunt un foarte bun jucător și pentru că nu îmi place să pierd o să ajung să joc singur pentru a nu mă face de râs.

masa de biliard

Cred că am să aleg banda, nu de alta, dar în mod cert soția ar aprecia mai mult asta. Mă știe și pe lângă casă și fără prea multă bere lângă mine.

Oare pentru că m-am gândit la banda de alergat, o să ajung un pițiponc obsedat de „pătrățelele de pe abdomen/burtă”?

 

La naiba cu tine, Provident

Ajunge, m-am săturat !

Băi frate, nu e săptămână lăsată de la doamne-doamne să nu apară ăștia de la Provident, minim de două ori, să bage căcaturile lor de pliante, în cutiile poștale.

provident

Reglezi ceasul după ei, au apărut odată, e luni, au apărut a doua oară, e miercuri. Sigur vineri iar apar.

Pe lângă faptul că îți lasă câte două, să ai cine știe, poate pierzi una de jos până în casă, mai lasă și pe transformatorul din casa scării încă un teanc, poate poate, te apuci de jucat „tubermane” și nu ai cu ce face cornete.

Astăzi m-a luat „ZAMUL”.

Au sunat la interfon la ora 8, 8 și un pic. Nu că nu mă trezesc eu la ora aia, dar după o noapte de planton „la budă”(am exagerat cu lubenița rece la ceas de seară) și dormit maxim 4 ore, nu țineam neapărat ca azi să fac ochi la ora 8. Era bine venită o oră, două în plus de somn.

Dar ei nu și nu, ”trezirea Bobora că soarele e sus pe cer și tu lenevești. Poate ai de sapă sau de coasă, hai sus că vine Providentul și trebuie să îi aștepți cu pâine și sare.”

Eheee. nu mă prind ei într-o zi când îi aștept cu praștia și bile?

Am stat și m-am gândit, mă, dacă aș fi hoț, nu ar trebui să filez niciun apartament să văd dacă e cineva acasă. Mă duc și verific cutiile poștale. Văd apartamentele cu cele mai multe pliante neridicate și aia e. Aproape sută la sută găsesc un apartament, două, goale în fiecare bloc, iar cutia plină cu pliante e cel mai bun indiciu.