BoCălătorește și pe Litoralul Românesc

Sezonul estival pe litoral

Sezonul estival pe litoral va începe cu o vacanță prelungită pentru zeci de mii de români, care fac „punte” între 1 Mai și Paște. Prețurile pornesc de la 50 lei/noapte/persoană.

Vacanță prelungită pentru mulți români la începutul lunii viitoare ca urmare a apropierii dintre data de 1 Mai, când, în mod tradițional, se dă startul unui nou sezon estival pe litoralul autohton, și Paștele ortodox, sărbătorit anul acesta pe 5 mai. Potrivit datelor Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment, zeci de mii de români se vor îndrepta spre stațiunile de pe litoralul românesc, unde hotelierii au pregătit programe și pachete speciale, care să mulțumească cele două categorii principale de turiști ce se vor afla la mare în această perioadă: tinerii dornici să se distreze și familiile care vor să petreacă sărbătorile pascale pe litoral.

bo călătoreste

Apropierea celor două sărbători are un impact pozitiv asupra rezervărilor pe litoralul românesc. În plus, dat fiind că Paștele se sărbătorește în luna mai, ne așteptăm la temperaturi mai ridicate, ceea ce îi determină pe mulți români să se îndrepte spre mare. În al doilea rând, hotelierii au ținut cont de specificul fiecărei sărbători și au creat pachete dedicate, care să satisfacă dorințele turiștilor, atât ale celor care vin pentru distracție, cât și pe ale celor care vor să se relaxeze împreună cu familia„, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

1 Mai și Paște pe litoralul românesc

Un alt efect al apropierii celor două sărbători este și faptul că cei mai mulți turiști care și-au rezervat deja pachetul au optat pentru sejururi mai lungi decât în alți ani, media fiind de 3,4 nopți. În stațiunile Mamaia și Mamaia Nord, durata sejurului este chiar mai mare, deoarece și festivalurile și-au prelungit durata.

În acest moment, este destul de dificil să facem o estimare a numărului total de turiști care se vor afla pe litoral în vacanța de 1 Mai – Paște, dar ne așteptăm la un aflux impresionant, de zeci de mii de persoane, mai ales că ritmul de rezervare se va intensifica în perioada următoare, pe măsură ce ne apropiem de această dată. Prima rezervare pentru 1 Mai a fost efectuată la finalul lunii septembrie anul trecut„, menționează reprezentantul Litoralulromanesc.ro

Cu aproape o lună înainte de startul sezonului estival pe litoral, se pot face rezervări în peste 200 de unități de cazare care au pregătit pachete speciale pentru 1 Mai și Paște, dar numărul lor va crește în condițiile în care în fiecare zi se alătură noi hoteluri cu oferte dedicate. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise în stațiunile Mamaia și Mamaia Nord, în cazul celei din urmă fiind vorba mai ales de apartamente în regim hotelier, urmate de Eforie Nord, Costinești și Neptun-Olimp.

calatoria

Tarife Litoralul Românesc

În ceea ce privește tarifele, pentru 1 Mai, acestea pornesc de la 103 lei/noapte/ cazare în cameră dublă. Similare ca preț sunt și ofertele de Paște, care pornesc de la 101 lei/noapte/camera dublă, ceea ce înseamnă că tariful plătit de o singură persoană este de 50,5 lei pe noapte.

În medie, românii care și-au rezervat până acum sejurul pentru această primă vacanță la mare din 2024 au achitat în jur de 1400 de lei.

Stațiunile cele mai solicitate sunt și cele în care se organizează evenimente cu acest prilej, respectiv Mamaia și Mamaia Nord. Astfel, în Mamaia, fanii muzicii electronice sunt așteptați la unul dintre evenimentele de tradiție de pe litoral: Sunwaves Festival (perioada 1 – 7 mai). Tot în Mamaia, pe scena din Piațeta Cazino, precum și în Piața Ovidiu din Constanța, vor concerta artiști precum Lidia Buble, Alexandra Ungureanu, Mihai Mărgineanu, Țăndărică și Fanfara 10 Prăjini, Proconsul, Holograf ș.a. În Mamaia, între 30 aprilie și 6 mai se desfășoară Festival du Bonheur, un eveniment pentru gurmanzi. Totodată, cluburile din stațiune vor organiza petreceri cu invitați din țară și străinătate.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanțe în stațiunile autohtone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări.

Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.

BoCălătorește de Paște în Bucovina

Paște în Bucovina la Casa Elena Resort&Spa

bo călătorește

Să fim înțeleși de la bun început, Paște în Bucovina nu în Moldova. Pentru cine nu înțelege gluma, vă las link cu povestea primei mele aventuri în Bucovina.

BoCălătorește, din nou în Bucovina

Dacă nu săptămâna asta, sigur săptămâna viitoare, am să plec din nou în Bucovina. Prietenii mei de acolo spun că mi-au pregătit o surpriză. Cam am o mică bănuială despre ce e vorba, dar, de dragul lor, o să par foarte surprins. Sssst, nu spuneți la nimeni.

Și pentru că voi sta din nou la Casa Elena Resort&Spa, m-am gândit să vă dau niscaiva informații utile despre ce puteți face în caz că ajungeți și voi la ei.

Paște în Bucovina

Plus, dacă încă nu aveți planuri pentru Paște, cei de la Casa Elena Resort&Spa, vă așteaptă cu brațele deschise.

Sugestii pentru un Paște Fericit în Bucovina

Bucovina este o regiune din nordul României cunoscută pentru peisajele sale pitorești, mănăstirile vechi și tradițiile autentice. Dacă pleci pentru câteva zile în Bucovina, iată câteva sugestii de activități pe care le poți face:

  1. Vizitarea mănăstirilor pictate: Bucovina este renumită pentru mănăstirile sale ortodoxe pictate în stil bizantin, care sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Cele mai cunoscute sunt Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Moldovița și Mănăstirea Humorului.
  2. Drumetii în natură: Bucovina oferă numeroase trasee de drumeții, potrivite pentru toate nivelele de experiență. Poți explora Munții Rarău sau Munții Călimani pentru peisaje spectaculoase și aer curat de munte.
  3. Gustare de gastronomie locală: Bucovina este renumită pentru bucătăria sa tradițională. Nu ratați să savurați mâncăruri precum ciorba de burtă, mămăligă cu brânză și smântână, tochitura sau plăcinta cu brânză.
  4. Cursuri de pictură icoane pe sticlă sau ouă încondeiate (pisanii): Dacă vă interesează arta tradițională, puteți participa la cursuri de pictură a icoanelor pe sticlă sau la încondeierea ouălor, două meșteșuguri tradiționale ale regiunii.
  5. Vizitarea obiectivelor turistice locale: În afară de mănăstiri, există și alte obiective turistice de vizitat în Bucovina, cum ar fi Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean din Suceava sau Castelul de la Gura Humorului.
  6. Cumpărături de suveniruri: Bucovina este un loc minunat pentru a cumpăra suveniruri autentice, cum ar fi icoane pictate manual, ouă încondeiate, obiecte de artizanat tradiționale sau produse locale, cum ar fi mierea, brânza și tuica.

Ce ziceți? Parcă nu sună rău. 

Ce facem de PASTE?

PASTE în Țara Hațegului

După un Crăciun de pomină petrecut în Țara Hațegului, ne-am hotărât ca sărbătorile pascale să le petrece tot la Pensiunea Sarmis.

Oamenii deosebiți de acolo ne-au întâmpinat cu atâta căldură încât le-am promis că vom reveni cât de des este posibil.

Pensiunea Sarmis, un colț de RAI.

paste 2017

OFERTA PASTI

Perioada 14.04.2017 – 17.04.2017
Pachetul include :
-Cazare 3 nopti
-Pensiune completa 3 mese / zi
-Pranz traditional in ziua de Pasti
-Cina Festiva in ziua de Pasti, cu formatia Sbuchea
-Piscina deschisa non stop
-Slujba de Inviere ora 12 la Biserica Ortodoxa din
Sarmizegetusa situata la 150 m de Pensiunea Sarmis sau
la Manastirea Prislop 29 km de Pensiunea Sarmis
-Copiii intre 5 si 12 ani beneficiaza de reducere 50%
Total pachet = 750 Ron / pers.

paste 2017

Meniu

14.04.2017 Cina
-Ciorba de legume
-Sarmale de post cu mamaliguta
-Paine
-Gogosi de casa
-100 ml tuica de casa / pers.
-500 ml racoritoare / pers.
15.04.2017 Mic dejun
-Omleta cu sunca si cascaval
-Virsili traditionali
-Unt, gem de casa
-Ceai sau cafea
15.04.2017 Pranz
-Ciorba de pui a la grec
-Friptura de porc la tava
-Pilaf de orez cu ciuperci
-Salata
-Paine
-100 ml tuica de casa / pers.
-500 ml racoritoare / pers.
15.04.2017 Cina
-Gulas de vita cu galuste de casa
-Salata de muraturi
-Desert Papanasi
-1st.Bere Ursus / pers.
-500 ml racoritoare / pers.
16.04.2017 Mic dejun Traditional
-(Oua rosii,drob de miel, sunca rulata cu hrean,salam uscat de casa, chiftelute,cas,rosie,ardei,ceapa verde,masline)
-Cozonac de casa
-Paine
-Ceai sau cafea
16.04.2017 Pranz traditional
-Ciorba de miel sau Supa de curcan cu taitei de casa
-Friptura de miel la cuptor sau Friptura de curcan
-Piure de cartofi
-Salata de sfecla rosie
-Paine
-Prajituri de casa
-100 ml Vinars Jidvei sau Angelly crema / pers.
-250 ml vin la carafa / pers.
-500 ml racoritoare / pers.
16.04.2017 Cina Festiva
-Aperitiv (salata boeuf,salam de casa,mini snitel pui, cas,
rosie,ardei,masline)
-Tocanita de vanat cu mamaliguta
-Salata de muraturi
-Strudel cu mar
-100 ml Tuica de casa / pers.
-500 ml vin la carafa / pers.
-500 ml racoritoare / pers.
17.04.2017 Mic dejun
-Omleta Sarmis
-Unt, gem de casa
-Paine
-Ceai sau cafea

Încă un pic și PASTELE ne va lumina sufletele.


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/calinbob/public_html/wp-includes/functions.php on line 5373

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/calinbob/public_html/wp-content/plugins/really-simple-ssl/class-mixed-content-fixer.php on line 107